7 jocuri video pentru 7 ani

311
0
Distribuie:

Textul care urmează nu este, în primul rând, pentru pasionați de jocuri video, ci mai degrabă pentru oamenii care știu să se bucure de artă sub toate formele ei. E pentru genul de oameni care iau o carte bună în mână și freamătă la gândul că se vor lăsa cuprinși de vraja fiecărei pagini și se vor cufunda tot mai adânc în minunata lume creată din cuvinte. Pentru oamenii care se desfată în fața unor picturi care le stimulează fantezia și care se minunează de frumusețea sculpturilor sau rămân uimiți în fața unor monumente arhitectonice care ne parvin din vremuri străvechi, spunând povești din vremi demult uitate. Pentru oameni care se lasă înfășurați de sunetul muzicii, clasice sau moderne, ambientală sau solicitantă, o muzică ce mișcă sufletul și înnobilează atmosfera. Și pentru oamenii care știu aprecia un film cu personaje fascinante, cu aventuri fantastice și răsturnări de situație neașteptate.

Tuturor acestora mă adresez, căci mă întristează gândul că mulți dintre ei încă evită jocurile video. Probabil pentru că niciodată nu au apucat să vadă prezente toate cele enumerate în (anumite) jocuri, create prin contribuția celor mai talentați artiști și autori din generația noastră. Sau poate că nu știu că există asemenea jocuri, dacă n-au văzut decât niște găselnițe bune numai pentru a pierde vremea sau pentru a testa reflexele jucătorilor sau dintre cele demne de jucat, pentru amuzament, în compania prietenilor. Ori poate că ei cred că nu au vreme pentru puzderia de jocuri, chiar dacă ar fi să le aleagă numai pe cele mai bune din oceanul de mediocrități și oricum n-ar ști de unde să apuce acest domeniu extraordinar de vast.

Din dorința de a le sări în ajutor, am întocmit o listă cu câte un singur joc ce merită jucat dintr-un an. Cum suntem în 2017, mă voi limita la șapte ani, 2010-2016, lăsând anul în curs în așteptare. Dacă ați avut cumva șansa ca în fiecare din anii precedenți să fi încercat măcar jocul menționat, consider că deja ați degustat un fantastic crâmpei din acest minunat univers nou în care trăim și, în ce mă privește, sunt gata să vă socot inițiați în tainele acestui domeniu față de care mulți rămân în deplină ignoranță. Mai nutresc totodată speranța că, mergând înapoi în timp, dincolo de plăcerea călătoriei, veți găsi jocuri pe care oricine le poate juca, chiar oameni cu computere mai vechi, cu acces la console din generații mai vechi sau cei care nu dețin laptop-uri special echipate pentru gaming. Voi mai adăuga, pentru fiecare an în parte, și un joc de rezervă, în cazul în care cel dintâi nu se mai găsește, nu funcționează sau pur și simplu aveți alte gusturi… sau dacă vă simțiți în stare să jucați mai mult de un joc pe an?!

Evident, lista este una subiectivă și nu reprezintă decât propunerea mea, în contextul în care sunt atâtea altele excelente, dar fiecare trebuie să înceapă de undeva. Fiecare dintre titlurile pe care vi le propun consider că reprezintă ceva excepțional, spectaculos pentru anul respectiv și chiar pentru încă mulți ani, o experiență unică pe care n-ar trebui s-o ratați, dacă aveți șansa unică de a trăi în acest minunat secol XXI, unde lumile fantastice există și doar așteaptă să fie explorate, lumi mai fascinante și mai realiste, mai frumoase și mai complexe decât cele mai bune romane din secolele trecute, realizate până în cel mai mic detaliu și așteptând doar să fie experimentate.

 

2010: Red Dead Redemption

E un joc grozav, care aduce la viață genul de atmosferă specifică vechilor filme western, reușind să combine o seamă întreagă de personaje interesante, răsturnări spectaculoase de situație și relatând totodată o emoționantă poveste din vremea când vestul sălbatic american începea să fie înghițit, pe nesimțite, de epoca modernă, însă acea lume încă rezista, reiterând, astfel, și acel conflict dintre lumi și epoci specific poveștilor scrise.

Rezervă: Fallout New Vegas

O poveste retro-futuristă, post-apocaliptică, având ca personaj principal un mesager care, fără voia lui, este implicat într-o serie întreagă de evenimente cu mult peste puterile lui, iar jucătorul descoperă prin ochii eroului o întreagă lume, devastată, și totuși, plină de posibilități, de alegeri, între care și anumite chestiuni morale realmente dificile.

