Jocul speculațiilor apocaliptice

Share:

Pentru mulți cititori, speculația în sfera religioasă reprezintă ceva amenințător și de evitat. Reacția pare una normală, însă nu cred că este cu adevărat înțeleasă necesitatea speculației, ba chiar inevitabilitatea ei în discursul teologic. Ca atare, mă voi strădui să argumentez a doua jumătate din ideea că speculația ca metodă de interpretare a unor texte ce țin de escatologie este una necesară și paradoxal contingentă (adică poate să se întâmple sau nu). Necesitatea ei decurge din existența textelor biblice escatologice, apocaliptice, care trebuie interpretate… cumva. Paradoxal, speculația devine contingentă odată ce o aplicăm, deoarece inevitabil, ne vom confrunta cu o rivalitate de interpretări al aceluiași text. Având în vedere spațiul limitat mă voi concentra asupra celei de-a doua părți – chestiunea contingenței.  

Speculația devine contingentă odată ce o aplicăm, deoarece inevitabil, ne vom confrunta cu o rivalitate de interpretări al aceluiași text.

Mă feresc de tentația de a extrapola teza și să o aplic și celorlalte ramuri ale teologiei; îmi permit o oarecare flexibilitate intelectuală în raport cu escatologia, dar nu, de exemplu, în sensul soteriologic unde îmi recunosc rigiditatea temperamentală. Pentru departajare voi apela la două nume sonore pentru a contura cât mai eficient un context ce exemplifică latura contingentă. Invocarea lor anticipează dificultatea ce-o întâmpină teologul.

Filosoful Willard Van Orman Quine ne propune următoarea alegorie: un iepure fuge prin fața unui amerindian (native american) și acesta strigă: „Gavagai” (iepure). Un martor ocular, un englez, îl aude și încearcă să stabilească dacă termenul „Gavagai” se referă la iepure, la un animal alergător, la culoarea albă a iepurelui, la o caracteristică a iepurelui sau, pur și simplu, este o exclamație de încântare că vede un iepure. Cu alte cuvinte, chiar dacă obiectul supus investigării este, empiric, ușor accesibil percepției, se pare că tot ne este greu să obținem o semnificație clară; lucrurile se complică, evident, și mai mult atunci când e vorba de a analiza un subiect abstract.

Un al doilea exemplu îl vom lua de la Ludwig Wittgenstein. La una din prelegerile sale, se spune că a ridicat mâna și i-a întrebat pe studenți: „În ce constă numărul 2”? Oare e în simplu fapt că numărăm două degete ridicate? Ne raportăm la mâna pe care o vedem? Dar acest gest poate fi de asemenea o reprezentare al numărului 5 sau al numărului 1. Desigur, am putea spune că mâna ridicată cu două degete e reprezentarea standard a numărului 2. Dar o asemenea regulă ar genera problema rolului ilustrației ca atare. Dacă ilustrația nu e suficient de neechivocă, încât să ilustreze același standard pentru toți observatorii, atunci își pierde rostul. Astfel că nici situația descrisă de Quine, nici gestul lui Wittgenstein nu sunt îndeajuns de clare și prin urmare reclamă criterii suplimentare pentru claritate.

Cum procedăm, în aceste condiții, cu un limbaj ezoteric apocaliptic alcătuit din elemente necunoscute, abstracte? Care e corespondența noțiunilor din Apocalipsa cu evenimente din prezent?

Cum procedăm, în aceste condiții, cu un limbaj ezoteric apocaliptic alcătuit din elemente necunoscute, abstracte? Care e corespondența noțiunilor din Apocalipsa cu evenimente din prezent? Citim pasaje precum Apocalipsa capitolul 6 și căutăm să identificăm un eveniment sau altul cu unul dintre cei patru cai. Nu contest desfășurarea evenimentelor, ci doar subliniez inabilitatea noastră de a ajunge la un numitor comun atunci când vrem să interpretăm.

