Artă și vindecare

25 March 2023

În copilărie și adolescență desenam mult. Fiecarui caiet (parașcolar!) îi alocam un spațiu destinat nu doar „înfrumusețării”, ci, mai degrabă, comunicării plastice. Desenul era unul din modurile în care, ca om obișnuit, mi-aș fi dorit adeseori să pot „vorbi”, prin formă și culoare. Adeseori când vreau să comunic un concept complex, simt că îmi este insuficient cuvântul și că asocierea altor modalități de exprimare plastică, ar „vorbi” mult mai profund.

Adeseori când vreau să comunic un concept complex, simt că îmi este insuficient cuvântul și că asocierea altor modalități de exprimare plastică, ar „vorbi” mult mai profund.

Dar, sigur că, de la desenul pueril, la conceptualizare, la reprezentare… e un drum. Și nu e dat oricui să îl cunoască și să-l parcurgă. Artistul este un om care vede și înțelege la un alt nivel, cotidianul și infinitul, deopotrivă. Și le poate transpune într-o modalitate plastică în care alți trăitori nu pot. Dar au nevoie! Pentru unii este chiar o formă de acces la cunoaștere. Icoana a fost un astfel de „educator” în istorie. În vremuri în care cunoașterea slovei scrise era apanajul unui număr foarte restrâns de persoane, iar deținerea slovei scrise însăși era luxul pe care și-l puteau permite și mai puțini – câteva familii dintr-o țară – cei mulți aveau nevoie totuși să înțeleagă, să trăiască adevărurile imediate și eterne, conținute în cuvântul scris. Astfel artistul – cunoscător al acestor adevăruri – a început să le picteze, să le graveze, așa încât cei mulți să înțeleagă mesajul, să și-l asume și să se poată închina. Pentru multe secole icoana, cântul și liturghia au fost singurele modalități în care cei mulți au avut acces la Cuvânt și Cunoaștere.

În aceste condiții, arta și, în mod particular, imaginea plastică au fost și rămân și astăzi o formă înaltă de comunicare. Arta ne slujește în toate formele ei și la toate nivelurile. De la reproducerea „simplă” pe pânză sau în sculptură a realității minunate, care ne înconjoară, (lucru care îi aduce privitorului oportunitatea de a păstra această realitate în proximitatea cotidiană și de a se „hrăni” zilnic cu acest frumos), până la comunicarea de concepte elaborate și mult mai abstracte, idei care pot fi transmise simplu sau complex – prin desen, culoare, sunet, muzică, dans etc. – toate fiind modalități în care divinul devine mai tangibil, pentru cei mulți.

Unul din aspectele „autiste” ale artei contemporane… este opinia conform căreia artistul se exprimă pentru sine, independent de cât de mulți sau de puțini vor înțelege mesajul lucrării.

Unul din aspectele „autiste” ale artei contemporane – în accepțiunea mea – este opinia conform căreia artistul se exprimă pentru sine, independent de cât de mulți sau de puțini vor înțelege mesajul lucrării. Datoria și chemarea lui ar fi astfel să creeze pur și simplu, independent de reacția lumii. Acest mod de abordare ar părea că ține de curentul artistic căruia îi aparține artistul și/sau de epoca artistică în care trăiește el, și ar părea că îl eliberează de „povara feed-back-ului”, dar, de fapt îl insingurează mai mult și îl văduvește de răsplata incomensurabilă de a ști că este de folos celor între care trăiește. Condiția eliberării artistului din colivia aurită a postmodernismului, de pildă, este ca arta lui să fie relevantă și „slujitoare” oamenilor din comunitate, slujire venită din asumarea poziției artistului ca om în slujba comunității. Ce înseamnă aceasta? Înseamnă că artistul nu lucrează pentru el, ci pentru alții, că el a înțeles că darul lui (ca toate darurile, de altfel!) nu e pentru sine, ci pentru alții și că acești „alții” nu sunt doar unii „luminați”, ci sunt cei mulți, care au nevoie de a fi „hrăniți cu frumos”, după măsura înțelegerii fiecăruia. În consecință, artistul care a înțeles dimensiunea spirituală a lumii nu va aștepta ca lumea „să urce” la el și să înțelegă conceptul lucrării lui, ci el va coborî la cei pe care îi este dat să îi slujească cu darul lui.

