• Crezurile Bisericii vechi, până la Sinodul I Ecumenic

    Considerații introductive „Și aceasta este viața veșnică: să Te cunoască pe Tine, Singurul Dumnezeu adevărat, și pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis.” (In. 17,3) Ce este adevărul? Ce este credința? Cine este Dumnezeu? Ce este viața și care este sensul ei ultim? Ce este moartea și din ce motiv sufletele noastre tânjesc neîncetat după viața eternă, deși conștientizăm atât ...
  • Calul troian al progresului

    Cum ne reprogramează tehnologia digitală comportamentul și comunicarea Internetul și tehnologia digitală au adus, într-adevăr, schimbări majore, avantaje și o mulțime de scurtături spre rezultate care altădată păreau prea departe de noi, dar toate acestea fără un control atent și minuțios, pot deveni periculoase. Digitalizarea ne pune față în față cu o schimbare socială de proporții vaste, care, cu siguranță ...
  • Inaugurarea Catedralei Naționale – gânduri ale unui evanghelic

    Ideea unei catedrale reprezentative pentru toată țara nu este deloc nouă, ci a apărut odată cu dobândirea independenței naționale și a fost susținută chiar de către primul rege din dinastia Hohenzollern – Carol I. La acea vreme, nu era privită ca o inițiativă strict religioasă, ci era o modă în toate statele moderne ale Europei (care treceau prin procesul definire ...
  • Isus, nedeslușit – o recenzie

    Am citit de două ori cartea lui Amiel Drimbe! Prima dată, autorul mi-a acordat privilegiul să o citesc în etapa pre-tipar, în format electronic, pentru detectarea greșelilor ortografice; a doua oară, am lecturat-o după publicare, în format fizic, de data aceasta pentru a mă delecta pe îndelete cu conținutul. Am participat apoi la două dezbateri asupra cărții, prilejuite de lansarea ...
  • Biserica – spațiu sacru sau centru comunitar?

    „Și nu trebuie să se mănânce în ele, nici să se bea în ele, nici să se doarmă în ele, nici să se plimbe în ele, nici să se relaxeze în ele, ci să se citească Scripturile…” T Megillah 2 De curând în mediul online evanghelic a fost reluată discuția despre chestiunea spațiului eclezial. Prilejul nu a fost o masă ...
  • „Când apelezi la FIV, este ca și când ai fi în patul conjugal cu soțul/soția ...

    Despre tehnologiile reproductive Revista Converențe: Cu toate că tehnologiile reproductive sunt deosebit de complexe, accesul la aceste tehnologii a devenit tot mai facil, grație progreselor medicinei actuale. Cuplurile infertile care apelează la aceste servicii nu înțeleg neapărat toate detaliile presupuse de procedurile aferente. Care sunt întrebările tehnice specifice pe care soții creștini ar trebuie să le pună medicului ca să ...

Latest Articles

The place for module subtitle

  • 28
    Nov

    Crezurile Bisericii vechi, până la Sinodul I Ecumenic

    Considerații introductive „Și aceasta este viața veșnică: să Te cunoască pe Tine, Singurul Dumnezeu adevărat, și pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis.” (In. 17,3) Ce este adevărul? Ce este credința? Cine este Dumnezeu? Ce este viața și care este sensul ei ultim? Ce este moartea și din ce motiv sufletele noastre tânjesc neîncetat după viața eternă, deși conștientizăm atât ...
  • 28
    Oct

    Calul troian al progresului

    Cum ne reprogramează tehnologia digitală comportamentul și comunicarea Internetul și tehnologia digitală au adus, într-adevăr, schimbări majore, avantaje și o mulțime de scurtături spre rezultate care altădată păreau prea departe de noi, dar toate acestea fără un control atent și minuțios, pot deveni periculoase. Digitalizarea ne pune față în față cu o schimbare socială de proporții vaste, care, cu siguranță ...
  • 27
    Oct

    Inaugurarea Catedralei Naționale – gânduri ale unui evanghelic

    Ideea unei catedrale reprezentative pentru toată țara nu este deloc nouă, ci a apărut odată cu dobândirea independenței naționale și a fost susținută chiar de către primul rege din dinastia Hohenzollern – Carol I. La acea vreme, nu era privită ca o inițiativă strict religioasă, ci era o modă în toate statele moderne ale Europei (care treceau prin procesul definire ...
  • 30
    Sep

    Isus, nedeslușit – o recenzie

Load More