Cu speranță, despre politică

17 March 2019

Ca cetățean, vreau o relație necesară, dar limitată cu politica

O democrație reprezentativă sănătoasă tocmai asta ne-ar putea oferi: o relație normală, sănătoasă cu politica. Am alege niște oameni reprezentativi care să facă pentru noi și în locul nostru ce-i de făcut, astfel încât să ne putem vedea de viață și de lucrurile care contează cu adevărat pentru fiecare, într-un mod cât mai neobstrucționat și minim invaziv/invadat politic. Dacă românii ar alege cu adevărat reprezentanți, „civil servants”, nu „conducători”, oameni responsabili, nu oportuniști incompetenți, ne-am descurca mult mai bine și nici n-am mai vorbi atâta despre politică.

…politica are un rol limitat, dar nu poate fi disprețuită sau ignorată prea mult fără consecințe semnificative asupra noastră, a tuturor..

Toți credem că ne pricepem, iar când suntem nemulțumiți dăm vina pe „sistem”, uitând că sistemul e suma mentalităților cetățenilor. Sistemul e cel puțin tolerat și revalidat de către majoritatea cetățenilor români. Fie prin vot, fie prin neprezentare.

E nevoie să ni se reamintească mereu că politica are un rol limitat, că nu poate rezolva în mod complet și satisfăcător problemele traiului în comun, dar că nici nu poate fi disprețuită sau ignorată prea mult fără consecințe semnificative asupra noastră, a tuturor.

În materie de democrație avem, la nivel de societate, ceea ce merităm, iar dacă-mi spuneți că merităm mai mult, înseamnă că universul e nedrept, există o conspirație cosmică împotriva românilor, mai ales în privința calității democrației românești, că suntem discriminați, că iar ne-au furat arbitrii, că nimeni nu ne iubește, deși suntem printre cei mai frumoși, deștepți și devreme acasă dintre pământeni.

Vreau să fiu realist, fără să fiu cinic: cred că putem mai bine, dacă asta ne dorim

Mă aștept ca răspunsurile la problemele noastre să fie undeva pe continuumul dintre Miorița şi manualele de istorie în care îi snopeam pe turci în bătălii, după care le plăteam tribut. Mai spre mijloc, nu spre extreme: nu suntem fix degeaba, nici complet neajutorați, da’ nici nu suntem noi „buricul Pământului”.

Pe axa cu cele două extreme, putem fi orice altceva. Dacă vrem.

Fiind creștin, aș vrea să văd în România o mișcare politică coerentă, cu o doctrină creștin-democrată clar articulată și care să conteze din punct de vedere politic.

Tocmai pentru că în politică radicalii nu pot fi niciodată satisfăcuți, aceștia trebuie dezamăgiți constant.

Cei mai mulți creștini încă nu înțeleg nevoia de a se implica în viața publică, în special în viața politică, iar cei care totuși înțeleg, prea adesea înțeleg greșit, adoptând fie o perspectivă triumfalistă, dominată de dorința de control și mânată de un sentiment sincer, dar inadecvat, de excepționalism: un fel de mesianism politic, la limita naivității, fie o atitudine de victimizare: „pentru că suntem creștini, toată lumea e împotriva noastră, suntem persecutați și trebuie să ne apărăm!”. Sunt deja creștini practicanți implicați în partidele mainstream existente, ceea ce nu e lipsit de semnificație. E bine că sunt câțiva creștini angrenați în politică, dar asta nu cred că înlocuiește nevoia unei mișcări precum cea la care visez.

Încă visez la o mișcare politică creștin-democrată influentă. Nu în primul rând vocală, ci în primul rând influentă. A nu se confunda stridența cu influența. O mișcare pragmatică, capabilă să ofere soluții reale la probleme imediate, și – mai presus de orice – să contribuie la crearea unei culturi politice în care românii să învețe să se ferească de orice formă de totalitarism ideologic.

Cu toată nevoia de o astfel de mișcare, sunt extrem de conștient că sunt multe feluri de a compromite acest deziderat: un partid de farisei, zeloți sau talibani ar fi chiar dăunător. Orice doctrină a salvaționismului politic este periculoasă, mai ales într-un context în care electoratul nu e antrenat să recunoască derapajele totalitare, iar zelul religios, combinat cu aspirații politice totalitare și un sentiment al „chemării” prost înțelese este un cocktail foarte periculos.

Tocmai pentru că în politică radicalii nu pot fi niciodată satisfăcuți, aceștia trebuie dezamăgiți constant.

