Câteva cuvinte despre orfanii României

Distribuie:

În discursul demagogic, problemele familiei și ale copiilor sunt mereu transformate în arme. Și fiecare tabără își fabrică – în funcție de propria pricepere și creativitate – și folosește aceste arme nu neapărat în mod etic. Există însă și oameni, organizații, instituții care, fără să beneficieze neapărat de foarte multă mediatizare și notorietate, se înhamă la diverse proiecte menite să-i ajute pe cei mai năpăstuiți.

ARFO (Alianța România fără Orfani) este un ONG-umbrelă, cu identitate creștină asumată, dar diversă confesional, care colaborează cu diferite organizații, biserici, instituții și persoane fizice din țară pentru a promova ideea adopției în rândul celor care-și asumă o identitate religioasă creștină, dar nu numai.

Într-o discuție inițială purtată cu mai multe organizații din Oradea – în vederea coagulării unui nucleu la nivel local – și moderată de către Alex Ilie (director executiv al ARFO), s-au vehiculat mai multe chestiuni care merită atenție. Iată cum stau lucrurile în date seci:

  • În România, există peste 50.000 (53.393*) de copii instituționalizați – această cifră variază de la an la an, evident, fiindcă unii ies din sistem (adoptați sau ajunși la vârsta majoratului), iar alții intră, părăsiți de părinți sau scoși din familii dezorganizate.

  • Din numărul total al copiilor aflați în grija statului, doar în jur 3000 sunt declarați în prezent adoptabili și, dintre aceștia, cam 1000 sunt adoptați anual.

  • Numărul de familii care vor să adopte copii este mereu sub numărul de copii adoptabili, fapt ce determină autoritățile să nu pună și alți copii pe lista celor adoptabili (demersul presupune că respectivii copii trebuie să îndeplinească anumite condiții stipulate în lege).

  • Există o altă listă, de copiii „greu adoptabili”, care cuprinde peste 1400 de copii, listă care se actualizează săptămânal și care include atât copii cu handicap sever, cât și copii care au stat prea mult timp pe lista celor adoptabili și nu s-a interesat nimeni de ei. Este foarte important, pentru cei interesați să adopte, faptul că la lista celor greu adoptabili se poate ajunge sărind peste alte criterii de adopție: vârsta pentru care s-a obținut atestatul de adopție, prioritatea „cazurilor” etc.

  • Potrivit UNICEF, un copil petrece, în medie, 7,5 ani „în sistem”.

  • La nivel local, Bihorul este pe locul III în țară cu 1340 (1799*) de copii încă „în sistem”, adică în grija instituțiilor statului sau în grija unor asistenți maternali.

  • Potrivit legii actuale, orice copil aflat în sistem devine adoptabil dacă familia nu se interesează deloc vreme de 6 luni sau se interesează, dar nu-l ia acasă pe parcursului unui an întreg.

  • În fiecare an, pe 2 iunie este Ziua Națională a Copilului Adoptat. Iar pe 13 noiembrie este Ziua Mondială a Copiilor Orfani.

ARFO acționează pe 4 direcții principale: lobby și advocacy (modificarea legilor), promovarea adopției (în rândurile familiilor și bisericilor), training și suport, prevenție. Așadar, încearcă să acopere întreaga sferă de probleme, de la cauze la efecte și până la susținerea constantă post-adopție, știut fiind faptul (asumat ca atare) că toți copiii care ajung să fie adoptați aduc cu ei un bagaj de traume care, la un moment dat, vor ieși la iveală.

De asemenea, s-a discutat și despre ceea ce se poate face concret pentru a conștientiza societatea cu privire problema copiilor orfani, dar și cu privire la necesitatea adopției (evenimente, comunicări publice, contactarea unor influenceri, dialogul cu lideri religioși, grupuri de sprijin etc.).

Se constată totuși o oarecare indiferență sau reticență a mediilor creștine – inclusiv evanghelice – față de ideea de adopție (fapt relevat și de către adversarii conservatorilor în confruntările publice din ultimii ani). Această atitudine este determinată de mai mulți factori: lipsă de informare, prejudecăți, egoism, teama de dificultăți ulterioare, experiența negativă a altora, indiferența față de această realitate, confortul, mediatizarea insuficientă a exemplelor, othering (capacitatea omului de a se detașa afectiv față de cei definiți ca „ceilalți”), lipsa unei teologii a adopției etc.

Se constată totuși o oarecare indiferență sau reticență a mediilor creștine – inclusiv evanghelice – față de ideea de adopție.

Orizontul prejudecăților este și el deosebit de vast (există și un studiu inițiat, dar care n-a fost finalizat, pe acest subiect): prejudecăți etnice sau rasiale, ideea că un copil instituționalizat este blestemat, moștenirea genetică problematică, gura lumii etc.

Există și oameni – dintre care unii contribuie activ la ajutorarea copiilor instituționalizați – care refuză ideea adopției, argumentând psihologic, sociologic, economic și chiar teologic împotriva acestui tip de demers. Unii suspectează diverse interese economice la mijloc.

Dar, atât din experiența cunoscuților care au adoptat copii, cât și din ceea ce povesteau participanții la discuție, complicațiile sunt suficient de mari încât să poată descuraja pe cineva care ar urmări strict niște interese. Toți cei care au participat la întâlnirea din Oradea erau oameni care vorbeau în cunoștință de cauză, trecuseră prin tot felul de experiențe complicate și delicate, dar pledau în continuare pentru această formă de asumare a responsabilității față de copiii orfani. Fără să poată garanta, neapărat, și un deznodământ fericit.

Ținând cont de toate acestea, e greu de contestat sinceritatea credinței care-i animă pe acești părinți adoptivi, anume că cel mai potrivit loc pentru orice copil este o familie, fie ea și numai adoptivă.

Sprijinul pe care îl oferă organizațiile care sprijină adopția vine ca o consecință a experiențelor și a recunoașterii faptului că adopția este un lucru complex și dificil, iar familiile care își asumă acest demers au nevoie de sprijin constant și de informare – se folosea sintagma „dragoste informată”.

Adopția rămâne, așadar, o problemă complicată cu multiple implicații, o practică asumată mai degrabă punctual, de familii curajoase, dar care beneficiază de insuficient sprijin teologic, eclezial, moral și social, chiar și în mediile creștine. Însă ar putea fi stimulată prin diverse modalități de conștientizare, încurajare și sprijin concret oferit de oameni care au acumulat o experiență semnificativă ca părinți adoptivi sau ca membri ai unor organizații ce facilitează adopțiile.

*Cea mai recentă radiografie a situației în care se află copiii instituționalizați îi aparține senatorului Vlad Alexandrescu, care a publicat cartea Copiii lui Irod. Cifrele puse între paranteze, cu dată, sunt preluate din această carte și erau în vigoare la 30 septembrie 2018. Datele pentru acest articol au fost culese în martie 2019.

(Image by Emilian Robert Vicol from Pixabay)

Distribuie:
Teofil Stanciu

Lasa un comentariu