Observarea și înțelegerea impactului profund pe care arta îl are asupra minții și sufletului omului a condus la dezvoltarea „terapiei prin artă”, un termen folosit întâi de către artistul britanic Adrian Hill în 1942, atunci când, după ce a văzut efectele terapeutice ale desenelor și ale picturilor, a ajuns să exprime importanța folosirii propriei energii creatoare din corp, în demersul pentru vindecare, în cartea Art Versus Illness [Arta împotriva bolii].

Artistul care a înțeles dimensiunea spirituală a lumii nu va aștepta ca lumea „să urce” la el și să înțelegă conceptul lucrării lui, ci el va coborî la cei pe care îi este dat să îi slujească cu darul lui.

Terapia prin artă funcționează prin integrarea fundamentală a înțelegerii și a descâlcirii emoțiilor proprii, prin expresii, forme vizuale sau orice altă formă de artă. Datorită rolurilor multiple pe care le joacă arta în viața proprie, terapia prin artă este o modalitate de a contribui la vindecarea multor boli, fără efecte secundare nedorite, iar neurocercetatorii, psihologii și psihiatrii recomandă tot mai mult aceasta metodă.

Terapia prin artă include două direcții: una în care o persoană este expusă la lucrări de artă create de alte persoane, pentru a ajunge în miezul emoțiilor proprii, iar cealaltă, în care individul este implicat în procesul de creație, cu scopul obținerii unei relaxări a minții și corpului. Arta include – în acest context – absolut tot ceea ce e capabilă să producă mintea noastră creativă – culori și muzică, pictură, sculptură, carte și film.

Terapia prin culoare este folosită pentru a înțelege emoțiile umane și a aduce culoarea necesară în viața de zi cu zi a persoanei suferinde. În mod similar, muzica, poezia, proza, pictura, dansul sau orice altă formă de artă ridică nivelul de conștiință și aduc o contribuție la vindecarea celor bolnavi. Copiii sau adulții cu dizabilități, probleme comportamentale, mentale sau orice alte dereglări legate de stres, răspund la artă sau se exprimă ei înșiși prin artă, pentru a se vindeca.

Dacă ar fi să închei cu un call to action, te-aș îndemna să găsești o artă sau o zonă de manifestare artistică pe care să o faci parte din viața ta cotidiană.

Terapia prin artă nu se limiteaza la a vindeca doar boli mentale, ci există destul de multe studii care au ajuns la concluzia că terapia prin arta joacă un rol cheie în vindecarea/stabilizarea unor afecțiuni cum sunt cancerul, astmul, diabetul, bolile degenerative (demențele cu anumite etiologii, boala Parkinson), a problemelor de fertilitate la femei, a consecințelor unui atac vascular cerebral etc. A fost demonstrat că atunci când întreprindem o activitate artistică: desenăm, pictăm, sculptăm, facem colaje, se activează o funcție de vindecare, ce reduce stresul psihologic. Sistemul imunitar are în acel moment oportunitatea să lucreze la capacitate maximă pentru vindecare, fiind alinată durerea, depresia și ameliorată starea de spirit.

Arta este un dar pentru fiecare trăitor pe pământ. Pablo Picasso a spus: „Scopul artei este să spele praful vieții zilnice de pe sufletele noastre”. Atunci când arta face parte din viața zilnică, fie că ne bucurăm de harul și darul artiștilor consacrați, fie că facem noi înșine un exercițiu artistic, după măsura puterii fiecăruia, aceasta are rol liniștitor și un efect benefic asupra minții pe care o ajută să fie mai sănătoasă. Unii găsesc terapeutic grădinăritul, de exemplu, pe când alții își găsesc pacea în ascultarea muzicii.

Dacă ar fi să închei cu un call to action, te-aș îndemna să găsești o artă sau o zonă de manifestare artistică pe care să o faci parte din viața ta cotidiană, pentru bunăstarea minții, a corpului și a sufletului tău!…

Alte articole din seria „Suferința psihică în context religios”

(Photo by Diogo Nunes on Unsplash)