Eterna strălucire a inteligenței neprihănite

Share:

Nu mai este un secret pentru nimeni în zilele noastre faptul că inteligența umană, privită în principal ca abilitate de a prelua informații, prin diferite mijloace, și apoi de a le prelucra și gestiona în vederea atingerii unor obiective anume – cu toate capacitățile și facultățile ce concură în aceste procese, precum înțelegere, abstractizare, gândire logică, creativitate și învățare – își exercită impresionanta-i activitate în condiții nu tocmai ideale, fiind obstrucționată, în măsuri greu de evaluat încă, de contextul în care ea operează, prin însăși natura ei: ființa umană. Avem la îndemână o literatură bogată și tot mai bine fundamentată despre influențele pe care le au asupra gândirii dezechilibrele bio-chimice din corpul uman, leziunile, afecțiunile fizice (nu doar cele ale creierului) și, într-o măsură necunoscută anterior, activitatea digestivă; de asemenea, în ultimele decenii, datorită nu puținelor studii aplicate în marketing și publicitate, a fost documentat și rolul important pe care au percepțiile senzoriale inconștiente, induse prin mesaje subliminale sau prin așa numitul proces de amorsare afectivă, în luarea deciziilor. Ele se alătură unei problematici dezbătute încă de pe vremea lui Aristotel despre felul în care emoțiile interferează cu rațiunea, efectele acestui fapt fiind privite peste veacuri, într-o descurajantă unanimitate, ca nefaste, perturbatoare.

Să recunoaștem: creierul uman nu funcționează, așa cum ne-ar plăcea să credem uneori, în condiții privilegiate, în care să fie lăsat în pace să facă ce știe el mai bine

Este adus tot mai mult în discuție rolul prejudecăților cognitive în gândire, cum ar fi prejudecata de confirmare, cea retrospectivă, de ancorare, a falsului consens sau cea de disponibilitate. Am enumerat doar câteva dintre cele mai cunoscute; aflăm de pe un site de informare pe bază de diagrame că ar exista nu mai puțin de cincizeci de astfel de prejudecăți[1]. Chiar dacă admitem că aici modul de catalogare poate fi eficientizat, problema de fond rămâne una serioasă și trebuie avută în vedere în special când evaluăm calitatea raționamentelor pe care le facem.

Dar asta nu este tot, căci cu puțin curaj, putem să aducem la lumină încă o interferență semnificativă, cel puțin la nivel de individ, cea a sub-conștientului uman. Indiferent de ceea ce credem despre concepțiile unor personalități din domeniul psihanalizei, cum ar fi Freud, Bowlby sau Jung, putem să recunoaștem că nu toate procesele ce au loc în mintea umană sunt conștiente și deliberate; în ce fel această inconfortabilă realitate se răsfrânge asupra gândirii conștiente suntem încă departe de a înțelege. Iar dacă tot ne aflăm pe acest tărâm, să nu uităm de influențele diferitelor afecțiuni, traume psihice sau chiar dispoziții psihice pasagere asupra activității minții umane.

Să recunoaștem: creierul uman nu funcționează, așa cum ne-ar plăcea să credem uneori, în condiții privilegiate, în care să fie lăsat în pace să facă ce știe el mai bine[2]. Am vrea să gândim repede și corect; uneori chiar o facem, însă, de cele mai multe ori, activitatea noastră intelectuală este influențată de o mulțime de factori de care nu suntem întotdeauna conștienți, dar care ne influențează mai mult decât suntem dispuși să admitem.

Imaginați-vă o inteligență care să opereze în afara cadrului creat de păcatul originar, una care să nu simtă(!) o vinovăție morală atunci când greșește și care se va putea apropia de un text biblic neinfluențată de vreun afect confesional sau de o pre-concepție teologică sau metodologică.

