Conștiință politică și creștinism în România

4 October 2019

Formula aleasă ca titlu poate fi derutantă din capul locului pentru că asociem doi termeni încă neclari pentru experiența socială din societatea românească postdecembristă. După 30 de ani de la căderea zidului comunist, suntem tentați să ne uităm în urmă și să facem evaluări cu privire la ceea ce am reușit să înțelegem din mecanismul democrației și mai ales cum anume au evoluat lucrurile pe terenul unui spațiu cultural care pretinde a fi unul creștin. Acest apel la creștinism s-a făcut mereu atât din partea clasei politice, a celor aflați la putere sau în opoziție în diverse momente delicate ale perioadei de tranziție, cât și a liderilor religioși care au dorit să transmită un mesaj sau să ia parte la ceea ce a reprezentat viața publică din istoria noastră recentă. Confuziile care apar din asocierea celor două concepte sunt încă foarte mari și deplin prezente în societatea noastră, inclusiv în prezent. Ne oprim la câteva motive pe care încercăm să le prezentăm pe scurt.

Primele elemente de derută apar în legătură cu fiecare concept luat separat

Nu avem intenția să intrăm în detalii teoretice și tehnice, însă este important să subliniem că ceea numim conștiință politică nu este un dat istoric ce se transmite de la o generație la alta, nici produsul unei elite intelectuale datoare să informeze sau să formeze populația, și nici rezultatul efortului critic al mass-mediei de a evalua mereu activitatea partidelor politice. Ceea ce se constituie la nivelul cetățenilor unei țări ca o cunoaștere a experienței colective și a binelui comun, a rolului instituțiilor politice și a responsabilității personale și colective de a fi prezenți activ în viața comunității reprezintă un proces continuu ce se desfășoară sub impactul mai multor forțe și mecanisme. Înțelegerea pe care oamenii o capătă despre sistemul social-politic și despre locul său în cadrul societății este o realitate dinamică și complexă ce poate fi mereu restructurată și nuanțată, activată și inhibată, consolidată și erodată cu proiect sau fără. Actorii care participă la acest proces sunt prezenți și acționează permanent în toate instituțiile sociale și politice, de la familie, școală și biserică, până la organizațiile non-guvernamentale, partidele politice și administrație.

Înțelegerea pe care oamenii o capătă despre sistemul social-politic și despre locul său în cadrul societății este o realitate dinamică și complexă ce poate fi mereu restructurată și nuanțată, activată și inhibată, consolidată și erodată cu proiect sau fără.

În societatea românească postcomunistă, această dinamică a conștiinței politice a suferit de toate incertitudinile și traumele unui lung proces de tranziție de la ceva care nu a fost niciodată asumat coerent (trecutul unui sistem totalitar) spre ceva ce nu am fost niciodată capabili să definim cu claritate (o societate democratică europeană). Prizonieratul în care ne aflăm ca societate își poate găsi o ieșire cu mai puține costuri în măsura în care ceea ce se constituie drept conștiință politică în prezent poate fi asumat critic atât la nivelul clasei politice, cât și al societății civile și în final, al populației. Formatorii de opinie și criticii luminați au imputat cetățenilor mereu lipsa unei conștiințe politice mature, însă se pare că ei înșiși au comis o eroare crezând că aceasta se poate constitui peste noapte, fără o muncă de evaluare sistematică și ignorând complexitatea problemei.

Confuziile cu privire la ceea ce numim conștiință politică nu se referă la incapacitatea publicului larg de a înțelege și asuma coerent procesul dezvoltării ei, ci la naivitatea cu care majoritatea actorilor care contribuie la formarea acesteia își joacă mai departe rolul în societate. De aceea trebuie să fim realiști și să reușim să stăm departe de iluziile ieftine vânturate în spațiul public asupra acestui subiect, mai ales de politicieni. Cu timpul, am început să înțelegem că este nevoie de o orientare la bază, către instituțiile cu rol formator dominant, așa cum sunt familia, școala și biserica. Cei serios interesați de dezvoltarea unei conștiințe politice solide și mature trebuie să privească la modul în care aceste instituții fundamentale contribuie la formarea ei.

