Convergențe între Cer și pământ – teologia (II)

Prima parte a textului poate fi citită aici.
Istoria omenirii în lumina istoriei sacre
Mass-media contemporană popularizează studiul religiilor subliniind pluralismul formelor de manifestare a credinței în diferitele spații geoculturale în care omul trăiește în plenitudinea ființării sale. În scepticismul culturii contemporane, desacralizate, religiozitatea (sferă a psihismului uman responsabilă de trăirea sacrului) este redusă de multe ori la opinii sau convingeri personale rupte de orice fundamentare dogmatico-teologică rațională. Astfel, toate religiile se manifestă și, simptomatic pentru lumea de azi, apar sincretisme fără nicio legătură cu religiile istorice, fără continuitate în esența fenomenului uman și, în cele din urmă, marchează starea de confuzie și debusolarea culturii care „îl pune pe Dumnezeu la o parte” încercând să-L izoleze în cămările unui spațiu privat, izolat și ermetic față de societate…
Cu toate acestea, creștinismul este Religia prin definiție, deoarece este în continuitatea fenomenului uman încă de la apariția omului în lume. Acest om se caracterizează prin manifestarea sa specifică de homo religiosus. Pentru disciplinele științifice socio-umane, a vorbi despre om ca ființă spirituală capabilă de relaționarea cu sacrul nu este posibil altfel decât acceptând că omul este om numai datorită manifestării sale esențiale în legătură cu o Realitate ultimă transcendentă, identificată în religiile monoteiste cu Dumnezeu.
Biblia este contestată uneori datorită prezenței unor teme comune altor spații cultural-religioase, de exemplu Potopul descris în ambientul sumerian, sinic, amerindian etc., prin forme mai mult sau mai puțin similare scenariului biblic.
Studiile contemporane de paleogenetică demonstrează emergența umanității dintr-o unică sursă, un cuplu primordial din care își trage originea orice om de astăzi.
Numai firul roșu al Revelației divine prezintă istoria străveche a omenirii în continuitatea și complexitatea sa, integrând oikonomia mântuirii în logica pluralismului religios. Primele 10 capitole din cartea Facerii sau a Genezei sunt dedicate „istoriei străvechi”, preistoriei, reunind o perioadă de timp net superioară timpurilor istorice. Sigur, în cazul ecourilor venite din preistorie, fiind vorba despre cultura prealfabetică a omenirii, transmisă oral pe calea tradiției, învelișul exterior care învăluie nucleul revelat capătă o formă mitologică, atemporală („Timpul de vis” al aborigenilor, acel „a fost odată ca niciodată” al miturilor care și-au pierdut semnificația religioasă funcțională…), imposibil de situat pe o scară cronologică cu exactitate, însă martorul unui eveniment real, exprimat în esența sa care poate fi descifrată printr-o hermeneutică adecvată metapsihanalizei.
Părintele Wilhelm Schmidt (1868-1954), misionar verbit și cercetător al religiilor prin metode lingvistice și etnologice, introduce în studiile sale conceptul de Urkultur – cultură străveche și de Ur-Monotheismus – monoteism primar. Lucrarea sa Der ursprung der Gottesidee. Eine historisch-kritische und positive Studie 1912-1955 (Originea ideii de Dumnezeu. Studiu pozitiv istorico-critic)1 prezintă printr-o metodologie pozitivă un substrat arhaic, străvechi, un bazin cultural comun întregii omeniri, ceea ce corespunde cu etapele Revelației divine cunoscute de teologi.
Studiile contemporane de paleogenetică demonstrează emergența umanității dintr-o unică sursă, un cuplu primordial din care își trage originea orice om de astăzi. Monogenetismul emergenței lui homo sapiens sapiens este completat de fenomenul migrator. Prezența omului pe toate continentele se explică prin fluxuri migratorii care tind spre cucerirea noilor teritorii, ceea ce implică și existența unui nucleu civilizator primordial, „creuzetul” tuturor experiențelor culturale și religioase pe care le regăsim la toate populațiile.
