„I Me Mine”

4 April 2023

Am o mică cască audio în ureche. Neagră. De fapt sunt două, dar uneori pun casca doar în urechea dreaptă, alteori pun casca doar în urechea stângă. Între cască și telefon este firul aceasta invizibil numit bluetooth. Hainele mele miros a pește și nici nu sunt prea curate. Deci aici, ajuns în punctul acesta, ar trebui să spun unde lucrez, dar înainte trebuie să scriu aceste cifre: 3 luni, 13 zile, 2 ore și 6 minute de ascultat pe Audibile. Pentru că în acest articol e vorba de Audibile și efectul lui asupra lui Ochilă. De prin Carpați vine ursul Ochilă, iar Audibile nu știu de unde vine. Între botul ursului și Raskolnikov (Crimă și pedeapsă) este un morcov. Nu apucă Sonia să plece în Siberia, că Ochilă a și terminat de mâncat. Dar lui Ochilă îi place și finocchio (fenicul) o plantă rădăcinoasă cu efecte, printre altele, antiinflamatorii. Pentru că pe Audibile, prin multe cărți, dai de inflamație și febră, Thomas Mann cu Muntele vrăjit e un bun exemplu. Dar…

E plin pe «social media» de vorbitori, de palavragii.

Am o mică cască audio în ureche. Neagră. Ei bine, recunosc, am mai spus asta, dar cum articolul aluneca spre discuția despre febră și termometru, efecte secundare și cine, până la urmă, a avut dreptate, mi-am zis să rămân la Ochilă și Audibile. Așadar ursul nu aude vocea pe care o aud eu atunci când între mine și el e doar un morcov, și dacă aș putea, i-aș explica că nu toate vocile sunt la fel, așa cum nu toate lecturile sunt făcute inteligent. E plin pe social media de vorbitori, de palavragii. Unii au milioane de urmăritori, alții mai puțin. Eu personal urmăresc doar două persoane, un marinar care când e pe mare își povestește meseria lui și un tânăr amator de călătoria cu trenul. Fiecare dintre cei doi e în mișcare, spre undeva, ei știu cel mai bine unde. Primo Levi, autorul evreu italian, supraviețuitorul lagărului de la Auschwitz, în continuarea cărții Mai este aceasta oare un om?, povestește călătoria lungă cu trenul dinspre Rusia spre Italia, la întoarcerea acasă (1946). Călătoria e lungă, foarte lungă. Cartea e interesantă, vocea e bună. Dar stai, stai așa, devine interesant. Trenul cu vagoane de marfă se oprește la Ungheni, trece de Ungheni (ăla al nostru, adică gara unde austriecii nu au vrut să fie vamă Schengen) și se apropie de Iași. Ochilă rămâne cu morcovul în bot. Eu, uimit, aștept. Primo Levi coboară din tren la Iași (avea o oprire destul de lungă), se urcă într-un pârlit de tramvai și dă peste unicul vatman care vorbitor de idiș. Mai sunt trenuri pe Audibile, în Doctor Jivago și în extraordinară carte a lui Vasili Grossman Viață și destin. Anna Karenina poate să aștepte trenul… Povestea continuă, și Primo Levi ia din nou trenul și notează gările pe unde trece: Ciurea, Scânteia, ca apoi să părăsească țara pe la Curtici (după o săptămână de stat în vamă).

Ochilă rămâne cu morcovul în bot. Eu, uimit, aștept. Primo Levi coboară din tren la Iași.

Când fac pauze de la ascultat pe Audibile, mă uit pe ceva webcam, iar una dintre ele e cu tabela cu plecări și sosiri din gara de Nord. Mă simt confortabil să știu că IR 1575 mai plecă spre Galați la ora 13:11. Adică, în lumea termometrelor și a febrei și a vaccinului, trenul IR 1575 nu a fost anulat. A, da, am a mică cască audio în ureche. Neagră. Ochilă s-a obișnuit cu mirosul de pește. Pentru că dau mâncare și la pinguini. Toți pinguinii au nume, îi cheamă, de exemplu, Ugo sau Yalla Yalla; cică ei, adică pinguinii, sunt de fapt păsări care s-au adaptat la viața marină, devenind mari înotători. Deci ei sunt ceva, dar fac cu totul altceva. În ființa lor nu e zbucium. Și mă gândesc dacă nu cumva și eu sunt ceva care fac cu totul altceva. Dar la mine e zbucium. Și Audibile e plin de zbuciumul ăsta. Philip Roth cu Pastorala americană (ciudat autor) e un exemplu. Dar avem și pe Elena Ferrante cu l’Amica geniale și cu Viața mincinoasă a adulților. Ochilă, mă auzi? Această Elena Ferrante e colosală, zice printre altele de o viață mincinoasă. Dar stai să ne oprim puțin și la tine. Adică Ochilă cine e? Păi, e un personaj secundar care își face prieteni printre alte personaje secundare, care fiecare în dreptul lui are dezvoltată o singură și puternică abilitate. Împreună, aceste abilități îl duc pe Harap-Alb spre… Uite că aici intervine Audibile cu La Răscruce de vânturi. Dar ideea asta că un personaj secundar are secunda lui de glorie nu e de lepădat. Adică să te obișnuiești să înoți printre valuri deși ai fost setat să zbori peste nori.

Pinguinii sunt de fapt păsări care s-au adaptat la viața marină, devenind mari înotători. Deci ei sunt ceva, dar fac cu totul altceva. În ființa lor nu e zbucium.

Am o mică cască audio în ureche. Neagră. Revin, pentru că eu și casca mea suntem nedespărțiți. Vezi, Ochilă, putem lăsa casca deoparte, dar să nu trecem prea repede peste viața mincinoasă. Uite, deși ești un personaj secundar, prietene, am să-ți mărturisesc asta și anume că trăiesc o vreme când mi se spune ba să-mi pun termometru, ba să mi-l scot, ce pastile să iau și, important, să nu uit numărul de telefon al medicului de familie. Râzi? Un urs poate să râdă? Am morcovul în mână, în ureche aud de Jean Valjean cărându-și viitorul ginere prin măruntaiele Parisului. Exagerat. Tu te concentrezi pe morcov. Hai să luăm o pauză Ochilă. Oare am scris cele o mie de cuvinte?

Așa cum deja știi, am o cască mereu în ureche. E neagră, dar dacă ar fi fost albă? S-ar fi auzit altfel întâmplările și povestirile? Sensul, sensul lor, ar fi fost același? Acum chiar trebuie să te las, dar vreau să te întreb ceva: „Ochilă, printre rubedeniile tale de urs, ai o mătușă pe nume Felicia?” Eu cred că de la Dorohoi până în Los Angeles fiecare dintre noi are o mătușă Felicia. Așadar mătușă mea care are aproape nouăzeci de ani mi-a răspuns la întrebarea despre cum va fi anul acesta: „Anul acesta multe căciuli vor rămâne fără stăpân”.

PS: „I Me Mine” povestea spune că e ultimul cântec (scris de George Harrison) înregistrat de Beatles în studiourile Abbey Road înainte de despărțirea lor. Ultimul cântec.