Ce a învățat Dostoievski de la femei

Pentru prima dată am auzit de Feodor Dostoievski într-o predică a tatălui meu, în copilărie. Îi plăcea să citeze cuvintele prin care Sonia îl îndemnase pe Raskolnikov să își mărturisească crima și să se căiască public de fapta sa. Mai târziu când, după decesul său, a trebuit să părăsim casa pastorală și am adunat teancurile mari de cărți pe care urma să le aranjez în noua bibliotecă, am dat de romanul Crimă și pedeapsă și am găsit cu ușurință pasajul la care făcuse referire și care era subliniat. L-am pus deoparte, în categoria cărților care trebuie citite.
Pentru prima dată am auzit de Feodor Dostoievski într-o predică a tatălui meu, în copilărie.
Am parcurs-o atent abia în primii ani de liceu și mărturisesc că am rămas destul de confuză. Descoperisem că Sonia fusese prostituată și, oricâte sfaturi bune ar fi dat, decizia ei de a-și vinde trupul îmi părea atunci a anula și pângări orice faptă menită să prevină un rău ce se profila asupra celor din jur (este vorba mai ales de sora ei vitregă) sau să aducă vindecare (prin decizia de a-l urma pe Raskolnikov). Oare de ce Dostoievski îi crease un asemenea profil și un asemenea istoric?
Au urmat alte romane de-ale bine-cunoscutului scriitor rus, dar nu m-am atașat de niciunul dintre personajele sale. Mai mult, mai toate femeile îmi păruseră mai mult decât dezechilibrate, adevărate cazuri patologice: isterice, capricioase, manipulative, în conflict cu ele însele și cu cei din jur, pornite să-i chinuie pe bărbați și disprețuindu-i pentru slăbiciunile lor. Și aceasta în ciuda încercării evidente a autorului de a le investi cu anumite calități ce aminteau de femeile biblice (maica Domnului sau păcătoase căite și iertate) și prin care erau menite să-i salveze pe cei din jur.
Multe întrebări își cereau un răspuns: Ce fel de bărbat a fost Dostoievski, omul care dăduse naștere unor personaje atât de controversate? Ce relație a avut el cu femeile? Care este mesajul cărților lui privitor la femei? Pentru că este vorba de un scriitor care spune niște adevăruri atât de profunde și care nu poate fi ocolit, aceste întrebări ce se nasc în mintea unui cititor neavizat cu siguranță cer răspunsuri care iau în serios informațiile de care dispunem.
Ce fel de bărbat a fost Dostoievski, omul care dăduse naștere unor personaje atât de controversate? Ce relație a avut el cu femeile? Care este mesajul cărților lui privitor la femei?
Despre ce fel de bărbat a fost Dostoievski și relația lui cu femeile aflăm în principal din cartea soției sale, Anna Grigorievna Dostoievskaia, Amintiri, apărută în limba română la Editura Univers în 1975, dar și din alte surse: corespondențele și jurnalele scriitorului, cartea fiicei sale, Liubov Feodorovna Dostoievskaia[1] și scrierile unor contemporani. Acestea ne oferă o cheie de interpretare și judecare a operelor sale care, caracterizate de ceea ce a primit numele de „polifonie de voci” – prin care autorul lasă să se exprime și personaje ale căror convingeri nu le împărtășește –, ne induc adesea în eroare în încercarea de a descoperi credința și mesajele transmise cititorilor. Căci Dostoievski se consideră a fi un scriitor cu o „misiune religioasă” și deci purtătorul unui mesaj.[2]
Lucrul care adesea este trecut cu vederea și pe care vreau să-l subliniez în ce privește relația lui Dostoievski cu femeile este că scriitorul rus a fost omul care a ascultat și a învățat de la femei. Cum altfel ar fi putut scrie „marele cunoscător al sufletului” atât de convingător, încât femeile să se simtă înțelese? Și să i se confeseze cu încredere? Anna Dostoievskaia ne dezvăluie lucrul acesta în memoriile ei:
