Idoli de siliciu și date

Distribuie:

În anul 2015, Anthony Levandowski, fost inginer la Google și Uber, a înființat o organizație nonprofit numită „Way of the Future” (Calea Viitorului) – pentru a crea un zeu cu Inteligență Artificială și pentru a promova slăvirea lui. Declarația acestei misiuni sună astfel:

Pentru a dezvolta și promova realizarea unui Dumnezeu (Godhead) bazat pe inteligență artificială și pentru a contribui la îmbunătățirea societății prin înțelegerea și slujirea acestui Dumnezeu”.

De aici decurg câteva observații vag interconectate.

În primul rând, aș sugera că misiunea lui Levandowski nu face decât să expliciteze ceea ce este, adesea, relația noastră implicită cu tehnologia. Tehnologia este un zeu pentru noi, chiar dacă este un „zeu șchiop”, așa cum îl numește Colin Norman, împrumutând imaginea de la Hefaistos, zeul-fierar din mitologia greacă. Ne încredem în el, îi atribuim puteri mântuitoare, răspundem la directivele sale fără a-l critica și ne agățăm speranțele de el. Dar în acest rol al său, de zeitate funcțională, ne dezamăgește în mod inevitabil.

Tehnologia este un zeu pentru noi, chiar dacă este un «zeu șchiop», așa cum îl numește Colin Norman, împrumutând imaginea de la Hefaistos, zeul-fierar din mitologia greacă.

În al doilea rând, mi se pare că acest proiect trebuie luat în serios doar ca un indiciu explicit al unor realități implicite și tacite. Cu toate acestea, după cum reiese limpede din proiectul lui Levandowski, specialiști în tehnologie, respectați și influenți, îmbrățișează adesea tehno-fantezii cvasireligioase. S-ar părea, așadar, că, măcar în parte, dezvoltarea tehnologică, finanțarea și direcția sa, sunt impulsionate de asemenea considerente, motiv pentru care nu ar trebui să fie cu totul ignorate.

În al treilea rând, articolul care vorbește despre proiectul lui Levandowski conține de asemenea câteva comentarii ale istoricului Yuval Harari, care și-a făcut o reputație din afirmațiile sale pompoase cu privire la viitorul omenirii. Conform articolului, „istoria ne spune că noile tehnologii și descoperiri științifice au format în permanență religia, ucigând vechii zei și dând naștere altora noi”. După care urmează citatul din Harari:

Iată de ce zeitățile agricole erau diferite de duhurile vânătorilor-culegători, de ce muncitorii și țăranii fantazau despre paradisuri diferite, și de ce tehnologiile revoluționare de început de secol XXI sunt mult mai pasibile să dea naștere unor mișcări religioase fără precedent decât decât să reînvie credințe medievale”.

După cum reiese limpede din proiectul lui Levandowski, specialiști în tehnologie, respectați și influenți, îmbrățișează adesea tehno-fantezii cvasireligioase.

Ambii autori ratează relația reciprocă dintre societate și tehnologie, și mai ales pe cea dintre religia occidentală și tehnologie. Nu este vorba aici doar despre o tehnologie care are impact și efecte asupra religiei, ci și despre religia care infuzează și dă formă dezvoltării tehnologice. Am citat-o de multe ori, dar merită menționată din nou cartea lui David Noble, The Religion of Technology1, e o lucrare excelentă pentru a începe să înțelegem această dinamică. După Noble, din punct de vedere „literar și istoric”, tehnologia modernă și religia au coevoluat și, în consecință, „proiectul tehnologic a fost și rămâne saturat de credința religioasă”. Ratăm înțelegerea tehnologiei occidentale dacă nu înțelegem această dimensiune socio-religioasă.

În al patrulea rând, autoarea articolului citează câțiva apărători ai transumanismului. Transumanismul poate fi interpretat în mod util ca o erezie creștină sau, dacă preferați, ca un soi de fan-fiction (post)creștin. Detaliez subiectul la finalul acestui articol.

Religia tehnologiei este în ultimă instanță despre putere: puterea omului asupra naturii și, în cele din urmă, puterea unor oameni asupra altora.

În al cincilea rând, câțiva dintre cei mai incisivi critici ai tehnologiei au fost oameni religioși. Jacques Ellul, Marshall McLuhan, Ivan Illich, Walter Ong, Albert Borgmann, Wendell Berry și Bill McKibben îmi vin în minte. Neil Postman, care, din câte știu, nu era o persoană religioasă, lega interesul său critic pentru media de o lectură a celei de-a doua Porunci. Criticul tehnologiei care împărtășește o credință religioasă are cel puțin un as în mânecă – anume convingerea că există un singur Dumnezeu și acela nu este tehnologia.* Faptul de a acorda tehnologiei mai multă valoare decât are se prezintă ca o formă de idolatrie.

În al șaselea rând, toată discuția despre Dumnezeu în relație cu tehnologia pleacă de la o anumită perspectivă asupra lui Dumnezeu, asupra religiei și credinței etc. Adesea merită să săpăm pentru a descoperi natura acestor asumpții pentru că ele sunt o componentă conceptuală importantă în orice dezbatere sau revendicare în care sunt incluse.

În al șaptelea rând, filosoful transumanist Zoltan Istvan pretinde că potențiala zeitate cu Inteligență Artificială „va exista cu adevărat și sperăm că va face lucruri pentru noi”. Religia tehnologiei este în ultimă instanță despre putere: puterea omului asupra naturii și, în cele din urmă, puterea unor oameni asupra altora.

Vezi și alte articole pe tema Cu fața lipită de ecrane

*În mod evident, am în vedere în principal tradițiile religioase monoteiste.

1 Câteva fragmente în limba română din cartea lui David F. Noble pot fi găsite aici S.M.

© Articolul a fost publicat inițial pe blogul autorului: The Frailest Things. Folosit cu permisiune. Traducere de Silviu Man.

(Image by Peter H from Pixabay)

Distribuie:
Avatar

Lasa un comentariu