Este posibil ecumenismul?

396
0
Distribuie:

Ecumenismul tare și ecumenismul slab

E posibil ecumenismul? Cu siguranță. În ce formă? Asta rămâne de văzut. Rugăciunea Domnului Isus pentru unitatea creștinilor, din Ioan 17[1], ar trebui să rămână motivația cu care abordăm acest subiect. Istoria creștinismului este plină de rupturi și de schisme, dar și de câteva încercări de unificare.

Ecumenismul impus nu cred că are vreo șansă, indiferent de idealurile pe care le presupune.

Suntem tentați să gândim idealist, de fapt, utopic. Catolicii și ortodocșii s-au despărțit de o mie de ani, dar și până atunci au fost diferențe mari între Răsărit și Apus. În orice discuție despre ecumenism, în contextul bisericilor istorice, catolicii nu vor renunța la papalitate, iar ortodocșii nu vor accepta filioque. Dacă ar fi numai chestiuni doctrinare la mijloc, ar fi mai simplu. Însă, într-adevăr, e o istorie întreagă. Sunt chestiuni sociale și politice, evenimente și documente peste care nu se poate trece cu ușurință. În mod natural, lucrurile merg în aceeași direcție, dacă nu apare o criză majoră care să necesite o schimbare. Iar ca schimbarea să dureze, are nevoie de timp și de susținători puternici.

Problema pe care cei mai mulți o au este cu termenul în sine. Ce este ecumenismul? Dacă ecumenismul înseamnă unirea credinței și renunțarea la diferențele doctrinare, atunci, din acest punct de vedere, ecumenismul este un faliment pentru cei mai mulți. Acesta ar putea fi înțeles ca ecumenism tare[2]. Cei mai mulți creștini care se opun ecumenismului au în vedere acest sens. Ecumenismul impus nu cred că are vreo șansă, indiferent de idealurile pe care le presupune. Ecumenismul tare este înțeles drept o agendă politică în care pacea apare ca ideal suprem, iar acest lucru presupune sacrificarea diferențelor doctrinare.

Va fi ecumenismul pe agenda antihristului? Nu știu. Nici nu știu dacă asta contează. Din punctul meu de vedere, o astfel de discuție este sterilă.

În contextul european se simte presiunea unui alt tip de ecumenism, care preia modelul de la Uniunea Europeană. Asta se întâmplă din cauza efectelor celor două războaie mondiale, iar presiunea pentru protejarea păcii a dus la triumful corectitudinii politice. În acest context, diferențele dintre creștini par stridente în fața unui peisaj frumos al unității Europei. La fel poate fi și proiectul ecumenic, spun vocile care pledează pentru acest tip de ecumenism. Poate fi un proiect adaptabil, care propune o unitate pe bază de valori comune. Aceasta este varianta soft a ecumenismului sau ecumenismul slab, așa cum îl numesc eu.

Ecumenismul tare, pe de altă parte, presupune o abordare mai dură. Se poate imagina un document de referință la care să adere marile biserici creștine și apoi ceilalți sunt invitați să participe. Cei care participă beneficiază de anumite privilegii, cei care nu, rămân la margine. În contextul secularizării, probabil că un astfel de proiect poate fi salvarea unor biserici care abia supraviețuiesc. E un scenariu. Pare rupt de realitate. Dar nu așa au fost și Primul și al Doilea Război Mondial ori Comunismul? Sau acum pandemia de Coronavirus. Unele lucruri par imposibile, dar realitățile istorice se schimbă. Nu știu dacă un astfel de proiect poate fi numit realizare ecumenică. Dacă avem de-a face cu limitarea libertății de conștiință, limitarea asocierii și limitarea libertății religioase, nu poate fi un lucru eficient, indiferent de cum s-ar prezenta. Doar într-un scenariu apocaliptic sau într-un scenariu de film slab pe teme escatologice. Dar și măsurile aplicate în contextul pandemiei de Coronavirus păreau la fel.