Soluțiile agreate politic sunt în mod inevitabil compromisuri, și e normal să fie așa. Într-un sistem democratic reprezentativ, politica nu vizează instaurarea unui adevăr absolut. Fiindcă politica, în democrație nu este un demers filosofic de descoperire a adevărului, ci e o formă civilizată de administrare pașnică a unor interese și viziuni divergente ale unor indivizi și grupuri, în scopul asigurării unei conviețuiri armonioase și promovării binelui comun.

Într-un sistem democratic reprezentativ, politica nu vizează instaurarea unui adevăr absolut.

Adevărul nu se impune cu forța. Adevărul convinge, este descoperit, nu livrat în plic. Creștini fiind, valorile noastre sunt diferite, uneori chiar contraculturale. Să respectăm dreptul celorlalți de a avea valori diferite, fără a renunța la propriile valori și fără a le compromite. Nu e treaba noastră nici să-i judecăm pe alții, nici să impunem altora valorile noastre. Nicio persoană, partid sau grup nu deține monopolul asupra adevărului privind modul în care societatea ar trebui gestionată, de aceea este nevoie de dialog și cooperare.

În era rețelelor sociale, în care mentalitatea dominantă în comunicarea politică e una de tip „twitter”, iar încrâncenarea e considerată virtute, dialogul și dezbaterea sunt pe cale de dispariție, ceea ce e îngrijorător. Dezbaterile de idei nu sunt lucru de apucat, iar pe fondul încrâncenării, nuanțele sunt ușor de ratat. În condițiile în care asistăm la talibanizarea interacțiunilor publice – se aruncă obuze peste gard, se declară ritualic adevărul propriei păreri, fără angajarea în vreo formă de dialog structurat, rezonabil – trebuie să învățăm să acceptăm diferența în spațiul public, opoziția și dezacordul, refuzul altora de a adera la valorile în care credem și care sunt definitorii pentru noi, fără a fi ofensați.

E nevoie de o mișcare entuziastă, determinată și adânc ancorată în identitatea și valorile creștine: iubirea de Dumnezeu, manifestată prin iubirea aproapelui și respectul față de creație. Dacă am trăi cu integritate și curaj, cred că multe s-ar schimba în țara noastră. Deși am fost deocamdată dezamăgit de încercările de a coagula o astfel de mișcare, prefer implicarea (cu modestie, fără aroganța care vine din ignoranță) în fața oricărei forme de lehamite autosuficientă, aparent decentă sau sofisticată.

Vrem ca România să se schimbe în bine, dar cine s-o schimbe?

O virtute cardinală în creștinism este curajul. Cred că nouă ne-a lipsit curajul asumării.

Cum Dumnezeu nu are nevoie să demonstreze nimănui nimic, nu are nevoie nici să fie apărat.

Speranța este esențială. România poate înainta prin încredere colectivă, deci avem nevoie și de emoție și de rațiune. Indignarea ne poate scoate din indiferență, dar ura față de celălalt nu rodește nimic bun. E important să ne amintim mereu că nu doar corupția altora ne ține pe loc; și corupția mea – și corupția noastră are consecințe.

România are nevoie ca de aer de oameni ai speranței, care să întrupeze în arena politică un creștinism autentic, care nu trebuie să fie nici ascuns, nici ostentativ, ci transformator.

Dacă avem o credință fără impact, trebuie să ne punem întrebări serioase, fără a-i judeca de sus pe alții. Cum Dumnezeu nu are nevoie să demonstreze nimănui nimic, nu are nevoie nici să fie apărat. Cred că noi Îi facem un deserviciu când facem pe apărătorii Lui, încercând să băgăm valorile noastre pe gâtul celorlalți.

Valorile nu se impun, valorile se afirmă și se trăiesc

Creștinismul autentic este cel mai bun antidot împotriva extremismului ideologic de orice fel, întrucât, pe de o parte, nu ne lasă să fim indiferenți și ignoranți cu privire la politică – înțeleasă, cum am stabilit, ca administrarea conviețuirii pașnice a unor comunități și indivizi cu interese divergente – iar, pe de altă parte, temperează aspirațiile noastre cu privire la posibilitățile politicii.

Creștinismul autentic este cel mai bun antidot împotriva extremismului ideologic de orice fel.

O perspectivă creștină asupra lumii și vieții favorizează o abordare echilibrată a politicii și ne protejează de pericolul de a crea sau adera la ideologii politice în afara realității; de asemenea, ne indică limitele politicii. Există limite în calea planificării politice și a ingineriilor sociale. Această înțelegere ne determină să ne îndepărtăm de orice doctrină a salvării și totalitarismului politic, oferindu-ne oportunitatea de a îmbrățișa cu convingere dialogul și dezbaterea democratică.

Menirea noastră în lume a fost exemplificată de Însuși Mântuitorul prin metafora „lumină și sare”. Eu traduc aceasta prin influență. Primul pas către influență este prezența. Sunt creștinii din România prezenți?