Fața frumoasă a Americii

Distribuie:

Nu scriu despre politică; n-am încercat niciodată și, chiar dacă aș vrea, nu am competențele necesare. Dar un moment politic recent, din neîncetata succesiune care frământă suprafața planetei, mi-a rămas viu în memorie. A fost un episod scurt: poate trei minute cu totul, cel mult. Contextul în care s-a produs fiind agitat, alte evenimente mai spectaculoase l-au pus în umbră, făcându-l să treacă aproape neobservat. Istoria îl va aminti, eventual, într-o notă de subsol. Cu toate acestea, a fost un moment de o frumusețe extraordinară. Un moment la care asiști, aș spune, o dată la cincizeci, o sută de ani.

Afară, totul depindea de caracterul mulțimii: vor ști oare oamenii să rămână pașnici, să nu degenereze spre violență? Înăuntru, lucrurile atârnau de determinarea cu care membrii Congresului erau dispuși să se țină de litera legii.

Era în ziua de 6 ianuarie 2021. Conform propriei Constituții, Congresul american urma să valideze rezultatul alegerilor prezidențiale. Noi, cei din România, urmăream la televizor, ca tot restul lumii, ce se întâmpla la Washington. Posturile de știri prezentau, alternativ, imagini dimprejurul Capitoliului şi imagini din sala unde se desfășura întrunirea. Afară, o mulțime – care în funcție de postul la care te uitai, era descrisă drept pașnică (NTD) ori violentă (CNN) – ocupase spațiul din zona Capitoliului, fluturând drapele și scandându-și dezideratele. Înăuntru, cele două camere ale Congresului erau reunite în sesiune comună pentru a certifica rezultatul votului electorilor, confirmând astfel alegerea noului președinte. Atmosfera era tensionată: felul în care decurseseră alegerile scosese la iveală o Americă dezbinată și răni profunde.

Mărturisesc că eu – și probabil nu doar eu – având în spate experiența evenimentelor din decembrie 1989 și a mineriadelor care au urmat, priveam cu inima strânsă la ce se întâmpla la Washington și mă întrebam: va­ supraviețui sistemul american? Amenințările îmi păreau că vin deopotrivă din afara și dinăuntrul Capitoliului. Afară, totul depindea de caracterul mulțimii: vor ști oare oamenii să rămână pașnici, să nu degenereze spre violență? Înăuntru, lucrurile atârnau de determinarea cu care membrii Congresului erau dispuși să se țină de litera legii.

Și atunci s-a întâmplat. Vicepreședintele Michael Pence a deschis sesiunea de certificare a votului electorilor. Statele americane, cincizeci cu totul, urmau să-și anunțe pe rând, conform unui protocol bine definit, numărul de voturi de care dispuneau și candidatul căruia le alocaseră. Era pentru prima dată când asistam la așa ceva și m-a surprins caracterul redundant al procedurii. Aceasta consta într-o miniceremonie compusă din trei etape, care se repetau aidoma pentru fiecare stat. În ordine alfabetică, fiecare stat în parte era chemat la tribună să-și anunțe votul; acesta era adus de un  purtător de cuvânt, sub forma unui certificat pe care îl înmâna secretarului. Secretarul prezenta certificatul președintelui Congresului; președintele îi constata validitatea, după care purtătorul de cuvânt comunica în plen rezultatul. Președintele, reiterând rezultatul, întreba sala dacă există obiecții. În toate cele trei etape, frazeologia folosită era mereu aceeași, cu variații minime, astfel încât fiecare declarație, pentru fiecare stat în parte, ajungea să fie pronunțată în plen de câte trei ori. Aproape ca un ritual religios.

Și în clipa aceea, mai mulți dintre cei prezenți în sală se ridică în picioare și încep, demn, să aplaude. Atât. Bat din palme. Fără injurii. Fără reproșuri reciproce. Fără victimizări.