Imaginează-ți că e anul 1932 și ești o adolescentă ce trăiește în Siberia de Vest. Ești martoră la pierderea a milioane de vieți. Citești undeva în Apocalipsa că unul dintre episoadele majore premergătoare sfârșitului lumii este o mare foamete, simbolizată de calul galben. Specific naturii noastre raționale, privești evenimentul istoric în mijlocul căruia te afli și simți nevoia reflexă să-l așezi în context, să-l potrivești paradigmei preluate din Apocalipsa; rezultatul pare justificat și plauzibil. De ce? Evident noi, cei care trăim în 2023 putem ușor elimina ipoteza adolescentei din 1932. Lumea nu s-a sfârșit cum credea ea, dar tendința de speculație rămâne la fel. Împărtășim aceiași înclinație a adolescentei din 1932, anume să așezăm orice eveniment major în context apocaliptic.

Să luăm un alt exemplu. E anul 2023. Yemen este țara în care încă se moare de foame la scară națională. Aproape la o sută de ani de la ceea ce se petrecea în Rusia, oameni în diferite regiuni ale lumii încă se confruntă cu foametea. Înseamnă lucrul acesta că trebuie respinsă revelația calului galben? Nicidecum! Dar rămân disputate momentul și generația ce va avea de-a face cu episodul respectiv, precum și dacă acel eveniment se va desfășura de-a lungul timpului în mai multe etape sau va fi un moment unic. Se poate formula un principiu: speculația nu este imună la revizuirea empirică. 

Evenimentele majore din ultimii doi ani, inclusiv războiul din Ucraina, au motivat lideri de diferite confesiuni să caute să potrivească evenimentele în contextul apocaliptic. Nu este prima dată și, cel mai probabil, nici ultima.

Putem extrapola și înlocui foametea și calul galben cu orice alt eveniment, și vom întâmpina aceleași probleme. Evenimentele majore din ultimii doi ani, inclusiv războiul din Ucraina, au motivat lideri de diferite confesiuni să caute să potrivească evenimentele în contextul apocaliptic. Nu este prima dată și, cel mai probabil, nici ultima. Ipotezele nu sunt rele prin natura lor. Așa se produce progresul în științe, formulând noi ipoteze. Dar revizuirea unei speculații ce nu pare să potrivească pasajului ar fi un bonne habitude, cum ar spune francezii (sau un nărav bun, cum ar zice ardelenii). Dacă ai greșit și devine clară acest lucru, îți recunoști și asumi eroarea.

Riscul cu care se confruntă liderii ce abordează subiectul sfârșitului este să aibă pretenția că ei au un oarecare privilegiu epistemic (beneficiază de o cunoaștere superioară, inaccesibilă altora) ce le conferă dreptul de a vorbi cu autoritate despre corespondența dintre evenimentele de zi cu zi și cele desemnate în Apocalipsa. Nu doar că ajung să creadă despre ei (cel mai probabil, fără să conștientizeze) că au acces la straturi ale cunoașterii inaccesibile altora, dar, de asemenea, au pretenția (iar această pretenție este adesea formulată explicit) că sunt capabili – din diverse considerente ce țin de un har special – să facă niște conexiuni între abstract și concret pe care nimeni altcineva nu le poate face. Însă de ce ar fi tocmai ei excepția de la sistemul pluralistic, relativ, sugerat de Gauld, Hugo, Nielsen în privința noilor criterii ce ar trebui aplicate într-un domeniu nu chiar atât de îndepărtat pe cât ar putea părea – cel al psihiatriei (apropo de învecinarea dintre teologie și psihiatrie, să ne gândim doar la faptul că unele probleme trebuie decis dacă sunt spirituale sau psihice și trebuie tratate ca atare)? Iată ce spun ei:

„Omul de știință poate alege regulile ce corespund cel mai bine cu obiectivele sale, în acord cu voința sa, cultura lui medicală, intuițiile sale, expertiza sa, raportarea sa la risc și incertitudine, sau chiar la presiunile instituționale și sociale exercitate asupra sa.” (1)

Dacă cineva a prezis sfârșitul pentru un anumit an ori l-a legat de un anumit eveniment, devine absolut limpede că, din moment ce sfârșitul nu a venit, respectivul prezicător a greșit.

