Intrusul din scena de Crăciun

23 December 2020

Oricine a vizitat Barcelona sau o altă regiune a Cataloniei în perioada Crăciunului, ar putea crede că marea majoritatea oamenilor de aici sunt foarte religioși și dedicați mesajului creștin. Decorațiile speciale, care împodobesc vitrinele multor magazine și umplu tarabele, au ca temă principală nașterea lui Isus. Și nu este vorba doar de câteva figurine, așa cum ne-am fi așteptat: Pruncul, sfinții părinți, păstorii, magii și animalele din staul. Vitrinele conțin macheta unui întreg cătun, așezat într-o vale tapată cu mușchi verde și adesea traversată de un râu, populată de tot felul de figurine înfățișând personajele din jurul staulului, precum și oameni care își văd fiecare de treburile lor, fie că e vorba de munca în jurul casei, la câmp, pescuit sau alte activități. Expozițiile acestor aranjamente te transpun în fiecare an în lumea satului catalan în care, iată, S-a coborât Mântuitorul.

Oricine a văzut o machetă de felul acesta nu se poate să nu fi observat un personaj ciudat, întotdeauna ascuns undeva într-un colț, cu pantalonii pe vine, care își face nevoile

Dar oricine a văzut o machetă de felul acesta nu se poate să nu fi observat un personaj ciudat, întotdeauna ascuns undeva într-un colț, cu pantalonii pe vine, care își face nevoile (sub el e așezat și produsul eforturilor lui). Între zecile de obiecte și figurine cu ajutorul cărora în fiecare casă e amenajată scena nașterii lui Isus, personajul acesta nu poate lipsi. Oricât de scandalos ar părea pentru necunoscători, el întotdeauna face parte din peisaj și pe stradă întâlnești copii care se amuză căutându-l în fiecare vitrină.

A fost numit, simplu, căcăciosul (caganer, în catalană), și se pare că a fost inclus în scena nașterii Domnului încă de pe la sfârșitul secolului al XVII-lea sau începutul secolului al XVIII-lea, în perioada barocă[1]. Dacă inițial el reprezenta un țăran catalan ce poartă o bonetă roșie (barretina), azi putem recunoaște printre mulțimea de „căcăcioși” cu pantalonii pe vine, înșirați pe rafturile tarabelor, celebrități și politicieni, personaje contemporane și de demult, din lumea reală și din cea imaginară. De la cântăreți la fotbaliști, de la regi și președinți la moș Crăciun și personaje din lumea lui Tolkien. Nici Greta Thunberg, de exemplu, devenită celebră anul trecut, nu a scăpat de ridiculizarea catalanilor.

Încercările din 2005 de a-l scoate pe caganer din scena nașterii s-au dovedit nepopulare și au fost privite de localnici ca un atac la moștenirea lor culturală[2]. Și totuși: oare nu este prezența lui un sacrilegiu? De ce tolerează Biserica Catolică o astfel de practică? Și, dincolo de aceasta: ce să caute o figurină reprezentând o persoană în plin efort… digestiv în scena, considerată sacră, care ne amintește de primele momente de după nașterea Mântuitorului?

Deși printre catalani sunt și unii care îl consideră de prost gust și incompatibil cu canoanele bisericii, precum și cu normele artelor plastice și ale esteticii, cei mai mulți preferă să ofere explicații pentru prezența acestui personaj care nu se lasă alungat și care, amuzant pentru localnici, este respingător și de neînțeles pentru cei nefamiliarizați cu tradiția locală.

Cine-i căcăciosul?

Adevărul e că nimeni nu prea știe sigur ce reprezintă și care este rostul omulețului nostru hulit de unii și prea îndrăgit de alții, mai ales de copii, dar există câteva teorii care-i explică prezența. Și din ele am dedus și câteva învățăminte care… „să ne fie de folos”.

Suntem cu toții căcăcioși, par să ne spună scenele de Crăciun catalane.

Una dintre teorii spune că, în mod tradițional, catalanii îi numeau pe nou-născuți căcăcioși (un termen mai degrabă de alint), pentru că aceștia chiar nu fac mai nimic altceva decât să mănânce, să doarmă și să umple scutece. Prin urmare, când într-o casă intrau musafirii, de Crăciun, și priveau macheta cu scena nașterii, întrebau gazda unde-i „căcăciosul”, referindu-se la Isus.[3] În acest context, la un moment dat cineva s-a gândit să introducă un căcăcios între figurile care compun peisajul, poate ca o modalitate de a aduce o corecție: căcăciosul nu este nou-născutul, ci un alt personaj ascuns undeva în peisaj.