2011: Skyrim

Chiar dacă e parte dintr-o serie mai lungă, nu vă faceți griji, lumea și povestea jocului își au propria coerență și independență. Și, da!, dacă ați ajunge naufragiat pe o insulă și n-ați apuca să luați decât un joc, acesta v-ar fi de ajuns pentru un an întreg. Construcția povestirii oferă suficient de multe opțiuni încât să vă permită să alegeți orice direcție să explorați orice vă e pe plac în această lumea high fantasy. Găsiți orice, de la metanarațiuni de largă anvergură la mici serii de povești subordonate și până la fragmente narative incluse în jurnale descoperite în peșteri părăsite prin care ați putea ajunge să hoinăriți mânați de curiozitatea aventurii în necunoscut.

Rezervă: dacă vă ispitește gândul unei călătorii în Constantinopolul secolului XVI, la granița dintre lumea occidentală și cea arabă, v-aș invita să încercați Assassin’s Creed; dacă vă atrage ideea de a explora un soi de purgatoriu mai întunecat și chiar o frustrare de atmosferă… Dark Soul e o bijuterie care a apărut în acest an, o lume în care caznele tale de jucător le reflectă pe cele ale personajului din acest univers, cu totul îmbibat de teme filosofice profunde.

2012: Dishonored

Conturând un univers de o originalitate memorabilă, și amplasat într-un context ce combină un arsenal de elemente supranaturale cu o viziune artistică ce proiectează o revoluție industrială victoriană degenerată, acest joc poate fi considerat, din mai multe puncte de vedere, cu adevărat remarcabil. Grafica stilizată cu proporții incredibil de ample creează jucătorului impresia că se mișcă printr-un tablou de epocă, iar firul narativ dezvoltă o mitologie cu totul originală.

Rezervă: Farcry 3

În esență, o poveste violentă despre „maturizare”, jocul prezintă experiența unui grup de tineri bogați și râzgâiați care, în călătoria lor de plăcere pe o minunată insulă exotică, se trezesc luați ostatici și siliți fie să devină victime, fie să riposteze ignorând toate normele civilizate după care au fost educați. Insula însăși, dimpreună cu frumusețea peisajelor, a plantelor și a faunei compun un personaj ce rivalizează cu personalitatea magnetică a adversarului grupului de prieteni.

2013: GTA 5

Da, știu că e foarte probabil să fi auzit despre această serie de jocuri, iar dacă tot ceea ce știți despre ele este că vreun amic fără căpătâi se distrează conducând mașini și aruncând chestii în aer, atunci înțeleg de ce ați privi cu scepticism faptul că un asemenea joc apare pe o listă cu jocuri artistice. Dar, în ciuda eventualelor prejudecăți, motivul pentru care includ acest joc pe lista celor care chiar ar merita jucate dacă, printr-un cumplit accident ați călători înapoi în timp până în 2013 (sau dacă v-ați pricopsit cumva cu un calculator din acel an) este că, dincolo de toate manevrele despre care ați auzit, există o poveste cu adevărat demnă de atenție, construită în jurul a 3 personaje foarte bine individualizate. Michael este mare amator de filme vechi, tată și soț ratat, aflat la criza vârstei mijlocii; Trevor are o personalitate cutremurător de dezordonată; și fiecare dintre cei trei protagoniști are propria sa concepție despre lume, iar împreună au parte de aventuri demne de cele mai apreciate filme de acțiune, la care trebuie adăugate numeroasele observații pătrunzătoare pe care le fac despre dimensiunea politico-socială a vieții moderne.

Rezervă: Bioshock Infinite

Fără să continue distopia subacvatică din Bioshock, acest nou joc spune convingător povestea altui personaj care iscă probleme în paradis.

2014: AC Unity

Să știți că era cât pe ce să scriu că 2014 a fost un an fără niciun joc remarcabil. Nu l-am găsit după an, deoarece acest joc nu a primit, inițial, cele mai favorabile aprecieri, din cauza numeroaselor bug-uri de după lansare, însă dacă doriți să vă întoarceți la el – sau chiar și atunci, dacă erați, cum sunt eu, mai interesați de spiritul acestei tentative parcă mult prea ambițioase – cred că veți fi de acord că își merită titlul de jocul anului. Unde altundeva ați avea prilejul să călătoriți în în timpul Revoluției Franceze și să vedeți Parisul anului 1789, cu clădiri care azi nu mai sunt în picioare? Povestea este una reușită, dar aproape că pălește pe lângă ceea ce oferă ORAȘUL, epoca, oamenii de pe stradă, hainele, monumentele impozante, zgomotele străzii (IMHO: mult mai interesant în franceză, dacă știți limba). Este un univers care are mereu ceva de oferit, chiar în afara jocului principal și a cadrelor excepționale, în micile istorioare detectivistice ce oferă indicii subtile care pot fi descâlcite într-un demers independent de restul jocului. Dar mai presus de toate, e orașul, și ce oraș, și ce vremuri… din când în când mă întorc la acest joc doar ca să hoinăresc pe străzi și să mă minunez de splendoarea bisericilor și de tumultul mulțimilor.

