Comunități acuzatoare, comunități vindecătoare

Share:

Prin natura profesiei pe care o am, întâlnesc aproape zilnic creștini evanghelici care se confruntă cu probleme de sănătate mintală. În termeni psihologici, spectrul simptomelor și al diagnosticelor se înfățișează foarte divers. Însă, dacă mă gândesc la persoanele care experimentează probleme de sănătate mintală, inclusiv de tipul anxietății, depresiei sau reacților post-traumatice, cei din mediul evanghelic au de dus, uneori, o luptă suplimentară, comparativ cu cei care provin din alte medii. Și asta este destul de dureros! Este vorba despre lupta cu prejudecățile pe care le întrețin comunitățile evanghelice față de creștinii care se confruntă cu problemele de sănătate mintală.

Cei din mediul evanghelic au de dus, uneori, o luptă suplimentară, comparativ cu cei care provin din alte medii… Este vorba despre lupta cu prejudecățile pe care le întrețin comunitățile evanghelice față de creștinii care se confruntă cu problemele de sănătate mintală.

Înțelegerea problemelor de sănătate mintală nu este o sarcină ușoară, în contextul în care acest demers presupune aplicarea unei grile de secol XX-XXI (înțelegerea modernă a problemelor de sănătate mintală) asupra unui text antic, scris cu aproape două milenii înainte să înceapă discuțiile specializate despre suferința psihică. De aceea, nu avem niciun text biblic care să vorbească explicit despre probleme de sănătate mintală. Iar textele care discută problematici care au prezentări ce par similare problemelor de sănătate mintală, vorbesc fie despre exorcizări, fie despre păcat, părând să legitimeze doar interpretări care sporesc presiunea asupra celor care suferă. Putem emite cel mult niște supoziții cu privire la starea mintală a diverselor personaje biblice, însă Scriptura nu ne oferă suficiente informații pentru a putea pune un diagnostic de acuratețe, care presupune îndeplinirea mai multor criterii într-un interval de timp. În consecință, rămâne incert dacă personajele biblice din diverse texte luate în discuție chiar au suferit de probleme mintale. Mai mult, de regulă, teologii sunt de părere că respectivele fragmente biblice au altă temă decât sănătatea mintală.

Dacă veți discuta cu creștini din comunități evanghelice, adesea pot confirma că sunt apostrofați atunci când au curajul să împărtășească că se confruntă cu anxietate, depresie sau reacții la evenimente traumatice. Și acest lucru este foarte trist! De unde vom fi învățat că există o legătură cauzală exclusivă între o problemă de sănătate mintală și păcat sau duhuri? Cum se face că atunci când cineva are o problemă de sănătate fizică gravă – cancer, probleme cardiace – sau orice alt gen de probleme somatice, nu începem de la mărturisirea păcatelor sau exorcizare? De ce tratăm problemele psihice  în alt registru decât cele de natură somatică? În fond, discutăm despre același tip de probleme, fie că le spunem tulburări, în cazul celor psihice, sau boli, afecțiuni, sindroame, în cazul celor somatice.

Dacă veți discuta cu creștini din comunități evanghelice, adesea pot confirma că sunt apostrofați atunci când au curajul să împărtășească că se confruntă cu anxietate, depresie sau reacții la evenimente traumatice.

Unii teologi vorbesc despre faptul că boala face parte din consecințele trăirii într-o lume căzută în păcat. Despre faptul că designul inițial al lui Dumnezeu pentru această lume nu a inclus boala, însă căderea a dus la afectarea lumii, a trupului și a minții noastre. Cu toții păcătuim, însă nu suntem toți afectați în același mod. Dacă păcatul personal ar fi cauza bolii psihice sau a tulburărilor mintale, toți ar trebui să suferim atât fizic, cât și psihic! Fără excepție! Asta nu înseamnă că nu trebuie să ne examinăm și să ne mărturisim păcatele! Însă uneori vindecarea sufletească și iertarea păcatelor nu aduce după sine și o vindecare fizică sau una mentală!