Va fi ecumenismul pe agenda antihristului? Nu știu. Nici nu știu dacă asta contează. Din punctul meu de vedere, o astfel de discuție este sterilă. Cei mai mulți creștini reacționează ostil la ideea de ecumenism tocmai pentru că înțeleg în el încălcarea libertății de conștiință și impunerea uniformității doctrinare, un fel de religie de stat care să îndeplinească criteriul corectitudinii politice.

Ecumenismul, indiferent de cum este văzut, presupune un act de curaj, un act de disconfort, un act de orientare către celălalt. În ce formă se poate face această deschidere diferă de la caz la caz.

Putem pleda pentru ecumenism totuși? Dacă da, în ce formă poate fi el productiv? O întrebare mult mai practică este: pot creștinii să colaboreze? Răspunsul implicit este: cu siguranță da. Poate fi numită colaborarea dintre creștini pe proiecte sociale sau de interes public ecumenism? A fost Referendumul pentru familie din România un demers ecumenic?

Pot participa clericii din diferite biserici la slujbe religioase pe care să le oficieze împreună? Aici intervin anumite limitări, însă, în cele mai multe cazuri, cu grijă și atenție, s-au făcut slujbe comune în care comunități de credință din confesiuni diferite au avut un program public comun. Poate o astfel de întâlnire să însemne compromiterea crezurilor unei biserici? În cele mai multe cazuri, nu.

Nu știu care este impresia dumneavoastră, dar, în ciuda pledoariilor pentru o societate mai liberă și mai eliberată de prejudecăți, avem de-a face cu prejudecăți mult mai mari, mai bine camuflate, iar dispoziția de a-l asculta pe celălalt (pe cel diferit de mine) e din ce în ce mai redusă. E ușor să te identifici cu cel care este asemenea ție și este foarte greu să relaționezi cu cel care îți este diferit. Ecumenismul, indiferent de cum este văzut, presupune un act de curaj, un act de disconfort, un act de orientare către celălalt. În ce formă se poate face această deschidere diferă de la caz la caz. Trăim cu toții în cercul nostru strâmt pentru că aici găsim siguranță, deși probabil că este o siguranță iluzorie. Ne place să trăim mai degrabă cu iluzia noastră, decât să riscăm să fim afectați de cei care nu sunt asemănători, deși în contextul ecumenismului se face apel la ce avem în comun, nu la ce ne diferențiază. Sunt atât de diferiți creștinii din diferitele confesiuni? Au lucruri care îi separă? Cu siguranță, da. Au lucruri care îi unesc? De asemenea, da.

Comunicarea

Primul pas în apropierea creștinilor este comunicarea. Aceasta duce la cunoaștere și la apropiere și, încet-încet, la înțelegere.

Martin Luther King spunea că oamenii sunt separați pentru că nu se cunosc și nu se cunosc pentru că nu comunică. Bisericile trebuie să practice mai mult actul comunicării. Foarte rar pastorii și clerici comunică unii cu alții. Primul pas în apropierea creștinilor este comunicarea. Aceasta duce la cunoaștere și la apropiere și, încet-încet, la înțelegere. Este asta o formă de ecumenism? Cu siguranță, da. Comunicarea își are limitele ei, dar și valențele și valorile ei. Nu putem comunica totul și nici nu putem crede că totul se va schimba datorită comunicării, însă ceva se schimbă. Despre unele lucruri nu se va vorbi pentru că sunt inconfortabile. Wittgenstein spunea că despre ce nu se poate vorbi, trebuie să se tacă. Probabil că se aplică și în cazul ecumenismului, așa cum se aplică în cele mai obișnuite relații de familie sau așa cum s-a aplicat în proiectul de fondare a Uniunii Europene. Sunt lucruri care nu ne plac la alții și lucruri care au legătură cu noi și nu sunt plăcute altora. Indiferent de ce vom face, asta va fi situația.

Colaborarea

Colaborarea pe proiecte și politici sociale, pe obiective și valori comune este o ocazie bună pentru creștini să transmită un mesaj în spiritul Evangheliei în care cred.