Rezervă: Mențiunea specială se împarte între Shadow of Mordor în care puteți experimenta simularea unei răzbunări într-un decor inspirat din universul conturat de Tolkien în Stăpânul inelelor; și Alien Isolation, o repunere în scenă a lumii și intrigii consacrate de filmul lui Ridley Scott, realizat în 1979.

2015: Witcher 3

Un univers puternic ancorat în romanele autorului polonez, care merită experimentat și explorat grație numeroaselor fire narative și personajelor polivalente. Firul narativ principal, poveștile secundare și minore, precum și zecile de pagini de text din notițe și cărți ce pot fi descoperite în lumea jocului, sunt toate piese de literatură de cea mai înaltă ținută. Unii s-ar putea să se delecteze cu bucățile de fantasy medieval cel puțin în aceeași măsură în care eu am savurat scepticismul est-european și deciziile cu implicații morale, care nu sunt din categoria celor supra-simplificate (doar în alb și negru), ci adesea presupun cântărirea răului mai mic sau a variantei optime dintre mai multe posibile. Nenumăratele povești sunt profunde. Îmi amintesc, de pildă, îndeosebi una despre un baron care știe să abordeze teme sensibile de la violența familială la alcoolismul amestecat cu iubire autentică și chiar teme imposibile precum avortul, fără să iasă însă din atmosfera medievală. Iar dacă jocul vi se va părea prea „bacovian”, ulterior (în 2016) a avut parte de câteva extensii dintre care aș remarca „Blood And Wine” care m-a impresionat îndeosebi pentru modul în care păstrează seriozitatea narațiunii chiar și în decorurile cele mai colorate. Dar chiar și fără adăugirile ulterior, jocul este suficient pentru un an.

Rezervă: Bloodborne

Avem aci ceea ce, până în prezent, ar putea fi cea mai reușită materializare a spiritului și mitologiei inspirate din numeroasele romane ale lui H.P. Lovecraft, indiferent dacă vorbim despre filme, jocuri, deoarece până și cinefilii s-au declarat geloși. Povestea este relatată mai mult prin interacțiune și mister decât prin cuvinte, însă fundalul mustind de mistere rămâne greu de pătruns chiar și pentru cei care beneficiază de contribuția unei substanțiale comunități online, chitită să descopere secretele mai greu de descifrat.

2016: Dishonored 2 / Dark Souls 3

Pentru acest an, podiumul se împarte între două sequel-uri. Niciunul nu inovează, nici nu revoluționează îndeajuns pentru a-și adjudeca titlul, însă ambele rafinează inventivitatea jocurilor care le-au precedat. Dishonored 2 dezvoltă în continuare același univers combinând magia cu tehnologia distopică, iar Dark Souls 3 reunește temele existențiale cu privire la ciclurile civilizaționale și filosofice din jocurile anterioare, uneori aducând ceva noul, alteori întorcându-se pur și simplu la obârșii. Dacă în 2016 ați fi avut timp să jucați doar un singur joc, sugestia mea ar fi fost să dați cu banul sau să decideți în funcție de experiențele anterioare cu jocurile din aceeași serie.

Rezervă: Hitman

Iară o revenire la vechea poveste a lui Hitman, însă decent realizată și cu o diversitate apreciabilă de locații și contexte sociale.

Concluzie

Aceasta este, așadar, lista cu jocurile pe care vă sugerez să le încercați în cazul în care nu aveți ocazia să jucați mai mult decât un singur joc din fiecare an din 2010 până în 2017. Cu siguranță, alții ar avea alte opțiuni, din fericire, avem o grămadă de posibilități, dar eu le-am ales pe acestea pentru că au calitatea de a contura universuri fantastice, excelează pe mai multe planuri artistice, de la narațiune la grafică, indiferent că e vorba despre cele cu aspect pictural sau de cele cu cadre sculptural-arhitecturale, toate pe fundalul unor coloane sonore memorabile – oferind astfel experiențe irepetabile. Ținând cont că m-am limitat la un singur joc pe an, am ales jocuri mai miezoase, în care îți poți înfige dinții și să ai o vreme ce mesteca, cu lumi pe care le poți revizita iar și iar, săptămâni la rând, ba chiar luni, știind prea bine că fiecare revedere te va recompensa cu o nouă poveste de citit sau de experimentat, cu alte locuri de văzut și cu experiențe emoționale unice gata să fie trăite.

Ați jucat deja aceste jocuri anii trecuți? Atunci mă înclin cu respect și abia aștept să schimbăm impresii. Dacă nu, dați-mi voie să vă invit în aceste lumi fascinante. Chiar dacă, în general, nu sunteți jucători pasionați de jocuri video sau dacă nu jucați decât unul dintre aceste jocuri în fiecare an… cred că merită să le acordați o șansă și vă așteaptă avea șapte ani de experiențe realmente incredibile! Ce privilegiu să trăim astfel de vremuri minunate!

Distribuie:
Avatar

Lasa un comentariu