O altă teorie susține că figurina atât de populară, deși apărută ca un fel de glumă, este un simbol al fertilități și al prosperității, care face trimitere la reminiscențe păgâne mai vechi.[4] Astfel, pentru unii, omulețul nostru e asociat cu o urare de bine, cu noroc și prosperitate. Deși privit în felul acesta ar rămâne problematică totuși prezența lui în peisajul nașterii, să reținem că pe vremea în care viețile oamenilor erau legate de munca pământului, bălegarul era mai degrabă apreciat ca fertilizator decât ca ceva murdar, care pângărește.

Pentru câțiva teoreticieni caganer-ul este un personaj negativ, simbolizând respingerea sau indiferența fața de marele mister al omenirii, nașterea Mântuitorului. Alții spun că reprezintă răul din fiecare dintre noi, stând în antiteză cu puritatea și bunătatea din restul scenei și adăugând o notă de echilibru întregului[5].

În spiritul preocupărilor din zilele noastre, unii spun că e un simbol al „celuilalt”: străinul, inadaptatul, marginalul. Deși e „celălalt” și nu ar trebui să facă parte din decor, își are locul lui în scena nașterii, poate ca un semn al acceptării, al libertății sau al deschiderii față de cei respinși.

Având în vedere faptul că, în mulțimea caganer-ilor moderni, îi găsim pe oamenii celebri și persoanele influente ale vremii, s-a afirmat că reprezentarea lor cu pantalonii pe vine servește ca un gest nivelator. Chiar și titanii aceia încrezători și prea-puternici pot fi surprinși în situații delicate și au momente în care sunt vulnerabili. Burlescă, o asemenea postură pare să-i coboare pe cei sus puși (sau sus cățărați) la statutul de muritori, de oameni cu care noi împărtășim aceleași… nevoi.

Cine-i caganer-ul? Marginalul? Puternicul lumii? Episcopul Josep M. Ballarin ne spune, direct, că el ne reprezintă pe noi, pe toți și pe fiecare în parte. Și, dacă ne gândim bine, recunoaștem în aceste cuvinte un adevăr pe care nu-l putem contesta și de care ne-a amintit, încă de la început, personajul nostru, chiar dacă într-o manieră caricaturală, grotescă. Neadecvați, murdari, penibili, neputincioși și vulnerabili, dar incluși în marea istorie tocmai prin nașterea miraculoasă sărbătorită!

Cine-i «caganer»-ul? Marginalul? Puternicul lumii? Episcopul Josep M. Ballarin ne spune, direct, că el ne reprezintă pe noi, pe toți și pe fiecare în parte.

Scriind despre felul în care Luther înțelegea condiția umană, Timothy George notează: „Suntem cerșetori – nevoiași, vulnerabili, complet lipsiți de orice mijloace prin care să ne mântuim singuri”[6]. Vestea bună, pentru marele reformator, a fost că în Isus Cristos Dumnezeu S-a făcut cerșetor. Și tot Timothy George: „Luther povestea odată că străluminarea cu privire la natura plină de har a lui Dumnezeu i-a venit când era «auff diser cloaca», tradus literal: «pe toaletă». Deși unii cercetători au citit în aceste cuvinte problemele acute ale lui Luther cu constipația, știm că in cloaca era o expresie uzuală în scrierile spirituale medievale. Ea desemna o stare de totală neputință și dependență de Dumnezeu. În ce alt loc suntem mai vulnerabili, mai pasibili de rușine și, în concepția lui Luther, mai expuși atacurilor demonice decât atunci când ne aflăm in cloaca? Și tocmai într-o asemenea stare de vulnerabilitate – când suntem umiliți, când, la fel ca cerșetorii, nu putem decât să ne lăsăm la mila altora – tânjirea noastră după har este împlinită prin certitudinea proximității ineluctabile a lui Dumnezeu.” [7]

Suntem cu toții căcăcioși, par să ne spună scenele de Crăciun catalane. Dar tot ele ne aduc și vestea bună, căci Pruncul stă în iesle, îngerii Îl înconjoară, Dumnezeu S-a făcut om!