În cadrul cercetării doctorale pe care o fac cu privire la experiența creștinilor evanghelici cu problemele de sănătate mintală (cu accent pe tulburările de anxietate, tulburările depresive și simptomele post-traumatice), am avut privilegiul extraordinar de a intervieva creștini evanghelici care se confruntă cu astfel de probleme. Unora dintre ei li s-a spus – de către lideri bisericești sau de către membri ai comunității – că problemele lor sunt consecința demonizării sau a păcatelor. Nici unul dintre cei cărora li s-a spus că s-ar afla sub influența unor duhuri necurate nu a constatat că acest lucru i-ar fi ajutat în vreun fel. Dimpotrivă, doar i-a făcut să se simtă desconsiderați, ca și cum ar fi mai puțin spirituali sau mai puțin credincioși decât frații și surorile lor care nu suferă psihic. Apoi, și mai mulți au fost cei cărora li s-a spus că problema lor decurge dintr-un păcat nemărturisit, sau, și mai rău, au fost sfătuiți să re-mărturisească păcatele, inclusiv pe cele dinainte de a se fi convertit sau chiar să mărturisească păcatele generațiilor precedente. Nu mi-este clar ce fel de teologie stă îndărătul unui asemenea. Au fost într-adevăr situații în care unii dintre cei intervievați au ajuns să mărturisească și să renunțe la unele păcate în încercarea de a-și pune în ordine lucrurile la nivel spiritual. Și totuși, nici unul dintre ei nu au raportat să fi avut parte de o ușurare miraculoasă a simptomelor lor psihice ca urmare a mărturisirii. Ceea ce nu exclude, cu siguranță, vindecare divină miraculoasă și completă în momentul în care ne restaurăm relația cu Dumnezeu. Însă pare că aceasta nu este regula, ci mai degrabă excepția!

Uneori vindecarea sufletească și iertarea păcatelor nu aduce după sine și o vindecare fizică sau una mentală!

Ce i-a ajutat însă pe oamenii care mi-au împărtășit poveștile lor, și pe mulți alții cu care am avut privilegiul de a lucra de-a lungul anilor, este prezența comunității în viața lor, rugăciunea în taină sau alături de cei în suferință; înțelegerea adecvată a problemelor de sănătate mintală în locul supra-spiritualizării lucrurilor; purtarea poverilor împreună cu ei și cei dragi ai lor. Un simplu „ce mai faci?” sincer, în locul presupunerii că știu cum ești și ce ai nevoie ca să fii bine! Cineva care să-i asculte când aveau nevoie să vorbească sau să le stea alături atunci când nu vor sau nu pot vorbi despre ce li se întâmplă. O porție de mâncare când nu puteau găti pentru ei și familia lor din pricina depresiei sau a anxietății! O rugăciune, împrumutarea speranței că vor reuși, atunci când ei nu vedeau o cale de scăpare. Sau foarte prețioasa vulnerabilizare a celor care au trecut prin împrejurări similare și știu cât de greu este! Coborârea împreună cu ei în adâncurile suferinței psihologice până când se simt suficient de puternici să iasă de acolo!

Așadar, în locul dojenilor și a stigmatizării, mult mai eficace au fost comunitățile capabile de empatie și înțelegere. Comunitățile vindecătoare sunt cele care creează un spațiu în care se poate discuta în siguranță despre suferința care rezultă din problemele de sănătate mintală. Un spațiu în care stările noastre pot fi acceptate, în care putem „să nu fim bine”, așa cum se întâmplă adesea pe calea către vindecare. Un spațiu în care ne purtăm unii altora poverile și în care devenim martori ai parcursului sinuos spre vindecare.

Alte articole din seria „Suferința psihică în context religios

(Image by Gerd Altmann from Pixabay)

Susține revista Convergențe!
Vrem să lărgim echipa și să tipărim cele mai bune materiale.

Alege moneda

Alege suma

Doneaza prin Revolut

0730020283

Memorează numărul în agenda telefonului tău iar apoi folosește aplicația Revolut pentru a face o donație.
*Menționează "Donație Convergențe"

Plată cu OP

ASOCIAȚIA DECENU.EU

CUI: 37579166

NR. ÎNREG: 15/A/10.03.2017

LEI: RO21INGB0000999906900531

EUR: RO98INGB0000999906931543

SWIFT : INGBROBU

Share:

1 comment

Leave a reply