Copii fericiți. Școala din Spania în vreme de pandemie

Distribuie:

S-a întâmplat într-o zi de joi. Decizia fusese luată aproape de ora prânzului, înainte de încheierea orelor de curs, și copiii au fost anunțați din scurt că, începând din acea zi, școala va rămâne închisă pentru o perioadă inițială de două săptămâni, motiv pentru care ar fi bine să-și ia acasă manualele și lucrurile depozitate în dulăpioare. Eram aproape sigură că va dura mai mult, dar nu credeam că pentru Dora, aceasta se va dovedi a fi chiar ultima ei zi de școală.

Trecerea spre învățământul online s-a făcut natural, copiii știind unde pot găsi informațiile despre lecții, teme și eventualele întâlniri virtuale. Căile acestea de comunicare existaseră dinainte, iar eu, ca părinte, am început să primesc de la școală email-uri care mă țin la curent cu unele dintre activitățile lor. La început au muncit mai mult, păstrând programul de trezire și izolându-se în camerele lor de la mansardă pe toată perioada dimineții. Apoi ne-am relaxat de-a binelea cu toții.

La fiecare întâlnire cu diriginții am fost adânc mișcată de interesul sincer manifestat pentru binele copilului meu, pe toate planurile.

Zilele acestea am întrebat pe mai mulți cunoscuți, din zona Barcelonei, dar și a Madridului, cât de des intră copiii lor online pentru întâlnirile cu profesorii și câte ore pe zi muncesc pentru școală. Dacă ar fi să fac o medie, aș putea spune că în general e vorba de două sau trei întâlniri pe săptămână și de un program de lucru de trei ore pe zi. Unii primesc în fiecare luni temele pe toată săptămâna, alții le descoperă în fiecare zi. Unii primesc link-uri cu videoclipuri în care le sunt explicate lecțiile, alții primesc și activități care le sunt de ajutor în asimilarea lor, alții, mai mult bibliografie. Toți sunt încurajați să comunice direct cu profesorul în cazul în care au întrebări, și șeful clasei este consultat periodic pentru feedback și evaluare. Dora, fiica mea, pentru că este în ultimul an de liceu, muncește considerabil mai mult pentru temele pe care le primește, dar programul ei este, totuși, mult mai relaxat decât cel din perioada în care mergea la școală.

De ce li se dă copiilor atât de puțin de lucru? Care par a fi prioritățile profesorilor din Spania? Luând în calcul consecințele pe termen lung, am putea vorbi de un câștig sau de o pierdere a acestui timp petrecut acasă și cu atât de mult timp liber? Aceste întrebări se nasc în mintea noastră acum, când suntem puși în fața unei realități de neimaginat cu numai câteva săptămâni înainte.

Nu îmi propun să vă lămuresc în privința acestor întrebări, dar voi încerca totuși să trasez un cadru în care am putea articula o formă de răspuns. Și o voi face enunțând câteva principii de care se ține cont, cu mult succes, în învățământul spaniol. Ele vor fi expuse așa cum le-am descoperit eu și alți câțiva prieteni români, unii dintre ei mutați aici de curând.

Copiii fericiți învață

Fără a mă teme că greșesc prea mult, pot afirma că una dintre prioritățile profesorilor din Spania este să-i facă pe copii fericiți. Și nu e vorba de fericirea pe care se presupune că o vor experimenta cândva în viitor, când vor ajunge să-i aprecieze pe profesorii severi și neînduplecați, dar nici de buna dispoziție de moment, fără legătură cu binele copilului pe termen lung. La fiecare întâlnire cu diriginții am fost adânc mișcată de interesul sincer manifestat pentru binele copilului meu, pe toate planurile. Căci se are în vedere nu doar domeniul intelectual (avem de-a face cu omuleți, nu cu roboței), ci și cel emoțional, aspectele ce țin de maturizare și autodepășire, posibilitatea de împlinire a visurilor, talentelor și pasiunilor.

