Cu fața lipită de ecrane

1 August 2019

Primul șoc cultural-tehnologic l-am avut cândva înainte de 2000, când am rămas marcat de o scenă dintr-un film: pe o stradă dintr-o metropolă occidentală, aproape toți trecătorii vorbeau la telefoane. Deși secvența făcea parte dintr-o comedie și a fost repede succedată de niște faze haioase, a rămas ca un zgomot de fond, ca o amenințare semicoștientizată. Nu știu de ce, imaginea avea niște conotații de coșmar pentru mine.

Evident, acest fapt nu m-a oprit să folosesc internetul, de îndată ce a apărut (cam tot pe atunci cândva), să-mi iau (când am avut bani) un telefon mobil, să trec la smartphone ș.a.m.d. Nici măcar mai precaut nu cred că m-a făcut să fiu.

Pierdut în jocuri și imagini, într-un autism bizar, ca într-o transă, copilul stă abandonat în voia tehnologiei, absorbit total de dispozitivul din fața lui și reacționând doar când îi este luat.

Mulți ani mai târziu (probabil vreo zece), am asistat la o altă scenă – de data asta pe viu – în care niște copii de gimnaziu se jucau pe calculator, iar în spatele lor, alți copii mai mici (unul pe la grădiniță) se agitau sugerându-le celor mari pe cine și cum să omoare. În joc. Dar dialogurile lor încrucișate sunau teribil de straniu, dacă nu vedeai ce au în față.

Peste alți ani, o altă scenă – de data asta repetitivă: copilul ținut cuminte și tăcut în biserică cu ajutorul tabletei/telefonului smart. Pierdut în jocuri și imagini, într-un autism bizar, ca într-o transă, copilul stă abandonat în voia tehnologiei, absorbit total de dispozitivul din fața lui și reacționând doar când îi este luat. Tot cam în aceeași perioadă am aflat că una dintre cele mai aspre pedepse administrate de părinți copiilor e să le interzică accesul la tabletă. Deja se vedea că undeva e o problemă.

În acest context, am citit un articol despre câțiva dintre pionierii ecranelor deștepte și hipnotizante. Prilej cu care am aflat că, la data când ei creau pentru lumea întreagă aceste dispozitive, nu aveau nicio remușcare că s-ar putea dovedi adictive – că ar putea da dependență. Ei priveau chestiunea strict profesional și economic. Dacă piața cere, le dăm.

Tehnologia nu e nici pe departe atât de neutră pe cât se sugerează uneori, în mod naiv, aș zice.

Când însă au ajuns să aibă și ei copii, dintr-odată au fost siliți să privească lucrurile și din altă perspectivă – morală, psihologică. Și unul dintre ei declara că se trezește noaptea din somn, cu sudori reci pe frunte, gândindu-se ce bombă cu ceas a pus la îndemâna unor omuleți fără discernământ. Gluma pare să se îngroașe.

În continuare folosesc tehnologia, am laptop, smartphone, cont de FB sau aplicații de interacțiune socială. Pot vorbi despre numeroasele beneficii pe care le-am avut: contacte cu oameni noi, întâlniri cu „amicii” din online, diverse forme de colaborare, discuții interesante, documentări rapide – multe lucruri care, cu doar 20 de ani în urmă, erau de neconceput.

Dar mi-au rămas în minte toate momentele alea neliniștitoare. Plus alte lucruri pe care le-am aflat din articole și materiale citite. Mi-e clar. Tehnologia nu e nici pe departe atât de neutră pe cât se sugerează uneori, în mod naiv, aș zice. Și chiar dacă ar fi, în spatele aplicațiilor sunt întotdeauna oameni cu o anumită morală, cu anumite interese (legitime sau nu) care știu mai mult decât un simplu utilizator și care folosesc ce știu. Unii mai radicali au avut impresia că e de ajuns să elimine televizorul din casă pentru ca riscurile să dispară. După care au făcut rost de câte un ecran la purtător (nonstop) pentru fiecare membru al familiei, cum bine observa un amic.

Cu siguranță, putem gusta ironia faptului că aceste texte sunt publicate online și că se folosesc tocmai de mediul pe care vă propun să-l priviți critic. Dar aceasta este doar una dintre inconsecvențele cu care suntem siliți să trăim.

Există deja clinici de dezintoxicare de tehnologie, exact ca pentru alcoolici sau drogați. Numărul de ore petrecute cu ochii pe dispozitiv este în creștere. Modalitățile în care afectează viața sub raport fizic, psihic, economic, relațional, religios, educațional sunt tot mai numeroase și mai complexe. De la nopți mai scurte, la diminuarea productivității, distragerea permanentă a atenției, deformarea coloanei, afectarea ochilor, mutarea relațiilor în virtual și până la cazuri de furt de date, bullying online sau furt de identitate.

Avem suficiente motive să ne oprim și să ne gândim serios la ceea ce ni se întâmplă, fie că suntem conștienți și reactivi, fie că suntem inconștienți și pasivi sau chiar indiferenți în mod voit. Iar faptul cel mai semnificativ este că cele mai mari riscuri sunt în dreptul copiilor, fiindcă cei născuți înainte să existe internetul mai sesizăm deosebirile.

Textele pe care le veți citi în acest grupaj nu sunt dintre cele alarmiste, însă invită la o meditație serioasă, atentă la ce ni se întâmplă ca indivizi și ca societate sub influența tehnologiilor. Cu siguranță, putem gusta ironia faptului că aceste texte sunt publicate online și că se folosesc tocmai de mediul pe care vă propun să-l priviți critic. Dar aceasta este doar una dintre inconsecvențele cu care suntem siliți să trăim. Poate nu dintre cele mai grave.

Se cuvine să menționez aici numele lui Silviu Man (un om deosebit de interesat de acest subiect), căruia se cuvine să-i fie recunoscut și apreciat efortul de a traduce toate materialele publicate inițial în engleză. Tot el mi-a facilitat întâlnirea cu Read Schuchardt, specialist în ecologia media, cu care am făcut și un interviu pentru Convergențe (disponibil curând).

Vezi și alte articole pe tema „Cu fața lipită de ecrane”

(Image by 52Hertz from Pixabay)