Două „căderi” hermeneutice ale teologului amator (și profesionist)

Share:

 

Horia Ciurtin

Se aduce oare făclia ca să fie pusă sub obroc sau sub pat? Oare nu ca să fie pusă în sfeșnic?”
(Marcu 4, 21 – versiunea Valeriu Anania)

Uneori, alegem anumite fragmente considerându-le mai clare și mai folositoare, iar despre restul nu spunem nici o vorbă. Așa se instituie ereziile: am refuzat să citim întreaga Biblie; am hotărât că anumite părți sunt esențiale, iar altele secundare.”
(Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Romani 16:3)

Încă de la început, fără a avea șansa de a-și desfășura cu amplitudine angrenajul metodologic, prologul de față e nevoit să debuteze printr-o problematizare hermeneutică: există, oare, un sens comun care să unească două fragmente într-atât de disparate? Este posibilă o aducere-laolaltă, o în-vecinare între texte, epoci și moduri de rostire aflate la distanțe așa de mari? La o primă vedere, nimic nu ar garanta veridicitatea unui astfel de demers. Totuși, depășind planul aparențelor și analizând atent scheletul conceptual al fiecărui text, se poate observa că fiecare dintre acestea spune – în mod diferit – „povestea” unei obturări a vederii, a unui iminent proces de disipare a sensului.

Mai precis, ambele fragmente ilustrează situații-limită survenite în urma greșitei raportări la sfera cuvântului, aporii hermeneutice datorate unei proaste citiri și înțelegeri a textului. Ideea comună ce stă în spatele acestor decupaje este tocmai devierea oricărui sens autentic, ascunderea sa în spatele unor bariere semiotice și metodologice ce fac imposibilă recunoașterea mesajului originar. De aceea, trebuie remarcat că deși cele două texte nu aparțin aceluiași cadru de semnificație, toate dezvăluie implicit falsitatea oricărui decor interpretativ construit în mod arbitrar.

…nici măcar teologia (în sfera ei discursiv-academică) nu este ferită de fenomenele disruptive de sens ale modernității târzii

Asemenea fenomene de pierdere a sensului, de hoinărire indecisă prin structura mereu schimbătoare a unui labirint lingvistic prezintă o importanță crescută în sfera exegezei biblice, domeniu care nu poate permite alterarea legăturii dintre cuvânt și înțelesul său. Totuși, oglindind parcă problemele ilustrate de citatele inițiale, hermeneutica textelor scripturale prezintă la rândul ei în momentul actual o serie de vicii procedurale, dezvăluind că nici măcar teologia (în sfera ei discursiv-academică) nu este ferită de fenomenele disruptive de sens ale modernității târzii.

Raportându-ne direct la problematica ridicată de proasta înțelegere a Scripturii, de umplerea ei cu un fals sens, trebuie căutate – în acest domeniu – alte surse decât în teoriile semiotice uzuale. Totuși, nu poate fi ignorat faptul că procesele generale de degenerare a sensului au un efect imediat și în interpretarea textelor biblice, chiar dacă modul acestora de articulare corespunde unui tip privilegiat de limbaj.

Oglindind deficiențele hermeneutice prezentate aluziv în citatele inițiale, studiul următor va contura două moduri în care avatarurile (post)modernității – ca epocă a pierderii de sens, după cum o numea Baudrillard – se insinuează morbid în sfera receptării corpus-ului biblic, împiedicând omul să conceapă Cuvântul ca pe un dar al divinității, un dar ce se reclamă deopotrivă acceptat și asumat. În realitate, ambele „căderi” ilustrate arată o transformare a Cuvântului în text, a jocului de limbaj în mașinărie neînsuflețită.

evitarea exegezei apare ca o închidere-a-orizontului, ca «păzire a Mormântului» de către soldați pentru ca Logos-ul divin să nu învie.

Astfel, prima „cădere” hermeneutică este de fapt refuzul darului dumnezeiesc, negarea oricărei posibilități de interpretare. În concordanță cu logica modernității post-iluministe, în spatele textului nu se ascunde nimic. Textul e nud. Nimic din realitate ori dincolo de aceasta nu își poate găsi sensul prin recurs la scriptic. Prin urmare, cititorul contemporan al Scripturii, beneficiar prezumat al darului, refuză să aprofundeze descoperirea-de-Sine a Dumnezeului celui viu, iar evitarea exegezei apare ca o închidere-a-orizontului, ca „păzire a Mormântului” de către soldați pentru ca Logos-ul divin să nu învie.

