Dovezile învierii

Distribuie:

Pentru oricine, credincios, agnostic, sau ateu, este evident că piatra de temelie a creștinismului este persoana lui Iisus Hristos, mai exact moartea și învierea Sa. Creștinismul a supraviețuit celui mai tragic eveniment care i se putea întâmpla unui unei mișcări așa de ample cum este o religie, moartea fondatorului, chiar de la debutul înființării ei. Cu toate acestea, iată că astăzi religia creștină este cea mai răspândită de pe glob, unul din trei oameni fiind (cel puțin nominal) creștin și de asemenea este în continuă creștere. Ceea ce părea a fi sfârșitul rușinos și descurajant al celui ce se proclamase Mesia, s-a transformat într-un strigăt de biruință, cântat la fiecare slujbă de Paști: ”Hristos a înviat din morți cu moartea pre moarte călcând, iar celor din morminte, viață dăruindu-le!”

Creștinismul a supraviețuit celui mai tragic eveniment care i se putea întâmpla unui unei mișcări așa de ample cum este o religie, moartea fondatorului, chiar de la debutul înființării ei.

Creștinismul afirmă că este o religie ce se bazează pe fapte istorice, pe o persoană reală care a trăit, a făcut minuni, a vindecat oameni, a fost condamnată pe nedrept, a fost răstignită, dar care a înviat a treia zi arătându-se la mai mulți ucenici timp de 40 de zile, o persoană care a promis că într-o zi se va întoarce să-i ia pe ai Săi, să-i răsplătească pe cei ce fac binele și să-i pedepsească pe cei ce fac răul. Dacă Hristos nu a înviat, atunci tot demersul, tot efortul, toată speranța pe care se întemeiază Evanghelia (vestea cea bună) este zadarnică. Cum spunea sfântul ap. Pavel :”Dacă Hristos nu a înviat, atunci credința voastră este zadarnică”.

Poate însă creștinismul să susțină cu dovezi afirmația sa care-l face unic în peisajul religios mondial și anume că Hristos a înviat din morți? Sau așa cum a afirma un ateu: „Hristosul înviat este scheletul din dulapul Bisericii. Altfel spus toată lumea pare să știe că Hristos nu a înviat, dar dintr-un motiv inexplicabil decidem să nu fim radicali, ci să trăim în schimb în cadrul modelului creștin tradițional”. Miza este prea mare ca să ne ascundem.

De la bun început trebuie să știm că istoricii nu caută certitudine absolută (aceasta fiind imposibilă), ci certitudine probabilă. Atunci când afirmă că s-a întâmplat un eveniment, vor să spună că în lumina dovezilor de care dispun, aceasta este cea mai bună explicație. Specialiștii care evaluează dovezile unui eveniment istoric (în cazul nostru învierea) parcurg trei pași: să caute surse pertinente, să folosească o metodă pertinentă și să prezinte rezultatele cu moderație.

Poate însă creștinismul să susțină cu dovezi afirmația sa care-l face unic în peisajul religios mondial și anume că Hristos a înviat din morți?

În cazul nostru sursele pertinente sunt: Scrierile Noului Testament, scrierile istoricilor care menționează numele lui Iisus (Tacitus, Suetoniu, Iosif Flavius, Pliniu cel Tânăr etc.), scrierile apologeților care sunt primii apărători ai creștinismului, uneori scrierile gnostice și părinții Bisericii din prima generație, pentru că unii dintre ei au fost contemporani cu apostolii (Clement romanul l-a cunoscut pe sfântul apostol Petru, iar Ignațiu de Antiohia și Policarp pe sfântul apostol Ioan).

Metoda pertinentă se referă la a da credit acelor relatări care sunt cele mai timpurii, mai aproape de evenimentul investigat, care provin de la martori oculari, de la inamici, care prezintă aspecte stânjenitoare (cum e cea a lepădării lui Petru) și care pot fi coroborate cu alte surse.