Primul stat chemat a fost Alabama. Trump.

Al doilea stat, Alaska. Trump.

La mii de kilometri distanță, simțeam cum speranțele unei părți a Americii cresc, pe când ale celeilalte scad. Cursa era strânsă. Conform Constituției, votul unui stat poate fi contestat de oricare dintre cele două camere; dar, pentru a fi luată în considerare, contestația trebuie să fie depusă simultan atât de un senator, cât și de către un membru al Camerei reprezentanților. Într-un astfel de caz, sesiunea comună se suspendă și fiecare cameră se retrage pentru o dezbatere separată. Dezbaterea durează cel mult două ore și se încheie cu un vot.

Până acum nu fusese nicio contestație. A urmat la tribună al treilea stat, Arizona. Rezultatul: Biden.

Urmând rutina obișnuită, Mike Pence repetă numele candidatului ales în Arizona și întreabă: „Obiecții?”

O secundă mai târziu Paul Gosar, reprezentant al Arizonei, se ridică anunțând că are o obiecție. Conform procedurii, conducătorul sesiunii verifică dacă obiecția este susținută şi de un senator. Da, este. Senatorul Ted Cruz, din Texas, împărtășește aceeași obiecție. Și în clipa aceea, mai mulți dintre cei prezenți în sală se ridică în picioare și încep, demn, să aplaude. Atât. Bat din palme. Fără injurii. Fără reproșuri reciproce. Fără victimizări. Reprezentantul Arizonei este atunci invitat să-și prezinte obiecția. Întrucât motivul invocat este unul constituțional, președintele anunță suspendarea sesiunii în plen. Totul se desfășoară ca la carte, într-o ordine desăvârșită.

Părinții Fondatori ai Statelor Unite, care au stabilit procedura acum mai bine de două sute de ani, au considerat că oamenii, punându-și laolaltă capacitatea de judecată cu care i-a înzestrat Dumnezeu, sunt în stare să găsească o soluție comună, chiar și atunci când la început nu sunt de acord.

Eu, aici, de cealaltă parte a Atlanticului, rămăsesem mută de admirație. Nu că aș fi ținut cu un candidat mai mult decât cu celălalt. Dar, pe de o parte, eram bucuroasă să văd niște oameni care nu fac lucrurile doar de formă (cu toate că lucrau deosebit de formal); mă bucuram să văd politicieni în carne și oase cărora chiar le pasă. Apoi, îmi ziceam: iată, se poate și așa. Disensiunile se pot rezolva și în mod civilizat. Părinții Fondatori ai Statelor Unite, care au stabilit procedura acum mai bine de două sute de ani, au considerat că oamenii, punându-și laolaltă capacitatea de judecată cu care i-a înzestrat Dumnezeu, sunt în stare să găsească o soluție comună, chiar și atunci când la început nu sunt de acord. Principiul care stă la baza unei astfel de proceduri denotă o bună doză de încredere în puterea rațiunii. Autorii Constituției Statelor Unite chiar credeau în valoarea dezbaterii și considerau că un consens – fie el și parțial, de jumătate plus unu – este nu numai posibil, ci și singura rezolvare viabilă. Pe acest principiu al dezbaterii libere, al negocierii în vederea atingerii unei soluţii (de preferat win/win), a crescut partea cea bună, frumoasă, a Americii. America oamenilor întreprinzători, solidari și liberi.

Dincolo de orice pasiune politică, clipa aceea în care o parte considerabilă a celor prezenți în sală s-a ridicat ca să aplaude – clipa aceea mi s-a părut un moment de o frumusețe unică. Am citit în el decantarea a tot ce au putut să dea mai bun civilizației filosofia greacă altoită pe două veacuri de democrație americană: politica în sensul ei cel mai înalt, acela de „artă a alcătuirii cetății”.