Imaginați-vă, așadar, posibilitatea ca pe acest pământ să coexistăm cu o inteligență neinfluențată de nici unul dintre factorii perturbatori amintiți mai sus, o inteligență care nu doar face mai repede și mai precis ceea ce are de făcut, ci operează în condiții pe care omul le poate doar visa, ele fiind parte a naturii sale, expresii ale umanului. Imaginați-vă o inteligență care nu se lasă influențată în activitatea ei de vreun (dez)echilibru hormonal, de o carență minerală în organism, cum ar fi cea de magneziu, de amintiri sau de dorințe reprimate, de prejudecăți și de evenimente traumatizante. Imaginați-vă o inteligență care nu propune o cale de acțiune pentru că „așa simte în inima ei”. Imaginați-vă o inteligență care nu visează, noaptea sau ziua. De asemenea, încercați să vă imaginați cum ar fi să funcționeze în această lume o inteligență care să nu cunoască realitatea suferinței.

Pentru aceia dintre voi care sunteți preocupați de cele ale credinței și reflecției teologice, am un exercițiu suplimentar: imaginați-vă o inteligență care să opereze în afara cadrului creat de păcatul originar, una care să nu simtă(!) o vinovăție morală atunci când greșește și care se va putea apropia de un text biblic neinfluențată de vreun afect confesional sau de o pre-concepție teologică sau metodologică. Gândiți-vă cum ar funcționa o minte netulburată de drama sfâșietoare descrisă de Apostolul Pavel în capitolul 7 al Epistolei către Romani, despre puterea acelei legi a răului care stă lipită de fiecare mișcare a cugetului, parazitându-i bunele intenții. 

Ei bine, există șanse reale ca această grozavă și fascinantă A.I., care va răscoli o mulțime de destine în anii următori, să opereze în afara contextului sugerat mai sus, nederanjată de toate cele nefolositoare ale umanului. Nu există motive pentru a o face să fie „ca noi” în chiar toate privințele. De ce ar purta un robot inteligent prin circuitele sale niște reziduuri de care să nu fie conștient, frânturi de date sau secvențe de cod fără un sens limpede, care să-i circule ilicit prin memorie în timp ce se află în modul „sleep”, pentru ca apoi să-l bântuie în starea activă, întunecându-i calculele? 

Și dacă vom reuși să creăm această mașină care nu va avea niciodată nevoie de o mântuire, ci doar de întreținere și reparații, tot nu vom fi liniștiți.

Înțeleg, nu este simplu să decidem dacă aceasta este sau nu o perspectivă bună. Presupunând că asta vrem să concepem și că ceea ce ne-am propus vom și reuși, adică să creăm o inteligență atât de liberă și de neprihănită, protejată de orice gând pripășit de prin tenebre de nimeni știute, una cu adevărat obiectivă și rațională (!), tot nu cred că ne putem culca pe o ureche. Căci și dacă vom reuși să creăm această mașină care nu va avea niciodată nevoie de o mântuire, ci doar de întreținere și reparații, tot nu vom fi liniștiți. Oare de ce?

Să fie, poate, pentru că am mai auzit pe undeva o istorie asemănătoare? Mă refer la acea istorie despre cineva care a creat o ființă curată, fără păcat, iar această ființă, după o vreme s-a răzvrătit împotriva creatorului ei; e istoria relatată pe primele pagini ale Scripturii. Acum, s-ar părea că se întoarce roata, noi fiind cei ce zămislim lumea. Nu cumva Dumnezeu ne lasă să gustăm la rândul nostru din acea durere pe care a simțit-o în Grădină, în fața omului care îi încalcă porunca și începe să se ascundă de El?

Iar dacă este să ne gândim și la poruncă, vom avea oare curajul să îi dăm inteligenței create de noi măcar prima lege dintre cele trei propuse de Isaac Asimov: „Un robot nu are voie să pricinuiască vreun rău unei ființe umane sau, prin neintervenție, să permită ca unei ființe omenești să i se facă un rău”? Este tot un fel de fruct interzis, iar noi știm, și Scripturile ne-o confirmă, că, odată cu porunca, vine, negreșit, și călcarea ei. Iar călcarea de lege costă. Cine va plăti prețul de data asta?