Dacă inițial oamenii aveau o cultură unitară, aveau aceeași cunoaștere despre Dumnezeu, după răspândirea în toate laturile lumii, limbajul vorbit se diferențiază, învelișul semantic care îmbracă mesajul culturii străvechi se diversifică, însă păstrează semnificațiile arhetipale ale acestei prime forme de manifestare culturală.
Biblia ne transmite adevărul revelat, destinat mântuirii, că această Revelație care conține autocomunicarea lui Dumnezeu și comunicarea planului universal de mântuire a întregii umanități este destinată «trăirii credinței».
Un tablou complex dedicat mitologiei comparate este propus de E. J. Michael Witzel2, care face referire și la studiile recente din domeniul paleogeneticii, geologiei și geografiei etc., pentru a-și susține ipotezele. Michael Witzel pornește apriori de la definirea a două tipuri de teme mitologice care caracterizează două cercuri culturale majore numite simbolic după primele superformațiuni din istoria derivei continentelor: prima tipologie, intitulată Gondwana, este specifică Africii, Oceanului Indian și Australiei; a doua, Laurasia, este comună Europei, Asiei și Americilor. În viziunea sa, ancorată în studiul mitologiei comparate, autorul consideră că mitologiile de tip laurasian înlănțuie o serie de teme care prezintă universul din momentul creației, în timp ce tipologia gondwaniană începe prin evenimente petrecute „după” crearea lumii. Studiul lingvistic și de mitologie comparată specifică oricărui spațiu geocultural concret poate considera inexactă schema teoretică generală propusă de Witzel, la fel cum poate găsi și elemente care să o confirme. Este însă corectă stabilirea repartiției geografice diferită a unor teme cu caracter mitologic, ceea ce ne trimite spre fenomenul migrațiilor și a difuziunii culturale specifice omenirii.
Ce ne spune Biblia ? Biblia ne transmite adevărul revelat, destinat mântuirii, că această Revelație care conține autocomunicarea lui Dumnezeu și comunicarea planului universal de mântuire a întregii umanități este destinată „trăirii credinței”. Cu toate acestea, Adevărul revelat nu vine în contradicție cu adevărurile descoperite pe calea studiilor și cercetărilor pozitive… din contră, cu cât înaintăm în cunoaștere, cu atât Biblia își descoperă măreția de „Carte a cărților”, de „Carte a înțelepciunii” pentru cei ce au tăria de a-i înțelege semnificațiile… Este nevoie de principii hermeneutice adecvate înțelegerii învelișului fenomenologic, de principii călăuzitoare exegetice care permit interpretarea textului biblic după specificul istoric al perioadei în care Cuvântul divin se materializează în cuvânt scris, și este nevoie de acel element spiritual, trăirea și experimentarea relației cu Dumnezeu, imposibil de reconciliat cu metodologiile științelor pozitive, însă lumina călăuzitoare și certitudinea pe care omul credinței o dobândește prin viața sa spirituală.
Cuvântul lui Dumnezeu, Revelația divină, rămâne valabil și ghidează căutarea Adevărului prin adevărurile parțiale și mărginite ale limitelor noastre. Mesajul mântuirii rămâne neschimbat, însă ambientul cultural-spiritual în care ne desfășurăm activitatea noastră istorică este în continuă schimbare-transformare.
