Crăciun

Distribuie:

Și tu, Betleeme, pământul lui Iuda, nu ești nicidecum cel mai mic între căpeteniile lui Iuda, căci din tine va ieși un Conducător care va paște pe poporul Meu Israel.

(Matei 2, 6)

Întreaga Biserică retrăiește misterul Nașterii Domnului în Betleem, oamenii se bucură de sărbătorile care reunesc familiile și ne fac pe toți mai generoși, mai buni și atenți față de cei mici, ne îndeamnă să ne adresăm urări de bine și astfel, lumea care ne înconjoară se schimbă în lumina pruncului Isus devenind mai umană. Societatea de consum, pragmatică și sceptică față de tot ceea ce înseamnă viața spirituală, este pătrunsă de lumina stelei de la Betleem și, în spatele reclamelor și falsei străluciri, se descoperă din nou Dumnezeu făcut om, Cel care a venit printre noi pentru a ne învăța calea spre Dumnezeu și a ne dărui mântuirea.

Isus vine în istoria nostră pentru a ne arăta adevăratul chip al lumii.

Frământările lumii contemporane, crizele și dezechilibrele societății de consum, mereu în căutarea câștigului și beneficului material, caută să ne îndepărteze de speranța creștină, induce scepticismul în locul tăriei credinței și răcește iubirea din inimile celor care se lasă cuprinși de spiritul acestei lumi. Isus vine în istoria nostră pentru a ne arăta adevăratul chip al lumii și a ne trăi viața în plinătatea ei, așa cum Dumnezeu ne-a creat și ne-a dăruit în marea sa iubire. După cum în trecut profeții au vestit nașterea Mântuitorului, Apostolii și Biserica întreagă au vestit Evanghelia – Vestea cea bună a plinirii timpurilor, venirea Împărăției lui Dumnezeu care începe să crească în istoria omenirii, eveniment care devine vizibil prin ieslea Betleemului. Viața noastră are un sens și istoria omenirii se îndreaptă spre triumful deplin al Împărăției lui Dumnezeu, când Isus, Profet, Rege și unicul Preot al Noului Legământ, va domni în Noul Ierusalim, într-o lume schimbată prin puterea Spiritului Sfânt.

Acum suntem invitați să retrăim drumul Sfintei familii spre Betleem, minunea din peștera-staul și adorarea ieslei în care șade pruncul Isus, Dumnezeu adevărat și om adevărat, să ne închinăm lui asemenea păstorilor, magilor și celor care l-au iubit, să îl ferim de răutatea lui Irod și să îl însoțim în fuga în Egipt, pentru a putea trăi apoi viața ascunsă a Nazaretului și a ne pregăti pentru Botezul Domnului și a-l însoți în viața publică până la săvârșirea misterului pascal – misterul mântuirii noastre. Alături de Isus, viața are sens și mergem în lumină, căci Domnul este păstorul meu, nu voi duce lipsă de nimic (Psalmul 22/23, 1-7).

Să medităm la misterul mântuirii, Nașterea Domnului fiind momentul tandru, al contemplării puterii divine care se revelează în umilința și gingășia unui copil nou-născut, un moment care s-a petrecut la plinirea timpurilor între Întrupare și momentul culminant al patimii, morții și Învierii.

Sfântul Apostol Pavel ne-a lăsat prin epistolele sale adevărate cuvinte de învățătură pastorală și învățături teologice care vor rămâne mereu actuale în Biserica lui Hristos. Sfântul Pavel spune despre sine că este rob al lui Isus Hristos, chemat de El apostol, rânduit pentru vestirea Evangheliei lui Dumnezeu, pe care a făgăduit-o mai înainte, prin proorocii Săi, în Sfintele Scripturi, despre Fiul Său, Cel născut din sămânța lui David, după trup, care a fost rânduit Fiu al lui Dumnezeu întru putere, după Spiritul sfințeniei, prin învierea Lui din morți, Isus Hristos, Domnul nostru, prin Care a primit har și apostolie, ca să aducă, în numele Său, la ascultarea credinței, toate neamurile (Romani 1, 1-5). Vestirea Evangheliei, o misiune încredințată Bisericii tuturor timpurilor, este o îndatorire care ne revine nouă, tuturor celor care suntem creștini: prin cuvânt și faptă, prin viața noastră și îndeplinirea îndatoririlor de zi cu zi, prin cât ne implicăm în slujba aproapelui și cât iubim, suntem chemați să trăim astfel încât să putem și noi spune asemenea Apostolului neamurilor: de acum nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine (Galateni 2, 20).

