Educația care (de)formează

Distribuie:

Nu îmi propun și nu vă propun o analiză strictă și sterilă pe tema educației. Intenționez să vă provoc însă să gândiți și să puneți întrebările potrivite care ne conduc spre răspunsuri corecte. Iar răspunsurile nu vreau să le dau eu…

Mihai – un copil extrem de talentat care cântă la vioară! Este plăcerea lui, pasiunea lui! Un băiat politicos, cu mult bun-simţ. Este tăcut. Nu l-am văzut râzând exuberant, doar zâmbind uneori. Un zâmbet blazat, forțat.

Copilul educat este cel care e permanent ocupat, mai ceva ca la un job, care după 4 sau 6 ore de curs la școală, merge la înot, la dans, la cercul de matematică și la clubul de lectură, pentru ca mai apoi, până târziu în noapte să își scrie temele pentru acasă?

Pare trist şi permanent obosit, iar asta m-a intrigat peste măsură. Pentru că vorbesc despre un copil, elev în clasa a VII-a. Am suspectat că, poate, e bolnav sau o fi ceva în neregulă cu familia lui şi asta îi provoacă suferinţă. Niciuna dintre supoziţii nu avea suport, așa cum m-am lămurit după o vreme.

Mihai are o familie frumoasă, este iubit şi apreciat, susţinut şi încurajat şi nu are probleme de sănătate. Care este, atunci, problema lui?

M-a întrebat la un moment dat: „De ce trebuie să învăţ eu matematică, dacă fac o şcoală de muzică, dacă mie îmi place să cânt la vioară…?” La ce îmi folosește matematica? Și a trebuit să îi vorbesc despre câteva aplicații practice ale matematicii, despre faptul că ai nevoie să știi și teoreme din geometrie, și ecuații, și fracții. Am căzut însă de acord și că există lucruri pe care este obligat să le învețe pentru că la anul are testare, dar care nu îi sunt absolut necesare în rest. Ar putea să devină un violonist de succes și fără să le știe…

Mihai nu este singurul copil care nu mai are chef să zâmbească pentru că este împovărat cu multe alte materii, cu mult prea mult conținut pe care trebuie să îl asimileze, chiar dacă el știe foarte bine că nu va folosi vreodată la ceva ceea ce învață. Toate astea, pe lângă orele de studiu axate strict pe pasiunea lui pentru muzică. Iese din casă dimineața la 8.00 și se întoarce seara la ora 20.00. Cu excepția zilei de marți, când studiază doar de la 12.00 la 20.00! Când se mai joacă? Nu este loc de așa ceva, este prea ocupat, ar fi pierdere de timp! A devenit, așadar, pierdere de timp ca el, un copil după vârstă, să fie copil, să savureze copilăria, așa cum ar fi normal!

Cine mai are timp să întrebe ce fel de educație și cum ar trebui să facă școala? Educație de ce și pentru ce?

El știe că trebuie să muncească asiduu ca să poată ajunge virtuoz al arcușului! Și chiar muncește pentru visul lui! Numai că, îi pune bețe-n roate școala!

Mai e și un spirit liber care spune ce gândește! Iar asta atrage cu sine consecințe: diriginta nu îl suportă, profesorii îl consideră nesimțit, unii colegi îl disprețuiesc. Nu are prieteni în clasa lui, nu își găsește locul acolo. Mai e de mirare că este atât de blazat, atât de trist?

 

Se vorbește mult despre educație și este identificată cu școala. Se aruncă marea responsabilitate a educării copiilor, uneori exclusiv, pe „umerii” școlii. Însă, cine mai are timp să întrebe ce fel de educație și cum ar trebui să facă școala? Educație de ce și pentru ce?

Să faci educație presupune să transmiți informații, să asculți ce au memorat, să dai teste, să pui note? Să pretinzi respect de la copiii pe care îi tratezi ca pe niște roboței care trebuie să respecte programul, tiparele, să nu pună întrebări? Dacă da, atunci înseamnă că analfabetismul funcțional este un produs legitim al acestei paradigme! Nu avem de ce să ne văităm!

A devenit, așadar, pierdere de timp ca el, un copil după vârstă, să fie copil, să savureze copilăria, așa cum ar fi normal!

Să faci educație presupune să îl faci pe copil să înteleagă că tu, părintele, ești șeful și că el doar execută și nu are drept la comentarii? Sau poate înseamnă că sunteți prieteni, egali în drepturi, vă spuneți pe nume, el este liber să facă ce are chef, tu îi oferi totul, tot ce nu ai avut când erai ca el și încă multe altele la care tu nici nu ai fi visat că pot să existe? Dacă da, atunci analfabetismul emoțional și tulburările de comportament ale copiilor sunt absolut normale și inevitabile!

Copilul educat este cel care este permanent ocupat, mai ceva ca la un job, care după 4 sau 6 ore de curs la școală, merge la înot, la dans, la cercul de matematică și la clubul de lectură, pentru ca mai apoi, până târziu în noapte să își scrie temele pentru acasă?

Performanța școlară este criteriul unic de evaluare pentru copilul educat? Ce mai înseamnă să fii performant? Să te incadrezi în niste parametri universal valabili, impuși, care nu iau în calcul faptul că fiecare copil este unic și este un performer atunci când își atinge propriile limite dând maxim din cât poate el?

Trăim sub imperiul a ceea ce este urgent. Nu mai avem timp să stabilim clar care ne sunt prioritățile și nici ce este cu adevărat important!

Știu, deja sunt prea multe intrebări! Suntem grăbiți, nici să punem întrebări nu mai avem timp, iar pentru a căuta răspunsuri, nici atât! Trăim sub imperiul a ceea ce este urgent. Nu mai avem timp să stabilim clar care ne sunt prioritățile și nici ce este cu adevărat important!

Poate că e totuși bine că un copil pe nume Mihai ne atrage atenția, ne intrigă pe toți, ne scoate din rutină, din zona de aparent confort, prin apariția lui, prin întrebările lui, prin spiritul lui liber, fâlfâind inocent din aripi și refuzând cu încăpățânare să îi fie oprit zborul spre visul lui!

Poate, zic și eu, reușim, măcar de 1 iunie, să ne facem timp să ascultăm ce au de spus, ce gândesc și ce simt copiii noștri!

Vezi toată seria de articole pe tema „Școala care ne (de)formează copiii”

(Image by effigas from Pixabay)

Distribuie:
Avatar

Lasa un comentariu