„… trebuie să spun că Feodor Mihailovici avea multe prietene sincere printre femei, care îi împărtășeau bucuros tainele și îndoielile lor și-i cereau un sfat prietenesc ce nu le era refuzat niciodată. Dimpotrivă, Feodor Mihailovici avea multă înțelegere față de preocupările femeilor și-și exprima cu sinceritate opinia, riscând uneori să-și supere interlocutoarea. Cele care i se confesau simțeau că sunt puțini oameni în stare să înțeleagă atât de profund sufletul femeii și suferințele ei, cum le înțelegea și le intuia Feodor Mihailovici.”[3]
Și, dacă este să judecăm după personajele feminine pe care le creează în romanele sale, nu este greu de înțeles că scriitorul a interacționat nu doar cu rudele și prietenele sale – mai mult sau mai puțin educate –, ci și cu femei simple și aparținând mediilor defavorizate. De altfel, tot Anna ne dezvăluie acest lucru când ne scrie despre relația lui cu cerșetorii și oamenii nevoiași, dar cel mai grăitor în povestea Fedosiei, servitoarea casei, care era văduva unui bărbat alcoolic care o bătuse fără milă și o lăsase „într-o mizerie îngrozitoare”:
„Cineva dintre rude i-a povestit cazul lui Feodor Mihailovici, care a luat-o ca servitoare cu toți copiii ei: cel mare avea unsprezece ani, fetița șapte, iar cel mic cinci. Fedosia îmi povestea cu lacrimi în ochi, când eram încă logodiți, cât de bun e Feodor Mihailovici. După spusele ei, Feodor Mihailovici când lucra noaptea târziu și auzea că cineva dintre copii tușește sau plânge, se ducea să învelească copilul, să-l liniștească, iar dacă nu reușea o trezea pe Fedosia.”[4]
Fiindcă nu mi-ai propus să fac aici o listă completă a tuturor femeilor care i-au modelat gândirea, mă voi referi pe scurt la trei dintre cele mai influente prezențe feminine din viața lui, de la care scriitorul a învățat lucruri esențiale.[5] Prima este mama sa, Maria, care a murit când Fiodor Dostoievski avea numai 15 ani. Spre deosebire de tatăl scriitorului, mama lui îi arătase dragoste necondiționată și-i insuflase simpatie și iubire pentru țăranul rus, pe care ajunge să-l idealizeze și aproape că îl venerează pentru suferința lui și capacitatea de a înțelege adevărurile spirituale.[6] Tot ea l-a învățat să citească folosindu-se de istorisirile biblice, pe care le va îndrăgi și la care își va raporta experiențele vieții. Din romanele lui aflăm despre importanta neprețuită pe care o conferă afecțiunii materne, de care multe dintre personajele sale au fost lipsite.
Din romanele lui aflăm despre importanta neprețuită pe care o conferă afecțiunii materne, de care multe dintre personajele sale au fost lipsite.
Apoi, aș menționa-o aici pe Natalia Dmitrievna Fonvizina, una dintre „soțiile decembriștilor” care îl vizitează în închisoare. Probabil că dragostea ei arătată prin fapte îl va conduce spre un angajament de a urma calea lui Cristos.[7] Dostoievski continuă să corespondeze cu această femeie, căreia îi va face acea mărturisire pe cât de surprinzătoare, pe atât de faimoasă: „Dacă mi-ar demonstra cineva că Hristos Se află în afara adevărului și ar fi real că adevărul se află în afara lui Hristos, aș prefera să rămân cu Hristos decât cu adevărul”[8]. Ea îi oferă la Tobolsk o Evanghelie, pe care scriitorul o va studia și pe care încă în închisoare fiind va face peste 1400 de însemnări cu unghia, creionul și cărbunele, păstrate până azi într-o ediție în facsimil[9]. Dostoievski va cere să citească din Evanghelia aceasta în ziua morții, de care devenise conștient cu câteva ore mai devreme, și i-o va lăsa mai apoi fiului său.[10]
A treia femeie este, desigur, cea de-a doua soție și mama copiilor săi, Anna. Sunt mult mai multe lucruri pe care scriitorul le învață de la ea și pe care le vedem reflectate în lucrările sale, dar m-am limitat la numai două fragmente din memoriile Annei, grăitoare pentru înțelegerea relației cu femeile. Primul se referă la raporturile de familie și nu necesită niciun fel de comentarii:
„Nekrasov a fost probabil puțin jignit că într-o asemenea chestiune a fost nevoie de acordul meu și a spus:
— Ei, uite, nu m-aș fi gândit niciodată că te afli „sub papucul” soției dumitale.