Colaborarea este un alt pas practic care poate juca un rol esențial în orice proiect ecumenic. Colaborarea pe proiecte și politici sociale, pe obiective și valori comune este o ocazie bună pentru creștini să transmită un mesaj în spiritul Evangheliei în care cred. De exemplu, la Timișoara s-a văzut cum proiectul „40 de zile pentru viață” a fost susținut de mai toate bisericile creștine de diverse confesiuni. „Marșul pentru viață” este un alt exemplu care a unit creștinii în multe locuri din lume și din țară. Pot fi numite aceste proiecte drept ecumenice? Lupta pentru valori precum sacralitatea vieții nu este monopolul unui cult, ci îi angajează pe cei mai mulți creștini. De asemenea, Referendumul pentru familie a unit reprezentanții tuturor cultelor creștine din România, și nu numai. Și evreii și musulmanii din România au susținut această cauză. Faptul că nu a fost validat acel referendum ne-a arătat destul de multe despre fragilitatea creștinismului în România și, sper eu, este un argument în plus pentru ecumenism.

Exemple de colaborare există peste tot în lume. Creștinii au colaborat dincolo de granița confesională. Proiectele sociale și cauzele politice sunt împărtășite de creștini indiferent de confesiune. Nu cred că vom asista la un ecumenism tare, forțat sau impus, așa cum am pomenit la început.

Ospitalitatea

Cel mai probabil, ecumenismul poate fi văzut ca un proiect precum Uniunea Europeană, în care există legislație și politică europeană bazată pe valori, însă asta nu înseamnă anularea identității naționale. Când ajung într-o țară europeană, trebuie să respect tradiția locului. Iar respectul nu înseamnă asuprirea acelei tradiții. Același lucru e de presupus și în cadrul unui proiect ecumenic – să respectăm credința celuilalt. Când ești la tine acasă, faci lucrurile ca la tine acasă, cu toate ritualurile și practicile pe care le presupune casa ta, însă, când te afli în casa altuia, ești doar un musafir, nu poți decât să respecți indicațiile gazdei. De asemenea, când ai musafiri, nu faci tot ce îți place, te comporți un pic altfel. Asta înseamnă ospitalitate. E o formă de adaptare, ca celălalt să se simtă bine-venit. Este în natura umană și în fibra societății să înțelegem că suntem diferiți și, în ciuda diferențelor, putem să comunicăm și să colaborăm, respectându-ne reciproc.

Provocările prezentului și ale viitorului apropiat pentru creștinism

Răspunsul Europei creștine nu mai poate fi ca în cazul cruciadelor de la începutul mileniului al II-lea.

Creștinii trebuie să învețe să colaboreze și să se susțină reciproc, mai ales în noul context social secularizat. Secularizarea a devenit agresivă, iar acum nu mai contează cum te numești. Dacă ești creștin, poți fi numit vrăjmaș al politicii sociale, chipurile tolerante, a societății de azi. Invazia islamului este o nouă problemă în Europa și nu numai. Iar răspunsul Europei creștine nu mai poate fi ca în cazul cruciadelor de la începutul mileniului al II-lea. Proiecția pentru anul 2050[3] este că islamul va egala creștinismul, iar procentul islamicilor în Europa va crește simțitor. Ce vor face creștinii? În perioada modernității, creștinii au reușit să creeze o cultură, să facă un sistem educațional și medical și să imprime niște valori care definesc dreptul și democrația. Altfel spus, au pus umărul la construirea societății moderne, prin consolidarea valorilor și instituțiilor europene: piața liberă, libertatea, democrația, votul. Dar cum luptăm cu declinul natalității? Creștinii trebuie să fie încurajați să aibă copii. Musulmanii fac deja lucrul acesta, iar natalitatea nu este doar o problemă de cultură religioasă, ci este și una politică și socială[4].

Al doilea motiv pentru care toate bisericile trebuie să caute soluții este adâncirea crizei seculariste în Europa. Avem de-a face cu o secularizare sălbatică și cu un ateism practic. Dacă în comunism ne-am confruntat cu un ateism ideologic, acum problema este un ateism neasumat. Este un ateism al stilului de viață. Cel mai trist este că cei care își asumă calitatea de creștin și merg la biserică nu dovedesc o calitate a vieții morale mult mai bună decât cei care nu au nicio afiliere religioasă. Numărul agnosticilor și al liber-cugetătorilor și a celor fără afiliere religioasă este în creștere[5], iar această realitate ar trebui să ofere creștinilor un motiv suficient de colaborare. Putem să câștigăm generațiile viitoare separat sau împreună? Cultura europeană a început de mult timp un proces de separare de spiritul și învățătura creștină, iar asta are consecințe.