Și Cuvântul S-a făcut trup…

Una dintre teoriile cele mai atractive pentru mine face trimitere la perioada apariției și includerii caganer-ului în scena nașterii, caracterizată de un realism extrem, atât în literatură cât și în artă. E perioada în care artiștii se apleacă asupra vieții de fiecare zi și a obiceiurilor locului, a îndeletnicirilor domestice și a condițiilor de muncă, ignorate până atunci. Într-un astfel de context își face apariția caganer-ul, reprezentând condiția și natura umană.[8]

Văzută în felul acesta, prezența lui adaugă o latură umană reprezentării misterului Crăciunului și devine un simbol și legătura dintre transcendență și contingență, dintre supranatural și realitatea materială și condiția biologică a organismului nostru. Maureen Tilley, profesor la Universitatea Fordham, susține că figura caganer-ului ne amintește de credința creștină a Întrupării: Dumnezeu s-a în-trupat și a devenit cu adevărat om, asemenea nouă în toate privințele.[9]

[Richard Beck] vede în «caganer» un purtător al unui mesaj teologic prin care trupul, în postura lui cea mai ofensatoare, este inserat în scena super-spriritualizată a nașterii divine.

Recent mi-a atras atenția poziția lui Richard Beck, profesor de teologie și blogger la Experimental Theology, care ia în discuție faptul că mulți creștini întâmpină probleme în a-și imagina povestea nașterii lui Isus, datorită a ceea ce el numește a fi un „impuls de igienizare”: scena e idilică și curată, după o supra-naștere a unui supraom.[10] Nu ne gândim la miros de bălegar, la mizerie și cârpe pătate de sânge, iar juxtapunerea umanului cu divinul ni se pare prea ofensatoare. În acest context, el vede în caganer un purtător al unui mesaj teologic prin care trupul, în postura lui cea mai ofensatoare, este inserat în scena super-spriritualizată a nașterii divine. Profesorul notează: „O, sunt sigur că caganer-ul va fi ofensator pentru unii. Dar în această perioadă de Advent caganer-ul mi-a amintit, într-un mod hilar, exact de ce s-a întâmplat la întrupare. Cât de departe a trebuit să coboare Isus pentru a experimenta condiția umană. Și cât de complet a fost gestul Lui.”[11]

Nu cu mult timp în urmă, când am tradus Tare în furtună, cartea lui Jim Cymbala publicată în Casa Cărții în 2018, am dat peste o mărturie interesantă a unui tânăr, Mohamed, crescut într-o tabără din Liban. Scandalizat de decizia lui de a deveni creștin, fratele lui musulman îl ia la întrebări: „Ce e cu revelația asta nouă pe care ai primit-o, mi-a spus fratele meu, crezi că Dumnezeu universului a venit pe pământ în chip de om și a devenit ființă umană ca noi? A folosit baia ca orice alt om?”[12] Se pare că aceasta este o întrebare standard pe care musulmanii o folosesc pentru a-i ataca pe creștini, căci pentru ei e greu de crezul că Dumnezeul care a creat lumea ar putea merge la toaletă. Dar Biblia ne spune că El, într-adevăr, a fost ca noi în toate privințele, dar fără păcat.

Și a locuit printre noi…

Într-o scenă de felul acesta, în care coboară îngerii, «caganer»-ul este un element care sporește naturalismul unei povești de altfel arhetipale și idealizate, ancorând-o în realitate, impunând să fie înțeleasă literal și luată în serios

De-a lungul timpului, oamenii au încercat să-și imagineze evenimentele care au însoțit nașterea lui Cristos și să umple golurile lăsate de istorisirile celor doi evangheliști care le includ. De asemenea, s-au străduit să prezinte cele întâmplate într-o manieră care să fie cât mai pe înțelesul celor din jur, reconstituind o atmosferă familiară și cât de cât contemporană. Artiștii și predicatorii deopotrivă. Să ne amintim că Luther predica: „Haideți, așadar, să medităm la nașterea Domnului, așa cum vedem că nașterea se întâmplă în cazul copiilor noștri” și „Gândiți-vă, femeilor, că nu era nimeni acolo care să-L spele pe Copil. Nu era apă caldă, nici chiar rece.”[13]

Și scena nașterii, o reprezentare artificială a evenimentului miraculos al Crăciunului, se încadrează tot aici: ea conține un mesaj și noi provocări pentru imaginația credinciosului. La origine, macheta putea fi văzută doar în biserici și în mânăstiri, și se pare că primul care a făcut un asemenea aranjament a fost Sfântul Francis de Assisi, în noaptea de Crăciun a anului 1223. Mai apoi, practica a fost preluată de familiile aristocrate și în cele din urmă a ajuns și în casele oamenilor de rând.[14]