În ultimă instanță rezultatele trebuie prezentate cu prudență. Nu poți afirma mai mult decât spun dovezile. Cum fiecare om este subiectiv și istoricii nu pot scăpa de această caracteristică umană, istoricul Gary Habermas a elaborat o modalitate de control a prejudecăților, ceea ce se cheamă „abordare minimalistă” adică ia în calcul doar acele fapte ale învierii care sunt susținute de dovezi solide în favoarea lor și pe care majoritatea specialiștilor din domeniu (inclusiv cei sceptici) le consideră ca fiind valide, ca fiind fapte istorice. Tu poți fi subiectiv, dar dacă și colegul tău care nu crede ca și tine ajunge la aceeași concluzie, atunci sunt șanse foarte mari ca acea concluzie să fie adevărată. Voi prezenta cinci fapte care se bucură de acceptul larg al istoricilor, folosind metodologia mai sus prezentată, după care vom analiza care este cea mai bună explicație a lor.

  1. Iisus a fost omorât prin răstignire.
  2. Mormântul lui Iisus era gol.
  3. Ucenicii lui Iisus au crezut că El a înviat și că li S-a arătat.
  4. Pavel, un fariseu care prigonea Biserica s-a convertit devenind un mare propovăduitor al lui Hristos.
  5. Iacov, fratele vitreg al lui Iisus s-a convertit devenind conducătorul Bisericii din Ierusalim.

Dacă ai fi inventat o astfel de istorie, ai fi vrut să fi credibil, nu ai fi pus în gura femeilor o astfel de poveste (acel criteriu al stânjenelii de care vorbeam la început).

1. Faptul că Iisus Hristos a fost răstignit și a murit este susținut de relatările tuturor celor patru Evanghelii. În plus și alte surse necreștine afirmă același lucru. Tacitus, un istoric roman spune că : „Isus a suferit pedeapsa extremă (răstignirea) în timpul domniei lui Tiberiu”. Flavius Josefus, un alt istoric de origine iudaică afirmă că Pilat „l-a dat să fie răstignit”, Lucian din Samosata, un pamfletar grec ostil creștinilor, menționează de asemenea răstignirea. La fel și un păgân Mara-bar Serapion. Talmudul afirmă că „Yeshu a fost pus pe lemn”.

Șansele de a supraviețui unei răstigniri erau aproape nule, mai ales că Iisus era după o noapte de nesomn, fusese bătut, biciuit și stătuse răstignit vreo șase ore cu piroane în oasele de la încheieturile mâinilor și picioarelor. Moartea era agonizantă, suferința durând chiar și două-trei zile. Condamnatul se chinuia să respire împingându-se în piroanele de la picioare și, cu prețul unei dureri atroce, reușea să soarbă o gură de aer. Pentru a li se urgenta moartea, se fracturau oasele tibiei așa că nu mai puteau respira și se sufocau. Iisus a murit mai repede ca ceilalți, iar evanghelistul Ioan, martor ocular la eveniment, relatează că un soldat a verificat decesul înfigând o suliță în coasta lui Iisus. În fața acestor evidențe, chiar și cei mai sceptici au afirmat că moartea lui Iisus este un eveniment indubitabil.

E imposibil ca în decursul deceniilor, din atâția ucenici măcar unul să nu cedeze și să nu spună că totul e o farsă.

2. Mormântul gol este un alt fapt ce dă greutate afirmației învierii. Unde s-a dus trupul? O explicație pripită, fabricată chiar în acele timpuri afirma că ucenicii i-au luat cadavrul ca să afirme apoi că a înviat. Această explicație (care recunoaște implicit că mormântul era gol) nu stă în picioare deoarece ucenicii aveau o cu totul altă percepție despre Mesia. Îl vedeau ca pe un eliberator politic venit să-i scape de romani. Faptul că se lăsase prins și nu ripostase le spulberase toate așteptările și visele. Abia scăpaseră, le era frică de autorități, se ascundeau, nu aveau nici un motiv să se expună inutil.

O altă explicație, în vogă prin secolul al XVIII-lea afirma că Iisus nu murise, ci doar era leșinat și în mormânt sub influența răcorii și-ar fi revenit, ar fi ieșit de acolo ducându-se la ai Săi. Această ipoteză nu mai este luată în seamă din motivele medicale prezentate mai sus. Chiar dacă am admite prin absurd că nu ar fi murit, cum ar fi putut să iasă din mormânt împingând un bolovan de vreo două tone ce baricada intrarea, cum ar fi trecut de garda de soldați și cum s-ar fi putut târî până la ucenici ca apoi să apară în fața lor și să spună că este Prințul Vieții? Cel mult ei l-ar fi compătimit și i-ar fi acordat îngrijiri medicale.

