„Aș vota un înger!”

5 November 2019

În perioada premergătoare oricărui tur electoral cu miză națională discursul public se aglomerează până la totala sa distorsionare. Această cacofonie retorică generalizată poate prezenta, la o analiză mai profundă, foarte multe nuanțe, chiar dacă de la distanță seamănă cu un megalit înfiorător. Între toate aceste nuanțe subtile, se remarcă la periferia cacofoniei antemenționate una despre care pot vorbi cu oarecare autoritate și în cunoștință de cauză – cea a „politologiei evanghelice”.

Ca să nu cădem pradă ideilor stereotipizate care circulă fără întrerupere despre evanghelici, din comunism până astăzi, trebuie să spunem că narațiunile secundare, care stau la baza întregului eșafodaj ideologic pe care aceștia îl instrumentalizează în mod cotidian, originează dintr-o meta-narațiune puritană, un creștinism reducționist care găsește o sursă de virtute într-un soi de asceză urbană (un fel de „ieșiți din Lume, înțeleasă ca locus al păcatului, dar nu din Oraș”).

Comunitatea evanghelică din România parcurge aceeași dialectică în acești ani, sărind de la tezele pauline ale unei implicări civice sănătoase… la tezele care decurg din conflictul dintre Cristos și «stăpânitorul lumii acesteia» (un alt nume pentru Satan).

Tendința acestei „retrageri din Lume” e un eveniment recurent în istorie și egal distribuit din punct de vedere geografic, apărând oriunde au existat comunități creștine, însă a fost mereu predispus unor alunecări în tentația gnosticizării problemelor inițiale. Comunitatea evanghelică din România parcurge aceeași dialectică în acești ani, sărind de la tezele pauline ale unei implicări civice sănătoase (atenție, Romani 13:1-7 nu e despre supunere oarbă) la tezele care decurg din conflictul dintre Cristos și „stăpânitorul lumii acesteia” (un alt nume pentru Satan). Sigur, aici apare o eroare de exegeză pe care au experimentat-o toți asceții care au alunecat pe panta ereziei, anume că „stăpânitorul lumii acesteia” postulează și o relație de tipul Creator/creatură. Însănătoșind teologia din spatele acestor idei, putem scăpa și de derapajul lui Marcion. Lumea e sub stăpânirea temporară (și oricum incompletă!) a antagonistului-șef, însă în mod fundamental aceasta nu este rea.

Acum că am descris pe scurt problema de fond, să ajungem la cea actuală. Evanghelicii români vor merge la vot, unii din ei păstrând încă acest conflict în minte, neștiind pe cine să voteze! Căci, dacă tendința gnostică va fi dominantă, orice candidat va fi discreditat de fundamentala și ireversibila decadență a lumii materiale predicată de cosmologia gnosticilor, la fel stând lucrurile și în cazul oricărui sistem politic consensualist și contractualist care presupune că societatea nu trebuie (și nu poate!) să se supună în mod universal acelor rigori morale pe care creștinul și le asumă în mod personal.

E de așteptat să nu ai pe cine vota când așteptările tale, fasonate într-o matriță gnostică (în mod conștient sau inconștient!), impun niște standarde ideologice și comportamentale care nu pot fi atinse decât de niște îngeri, sau, în cel mai rău caz, de niște travestiți îmbrăcați în cămăși de in albe, călărind pe-un cal asortat.

În consecință, electoratul marcionit din congregațiile evanghelice va continua să persiste în eroarea medierii înaintea Bunului Dumnezeu pentru găsirea unui lider angelic imaculat care să îi conducă într-un nou Ierusalim, unde nu există păcat, iar derapajele morale sunt marginalizate (sau chiar eradicate), unde îmbrățișarea e salutul cotidian și iubirea e valută forte. O utopie străină de dezideratul paulin transmis congregației romane, acela de a conviețui în pace cu comunitatea înconjurătoare, cât și de limitele eschatologiei creștine.

Derapajele gnostice, cu implicațiile lor largi și ramificațiile lor complexe nu pot fi rezolvate decât printr-un panaceu teologic aplicat la rădăcină, iar figurile publice și formatorii de opinie care acționează mai degrabă ca un catalizator pentru amplificarea acestei „indignări cerești” care produce o disjuncție radicală între evanghelic și procesul politic își dovedesc iresponsabilitatea – în acest caz, domnul Peter Costea remarcându-se într-o lumină surprinzătoare de machiavellism-bemol ascunsă sub un rictus angelic și ingenuu, când a propus boicotul general al alegerilor prin varianta „written-in” (inutilă și neconstituțională în România), desconsiderând întreaga listă de politicieni aliniați pe buletinul de vot. E de așteptat să nu ai pe cine vota când așteptările tale, fasonate într-o matriță gnostică (în mod conștient sau inconștient!), impun niște standarde ideologice și comportamentale care nu pot fi atinse decât de niște îngeri, sau, în cel mai rău caz, de niște travestiți îmbrăcați în cămăși de in albe, călărind pe-un cal asortat.

Photo by Dmitry Yakovlev on Unsplash