⁠Isus – un geniu al discursului oral

10 March 2025

Cartea lui Williams scoate în evidență geniul didactic al lui Hristos. Scopul cărții, afirmat în prefață, e să-i determine pe creștini să conștientizeze profunzimea înțelepciunii lui Isus, iar pe necreștini, să se întrebe dacă nu cumva Hristos e mai mult decât un învățător talentat!

Autorul observă că, deși multor personalități li s-a atribuit titlul de geniu, lui Isus nu i-a fost atribuit. Hristos trebuie considerat un geniu nu pentru numărul mare de discipoli, ci pentru înțelepciunea Sa profundă revelată în învățăturile Sale, fiind capabil să învețe simultan două grupuri cu grade diferite de cunoaștere!

Autorul observă că, deși multor personalități li s-a atribuit titlul de geniu, lui Isus nu i-a fost atribuit. Hristos trebuie considerat un geniu nu pentru numărul mare de discipoli, ci pentru înțelepciunea Sa profundă revelată în învățăturile Sale, fiind capabil să învețe simultan două grupuri cu grade diferite de cunoaștere! Centrată în jurul Pildei fiului risipitor (Luca 15:11-32), cartea e structurată în cinci capitole, fiecare capitol demonstrând un aspect din înțelepciunea genială a pildei sau a învățăturii lui Isus.

Primul capitol analizează înțelepciunea „de suprafață” a pildei. Deși are doar 388 de cuvinte, în original, pilda îmbină simplitatea aparentă cu straturi profunde, pline de sens pentru un cunoscător al VT. E mai degrabă pilda celor doi fii, decât a fiului risipitor, tatăl având un răspuns identic după interacțiunea cu fiecare (vv. 24, 32). Pildele anterioare relatează despre o oaie pierdută departe și despre o monedă pierdută în casă. Implicația pildelor, citite împreună, e că și fiul cel mare e pierdut. Accentul pierderii devine central prin procentul care crește de la o pildă la alta: 1% din oi, 10% din monede, 100% din fii!

Contextul particular al pildei (vv. 1-2) reunește farisei, scribi, dar și vameșii cu dimpreună păcătoșii, desconsiderați de primele două clase din public. Luca menționează că se apropiau „ca să-L asculte” (akuoō), capitolul anterior având un final similar: „cine are urechi de auzit să audă” (akuoō), amintind de shema (ascultă) Israel din Deuteronom 6:4, rugăciune rostită zilnic de evreii devotați! Fariseii și cărturarii „cârteau”, asemeni evreilor în istoria peregrinării celor 40 de ani prin pustie (Ex. 15:24; 16:2; 17:3; Num. 14:2; 16:11, 41). Dar aici imaginea e răsturnată: cei credincioși (fariseii și cărturarii) sunt lipsiți de reverență, iar reverența e la cei necredincioși (vameșii și păcătoșii).

Prima secțiune a pildei (vv. 11-24) ne dă de înțeles că fiul cel mare a primit sau a rămas cu mai mult, având în vedere că cel mic a plecat doar cu posesiunile ce puteau fi luate. Verbul „a risipi” (diakorpizō) reapare în 16:1. Astfel, cei care au risipit ce le-a dăruit Dumnezeu sunt bine primiți să se întoarcă la El și să fie acceptați pe deplin ca fii ai Lui. Foametea severă are un rol esențial în traseul fiului cel mic. Nenorocirile naturale pot fi folosite ca prilejuri de reîntoarcere spre Tatăl. Fiul ajunge în disperare, la un om care are un statut și o țară, în timp ce lui îi lipsesc ambele aspecte. Îngrijitor la porci e o slujbă necurată, o urâciune cumplită pentru un evreu. Reacția tatălui la întoarcerea fiului e contrar așteptărilor destinatarilor inițiali: așteptarea cu privirile măturând orizontul, alergarea înaintea fiului, compasiune fără mânie, sărutat, buna primire publică și restaurarea necondiționată. Fiul nu reușește să-și termine cuvintele pregătite dinainte, „fă-mă ca pe unul din argații tăi”! Tatăl răspunde imediat, dar nu se adresează lui, ci slugilor. Cuvintele nu mai erau necesare pentru că fuga, îmbrățișarea și sărutul vorbiseră cât se poate de clar! Primul cuvânt pe care îl rostește e „repede” (tachu), în contrast cu risipa anterioară a fiului. Generozitatea tatălui creează disconfort ascultătorilor, dar e un disconfort deliberat: generozitatea tatălui e neconfortabilă!