În vremea noastră, în casele catalane, de fiecare Crăciun se adaugă un element sau un personaj nou la colecția adunată de-a lungul anilor. Tradiția mediteraneeană conține figuri reprezentând toate ocupațiile și condițiile sociale. Ea înrădăcinează bine povestea nașterii în lumea cunoscută de noi. Într-un asemenea peisaj, afirmă Tilley, caganer-ul, deși poate părea irelevant, ne amintește că „nu există nicio parte a vieții și nicio persoană care să rămână în afara dragostei și grijii lui Dumnezeu”.[15]

De asemenea, într-o scenă de felul acesta, în care coboară îngerii, caganer-ul este un element care sporește naturalismul unei povești de altfel arhetipale și idealizate, ancorând-o în realitate, impunând să fie înțeleasă literal și luată în serios.[16] Isus a coborât în lumea noastră, a stat la masă cu oameni ca noi; El a fost văzut, auzit și pipăit, după cum ne spune apostolul Ioan[17].

Unii au citit încă un mesaj în prezența caganer-ului, cu trimitere la venirea Lui în Betleem, dar și la cea pe care încă o așteptăm: ideea că Dumnezeu se va manifesta la vremea Lui, indiferent dacă noi suntem gata sau nu pentru aceasta.[18] Cei care au fost surprinși de vreun cutremur sau vreun alt eveniment stând pe tron, știu despre ce este vorba. În povestea noastră, numai cei care sunt pregătiți de venirea Lui îl primesc și Îl adoră!

Pieter Bruegel cel Bătrân – Adorația Magilor

Și ai Săi nu L-au primit

Într-o anumită împrejurare, Isus le spune celor adunați în jurul Lui că ceea ce intră în ei dinafară nu îi poate face necurați, ci ceea ce iese din ei. Nu știu la ce s-au gândit ucenicii, dar cred că știu la ce vă gândiți voi acum. Dar nu vă faceți probleme, nici ucenicii nu au înțeles spusele Lui și probabil că se gândeau… tot la ce elimină organismul.[19] Totuși, Isus le spune că nu e vorba de digestie și că alimentele doar trec prin stomac și apoi sunt date afară. El îi învață că ce iese din interior, din inimile oamenilor, îi face necurați. Acesta este felul de pângărire de care trebuiau să se îngrijoreze.

Acum: dacă e să ne uităm la lista oferită de Matei 15[20] – gândurile rele, uciderile, preacurviile, curviile, furtișagurile, mărturiile mincinoase, hulele – înțelegem că exact prin aceste lucruri spurcăm locul în care am fost așezați, îi rănim pe alții și îi producem suferință lui Cristos. În comentariul pe Marcu, N.T. Wright ne spune că Isus nu oferă, la momentul zicerii, o soluție la problema inimii, dar evanghelia ne arată clar că El tocmai pentru aceasta a venit: ca prin moartea și învierea Lui să ne dea o inimă nouă.[21]

Caganer-ul catalan ne-ar putea aminti de faptul că acțiunile și vorbele noastre sunt cele care pângăresc și produc un miros greu. Dar și că nașterea lui Cristos este un prim gest prin care suntem curățiți și primiți în Împărăția Lui.

Obraznic cum pare la prima vedere, el [«caganer»-ul] ne oferă un scaun undeva într-un unghi din care putem privi ceea ce poate că nu am zărit până acum și ne dă o cheie de pătrundere în misterul Întrupării.

Trebuie să spunem câteva cuvinte și despre acuzația de blasfemie. Răspunzând obiecțiilor venite din parte celor care se simt ofensați de prezența caganer-ului în scena nașterii, antropologul catalan Miquel Delgado argumentează că grotescul, mai degrabă decât o negare a divinului, ar putea avea rolul de intensificare a sacrului, pentru că ce ar putea fi mai grotesc decât răstignirea lui Isus Cristos, tortura publică și execuția ca moment definitoriu în povestea creștinismului?[22]

Am putea spune că figura caganer-ului (cu postura lui rușinoasă, de care râd copiii) ar putea fi văzută și ca o anticipare a respingerii și suferinței lui Cristos, a posturii jenante în care, luat în derâdere, batjocorit, vulnerabil și gol, va muri atârnat pe cruce. Și văzută din această perspectivă, imaginea catalană a nașterii Mântuitorului tulbură profund!