Biblia ne prezintă istoria omenirii: omul, bărbat și femeie, creat ființă materială și spirituală, așezat în grădina Edenului, un paradis terestru și modelul arhetipal al Împărăției lui Dumnezeu în care toate se manifestă în armonia planului lui Dumnezeu. Însă această armonie creaturală a fost ruptă de „ceva” – numit păcat strămoșesc – care a tulburat ordinea cosmică a creației, inițiindu-se de acum înainte o istorie în condiția decăzută a unei ființări „departe” de Dumnezeu, într-o ruptură metafizică față de izvorul ființării care aduce cu sine suferința, transgresiunile morale, moartea…
Potopul purifică o umanitate aflată în derivă… Noe asigură continuitatea planului divin, însă omenirea marcată de consecințele păcatului strămoșesc se reunește mai ușor în construirea „Turnurilor Babel” decât în ascultarea lui Dumnezeu. „Creșteți, vă înmulțiți și umpleți pământul…” (Geneză 1, 21-22), însă omul refuză să-și îndeplinească menirea sa și se încăpățânează în împotrivirea față de Dumnezeu. De aici „amestecarea limbilor” care obligă oamenii să pornească în descoperirea tuturor continentelor Pământului. Dacă până acum oamenii vorbeau o singură limbă, împărtășeau o unică cultură străbună, aveau aceeași experiență religioasă, depărtarea dintre populații va contura spații geo-culturale specifice, va modela trăsături genetice, în timp ce fiecare a transmis ceea ce a știut despre Dumnezeu după specificul culturii sale. Omenirea nu este un monolit cultural… este un pluralism lingvistic, etnic, cultural și religios, aceasta fiind condiția umanității pornită pe calea colonizării lumii. Ceea ce s-a petrecut în perioada străveche reprezintă memoria comună a întregii umanități, de aceea avem amintiri comune pe care le-am transpus în cultura specifică locului.
Începând cu capitolul 11 al Genezei intrăm în istoria refacerii unității spirituale a omenirii și a mântuirii. Din multitudinea neamurilor Dumnezeu îl cheamă pe Avraam „să iasă din casa părinților săi” (Geneză 12, 1), să devină primul Patriarh al unui popor în care Dumnezeu, de-a lungul istoriei, își va transmite Revelația până la plinirea ei. Urmează istoria poporului ales cu robia Egiptului, Exodul și experiența pustiului, sedentarizarea, formarea regatului lui Israel, decadența, profeții, robia babiloniană, reformele și adaptarea la condițiile istorice ale timpurilor…
Altfel spus, „această Revelaţie n-a fost întreruptă de păcatul primilor noștri părinţi. Într-adevăr, Dumnezeu, după căderea lor, făgăduindu-le răscumpărarea, i-a ridicat din nou în speranţa mântuirii și a purtat neîntrerupt de grijă neamului omenesc, ca să dea viaţă veșnică tuturor acelora care caută mântuirea, fiind statornici în a face binele”.3
Teologia, transpunerea în cuvântul omului timpului său, va însoți istoria lumii până la a doua venire a Mântuitorului când toate vor fi înțelese în plinătatea și desăvârșirea lor stabilită din veșnicie și actualizată prin creație.
Și la plinirea timpurilor, Dumnezeu s-a făcut om întrupându-se în istorie prin Isus Hristos. Dumnezeu adevărat (Fiul) și om adevărat (Isus Hristos), este plinirea descoperirii de sine a divinului și de acum înainte cunoaștem „totul”: Cine m-a văzut pe mine pe Tatăl l-a văzut”(Ioan 14, 9).
Intrând în istorie în mod vizibil Dumnezeu a pregătit refacerea unității prin noul popor al lui Dumnezeu, toți oamenii chemați la mântuire venind la trunchiul comun pregătit de poporul ales prin Avraam, ancorat în istoria întregii umanități. Cuvântul transpus în cuvântul scris al Noului Testament plinește Biblia marcând faptul că nu va mai exista altă Revelație publică până la a doua venire, în glorie, a lui Isus.
Convergențe
Aflată într-un permanent proces de evoluție, ambientul cultural al omenirii se schimbă, universul cunoașterii de lărgește, inclusiv dialectica sacrului conduce lumea spre schimbarea relației cu lumea sacrului care dă sens și ființare tuturor lucrurilor, cu Dumnezeu.