Asumarea identității creștine la nivelul societății românești

Confuziile cu privire la ceea ce numim conștiință politică nu se referă la incapacitatea publicului larg de a înțelege și asuma coerent procesul dezvoltării ei, ci la naivitatea cu care majoritatea actorilor care contribuie la formarea acesteia își joacă mai departe rolul în societate.

Cel de-al doilea element din ecuație este reprezentat de asumarea identității creștine la nivelul societății românești. Și în acest caz asistăm la o serie de confuzii care au un impact important pentru ceea ce reprezintă conștiința politică la români. Probabil că cel mai important lucru este să subliniem că acest apel la creștinism admite o nuanță aparte, specifică spațiului răsăritean, în care lunga tradiție bizantină a avut contribuțiile ei. Există suficiente analize și voci competente care arată că societatea românească a fost și este prea puțin pătrunsă de axiologia creștină și că această coordonată identitară este asumată în mare parte nominal. La bază, este vorba atât despre o concepție teologică de sorginte dualistă, care nu încurajează implicarea creștinului în treburile lumești, cât și una de teologie politică, care a asumat un mariaj nesănătos între autoritatea religioasă și cea politică. Aceste două coordonate au creat mereu o ambiguitate la nivelul cetățeanului de rând și au indus un comportament politico-social confuz. Pe de o parte, concepția teologică a cerut creștinului să își vadă mai întâi de viața sufletească, de lucruri care privesc viața de apoi și de tot ceea ce presupune salvarea din datele acestei lumi căzute, trecătoare și fără importanță. Pe de altă parte, prin comportamentul ei, instituția bisericească a convenit că trebuie să se folosească de puterea Cezarului, atâta vreme cât ea este îngăduită de Dumnezeu și îi poate servi propriilor interese. Mesajul transmis enoriașilor și, în același timp, cetățenilor este acela că trebuie plătit un tribut Cezarului, dar că acesta nu trebuie luat în serios până la capăt și că rolul lui trebuie mereu subsumat celui religios. Promovarea valorilor creștine în societate nu a avut în totalitate suportul necesar pentru un demers care să urmărească binele comun, crearea unui spațiu social de calitate de care să beneficieze în mod egal cu toții, ci a avut mereu un corectiv de tip politic pentru că a urmărit interesul unui grup care dorește să își impună crezul cu ajutorul instituțiilor lumești.

Există suficiente analize și voci competente care arată că societatea românească a fost și este prea puțin pătrunsă de axiologia creștină și că această coordonată identitară este asumată în mare parte nominal.

Este posibil ca la nivelul creștinilor din România, mai mult sau mai puțin angajați religios, conștiința politică să fie mereu supusă acestui travaliu al unei duble evaluări, civice și teologice, în care conștiința religioasă să își reclame primatul. Ceea ce rezultă de aici s-a văzut și se poate vedea din comportamentul și opiniile creștinilor în momentele cele mai interesante ale perioadei de tranziție. Nu este întâmplător faptul că mulți dintre criticii creștinismului au amendat mereu frecventele ieșiri din decor ale liderilor bisericilor și ale credincioșilor în probleme ce țin de viața publică și de intenția asumată de a construi o societate democratică. Nici nominalismul creștin nu ajută prea mult unei conștiințe politice sănătoase, pentru că menține o stare de ambiguitate cu privire la angajarea civică și la rolul valorilor creștine pentru societate. Asumarea identității creștine și afirmarea ei în lume nu trebuie să intre în conflict cu asumarea unei conștiințe politice mature ce își dorește construirea unui spațiu social democratic. Spiritualitatea creștină își propune slujirea și iubirea aproapelui, binele suprem al omului, ceea ce nu este incompatibil cu idealul construirii unei societăți care dorește să limiteze intoleranța, abuzul sau orice alt fel de rău îndreptat împotriva aproapelui și să susțină libertatea și responsabilitatea personală, drepturile și obligațiile cetățenești.