Să descifrăm puțin această observație. Dacă avem un text biblic X din literatura apocaliptică (în special Apocalipsa și Daniel) și mai mulți interpreți ai acestui text găsesc fiecare câte un eveniment diferit despre care susțin că trebuie interpretat prin textul X, este destul de clar că nu toți pot avea dreptate simultan. De pildă, imperiile din viziunea din Daniel au fost identificate în multe feluri de-a lungul vremii, dar e clar pentru oricine că unele dintre interpretări au fost pur și simplu eronate. Sau, dacă cineva a prezis sfârșitul pentru un anumit an ori l-a legat de un anumit eveniment, devine absolut limpede că, din moment ce sfârșitul nu a venit, respectivul prezicător a greșit.

De aici decurg două consecințe. Mai întâi, cei mai mulți interpreți de până acum au dovedit că nu au acces la o cunoaștere superioară altora. Și, în al doilea rând, nici ei nu se pot sustrage condiționărilor psihice pe care le suportă toți oamenii: presiunea comunității (oamenii vor să identifice în Apocalipsa vaccinuri, coduri de bare, războiul din Siria, tsunami etc), mediul cultural (nu sunt aceleași subiecte fierbinți în SUA sau în biserica persecutată din China sau Coreea de Nord), propria voință, propriile interese și motivații intime, educație primită etc.

Ca atare un al doilea principiu ar putea fi următorul: speculațiile nu trebuie tratate ca dogmă. Se impune astfel o schimbare de limbaj de la: „iată ce se va întâmpla” la cel mult: „e posibil să ne aflăm la etapa x”.

Ar fi onest  ca interpreții Apocalipsei să-și prevină ascultătorii că ceea ce spun ei este cel mult probabil, dar nicidecum sigur, și nici măcar cea mai bună interpretare posibilă.

Cu siguranță, în sfera eschatologiei nu avem cum scăpa de speculație. Dar aceasta – speculația – rămâne contingentă, adică afectată de toate limitările noastre în ce privește cunoașterea viitorului. Chiar dacă e posibil – statistic – ca unii interpreți să nimerească unele previziuni, în esență trebuie admis că nu știm care interpretare se va dovedi cea corectă. Și atunci, oricine se aventurează pe acest teritoriu trebui să fie mereu gata să accepte că lucrează cu ipoteze, cu estimări, cu interpretări provizorii care, atunci când dovedesc eronate, trebuie corectate cu modestie și onestitate. Mai mult, ar fi onest  ca interpreții Apocalipsei să-și prevină ascultătorii că ceea ce spun ei este cel mult probabil, dar nicidecum sigur, și nici măcar cea mai bună interpretare posibilă.

Nu am oferit o soluție per se cu privire la ceea ce putem face pentru a nu abuza literatura apocaliptică, nici pentru a clarifica termenii în care se fac eschatologiile, ci doar am  tras un semnal de alarmă, de conștientizare cu privire la enunțarea unor certitudini improbabil (dar poate nu imposibil) de derivat din evenimentele de zi cu zi.

Recapitulez, în final, cele două principii, în stilul logicii formale:

P=speculația nu este imună revizuirii empirice

P’=speculația nu trebuie tratată dogmatic.

(Photo by David Henry on Pexels)

  1. Gauld C, Nielsen K, Job M, Bottemanne H and Dumas G (2022) From analytic to synthetic-organizational pluralisms: A pluralistic enactive psychiatry. Front. Psychiatry 13:981787. doi: 10.3389/fpsyt.2022.981787
  2. Quine, W.M.O, Word and Object (MIT Press, 1960), pp. 53, 80.

Susține revista Convergențe!
Vrem să lărgim echipa și să tipărim cele mai bune materiale.

Alege moneda

Alege suma

Doneaza prin Revolut

0730020283

Memorează numărul în agenda telefonului tău iar apoi folosește aplicația Revolut pentru a face o donație.
*Menționează "Donație Convergențe"

Plată cu OP

ASOCIAȚIA DECENU.EU

CUI: 37579166

NR. ÎNREG: 15/A/10.03.2017

LEI: RO21INGB0000999906900531

EUR: RO98INGB0000999906931543

SWIFT : INGBROBU

Share:

Leave a reply