Pe lângă aceasta, activitatea misionară a ucenicilor a început chiar din Ierusalim la nici 50 de zile de la înviere. Ar fi fost ușor pentru autorități să deschidă mormântul și să înfrângă din fașă mișcarea creștină. Totodată, scriitorii Noului Testament nu s-au sfiit să afirme că primele care l-au văzut pe Iisus au fost femeile, persoane care nu se bucurau de un statut egal cu bărbații în lumea iudaică și greco-romană. Dacă ai fi inventat o astfel de istorie, ai fi vrut să fi credibil, nu ai fi pus în gura femeilor o astfel de poveste (acel criteriu al stânjenelii de care vorbeam la început). Dacă totuși evangheliștii le prezintă pe femei, înseamnă că așa s-au petrecut lucrurile.

S-a pus întrebarea dacă toți acești ucenici, inclusiv Pavel și Iacov nu au avut halucinații? Poate că așa de mult l-au iubit pe Iisus, că li s-a părut că-l văd.

3. Aparițiile lui Iisus în fața ucenicilor sunt menționate în mod repetat în toate Evangheliile și în alte scrieri ale Noului Testament. Ele au fost scrise în primul secol la câteva decenii după evenimente. Este un timp prea scurt ca cineva să poată inventa așa ceva. Apostolul Pavel, menționează într-o epistolă către o biserică din Corint (Grecia), epistolă considerată a fi cea mai veche scriere din Noul Testament (datată prin anul 50 după Hristos, deci la vreo 17 ani de la înviere): „V-am învățat înainte de toate așa cum am primit și eu: că Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi, că a fost îngropat și a înviat a treia zi după Scripturi și că S-a arătat lui Chifa (Petru), apoi celor doisprezece. Apoi S-a arătat la peste 500 de frați deodată dintre care cei mai mulți dintre ei sunt încă în viață, iar unii au adormit. În urmă s-a arătat lui Iacov și tuturor apostolilor” (1Corinteni 15:3-7).

De asemenea Părinții apostolici, care au fost în prima generație de ucenici ai apostolilor, afirmă același lucru. Clement Romanul afirma într-o scrisoare scrisă în primul secol: „De aceea, (apostolii), după ce au primit poruncile și deplina încredințare pricinuită de învierea Domnului nostru Iisus Hristos și crezând în Cuvântul lui Dumnezeu, au pornit cu încredințarea Duhului Sfânt, propovăduind vestea cea bună că Împărăția lui Dumnezeu este aproape”. Policarp, un alt pionier al creștinismului, ucenic al apostolului Ioan: „Căci ei n-au iubit veacul de acum, ci pe Acela care a murit pentru binele nostru și care de dragul nostru a fost înviat de Dumnezeu”. Dacă însumăm, sunt în total nouă surse care reflectă mărturii multiple, foarte timpurii și de la martori oculari pentru afirmația ucenicilor că L-au văzut pe Iisus cel înviat.

Dar dacă au inventat toată povestea? Susținătorii acestei ipoteze uită că apostolii și urmașii acestora au suferit martirajul în urma convingerilor lor, nu au avut parte de beneficii materiale. Sunt oameni care mor crezând că un lucru este adevărat, când de fapt este fals, însă nimeni nu e gata să moară dacă știe sigur că un lucru e fals. Dacă Iisus nu a înviat, nici ei nu ar fi fost dispuși să o facă. E imposibil ca în decursul deceniilor, din atâția ucenici măcar unul să nu cedeze și să nu spună că totul e o farsă.