Profesorii nu se tem să întrebe dacă există din partea copilului nemulțumiri cu privire la școală și nici nu se grăbesc să nege eventualele nereușite

În scopul acesta, profesorii nu se tem să întrebe dacă există din partea copilului nemulțumiri cu privire la școală și nici nu se grăbesc să nege eventualele nereușite (o atitudine pe care o întâlnești în general la oamenii cu care ai de-a face aici, în diferite instituții). Ei nu obosesc să repete că fiecare copil ar trebui lăsat să lucreze în ritmul lui și că felul în care se simte copilul e mai important decât finalizarea la timp a unor teme. În cazul unor abateri sau răspunsuri neadecvate, se interesează de situația fiecăruia, pentru a înțelege cauza întârzierii îndeplinirii sarcinilor și pentru a încerca să ofere o nouă șansă pentru finalizarea ei cu succes.

Apoi, pentru ca un copil să vină cu drag la școală, se lucrează la cultivarea unor relații calde și deschise, de încrede și respect reciproc. Îmi scria zilele trecute una dintre mamele recent venite în Spania, cu trei copii integrați din toamnă în școlile din Barcelona: „Băiatul cel mare nu stabilea contact vizual cu adulții; când vorbea cu profesorii avea umerii ridicați, încordați, nu știa ce să facă și cum să-și țină mâinile, avea spatele puțin arcuit. Aici l-am văzut vorbind cu o profesoară în curte școlii și nu l-am recunoscut. Am trecut efectiv pe lângă ei. Stătea drept, râdea și vorbea relaxat, folosindu-și mâinile”. Nu aș fi acordat prea mare atenție acestei mărturisiri dacă nu aș fi trecut prin aceeași experiență cu fiul meu, peste măsură de timid la venirea noastră aici, acum șeful clasei și purtătorul de cuvânt al colegilor lui. Îmi mai scria aceeași mămică: „Eu, ca mamă, am plâns zilnic timp de o lună, dimineața. Știi că directoarea îi așteaptă pe copii în curtea școlii și unii dintre ei i se aruncă în brațe, iar ea vorbește cu toți și-i îmbrățișează pe cei care vor acest lucru?”

Printre ei nu sunt vedete, dar nici codași, copiii nu se poziționează pe o scară ierarhică potrivit rezultatelor școlare, talentelor sau capacităților intelectuale. Munca în echipă are ca rezultat aprecierea fiecăruia pentru ce este și dorința de ajutorare a celui rămas în urmă.

Pe lângă aceasta, așa cum am scris cu o altă ocazie, copiii sunt încurajați să colaboreze, nicidecum să concureze unii cu alții, și asta le dă multă încredere în ei și le aduce bucurie. Printre ei nu sunt vedete, dar nici codași, copiii nu se poziționează pe o scară ierarhică potrivit rezultatelor școlare, talentelor sau capacităților intelectuale. Munca în echipă are ca rezultat aprecierea fiecăruia pentru ce este și dorința de ajutorare a celui rămas în urmă. Chiar și atunci când lucrurile nu merg strună, efortul de a ajunge la un numitor comun și de a-l accepta pe celălalt aduce, pe termen lung, mult mai multe roade în ce privește înțelegerea aproapelui, răbdarea și întrajutorarea. Valori mai de preț decât hrănirea egoului printr-o poziționarea deasupra altora. În general, orice lucrare comună vine cu satisfacția muncii făcute împreună și frustrarea celui rămas în urmă e depășită de efortul colectiv al colegilor lui. Acest lucru îi conferă energia necesară păstrării interesului, iar pe viitor, posibilitatea unui real progres.

Apoi, copiii sunt încurajați să-și asume responsabilități și să ia inițiativa pentru bunul mers al lucrurilor care se petrec în școală. Copiilor din anii mai mari li se încredințează câte un coleg din primul an, nou-venit în școală, pe care trebuie să-l inițieze în tot felul de activități și să-i rezolve eventualele probleme întâmpinate la școală. Chiar și pentru conflicte sau cazuri de indisciplină se apelează adesea la colegul tutore. Experiența primită printr-o astfel de relație e neprețuită.

