Adevărul ca marfă ideologică

Distribuie:

În epoca fake-news, era de așteptat să conteze mai mult povestea și coerența ei internă decât adevărul. Adică, să fie apreciate acele povești care se potrivesc cel mai bine așteptărilor unui public anume. Și fiecare știre falsificată are un public al ei pe care-l unge la inimă și-i dă un confort psihic și afectiv. Indiferent de convingerile politice sau ideologice, publicul are teme pe care dorește să fie mințit așa încât să se simtă satisfăcut sau revoltat – e nevoie și de una și de alta.

Sunt tot mai interesați să folosească un adevăr ca să se răzbune pe alții. Au mai mare nevoie de sentimentul triumfului pe care adevărul instrumentalizat îl poate procura decât de adevăr.

Totuși, în lunile din urmă mi se pare că s-a accentuat un fenomen cu implicații grave. Adevărul nu e doar pervertit de interpretarea lui în știri mincinoase, ci a devenit în sine un instrument partizan. Indiferent de tabără, indiferent de convingerile religioase, indiferent de valorile morale invocate, oamenii par tot mai puțin interesați de un adevăr ca atare. Și sunt tot mai interesați să folosească un adevăr ca să se răzbune pe alții. Au mai mare nevoie de sentimentul triumfului pe care adevărul instrumentalizat îl poate procura decât de adevăr.

Astfel, atunci când cineva perceput ca inamic ideologic ajunge la un adevăr de care tu erai deja convins (sau pe care pur și simplu îl vedeai mai clar), nu se manifestă bucuria nobilă care ține de clarificarea unui lucru, de separarea adevărului de minciună sau de confuzie. Nu, ci adevărul îi este aruncat adversarului în față ca un reproș. Îi este persiflată inconsecvența sau îi este lăudată ironic și disprețuitor descoperirea.

Indiferent de convingerile politice sau ideologice, publicul are teme pe care dorește să fie mințit așa încât să se simtă satisfăcut sau revoltat – e nevoie și de una și de alta.

Satisfacția de a avea dreptate este atât de intensă și atât de orgolioasă, încât musai însoțită de o formă de răzbunare, de o jubilație aproape obscenă. Nici urmă de prudența creștină, nici de calmul rațional care ar trebui să însoțească orice căutare și apărare a adevărului.

În loc ca adevărul să aducă lumină și detensionare, el îi învârtoșează chiar și pe cei care se declară martorii lui cei mai fervenți. Se ajunge astfel la situații sinistre când oameni care se declară creștini jubilează sumbru că au fost cu un pas înaintea altora sau că s-au aflat mereu de „partea bună” și par cumva nemulțumiți că și alții au ajuns la aceeași concluzie, dar nu pe același traseu și mai ales că în acest proces ei, cei care au înțeles dintotdeauna exact cum stau lucrurile, nu au făcut parte.

Deși ar trebui să fie un lucru evident și de la sine acceptat că, de când a apărut noul coronavirus, de pildă, există o acumulare progresivă de informații care este absolut normal să genereze schimbări de atitudine și de poziționare, se face mare caz de pretinsa „inconsecvență” a celor care și-au schimbat perspectiva în timp. Să ne lămurim un pic, în spiritul adevărului. Consecvența nu este o virtute creștină – credincioșia e! De asemenea, nici în raport cu știința sau cu fluxul de informații, consecvența nu înseamnă să ai aceeași părere, ci, cel mult, să fii foarte atent la informații și să le judeci mereu critic.

În fapt, adevărul este subordonat ideologic și dus către o formă de discurs propagandistic. Iar pe acest fundal, el nu mai are vreo valoare în sine, independentă de perspectivă, ci este impus împreună cu toată construcția ideologică în care este inclus.