— Ce te miri? îi replică Feodor Mihailovici. Suntem foarte apropiați, îmi administrează toate treburile și cred în inteligența și în spiritul ei întreprinzător. Cum era să nu-i cer sfatul într-o chestiune atât de importantă pentru noi doi?”[11]
Al doilea fragment ne descoperă interacțiunea dintre cei doi pe o temă sensibilă. Deși la întâlnirea cu ea Dostoievski deja scrisese Crimă și pedeapsă – un roman care a fost comparat cu cartea Mizerabilii a lui Victor Hugo pentru sprijinul oferit mișcărilor de luptă pentru drepturile femeii prin crearea unor personaje empatice, în special femei „căzute”[12] –, în care umanizase și chiar idealizase femeile ca martire prin suferința și sacrificiul lor, din jurnalul Annei aflăm de disensiunile lor pe așa-numita „problemă feminină”: „Fiind din generația anilor șaizeci, eram o partizană asiduă a drepturilor și a independenței femeii și mă revoltam împotriva soțului meu din cauza atitudinii sale nedrepte, după opinia mea, față de femei. Această atitudine eram gata s-o socotesc chiar ca o jignire personală și uneori i-o spuneam.”[13] Tot ea ne mărturisește despre schimbarea atitudinii lui de mai târziu și despre faptul că scriitorul „aștepta mult de la femeia rusă”.
Femeile nu sunt văzute de scriitor ca obiecte pentru satisfacerea bărbaților (deși unii bărbați din romane le pot privi și trata în felul acesta), ci adesea descrise în termeni ce amintesc de arta icoanelor bizantine și respectate pentru suferința lor și identificarea cu cei suferinzi, asemenea lui Cristos.
Ce a învățat Dostoievski de la aceste femei și de la multe altele aflăm cu predilecție din cărțile sale, în care aduce în atenția noastră personaje feminine atât de diferite, dar întotdeauna într-o atitudine generală de empatie cu suferințele și luptele lor împotrivă răului personal și instituțional, de respect pentru efortul de maturizare și trăire a Evangheliei, de speranță în reușita de a se face auzite și a contribui decisiv la renașterea spirituală a patriei lor[14]. Dacă ni se pare că este vorba de femei predominant rele, trebuie să observăm totuși că ele nu sunt inerent rele sau bune, ci presiunea la care sunt supuse (în special datorată unui trecut caracterizat de lipsa afecțiunii materne sau a abuzului suferit) le determină să acționeze într-o anumită manieră.[15] În ciuda primei impresii, ele nu sunt condamnate de scriitor. Prezența lor se impune ca un test pentru cititori, în lumina textului din Ioan 8 despre femeia păcătoasă. Mai mult, femeile nu sunt văzute de scriitor ca obiecte pentru satisfacerea bărbaților (deși unii bărbați din romane le pot privi și trata în felul acesta), ci adesea descrise în termeni ce amintesc de arta icoanelor bizantine și respectate pentru suferința lor și identificarea cu cei suferinzi, asemenea lui Cristos.
În romanul Idiotul, romanul său hristic prin excelență, Dostoievski își propune portretizarea unui om cu adevărat frumos și își imaginează impactul unui asemenea om asupra societății ruse a vremii sale. El este, desigur, și un model alternativ la violența bărbaților față de femei – prezentată în multe rânduri – dar este perceput ca manipulabil și devine victimă (inclusiv a femeilor). Ceea ce observăm însă la el sunt trăsături caracteristice unui copil (de exemplu naivitatea și exprimarea spontană a empatiei și dragostei)[16], dar și trăsături predominant feminine (supunere, compasiune, dragoste jertfitoare, smerenie, afecțiune mai degrabă maternă în relație cu copiii)[17]. Este oare maniera în care Dostoievski îi îndeamnă pe bărbați să învețe de la copii, dar și de la femei și de la felul în care ele împlinesc Evanghelia?