Cuvântul lui Dumnezeu, Revelația divină, rămâne valabil și ghidează căutarea Adevărului prin adevărurile parțiale și mărginite ale limitelor noastre. Mesajul mântuirii rămâne neschimbat, însă ambientul cultural-spiritual în care ne desfășurăm activitatea noastră istorică este în continuă schimbare-transformare. Cunoașterea noastră empirică pătrunde tot mai mult în micro- și macro-cosmos necesitând ajustări și completări la imaginea despre lume acceptată ca standard de marea majoritate a oamenilor. Învelișul noțional-categorial al descrierii lumii evoluează odată cu trecerea timpului și schimbarea epocilor culturale, din Antichitatea tardivă a apariției creștinismului, trecând prin perioada medievală și a Epocii moderne, ajungând la ora actuală în perioada eclectică a unei tranziții spre „o lume de mâine”.
În fiecare epocă culturală a fost nevoie de o „actualizare”, de un aggiornamento continuu care să transpună mesajul imuabil al Revelației divine într-un limbaj categorial accesibil omului concret trăitor în istorie. Ceea ce vine din transcendența Cerului, din veșnicia și imuabilitatea dătătoare de repere stabile întâlnește dinamismul istoriei în continuă schimbare-transformare…
Aici intervine munca teologului. Om cu existență istorică, supus condiționărilor culturii în care-și desfășoară viața spirituală, este chemat să tatoneze infinitul. Ceea ce vine din eternitate trebuie comunicat în zgomotul unei lumi marcate de accelerarea istoriei. Schimbări rapide, informații care bombardează individul dincolo de puterea acestuia de a prelucra datele… mecanisme algoritmice cu pretenția de a deveni „inteligență artificială”, o societate hedonistă care își îneacă angoasele în iluzia consumului… un om care nu mai are „timp” în istoria sa și care nu mai găsește „liniștea” necesară ascultării „tăcerii lui Dumnezeu”. Tăcere pentru că vorbele sale nu pot fi auzite decât de către cel ce ascultă șoaptele spiritului. Tăcere pentru că limba „vorbită” de Dumnezeu este universală și mai presus de cuvinte. Și Cuvântul mai presus de cuvinte s-a făcut om, șade de-a dreapta Tatălui guvernând Istoria care se îndreaptă spre destinul său eshatologic. Cuvânt și cuvinte. Cer și pământ.
Teologia, transpunerea în cuvântul omului timpului său, va însoți istoria lumii până la a doua venire a Mântuitorului când toate vor fi înțelese în plinătatea și desăvârșirea lor stabilită din veșnicie și actualizată prin creație. Până atunci, rămâne căutarea neîntreruptă a lui Dumnezeu în lume, indiferent de chipul istoric pe care îl îmbrățișează, ne rămân numai aceste convergențe…
1 Operă monumentală în 12 volume, rezultatul cercetărilor făcute în special în Africa asupra culturii triburilor pigmeilor și asupra culturii ameriendienilor amazonieni, susține critic prezența unui monotheism practic, functional, incipient, politeismele fiind rezultatul unei evoluții ulterioare care descompune atributele divinului și le personifică din considerente pietiste.
2 E. J. Michael Witzel, The Origins of the World’s Mythologies, Oxford University Press, 2013.
3 Catehismul Bisericii Catolice, nr. 55.
Image by Gerd Altmann from Pixabay
Susține revista Convergențe!
Vrem să lărgim echipa și să tipărim cele mai bune materiale.


0730020283
Memorează numărul în agenda telefonului tău iar apoi folosește aplicația Revolut pentru a face o donație.
*Menționează "Donație Convergențe"

Plată cu OP
ASOCIAȚIA DECENU.EU
CUI: 37579166
NR. ÎNREG: 15/A/10.03.2017
LEI: RO21INGB0000999906900531
EUR: RO98INGB0000999906931543
SWIFT : INGBROBU