Cunosc oameni care, la începutul pandemiei, s-ar fi oferit oricând să meargă să se contamineze facă boala. Dar după ce a au aflat date suplimentare, au trecut greu prin boală sau au pierdut oameni apropiați, și-au dat seama că ar fi o nesăbuință. Să fie asta o inconsecvență? N-aș zice. Consecvența are valoarea ei, dar la fel de bine poate deveni o încăpățânare orgolioasă sau irațională.

Cu toate că situația ideală ar fi, cred, ca toată lumea să fie deschisă la orice fel de adevăr, din toate sursele posibile, tocmai pentru a putea găsi cele mai bune soluții la problemele reale ridicate de această pandemie, oamenii par să fi devenit tot mai nerăbdători și irascibili. Iar pe acest fond, adevărul taberei „adverse”, oricât ar fi de fundamentat, este efectiv ocultat.

Nu trebuie neglijat nici faptul că există niște adevăruri privilegiate de către autorități. Este firesc să existe și o contrareacție la această „narațiune” oficială. Dar, de multe ori, și această contrareacție, care se vrea mai fidelă adevărului, rostogolește numai acele frânturi de adevăr care o diferențiază de perspectiva oficială, falsificând preferențial adevărul.

Recent, de pildă, India era propusă ca exemplu pentru modul în care, chipurile, ar fi rezolvat problema infectărilor și se vorbea despre descreșterea semnificativă numărului de cazuri. Statisticile din ultimele săptămâni dovedesc contrariul: India a ajuns să aibă de două ori mai multe cazuri pe zi decât în vârful valului precedent. Evident că se pot invoca aici tot felul de explicații mai mult sau mai puțin conspiraționiste. Dar ne putem aminti și că, din diferite perspective, Suedia, SUA sau Brazilia erau date ca exemple, iar pe urmă, să ajungă să aibă nevoie de vaccinuri, de soluții mai complexe etc. Ungaria, Polonia sau alte țări invocate ca modele de opoziție față de leadership-ul mondial nu stau deloc bine, înregistrând cifre mari sau chiar recorduri de infectări și decese.

Consecvența are valoarea ei, dar la fel de bine poate deveni o încăpățânare orgolioasă sau irațională.

În fapt, adevărul este subordonat ideologic și dus către o formă de discurs propagandistic. Iar pe acest fundal, el nu mai are vreo valoare în sine, independentă de perspectivă, ci este impus împreună cu toată construcția ideologică în care este inclus. Acceptarea sau respingerea lui nu mai presupune, prin urmare, o raportare la adevărul ca atare, independent de sursa din care vine, ci obligă la o aliniere ideologică livrată ca normă sau garanție a adevărului. Cu alte cuvinte, înregimentarea ideologică este mai de preț decât adevărul și permite manipularea lui intenționată și înșelătoare.

E de înțeles atașamentul afectiv față de adevărul susținut și preferat, într-o perioadă în care toată lumea pare să fie în luptă cu toată lumea. Dar rămâne totuși regretabil și problematic modul în care e gestionat adevărul. Transformarea lui într-un simplu instrument de răzbunare și manipulare sau în prilej de umilire a altora îi subminează și credibilitatea, și valoarea. Și asta fără să ținem cont de ceea ce spune această atitudine despre oamenii care procedează astfel și despre valorile cu care lucrează, nu pe care le clamează – indiferent dacă e vorba de exigențe logice sau de valori morale.

(Photo by Maria Teneva on Unsplash)

Susține revista Convergențe!
Vrem să lărgim echipa și să tipărim cele mai bune materiale.

Alege moneda

Alege suma

Doneaza prin Revolut

0730020283

Memorează numărul în agenda telefonului tău iar apoi folosește aplicația Revolut pentru a face o donație.
*Menționează "Donație Convergențe"

Plată cu OP

ASOCIAȚIA DECENU.EU

CUI: 37579166

NR. ÎNREG: 15/A/10.03.2017

LEI: RO21INGB0000999906900531

EUR: RO98INGB0000999906931543

SWIFT : INGBROBU

Distribuie:
Teofil Stanciu

1 comentariu

Lasa un comentariu