Eu, tu și Covidiu. Despre frică

În zilele acestea frica e în aer, pentru că, se spune, virusul ar pluti o vreme în așteptarea victimei.

Nu suntem eroii care apără binele, salvează țara și nu în ultimul rând pisicuța rămasă în copac. Suntem exact ceilalți, figuranții debili care se uită la TV sau pe balcon și murmură înlemniți: «ouumaaaigad».

Dar ce mi-e limpede acum e că suntem foarte bine antrenați întru acest fel de frică de vreo 20 de ani, dacă nu chiar de mai mult. Toate filmele cu teroriști, cu meteoriți ucigași, cu bombe nucleare, cu natura revoltată care distruge omenirea, cu rachete care fug de pe o planetă aflată în colaps, plus „știrile de la ora 5”, plus tabloidele, toate ne-au „pregătit” cum se cuvine. Și nu, nu suntem eroii care apără binele, salvează țara și nu în ultimul rând pisicuța rămasă în copac. Suntem exact ceilalți, figuranții debili care se uită la TV sau pe balcon și murmură înlemniți: „ouumaaaigad”. Am stat mult timp înecați în acest baiț mediatic. Acum suntem frăgeziți bine, ușor de terifiat cu cifre, grafice și cu prezentatori care par că și-au uitat calmantele în alt sacou. Vulnerabili la fakenews și la… virale și complet absorbiți de „imagini cu un puternic impact emoțional” (folosesc cuiva imaginile cu stive de sicrie? Întreb eu, nu „întreb pentru un prieten”).

Frica e în majusculele din „BREAKING NEWS”, e în fondul roșu sau negru pe care prietenul de pe facebook îți aruncă o cuvântare din înțelepciunea searbădă și infernal de plictisită a carantinei sale, frica e în semnul de exclamare pe care ți-l înfige în pupile amicul care te mitraliază cu mass-uri pe whatsapp. Frică la vederea raftului de făină gol, frică la girofarul care trece noaptea pe strada pustiită¹, frică de propria frică. Frică nebună de aproapele de care trebuie, TREBUIE să stai departe.

Ne e frică și când citim cuvântul f r i c ă. Ne panicăm când pe prompter scrie PANICĂ. Pentru că ne-am antrenat mult timp pentru asta, am ajuns profesioniști fără să vrem.

Ne e frică și când citim cuvântul f r i c ă. Ne panicăm când pe prompter scrie PANICĂ. Pentru că ne-am antrenat mult timp pentru asta, am ajuns profesioniști fără să vrem. În schimb, nu ne-am antrenat mai deloc nici gândirea critică, nici buna disciplină interioară și exterioară, nici puterea de a gestiona cu haz de necaz măcar o criză minoră, darmite o repetiție la apocalipsă.²

Nu au suflat nimic autoritățile și nici influencerii (ce-ar fi autoritățile și influencerii fără media?), așa că îmi permit eu o recomandare (recomandarea e, desigur… obligatorie): pune mască și pe ecran. Redu la maxim consumul de TV-ul și social media. O știre-două în format scris, un articol nepripit, câteva postări ale unor oameni pe care îi cunoști foarte bine – îți vor fi de ajuns zilnic. Știu că sună a sport extrem, dar țara e în stare de urgență, prin urmare măsurile trebuie să fie urgente: deci fără video-uri și fără live-uri de om care nu știe să stea liniștit cu sine, pentru că niciodată nu a practicat asta. Preferă textul pe care îl poți citi și reciti imaginii care te absoarbe. „Informarea”, mai mult decât oricând, este deformare și conformare.

Devenim ceea ce privim. Să nu devenim frică.

Oamenii speriați nu pot planifica și nu pot gândi lucid. Nu pot vedea dincolo de urgența prezentului – nici lecțiile trecutului, nici cum se configurează viitorul.

Prea mult timp pierdut în imperiul fricii înseamnă prea puțin timp petrecut în împărăția tihnei tale, în mijlocul căreia ar trebui să te afli.

Vezi de ai tăi, de aproapele ignorat până acum, de tine. Roagă-te pentru cei răpuși, pentru cei bolnavi și pentru cei virusați de frică.

Media e oricum risipire. Adună-te. Cei speriați se văd pe ei înșiși ca victime și pe ceilalți ca potențiali dușmani; frica rupe legăturile dintre oameni și ne scindează și pe dinăuntru, lăsându-ne să plutim într-un (co)vid, fără repere. Oamenii speriați nu pot planifica și nu pot gândi lucid. Nu pot vedea dincolo de urgența prezentului – nici lecțiile trecutului, nici cum se configurează viitorul.

Viteza scroll-ului și butonării nu-ți dă acces la subtilitatea detaliilor, nici la luxul perspectivei de ansamblu. După ce va trece tsunami-ul medical, va urma – m-aș bucura să n-am dreptate – o recesiune economică majoră. Prin urmare, probabil că vom retrograda în clasa I și va trebui să reînvățăm lecțiile uitate în galopul sistemului care crede(a) că „sky is the limit”, și că va trebui să începem cu ceea ce am pierdut, lungindu-ne spre un cer fără transcendență – rădăcinile. Probabil că întoarcerea la rădăcini va fi mult mai dureroasă pentru cei prea obișnuiți cu aerul pur al digitalului, așa că „e mai bine să prevenim” în dreptul nostru această pandemie mediatică.

Pe piața economică e cerere de făină, hârtie igienică, spirt și măști. Însă pe piața sufletelor e o cerere imensă de calm și de bună cumpănire, de credință, nădejde și dragoste, de încredere, de fidelitate, de mângâiere, de noblețe, de dărnicie și de altele ce nu ni le poate livra nici online-ul, nici supermarketul, nici banca, nici statul.

Să le producem noi. Ca să nu ne risipim…

…Ca să nu fim risipiți.

Susține revista Convergențe!
Vrem să lărgim echipa și să tipărim cele mai bune materiale.

Alege moneda

RON

EUR

USD

Alege suma

50

100

200

Donează

0730020283

Memorează numărul în agenda telefonului tău iar apoi folosește aplicația Revolut pentru a face o donație.
*Menționează "Donație Convergențe"

Plată cu OP

ASOCIAȚIA DECENU.EU

CUI: 37579166

NR. ÎNREG: 15/A/10.03.2017

LEI: RO21INGB0000999906900531

EUR: RO98INGB0000999906931543

SWIFT : INGBROBU