Mai sunt și așa-zișii «mediatori»: copii care au trecut printr-un curs de mediere și la care se apelează în cazul unor neînțelegeri între doi elevi din școală. Numai cazuri grele și situațiile imposibil de depășit ajung la profesori.

Mai sunt și așa-zișii „mediatori”: copii care au trecut printr-un curs de mediere și la care se apelează în cazul unor neînțelegeri între doi elevi din școală. Numai cazuri grele și situațiile imposibil de depășit ajung la profesori. Printre altele, mediatorii – între care este și fiul meu, Natan – trebuie să vină cu inițiative care pot îmbunătăți viața socială a copiilor. De exemplu, identificarea și oferirea ajutorului unui copil marginalizat sau retras, care nu s-a integrat în grupul colegilor.

Revenind la suspendarea orelor și perioada de carantină: mulți părinți au ținut să-mi spună că profesorii, la întâlnirile pe care le au cu copiii sau în convorbirile cu ei, se arată în continuare preocupați, nu atât de performanța școlară, cât de starea de spirit și echilibrul emoțional al elevilor și al familiilor lor. Căci… copiii fericiți învață!

Copiii curioși învață

Vă amintiți cum, ieșind la iarbă verde cu micuții voștri de vârstă preșcolară, ați fost treziți din visare de strigătele de entuziasm și pline de încântare ale copilului care nu știe cum să gesticuleze și ce să spună ca să vă grăbească mai tare spre locul în care descoperise… o pânză de păianjen întinsă între câteva tulpini de buruieni, o broscuță ce întârzia să sară în balta de pe marginea căreia fusese descoperită, o piatră cu nuanțe argintii și în formă de inimioară, o gâză așezată pe un fir de păpădie, sau alte asemenea minunății? Sau țineți minte întrebările acelea care cereau explicații pentru culoarea cerului sau textura pietrei sau vâjâitul vântului sau alte lucruri care nu v-ar fi dat prin gând nici într-o sută de ani?

V-ați gândit: oare când își pierd copiii noștri entuziasmul și interesul pentru lucrurile din jur? Când încetează să mai fie curioși și să mai pună întrebări dintre cele mai năstrușnice?

V-ați gândit: oare când își pierd copiii noștri entuziasmul și interesul pentru lucrurile din jur? Când încetează să mai fie curioși și să mai pună întrebări dintre cele mai năstrușnice? Când încetează să caute explicații pentru înlănțuirile de evenimente și apariția unor fenomene care se cer pătrunse și analizate în detaliu? Când se instalează și pune stăpânirea pe sufletul lor vrăjmașul ascuns: plictiseala? Cum am putea să le păstrăm viu interesul și setea de cunoaștere? E esențial să aflăm aceste lucruri, pentru că – și cred că sunteți de acord cu mine – copiii curioși învață.

Și aceasta îmi pare a fi una dintre cheile reușitei unui sistem de învățământ: stârnirea interesului pentru cunoaștere. După cele povestite chiar de copiii mei despre desfășurarea orelor, în clasă informația este dezvăluită treptat și abia după ce copilul a fost făcut curios. Adesea ea este descoperită chiar de elev, cu entuziasmul copilăresc caracteristic, în procesul de efectuare a temelor. Și ea nu ține de niște noțiuni abstracte, asimilate robotic de către cei cu o memorie mai exersată. Informațiile sunt bine legate de situațiile întâlnite în viață, de practică, de întrebuințarea în îndeletnicirile de fiecare zi sau de folosirea lor pentru dezvoltarea personală viitoare.

Dincolo de orice îndoială, profesorii din Spania niciodată nu au mizat pe ambiția copilului de a lua note mari, și de aceea faptul că nu se vor primi note pentru trimestrul al treilea nu îi plasează în imposibilitatea de a-l mai motiva pe elev.