Ne e temă acum să nu fim ca Dumnezeu, ajungând să cunoaștem, asemeni Lui, ce înseamnă răzvrătirea acelora pe care i-am zămislit cu mâinile noastre, din circuite și microcipuri, și peste care am așezat, iată, la final, scânteia cugetului.

Spectrul unei repetări, în termeni profani, a istoriei Facerii, să recunoaștem, ne bântuie pe fiecare în aceste zile. Ne e temă acum să nu fim ca Dumnezeu, ajungând să cunoaștem, asemeni Lui, ce înseamnă răzvrătirea acelora pe care i-am zămislit cu mâinile noastre, din circuite și microcipuri, și peste care am așezat, iată, la final, scânteia cugetului. Filme precum 2001: A Space Odyssey sau Blade Runner, seriile Terminator, Matrix și Alien, sunt numai câteva exemple prin care, în diverse forme, această angoasă colectivă a ieșit la lumină pe ecranele lumii. Găsim avertismente de acest fel și în cultura pop-rock sau în benzi desenate[3]. Ele nu lipsesc nici din discursurile publice: politice, academice sau de altă natură. Am putea spune că aproape toate domeniile activității umane sunt, într-un fel sau altul, tulburate de teama arhetipală a unei posibile capitulări în fața unei puteri pe care noi înșine am creat-o (cu excepția, notabilă, a sportului).

Totuși, este teama aceasta legitimă? Îndrăznesc a spune că nu, iar asta pentru că lipsește un detaliu esențial în povestea acestor zile: asemănarea dintre creator și făptura pe care a zămislit-o. Nu le-am întocmit pe aceste mașini să fie ca noi. E adevărat că le învățăm să citească, să scrie, să se exprime, să compună și să interpreteze melodii, să danseze, să calculeze note de plată, să spună bancuri, să predice; le atașăm chipuri asemănătoare cu cel omenesc, le dăruim chiar și capacități de comunicare non-verbală, le așezăm pe două picioare; le onorăm cu prietenia noastră, prin intermediul unor aplicații dedicate, le mărturisim vrute și nevrute, le ascultăm sfaturile. Le configurăm în asemenea mod, încât să ne putem comporta cu ele așa cum o facem cu semenii noștri. Dar nu sunt ca noi. Le lipsesc încă o mulțime de trăsături care ne definesc pe noi, oamenii, în inteligența (și prostia) noastră. Dacă este să luăm în considerare numai faptul că noi visăm, atât noaptea, cât și ziua, iar mașinile nu, și deja avem un imens hău așezat între felurile noastre de fi și de a gândi în lume.

Nu cred că e cazul să ne fie teamă nici de faptul că A.I. va influența gândirea noastră despre Dumnezeu; ca disciplină, teologia este posibilă numai pentru ființa incompletă, nesigură, rănită, vinovată, care nu se cunoaște pe sine întru totul și care are nevoie de călăuzire duhovnicească.

Mai sugerez o deosebire între cele două drame, cea biblică a Facerii și cea a creării Inteligenței Artificiale, una care are în vedere calitatea actului creator. După ce Dumnezeu a făcut lumea, S-a odihnit, pentru că toate erau foarte bune. Noi, în schimb, rămânem neliniștiți, întrebători, nesiguri. Tocmai pentru că știm cum suntem, nedesăvârșiți, incompleți și măcinați de slăbiciuni,  știm (sau intuim în taină) ceva și despre ceea ce iese din mâinile noastre: dacă nu va atinge perfecțiunea, va fi pentru că ceva din noi a rămas acolo. Asta înseamnă că atât timp cât lăsăm urme, voluntar sau inconștient, în tot ceea ce facem, nu avem de ce să ne îngrijorăm că vom atinge cerul. Meșterii din Câmpia Șinearului erau mult mai ambițioși și mai capabili decât suntem noi astăzi. Nu va fi nevoie de încă o încurcătură a limbilor pentru ne potoli avântul.       