Eram mută de admirație – și mândră că mi-a fost dat să fiu martora unui astfel de eveniment. Din păcate, nu peste foarte mult timp au amuțit și camerele de transmisie. Efectiv, puteam vedea încă imaginile din interiorul Senatului, dar sonorul dispăruse, iar comentatorii nu mai spuneau nimic (așteptau, poate, noi dispoziții?).

Dincolo de orice pasiune politică, clipa aceea în care o parte considerabilă a celor prezenți în sală s-a ridicat ca să aplaude – clipa aceea mi s-a părut un moment de o frumusețe unică.

Ce a urmat, se știe – s-a dat pe toate posturile și, desigur, a captat atenția publicului, care își va aminti ziua de 6 ianuarie 2021 așa, ca pe o zi de răzmeriță, ca pe o încăierare pusă la cale de niște zurbagii, și nu ca pe o zi în care politicienii au avut șansa de a face din ocupația lor – așa cum le este cu adevărat menirea – o artă.

Cum se face că acest moment de grație a fost, dacă nu chiar total ratat, cel puțin aruncat într-un con de umbră din care nu se știe cine îl va mai scoate? (Căci restul obiecțiilor formulate conform aceleiași admirabile proceduri democratice au fost puține la număr și dezbătute târziu în noapte, sub pază armată, rezultatul fiind influențat, desigur, de prețul inutil al pierderilor cu care s-a soldat „asaltul asupra Capitoliului”.) Ce forțe josnice, subterane, au uzurpat din nou rațiunea, punând în locul ei atitudini vulgare și distrugere?

La modul concret, nu știu și poate nici nu e de folos menționarea nominală a făptașilor. Dar nu pot să nu mă întorc cu gândul la ceva ce mi-a spus mama mea în ziua de 22 decembrie 1989. Era o zi caldă, ca de primăvară. „Tiranul” fugise în ziua dinainte: România era liberă! Pe străzi, grupuri de oameni numai în cămașă treceau pe jos sau în camioane, fluturând drapele din care eliminaseră stema comunistă și strigând bucuroși: Libertate, libertate! Iar atunci mama mi-a zis (și chiar nu știu ce a făcut-o să-mi spună asta; era probabil o intuiție a ei, ceva nedeliberat, căci nu mai trecuse nici ea prin astfel de momente): „Uită-te bine la ziua asta! Numai începutul e pur, numai el e frumos!”

Autorii Constituției Statelor Unite chiar credeau în valoarea dezbaterii și considerau că un consens… este nu numai posibil, ci și singura rezolvare viabilă.

Se vorbește tot mai mult, de vreo câteva zeci de ani încoace, despre accelerarea istoriei. Cum că transformările sociale se succed tot mai rapid, duratele evenimentelor sunt tot mai scurte… Nouă, românilor, în 1989, din această puritate a începuturilor ni s-a dat o zi. Treizeci de ani mai târziu, americanilor li s-au dat câteva minute… Este, desigur, o lectură strict personală a evenimentelor. Și cât de bine ar fi să mă înșel. Altfel, momentul descris aici nu va mai apărea în manualele de istorie nici măcar drept notă de subsol – pentru că riscăm să nu mai existe Istoria.

(Imagine: Momentul în care obiecția este aplaudată – captură după transmisia live a ceremoniei de validare a voturilor)

Susține revista Convergențe!
Vrem să lărgim echipa și să tipărim cele mai bune materiale.

Alege moneda

Alege suma

Doneaza prin Revolut

0730020283

Memorează numărul în agenda telefonului tău iar apoi folosește aplicația Revolut pentru a face o donație.
*Menționează "Donație Convergențe"

Plată cu OP

ASOCIAȚIA DECENU.EU

CUI: 37579166

NR. ÎNREG: 15/A/10.03.2017

LEI: RO21INGB0000999906900531

EUR: RO98INGB0000999906931543

SWIFT : INGBROBU

Distribuie:
Avatar

Lasa un comentariu