Știți gluma aceea în care copilul îl întreabă pe părinte la ce și când îi vor folosi nu mai știu care noțiuni de matematică, ce nu par a avea vreo legătură cu nimic din experiența personală, iar părintele îi răspunde sec: „La vremea potrivită, îl vei putea ajuta pe fiul tău la efectuarea temelor”? Una dintre mămicile venite în Spania acum câteva luni mi-a mărturisit că niciodată nu a realizat la ce i-ar folosi cunoașterea celui mai mic multiplu comun și a celui mai mare divizor comun până recent, datorită celor învățate la școală de fiul ei. Mărturisesc că eu nici acum nu am habar, deși am ezitat să o întreb asupra acestui fapt la convorbirea telefonică avută. Mă bucur că, la vremea potrivită, mi-am amintit destul de bine aceste noțiuni pentru a-i ajuta la teme pe copiii mei.

Dincolo de orice îndoială, profesorii din Spania niciodată nu au mizat pe ambiția copilului de a lua note mari, și de aceea faptul că nu se vor primi note pentru trimestrul al treilea nu îi plasează în imposibilitatea de a-l mai motiva pe elev. De asemenea, nu au mizat nici pe determinarea copilului de a fi mai grozav decât colegii lui, pentru că oricum notele nu sunt făcute publice, ci rezervate doar pentru copil și părinții acestuia. Nici pe intimidări, pe mustrări și metode de coerciție, de altfel perdante, pentru că un copil nefericit nu ar putea să-și împlinească potențialul. Și am nădejdea că efortul depus în stârnirea interesului pentru cunoaștere și studiu, precum și o relație caldă cu profesorul, vor da roade chiar și în condițiile învățământului la distanță.

Timpul liber e bun de mare preț

Timpul liber poate fi pierdut cu grație, desigur. Dar a-i refuza copilului acest dar prețios al vieții îmi pare că produce mai mult rău decât bine. Unii copii au nevoie de puțin ajutor și de modele, dar responsabilizarea lor și motivarea cred că dau mai multe roade decât controlul, coerciția sau încercarea de manipulare pentru obținerea rezultatelor dorite de noi.

Faptul că în școala din Spania nu se încearcă umplerea celei mai mari părți a timpului copilului cu activități și lecții de memorat… îmi pare a fi o recunoaștere a unei realități, anume că fiecare copil e unic și are nevoie de suficient timp pentru a se descoperi pe sine…

Faptul că în școala din Spania nu se încearcă umplerea celei mai mari părți a timpului copilului cu activități și lecții de memorat – nici până acum și nici în noile condiții generate de pandemie – îmi pare a fi o recunoaștere a unei realități, anume că fiecare copil e unic și are nevoie de suficient timp pentru a se descoperi pe sine, pentru a încerca lucruri noi, pentru a-și cultiva pasiunile, pentru a consolida relația cu părinții, frații și cei din jur. Ei nu trebuie transformați în enciclopedii (cum îmi spunea una dintre mamele intervievate de mine), ci lăsați să își scrie povestea proprie, punându-și în valoare experiențele, darurile și înclinațiile unice.

Ca o recunoaștere a complexității alcătuirii noastre, în școlile spaniole sportul, desenul sau muzica sunt la fel de importante precum matematica, de exemplu. Copilul cu aptitudini în aceste domenii nu e cu nimic mai prejos decât cel care manifestă o inteligență academică ieșită din comun. Dar pentru creștere și perfecționare este nevoie de investiții majore în timp, pe care un copil supra-aglomerat cu teme de tot felul nu le va putea face.

Apoi, în perioada aceasta de distanțare socială și izolarea fiecăruia în casa lui, asistăm, cred eu, la o responsabilizare a copilului, dar și a părintelui. Părintele nu se află în fața împlinirii unei sarcini fixe și dirijate: oferirea ajutorului în efectuarea exercițiilor la matematică sau rezolvarea problemelor de fizică. Ci trebuie să găsească o modalitate prin care să-i facă pe copiii lui fericiți (trebuie să fie și o prioritate a părinților, nu-i așa?), să-i învețe bucuria de a trăi și a prețui fiecare zi în parte. Căci fiecare zi vine cu oportunități de dezvoltare și ocazii de formare a unor obiceiuri ale căror roade nu vor întârzia să le culeagă chiar și peste ani.