Apostolul neamurilor ne învață și faptul că întreaga omenire este chemată la mântuire, fiind în grija Providenței divine și a voinței universale, mântuitoare a lui Dumnezeu. Biserica, trupul mistic al Domnului Isus Hristos, îi reunește pe toți omenii: din toate timpurile și de pe toate continentele, de orice condiție socială și din toate comunitățile creștine, indiferent de limba în care îl laudă pe Dumnezeu și ritul prin care celebrează cultul divin, toți suntem frați în Domnul și fii în Fiul lui Dumnezeu, chemați la sfințenie și spre unitatea desăvârșită pe care Spiritul Sfânt o va plini pe pământ, pentru ca toți să fie una (Ioan 17, 21-22).

În peștera Betleemului se prefigurează mormântul săpat în piatră, în liniștea și feeria nopții de acum se întrezărește noaptea Învierii care ne aduce biruință asupra păcatului și morții

Sfântul Pavel ne ajută în același timp să înțelegem misterul mântuirii noastre, actualizarea iubirii divine și a voinței universale, mântuitoare a lui Dumnezeu, care la plinirea timpurilor s-a întrupat și a devenit întru totul asemenea nouă, arătându-se tuturor în ieslea Beltleemului. Teologia creștină revine mereu la izvorul cuvântului revelat consemnat în Sfânta Scriptură; Sfântul Pavel ne spune că: Hristos Isus, Dumnezeu fiind în chip, n-a socotit o știrbire a fi El întocmai cu Dumnezeu, ci S-a deșertat pe Sine, chip de rob luând, făcându-Se asemenea oamenilor, și la înfățișare aflându-Se ca un om, s-a umilit pe Sine, ascultător făcându-Se până la moarte, și încă moartea pe cruce. Pentru aceea, și Dumnezeu L-a preaînălțat și I-a dăruit Lui nume, care este mai presus de orice nume; ca întru numele lui Isus tot genunchiul să se plece, al celor cerești și al celor pământești și al celor de dedesubt. Şi să mărturisească toată limba că Domn este Isus Hristos, întru mărirea lui Dumnezeu-Tatăl (Filipeni 2, 5- 11).

Să medităm la misterul mântuirii, Nașterea Domnului fiind momentul tandru, al contemplării puterii divine care se revelează în umilința și gingășia unui copil nou-născut, un moment care s-a petrecut la plinirea timpurilor între Întrupare și momentul culminant al patimii, morții și Învierii. Puterea lui Dumnezeu se descoperă pentru prima oară în liniștea și feeria unei nopți de vis, îngerii și păstorii sunt primii martori ai acestui eveniment, Stăpânul lumii este culcat într-o peșteră săracă, nu pe tron, ci în iesle, nu îmbrăcat în purpură, ci înfășat în scutece sărăcăcioase, nu în freamătul, gălăgia și mărirea deșartă a marilor aglomerări umane, ci departe de lumea dezlănțuită, însă vine, sălășluiește întru noi și prin iubirea sa schimbă fața pământului.

Încă din momentul nașterii sale, Mântuitorul se supune planului Tatălui, în peștera Betleemului se prefigurează mormântul săpat în piatră, în liniștea și feeria nopții de acum se întrezărește noaptea Învierii care ne aduce biruință asupra păcatului și morții, eliberând omenirea de spaima morții, dăruind speranță și un sens vieții noastre care se îndreaptă spre viața în Dumnezeu, în Împărăția veacului care va veni.

Vezi și alte articole din grupajul „Și cuvântul s-a făcut trup…”

(Image by Anuja Tilj from Pixabay)

Distribuie:
Alexandru Buzalic

Lasa un comentariu