Pe de altă parte, cea de-a doua „cădere” vizează o amputare formală a contextului, episoadele biblice fiind transformate în entități auto-nome, ce își sunt lor înseși lege, fără a se mai supune Legii. Ca procedeu, „pericopalizarea” este o avântare în demersul exegetic cu prezumția comodă că fiecare fragment evanghelic reprezintă un univers închis, bine articulat și strict delimitat, o închidere care garantează libertatea de a spera la un joc de limbaj epuizabil.

Confruntați cu precaritatea propriei coerențe într-un orizont descătușat, precum cel al Scripturilor, hermeneuții își asumă mereu calea cea mai puțin problematică, utilizând claustrarea ca metodă exegetică. Iar pentru un astfel de parcurs, formalismul pericopei apare ca teren predilect de desfășurare a angrenajului hermeneutic, permițând scindarea Veștii în nenumărate vești, fără a risca o călătorie indeterminată către izvoarele Fluviului ce inundă fiecare petic scriptural.

…pentru exegetul modern, pericopa devine un pretext pentru evitarea tainei din spatele cuvintelor, pentru ignorarea sensului ultim al propovăduirii evanghelice.

De aceea, pentru exegetul modern, pericopa devine un pretext pentru evitarea tainei din spatele cuvintelor, pentru ignorarea sensului ultim al propovăduirii evanghelice, uitându-se că Hristos vestește tocmai risipirea înțelesurilor comode și șovăielnice, a tuturor pozițiilor echivoce și compromisorii: „Să nu socotiți că am venit să aduc pace pe pământ; n’am venit să aduc pace, ci sabie” (Matei 10, 34).

Luând în calcul acest tip de instrumentalizare a pericopei, ar fi profund incorect a se considera că simpla ei existență ori structură este responsabilă pentru eroarea de interpretare. Din contră, o asemenea construcție are menirea de a ridica treptat vălul și de a ne pregăti pentru consistența hranei duhovnicești, fără a ne frânge „dinții de lapte”. În realitate, adevăratul impas stă mai degrabă într-o problemă de hermeneutică, într-o falsă raportare a omului modern la scopul demarcației pericopelor. Pe scurt, viciat este modul de înțelegere al exegetului și acțiunile sale de instrumentalizare, iar nu rațiunea de a fi a episodului biblic astfel jalonat.

Bineînțeles, în acest context apare tentația facilă – și triumfal-confesională – de a spune că vorbim despre o falsă problemă, întrucât – la nivel de bază – exegeza biblică nu este cu adevărat necesară, având în vedere că Biserica deține magisteriul incontestabil asupra obiectului dat, iar Sfinții Părinți au stabilit definitiv înțelesurile Scripturii. Realitatea e însă alta. Orice citire – sau ascultare – a textului sacru presupune o extragere-de-sens, o interpretare implicită din partea fiecărui receptor.

Orice citire – sau ascultare – a textului sacru presupune o extragere-de-sens, o interpretare implicită din partea fiecărui receptor.

Chiar și involuntar, o anumită decodare a limbajului biblic se va petrece, indiferent dacă posibilul exeget utilizează filtrul patristic ori nu și indiferent dacă se supune cheii hermeneutice propuse de Biserică. În plus, Părinții din vechime – în frunte cu Sf. Grigorie de Nyssa ori Sf. Maxim Mărturisitorul – nu au îndemnat posteritatea să considere efortul lor hermeneutic ca exhaustiv, ei subliniind în nenumărate rânduri că interpretarea oferită reprezintă o cale de a conferi sens textului scriptural, text esențialmente inepuizabil.

Pe de altă parte, o problemă stringentă marchează orice act de exegeză contemporan: însuși corpusul patristic necesită la rândul său o interpretare, însăși vocea Bisericii trebuie auzită cu precizie și integrată într-un proces de extragere a sensului. De aceea, nici recursul la interpretarea Părinților ori la magisteriul eclesial nu ridică povara hermeneutică din spatele cititorului actual al Scripturii, el fiind invariabil condamnat la libertate.

Susține revista Convergențe!
Vrem să lărgim echipa și să tipărim cele mai bune materiale.

Alege moneda

Alege suma

Doneaza prin Revolut

0730020283

Memorează numărul în agenda telefonului tău iar apoi folosește aplicația Revolut pentru a face o donație.
*Menționează "Donație Convergențe"

Plată cu OP

ASOCIAȚIA DECENU.EU

CUI: 37579166

NR. ÎNREG: 15/A/10.03.2017

LEI: RO21INGB0000999906900531

EUR: RO98INGB0000999906931543

SWIFT : INGBROBU

Share:

Leave a reply