Retragerea școlii și limitarea la un program cât de se poate de scurt într-o asemenea perioadă îmi pare cum nu se poate mai nimerită, în condițiile în care mulți trec prin încercări și se luptă cu îngrijorarea sau chiar cu pierderi mari. Cine mai are nevoie și de stresul generat de îndeplinirea la timp a unor sarcini copleșitoare, care îți ocupă marea parte a timpului?

În loc de concluzie: cu ce umplem timpul copiilor noștri

În școlile spaniole sportul, desenul sau muzica sunt la fel de importante precum matematica, de exemplu.

Totuși, poate vă întrebați unii dintre voi, cu ce le-am putea umple timpul copiilor care sunt în căutarea unor experiențe noi? Cum îl putem răscumpăra? De la gătit la grădinărit, de la vopsit la cusut, de la reparat biciclete și făcut curățenie la lecții pentru un instrument muzical, paleta e foarte largă și poate fi modelată de îndemânări și pasiuni diverse. Apoi, să nu neglijăm jocurile de masă, de exemplu, pentru care nu prea au avut timp nici copiii și nici părinții până acum: ele consolidează relația și pot oferi lecții de corectitudine, acceptarea eșecului, celebrarea reușitei într-un mod care să nu fie ofensator pentru celălalt și multe altele.

Citisem undeva aceste afirmații care m-au pus pe gânduri și bănuiesc că cei mai mulți le-ați putut verifica empiric: „Înainte ca un copil să învețe să vorbească, el cântă. Înainte ca un copil să învețe să scrie, el desenează. Înainte ca un copil să învețe să meargă, el dansează. Arta a fost întotdeauna un aspect esențial al existenței umane.” De ce să nu-l sprijinim pe copil, mai ales acum, să-și cultive aceste manifestări și îndeletniciri care îl ajută să se exprime și îi sporesc bucuria?

Cine mai are nevoie și de stresul generat de îndeplinirea la timp a unor sarcini copleșitoare, care îți ocupă marea parte a timpului?

Una dintre lecțiile importante învățate de copiii din Spania în această perioadă îmi pare a fi aprecierea celor care ne slujesc, într-un fel sau altul. Iată că de două luni ieșim în fiecare seară pe balcoane să aplaudăm eforturile personalului medical în vreme de pandemie. Sunt sigură că momentele acestea emoționante au creat cadrul potrivit pentru niște discuții cât se poate de profunde despre sacrificiu, prețuire, speranță, solidaritate.

Poate vă gândiți încă la nivelul academic al copiilor voștri și la pierderile pe plan cognitiv. Dar copilul cu inteligență academică va continua să citească și, având timp mai mult pentru aceasta, ar putea răscumpăra săptămânile și lunile în care nu face multe teme printr-un salt uriaș în cunoașterea unor opere literare, filosofice sau istorice, ceva ce nu ar fi putut face cu la fel de multă ușurință în zilele în care participarea la orele școlare era obligatorie. Eu cred că și un asemenea copil va fi în câștig.

Aș vrea să închei cu un verset din Proverbe 15:15, partea a doua: „…cel cu inima mulțumită are un ospăț necurmat”. Dacă aceasta e perioada în care copiii noștri ne redescoperă și ne studiază de dimineața până seara, poate că una dintre lecțiile deloc de neglijat pe care ar trebui să le predăm noi, prin exemplul propriu, este cum să facă din fiecare zi – chiar și în vreme de pandemie, lipsuri, temeri și pierderi – un ospăț necurmat, ce ziceți? O fiesta, cum spun spaniolii!

(Photo by RUN 4 FFWPU from Pexels)

Susține revista Convergențe!
Vrem să lărgim echipa și să tipărim cele mai bune materiale.

Alege moneda

Alege suma

Datele tale

Doneaza prin Revolut

0730020282

Memorează numărul în agenda telefonului tău iar apoi folosește aplicația Revolut pentru a face o donație

Distribuie:
Dana Sisoeva

Lasa un comentariu