Libertatea de conștiință și libertatea de opinie, precum și libertatea de liberă asociere sunt valori care unesc creștinii.

Corectitudinea politică este o altă problemă. În acest context, creștinii ar trebui să colaboreze și să facă un efort de recuperare a vieții și a culturii creștine în stilul de viață al oamenilor. Libertatea de conștiință și libertatea de opinie, precum și libertatea de liberă asociere sunt valori care unesc creștinii.

Vor renunța creștinii la tradițiile lor de dragul ecumenismului? Un astfel de ideal este iluzoriu. Sunt mai multe tipuri de creștinism. Sunt mai multe tipuri de biserici. Cine trebuie să renunțe și la ce? Aceste întrebări nu cred că își au rostul în contextul contemporan. Nimeni nu va renunța la nimic, însă pot deveni mai deschiși spre colaborare. Sau pot să fie irelevanți într-o cultură islamizantă sau secularizantă? Nici asta nu este o alternativă bună. Cu siguranță, provocarea va fi mare. Recreștinarea Europei nu este mandatul unei biserici sau al unei denominații creștine. Fiecare biserică trebuie să își facă partea ei, trebuie să își găsească misiunea și să ofere ceva luminos lumii. Ce este acest lucru? Hristos este lumina comunității creștine. Asta trebuie oferit lumii.

Hristos este lumina comunității creștine. Asta trebuie oferit lumii.

Cred că ultimele decenii ne învață ceva ce creștinismul a încercat să șteargă și anume diferența dintre lume și comunitatea de credință. A fost o greșeală din partea bisericii că a vrut să șteargă această graniță. „Toți suntem creștini” a fost un slogan care a prins ceva timp, însă acum nu mai are sens. Creștinismul pare că și-a restrâns aria, însă, de fapt, și-a conturat granițele și astfel a devenit mai clar mesajul lui. Nici la începutul secolelor creștine situația nu a stat altfel. Creștinismul de masă și creștinismul cultural nu slujesc într-un mod eficient creștinismului biblic.

Nu văd niciun loc pentru ecumenismul tare, însă ecumenismul slab nu numai că este binevenit, ci necesar să existe și să se dezvolte. Comunicarea și colaborarea constituie un act strategic pentru viitorul creștinismului în lume.

Vezi și alte articole din grupajul Ecumenism și dialog interconfesional

(Image by Denis Poltoradnev from Pixabay)

[1] Mă rog ca toți să fie una, cum Tu , Tată, ești în Mine și Eu, în Tine, ca și ei să fie una în Noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis. (Ioan 17:21)

[2] Expresia face referire la expresia gândirea slabă a lui Gianni Vattimo prin care descrie postmodernismul. Poți afla mai multe despre acest subiect în cartea mea Destinul creștinismului în postmodernism, Kingdom Design, Timișoara, 2019.

[3] „The Future of World Religions: Population Growth Projections, 2010-2050”, Pew Research Center’s Religion & Public Life Project, https://www.pewforum.org/2015/04/02/religious-projections-2010-2050/, accesat în 17 martie 2021.

[4] Idem.

[5] Idem.

Susține revista Convergențe!
Vrem să lărgim echipa și să tipărim cele mai bune materiale.

Alege moneda

Alege suma

Doneaza prin Revolut

0730020283

Memorează numărul în agenda telefonului tău iar apoi folosește aplicația Revolut pentru a face o donație.
*Menționează "Donație Convergențe"

Plată cu OP

ASOCIAȚIA DECENU.EU

CUI: 37579166

NR. ÎNREG: 15/A/10.03.2017

LEI: RO21INGB0000999906900531

EUR: RO98INGB0000999906931543

SWIFT : INGBROBU

Distribuie:
Avatar

Lasa un comentariu