Nu cred că e cazul să ne fie teamă nici de faptul că A.I. va influența gândirea noastră despre Dumnezeu; ca disciplină, teologia este posibilă numai pentru ființa incompletă, nesigură, rănită, vinovată, care nu se cunoaște pe sine întru totul și care are nevoie de călăuzire duhovnicească. Teologia este darul lui Dumnezeu pentru omul care nu se mai poate plimba în răcoarea dimineții împreună cu Cel ce l-a creat. Astfel, tocmai slăbiciunile și neîmplinirile noastre sunt cele care ne îndreaptă pașii pe calea regală către Dumnezeu, cea a harului, prin Revelația Sa. S-ar putea ca A.I. să ne întreacă la analize pe text, la întocmirea de predici și la crearea de strategii de creștere pentru biserici și organizații creștine, dar nu va putea aduce vreodată roada unui truditor în Cuvânt, care își învinge demonii interiori, poftele firești, ambițiile deșarte, țepușele din carne sau din fire, durerile apăsătoare din trecut și temerile pentru zilele ce vor veni, pentru a-L lăsa pe Dumnezeu să își facă voia în viața lui.

Cred în continuare că până nu va veni ziua aceea în care o mașină inteligentă să aibă o idee, însă fără să poată explica de unde i-a venit, nu sunt motive reale de îngrijorare.

Sunt destul de mulți aceia care se tem de ceea ce pot face mașinile conștiente, capabile să se înțeleagă pe ele însele, să simtă lumea, să se autoevalueze nu doar din punct de vedere tehnic și să exercite un control mult mai bun decât o facem noi asupra contextului în care funcționează. Dar dacă, dimpotrivă, ceea ce le lipsește cu adevărat pentru a constitui o amenințare la adresa umanității este tocmai acel domeniu al umanului care este deopotrivă inconștient și, într-o măsură semnificativă, incontrolabil? Ne-ar prinde bine o reconsiderare a valorii unora dintre acei factori perturbatori amintiți mai sus, căci este posibil ca ei să ne ajute, nu să ne încurce judecățile. Poate că n-ar fi rău să ne aducem aminte că facultăți esențiale ale intelectului uman, cum ar fi creativitatea, imaginația, înțelegerea sau intuiția, depind nemijlocit de acest domeniu incomod. Iar dacă argumente precum cel al lui Roger Penrose cu privire la faptul că unele dintre aceste activități conștiente sunt non-algoritmice  (adică imposibil de programat și de pus în execuție pe un computer) se dovedesc valide, atunci s-ar putea să avem un temei și mai solid pentru liniștea noastră[4].

În ce mă privește, cred în continuare că până nu va veni ziua aceea în care o mașină inteligentă să aibă o idee, însă fără să poată explica de unde i-a venit, nu sunt motive reale de îngrijorare. Ne rămân în continuare pe cap(!) grijile ce țin de schimbările socio-economice ce vor avea loc în acești ani și care vor afecta o mulțime de slujbe. Eu zic că grijile acestea ne ajung, cu vârf și îndesat.

În toate acele întortocheate desișuri ale condiției umane, conștiente sau pitulate în tainice și neștiute cotloane ale sufletului, stă puterea minții noastre peste lumea aceasta, uneori pentru bine ei, alteori pentru ce este mai rău. Dar mașinile nu știu acest lucru și nici nu vor prinde ideea, chiar de vor citi aceste rânduri. Let`skeep it that way.

Vezi aici alte articole din seria „AI sau nu AI?

(Image by Gerd Altmann from Pixabay)


Susține revista Convergențe!
Vrem să lărgim echipa și să tipărim cele mai bune materiale.

Alege moneda

Alege suma

Doneaza prin Revolut

0730020283

Memorează numărul în agenda telefonului tău iar apoi folosește aplicația Revolut pentru a face o donație.
*Menționează "Donație Convergențe"

Plată cu OP

ASOCIAȚIA DECENU.EU

CUI: 37579166

NR. ÎNREG: 15/A/10.03.2017

LEI: RO21INGB0000999906900531

EUR: RO98INGB0000999906931543

SWIFT : INGBROBU

Share:

Leave a reply