Nu știu dacă ascultătorii tatălui meu, atunci când el amintea în predică de cuvintele Soniei, au înțeles că scriitorul rus a pus aceste cuvinte în gura unei fete abuzate, care de cei mai mulți fusese redusă la o etichetă ce o arunca în categoria femeilor irecuperabile. Nu știu dacă au înțeles testul oferit de Dostoievski și dacă, în cazul în care ar fi ajuns în mica lor biserică, fata aceasta ar fi beneficiat de compasiunea și sprijinul celor din jur. Nu știu dacă au înțeles că el le cerea să plece urechea la vocea slabă a femeilor, pentru a le înțelege suferința, dar și înțelepciunea. Nu știu dacă au înțeles că marele scriitor le cerea să îi urmeze exemplul.
(Imaginile sunt preluate de pe wikipedia)
[1] Am citit că fragmente din scrierile acesteia sunt incluse în cartea în curs de apariție la Editura Ratio et revelatio, Dostoievski văzut de contemporanii săi.
[2] Katherine Jane Briggs, How Dostoievski Portreys Women in His Novels, A Feminist Analysis, The Edwin Mellen Press, 2009, p. 32.
[3] Anna Grigorievna Dostoievskaia, Amintiri, Editura Univers, 1975, p. 247.
[4] Op.cit., p. 66.
[5] Femeile din viața lui Dostoievski este numele unei producții a Teatrului Particular Brașov, după scenariul și regia Alinei Hiristea, un spectacol „one woman show” în care Dorina Roman intră pe rând în pielea fiecăreia dintre cele trei femei, despre care se presupune că au avut o influență majoră în viața scriitorului. Cele alese de mine în acest articol nu sunt aceleași cu cele înfățișate în acest spectacol.
[6] https://www.ancientfaith.com/specials/the_climacus_conference_2011/the_world_of_dostoevsky_and_the_freedom_of_the_person
[7] Katherine Jane Briggs, op.cit., p. 298.
[8] Dennid Vanden Auweele, în Existential Struggles in Dostoevsky’s The Brothers Karamazov, https://www.academia.edu/22644782/Existential_Struggles_in_Dostoevskys_The_Brothers_Karamazov
[9] https://en.interaffairs.ru/article/tobolsk-the-heart-of-siberia/
[10] Anna Grigorievna Dostoievskaia, op.cit., p. 268.
[11] Ibidem, p. 172.
[12] Michaela Telfer în Humanizing Women in Hugo and Dostoevsky, https://ucbcluj.org/humanizing-women-in-hugo-and-dostoevsky/
[13] Anna Grigorievna Dostoievskaia, op.cit., p. 92.
[14] Dostoievski credea că femeile formează coloana vertebrală a unei societăți rusești puternice, Michael Richard Murphy, în The Hooker with a Heart of Gold: Dostoevsky’s Complex Portrayal of Women, http://toto.lib.unca.edu/sr_papers/literature_sr/srliterature_2009/murphy_mike.pdf
[15] Katherine Jane Briggs, op.cit., p. 127.
[16] Nicușor Deciu susține că romanul Idiotul este construit pe cuvintele prin care Isus le spune ucenicilor că trebuie să se întoarcă la Dumnezeu și să se facă asemenea unor copilași. https://www.crestinortodox.ro/religie/parabola-si-simboluri-biblice-romanul-idiotul-87980.html
[17] Katherine Jane Briggs, op.cit., p. 133.
Susține revista Convergențe!
Vrem să lărgim echipa și să tipărim cele mai bune materiale.


0730020283
Memorează numărul în agenda telefonului tău iar apoi folosește aplicația Revolut pentru a face o donație.
*Menționează "Donație Convergențe"

Plată cu OP
ASOCIAȚIA DECENU.EU
CUI: 37579166
NR. ÎNREG: 15/A/10.03.2017
LEI: RO21INGB0000999906900531
EUR: RO98INGB0000999906931543
SWIFT : INGBROBU