Generozitatea tatălui creează disconfort ascultătorilor, dar e un disconfort deliberat: generozitatea tatălui e neconfortabilă!

A doua secțiune (vv. 25-32) îl are în prim plan pe fiul cel mare. El „s-a apropiat” de casă, același verb ce descrie apropierea vameșilor și a păcătoșilor pentru a-L auzi pe Isus (15:1). Fiul risipitor fusese departe (makran, v. 13) și a fost văzut de tatăl său când era „departe” (makran, v. 20). Proximitatea și distanța sunt cruciale în pildă, dar și în publicul său: distanța fizică e uneori în opoziție cu proximitatea relației! Răspunsul mânios al fratelui e în contrast cu mila tatălui. Primul său cuvânt e „iată!”, un indicator ce semnala lipsa cuvântului „tată”, rostit de trei ori de fiul mai tânăr. Deși fizic era aproape de tatăl său, relațional era mai distant decât fusese fratele său risipitor: se vede pe sine ca un „rob”, deși e fiu! Nu încălcase poruncile, dar nu demonstrează că-și iubește tatăl sau că îl respectă. Dorește să celebreze (chairō)[1], dar tatăl lipsește din lista invitaților săi. Păstorul, femeia și tatăl au toți o celebrare inclusivă, doar fiul mai mare dorește una exclusivă. Spunând, „acest fiu al tău”, refuzând să-l numească frate, el neagă realitatea relației în care se află. Se exclude pe sine de la sărbătoare: „i-ai tăiat”! Contrastul dintre percepția sa și realitatea exprimată de tatăl său e evidentă: „niciodată nu mi-ai dat” vs. „totdeauna”, „îți slujesc ca un rob” vs. „fiule…, tot ce am eu este al tău”. Finalul deschis al pildei invită pe cei ce stau (fariseii și cărturarii) asemeni lui, în afara sărbătorii. E o celebrare pentru fiul cel pierdut departe de casă, dar e o celebrare deschisă și pentru cel pierdut în casă.

Modul în care pilda include ecouri din narațiunile VT e prezentat în capitolul doi. Conexiunile cu narațiunile din Geneza sunt multiple. Ce se petrece în pilda rostită de Hristos e în opoziție cu ce se întâmplă în Geneza. Esau, fiul mai mare al lui Isaac, ajunge lihnit de foame (Gen. 25:32), la fel ca fiul risipitor. Iacov îmbracă cea mai bună haină a fratelui său (27:9, 15) pentru a se apropia (6^x) de tatăl său. Se observă alergarea, căderea pe grumaz și sărutarea, relatate în ambele texte (Lc. 15:20; Gen. 33:4). William susține că scribii cunoșteau foarte bine cele 15 locuri din Biblie unde trebuiau să adauge puncte deasupra literelor. Unul din aceste cazuri era și cel din Gen. 33:4. Expresia „l-a sărutat” (vayyishshaqehu) avea câte un punct pe fiecare din cele șase litere (וַׄיִּׄשָּׁקֵׄהׄוּׄ). Aceste puncte sunt cunoscute ca puncta extraordinaria. Alergarea, îmbrățișarea și sărutul tatălui din pildă proveneau dintr-un text familiar scribilor. Iacov declară că s-a uitat la fața lui Esau, „cum se uită cineva la fața lui Dumnezeu”. Dacă Esau l-a primit cu bunăvoință pe Iacov, deși înainte a dorit să-l ucidă, cu atât mai mult fiul mai mare trebuia să-și accepte fratele risipitor, iar fariseii și scribii să-i accepte pe păcătoși și pe vameși!

Chiar dacă nu toate pildele au aluzii clare, multe din pildele lui Hristos conțin aluzii la texte din VT, paralelisme pe care experții iudaismului din acea perioadă le observau cu ușurință.