Soluția simplă este să afirmi că primii creștini credeau că Isus a înviat trupește din morți și să motivezi această credință afirmând că ei spuneau adevărul. (N.T. Wright)

4. Convertirea lui Pavel, un fariseu extrem de zelos, hotărât să distrugă creștinismul, este un alt factor ce vine în sprijinul învierii lui Iisus. După ce a participat la împrăștierea bisericii din Ierusalim, a cerut permisiunea să meargă să facă același lucru în sinagogile din Damasc. Pe drum i se arată Iisus care îl întreabă pentru ce îl prigonește? Întoarcerea spirituală a lui Pavel a avut un efect extrem de durabil pentru biserică. El a devenit un misionar înfocat, răspândind învățătura creștină în tot bazinul Mării Mediterane, iar scrierile sale ocupă cam două treimi din Noul Testament. Această transformare radicală nu se poate explica decât ca urmare a întânirii sale personale cu Iisus cel înviat. A suferit foarte mult în cursul activității sale pastorale, iar în final a fost decapitat din ordinul împăratului Nero la Roma.

5. Convertirea fratelui vitreg al lui Iisus este un alt caz interesant. Biblia ne arată că Iisus mai avea frați. Erau suficient de mari ca să se simtă jenați de afirmațiile mesianice fratelui lor și să îi ceară să se oprească (e chiar menționat un episod când merg împreună cu Maria, mama lui Iisus, ca să-L facă să înceteze cu predicile). Ei nu credeau în El, fapt pentru care, pe cruce fiind, îi cere ucenicului său favorit să aibă grijă de Maria. Unul dintre acești frați a fost Iacov. Prezența scepticismului fraților lui Iisus este o dovadă de credibilitate. Dacă inventai o poveste, mai ales în secolul întâi, ar fi fost umilitor să afirmi că familia lui Iisus nu îl urma (principiul stânjenirii). La scurtă vreme după înviere, însă, așa cum scrie apostolul Pavel (am menționat mai sus), Iacov l-a văzut pe Iisus și a devenit un ucenic al său. Capacitatea sa de sinteză și spiritul său practic l-au propulsat rapid în fruntea Bisericii de la Ierusalim. A murit la rândul său de moarte martirică.

S-a pus întrebarea dacă toți acești ucenici, inclusiv Pavel și Iacov nu au avut halucinații? Poate că așa de mult l-au iubit pe Iisus, că li s-a părut că-l văd. Sunt câteva probleme cu această teorie. Odată, prin faptul că Iisus nu a înviat, însemna că el era în mormânt deci autoritățile ar fi putut să deschidă mormântul și să confirme că nu a înviat. În al doilea rând, halucinațiile nu se transmit în grup ca și virusurile. Ele sunt specifice fiecărui individ diferențiindu-se în funcție de personalitatea, gradul de cultură, temperamentul fiecăruia în parte. Există un anumit timp de anticipație, un mediu favorabil și niște persoane cu un psihic labil. În cazul nostru vedem oameni normali, în locuri și în grupuri diferite, care au aceeași viziune (ce le aduce echilibru), foarte greu de convins, care nu așteptau la nici un fel de înviere.

Analizând toate elementele, punând cap la cap toate faptele, nu putem decât să concluzionăm ca și istoricul N. T Wright:

„Nu-ți ajută nimic să cauți sprijin în faptul că știința a infirmat posibilitatea învierii. Orice om de știință adevărat îți va spune că știința observă ce se întâmplă în mod obișnuit, or creștinismul susține tocmai că ceea ce s-a întâmplat cu Iisus nu este ce se întâmplă în mod obișnuit. În ceea ce mă privește, eu prefer ca istoric soluția elegantă, esențialmente simplă celei care nu include toate datele. Soluția simplă este să afirmi că primii creștini credeau că Isus a înviat trupește din morți și să motivezi această credință afirmând că ei spuneau adevărul”.

Hristos a înviat!

(Imagine: Giotto, Învirea, cca. 1304-1306 – sursa)

 

Susține revista Convergențe!
Vrem să lărgim echipa și să tipărim cele mai bune materiale.

Alege moneda

Alege suma

Doneaza prin Revolut

0730020283

Memorează numărul în agenda telefonului tău iar apoi folosește aplicația Revolut pentru a face o donație.
*Menționează "Donație Convergențe"

Plată cu OP

ASOCIAȚIA DECENU.EU

CUI: 37579166

NR. ÎNREG: 15/A/10.03.2017

LEI: RO21INGB0000999906900531

EUR: RO98INGB0000999906931543

SWIFT : INGBROBU

Distribuie:
Mihai Tudor Gavrilă

Lasa un comentariu