Fiecare își vedea de drumul lui…

Scenele din vitrine catalane îmi amintesc de realismul picturilor lui Pieter Bruegel: în ele ni se înfățișează o comunitate numeroasă, în care oamenii își văd de treburile lor, căci sunt multe de făcut și timpul nu stă în loc, și majoritatea sunt grăbiți să încheie cu bine încă o zi. Dacă tot suntem la acest subiect, să vă spun că în Adorația magilor vedem chiar soldați așteptând să intre la toaletă. Totuși, așezat undeva mai la margine, Pruncului din iesle i se aduce închinare. Și scena aceasta, precum și cele catalane, te invită să ieși din mulțimea oamenilor prinși în tumultul agitației și să te oprești, pentru a nu rata întâlnirea, minunea, descoperirea Fiului lui Dumnezeu.

Anul acesta toate personajele vitrinei principale din oraș, inclusiv îngerii, purtau măști pe față. Nu am reușit să găsesc caganer-ul, nu știu unde a fost ascuns și deci nu vă pot spune dacă și el purta mască. „Amicii caganer-ului” ne spun, pe bună dreptate, că „figura aceasta este în fiecare an obiect de continuă și creativă reinterpretare, un element care personalizează și dă identitate imaginației noastre inspirate de povestea Crăciunului”[23]. Și iată că, într-adevăr, obraznic cum pare la prima vedere, el ne oferă un scaun undeva într-un unghi din care putem privi ceea ce poate că nu am zărit până acum și ne dă o cheie de pătrundere în misterul Întrupării.

(Imagine: Ratoncito Perez)

[1] https://www.amicsdelcaganer.cat/angles/figura/figuracaganer.htm

[2] Caganer-ul a fost omis din scena nașterii în 2005, sub pretextul că fusese interzisă defecarea în public. La protestele localnicilor, s-a sugerat o variantă de a-l reintroduce având alături de el un polițist, care scrie chitanța pentru amendă. Se respecta astfel și tradiția, și noile reglementări. În cele din urmă, caganer-ul a fost reintrodus fără alte modificări și fără însoțitor. https://mythcrafts.com/2019/12/18/el-caganer-gifts-you-shouldnt-re-gift/

[3] http://www.ancientpages.com/2017/12/17/caganer-pooping-man-part-catalonian-christmas-tradition-nativity-scene/

[4] https://www.catalannews.com/culture/item/why-do-catalan-christmas-traditions-involve-poo

[5] https://theculturetrip.com/europe/spain/articles/everything-you-need-to-know-about-the-catalan-caganer/

[6] Timothy George, Teologia reformatorilor, Casa Cărții, Oradea, 2017, p.114

[7] Ibid., p.115.

[8] https://www.amicsdelcaganer.cat/angles/figura/figuracaganer.htm

[9] https://www.vox.com/2014/12/24/7417441/caganer-explained-nativity

[10] http://experimentaltheology.blogspot.com/2007/12/musings-on-scandal-of-body-part-2.html

[11] http://experimentaltheology.blogspot.com/2007/12/musings-on-scandal-of-body-part-2.html

[12] Jim Cymbala, Tare în furtună, Casa cărții, Oradea, 2018, p. 207.

[13] Ronald H. Bainton, Luther – omul și reformatorul: o biografie, Casa Cărții, Oradea, 2017, p. 313.

[14] http://www.amicsdelcaganer.cat/angles/figura/figuracaganer.htm

[15] https://www.vox.com/2014/12/24/7417441/caganer-explained-nativity

[16] https://thoughtleader.co.za/gavinfoster/2009/12/23/frankly-my-dear-i-don%E2%80%99t-give-a-shit%E2%80%A6-nativity-as-we%E2%80%99ve-never-seen-it/

[17] 1 Ioan 1:1.

[18] https://thoughtleader.co.za/gavinfoster/2009/12/23/frankly-my-dear-i-don%E2%80%99t-give-a-shit%E2%80%A6-nativity-as-we%E2%80%99ve-never-seen-it/

[19] Tom Wright, în comentariul Evangheliei după Marcu, afirmă următoarele, cu privire la spusele lui sus: „Totuși, se aștepta ca ucenicii să se prindă. Din nou, ei sunt prea înceți când e vorba a înțelege. La fel ca ceilalți, ei au rămas nedumeriți: «ceea ce intră în voi» și «ceea ce iese din voi» păreau a indica un singur lucru: un fel de umor despre ce se face la toaletă, potrivit pentru spectacolele de comedie grecești, dar probabil că total nepotrivit ca parte a proclamării Împărăției, făcută de Isus. ”

[20] Matei 15:19.

[21] Tom Wright, op.cit.

[22] Wikipedia, despre Caganer

[23] http://www.amicsdelcaganer.cat/angles/figura/figuracaganer.htm