Autorul observă și alte paralele cu narațiunile lui Avraam, Iacov și Laban, Iosif, Iuda și Tamar. Avraam a împărțit averea fiilor săi în timp ce era în viață, aleargă în întâmpinarea musafirilor (Gen. 18) și poruncește slujitorilor săi să pregătească „repede” vițelul. Râsul batjocoritor al lui Ismael, la celebrarea lui Isaac, l-a îndepărtat pe cel dintâi de moștenire, așa cum fariseii și scribii care nu acceptau vameșii și păcătoșii vor fi îndepărtați de la moștenire. Înălțarea lui Iosif și reprimirea fiului risipitor sunt singurele cazuri din Scriptură unde se întâlnesc un inel, o mantie și cuiva i se schimbă instantaneu statutul, din zdrențe în bogăție! Ambele narațiuni au un tată care declară că fiul lor a fost mort și ambele includ o foamete mare! Narațiunea lui Iuda și Tamar include ca elemente un ied, prieteni și o prostituată – elemente corespondente în pilda din Luca 15 – iar printre păcătoșii din publicul lui Isus erau și prostituate (Mat. 21:32). Recurgând aceste paralelisme, implicațiile morale devin semnificative pentru farisei și scribi. Partea finală a capitolului afirmă că Luca 15 reflectă similitudini și cu pildele rabinice din perioada lui Isus: Moise care salvează o oaie pierdută, Tora care aprinde sfeșnic după sfeșnic, asemeni femeii din pilda cu banul pierdut, tiparul 99 în contrast cu 1.

Capitolul trei demonstrează că multe alte pilde rostite de Hristos sunt inspirate și conțin analogii din VT. Lazăr și bogatul prezintă asemănări cu narațiunea cărții Estera și Iov. Ca fiu al lui Avraam („părinte Avraame”) bogatul avea mulți frați, iar, Lazăr cel față de care a fost indiferent, era unul din ei. Alte 14 pilde sunt menționate succint împreună cu paralelismele cu VT! Deși, în unele situații, putem obiecta față de paralelismele sugerate de autor, argumentul său central e valid: chiar dacă nu toate pildele au aluzii clare, multe din pildele lui Hristos conțin aluzii la texte din VT, paralelisme pe care experții iudaismului din acea perioadă le observau cu ușurință.

În capitolul patru, Williams prezintă argumentele care demonstrează că înțelepciunea pildelor din Luca 15-16 nu poate fi atribuită autorilor evangheliilor, ci lui Isus însuși. Toate cele trei pilde (cei doi fii, administratorul necredincios, bogatul și Lazăr) au conexiuni ce sugerează că au fost opera unei singure minți. Luca nu poate fi autorul, din moment ce și alte pilde redate doar de Matei sunt atât de dependente de VT. Unitățile de măsură și valorile din pilde denotă un autor din ținutul unde a trăit Hristos, bath și cor regăsindu-se doar în VT și Palestina![2] Autorul e capabil să vorbească mai multor tipuri de ascultători în același timp, fiind extrem de familiar cu Palestina, cu VT și pedagogia rabinilor. În Luca 15 observăm 6 trăsături specifice: pilde ce încep cu întrebări, final similar, bărbați-femei aranjați în perechi, valoarea umană superioară față de alte valori (oaie, monedă), adresarea unui tată, pilde spate-n spate (mic interludiu între ele).

Capitolul final e o reflecție asupra provocării ce ne revine nouă, provocare izvorâtă din legătura strânsă între ceea ce am învățat din pildă și misiunea lui Isus ca întreg. E simplu să compui o povestire lungă. Abilitatea de a relata povestiri scurte, simple și totuși îmbibate cu idei preluate dintr-o colecție întreagă de narațiuni ne determină să ne întrebăm: nu cumva Isus a fost mai mult decât un „simplu învățător”?

[1] Bucuria sau celebrarea e un termen cheie la finalul fiecărei pilde din Luca 15 (vv. 6-7, 9-10, 24, 29, 32).

[2] Rodul însutit din Mt. 13:33 e inspirat de recoltele însutite ale lui Isaac din Gen. 26:12; iar cei 100 de bath de ulei, de aceeași cantitate din Ezra 7:22; cei 10.000 de talanți din Mat. 18:24, de 10.000 de talanți din Estera 3:9.

William J. Peter, The Surprising Genius of Jesus: What the Gospel Reveal about the Greatest Teacher. Wheaton: Crossway, 2023. pp. 144.