Legiferarea moralei creștine și „efectul Savonarola”
Dacă Isus Cristos ar fi proclamat rege local, susțin unii, toate problemele ar intra pe făgașul lor normal. Dar există cazuri în istorie când o localitate l-a ales pe Isus ca rege. Florența în vremea lui Savonarola a reușit această performanță aparent deosebit de spirituală.
Creditat de mulți autori creștini evanghelici ca un pre-reformator, în rând cu Jan Huss, Savonarola s-a născut în Italia, la Ferrara în 1452. Familia îl voia doctor, dar atracția religiei a fost mult mai puternică. La 22 de ani intră în mănăstirea dominicanilor din Bologna unde zelul său extraordinar îl recomandă pentru o primă misiune: lector al novicilor la mănăstirea San Marco din Florența. Curând se convinge că nu poate influența prin predicile și lecțiile sale starea lucrurilor din Florența și se retrage timp de patru ani la mănăstirea-mamă.
El transformă Florența într-o mare mănăstire în care cârciumele sunt închise, se înmulțesc zilele de post, așa că măcelăriile dau faliment că nu mai pot vinde unor abstinenți. Toată lumea cântă psalmi, se roagă și pe străzi trecătorii se ciocnesc pentru că stau cu nasul în cărțile sfinte.
Revine la Florența unde predică despre iminența judecății din Apocalipsa și prorocește moartea papei Inocențiu VIII și a lui Lorenzo de Medici, conducătorul cetății. Mai prezice invazia teritoriilor Florenței de către o armată străină cu care nu va lupta nimeni și povestește cum îngerii îi dau putere și i se arată în viziuni.
Profețiile sale se împlinesc: papa și Lorenzo de Medici mor, iar armatele lui Carol VIII, regele Franței invadează Italia. Aceste confirmări impresionante ale prorociilor sale dau credibilitate persoanei și mesajului lui Savonarola. În consecință, florentinii îl împuternicesc să trateze cu Carol VIII ce dă curs cererii lui Savonarola de a evacua Florența, lucru care face să-i sporească prestigiul.
Savonarola începe să organizeze orașul. Dincolo de instituțiile care vegheau, oficial, la respectarea ordinii, el este cel care ia toate deciziile, fiind considerat alesul Domnului și salvatorul orașului: proclamă amnistia politică, limitează luxul Bisericii Romano-Catolice în ceea ce privește cultul (topește vasele prețioase ale Biserici pentru a bate monedă), ajută săracii și pune impozite împovărătoare pentru cei bogați.
Dar lucrul prin care se face remarcat Savonarola este o reformă a moravurilor la nivelul întregii populații. El transformă Florența într-o mare mănăstire în care cârciumele sunt închise, se înmulțesc zilele de post, așa că măcelăriile dau faliment că nu mai pot vinde unor abstinenți. Toată lumea cântă psalmi, se roagă și pe străzi trecătorii se ciocnesc pentru că stau cu nasul în cărțile sfinte. Toate distracțiile sunt interzise sau se transformă ca să nu contravină normelor adoptate. Pentru a putea menține această atmosferă, Savonarola a încurajat spionajul și denunțurile: i-a organizat pe copii (îmbrăcați în alb și purtând o ramură de măslin și o cruce în mâini) în grupe ce intrau în orice casă pentru a confisca tot ce contravenea ordinii religioase instituite. Copiii intrau prin violență chiar și în biblioteci care dețineau manuscrise rare și le confiscau. Atmosfera de suspiciune generalizată semăna cu cea din romanul 1984 al lui Orwell sau din filmul Equilibrium. Big Brother era prezent pretutindeni în Florența și se insinua prin inocența copiilor. Mustrat de conștiință pictorul Boticelli a predat câteva din capodoperele sale pentru a fi arse. Probabil nuduri…
Pentru a putea menține această atmosferă, Savonarola a încurajat spionajul și denunțurile.
Lucrurile confiscate erau arse. Ultima și cea mai mare ardere a deșertăciunilor a avut loc la 7 februarie 1497. Atunci au fost arse obiecte de lux ca farduri, peruci, parfumuri și rochii scumpe, viori, flaute, mandoline, harfe, opere de artă. În vârful rugului, ce a fost aprins la căderea nopții, a fost instalată o păpușă ce îl reprezenta pe Satan și al cărei interior a fost umplut cu praf de pușcă pentru un efect mai spectaculos. Unii florentini veniseră de bună voie să predea obiectele „demonice”.
Efectul Savonarola a dus la apariția unei opoziții organizate. Unii regretau că obiectele de artă nu au fost vândute și astfel salvate, iar banii folosiți pentru săraci. Ca urmare a acutizării tensiunilor, într-una din predicile sale, Savonarola a pretins ca Florența să îl aleagă pe Isus ca rege. Cei prezenți în auditoriu se conformează și astfel, prin exaltarea minorității, Savonarola își atinge scopul. Partidele din opoziție pun însă mâna pe putere după ce Savonarola îl atacă în predici pe papa Alexandru VI și refuză arhiepiscopia de Florența și pălăria de cardinal. Înflăcăratul predicator este excomunicat.
Florența vrea să supună Pisa, dar eșuează. Cheltuielile de război cauzează lipsuri alimentare și apariția unor cazuri de holeră. Populația începe să dea vina pe Savonarola pentru eșecuri, lipsuri și boli. Efectul Savonarola se stinge.
Un călugăr franciscan* cere ca Savonarola să ia parte la testul focului, adică să treacă amândoi prin foc pentru a-și dovedi dreptatea la 7 aprilie 1498. După ce o ploaie torențială a stins rugurile, partizanii săi se încaieră cu celelalte partide care înving și îl aruncă în închisoare împreună cu susținătorii lui. La procesul din 23 mai 1498 ei sunt condamnați la moarte prin sugrumare și ardere pe rug. În timpul execuției florentinii și-au manifestat indecent satisfacția față de sfârșitul regimului dur al lui Savonarola.
Caracterul pseudo-creștin al schimbărilor impuse de Savonarola, regimul său dictatorial, au dezavantajat creștinismul.
Circumstanțele, emoțiile, inclusiv cele religioase, impunerea unora dintre principiile Evangheliei tuturor locuitorilor, în lipsa unor convingeri reale, au făcut ca efectul Savonarola să fie efemer la Florența. Caz clasic de formă fără fond. Sub influența unor presiuni psihice generate de un dezastru apocaliptic, florentinii au reacționat inițial pentru conservarea avutului lor. Când stilul lor de viață a fost afectat și așteptările nu au mai fost confirmate, l-au răsturnat pe liderul salvator devenit irelevant. Efectul Savonarola a trecut rapid.
Azi se ridică semne de întrebare cu privire la orientarea unor cercuri creștine ce susțin că societatea trebuie schimbată de creștini prin implicarea lor activă în politică, prin impunerea unor legi coercitive de inspirație creștină. Probabil că Isus ar fi reușit să facă asta mult mai bine dacă cotea spre cazarma romană din Ierusalim, nu spre Templu. Dar a avut altă misiune.
Caracterul pseudo-creștin al schimbărilor impuse de Savonarola, regimul său dictatorial, au dezavantajat creștinismul. În secolul XVI anabaptiștii extremiști au instaurat o comunitate apocaliptică și au declarat declanșarea mileniului cu instaurarea Noului Ierusalim la Münster. A fost un dezastru. Recent Isus Cristos a fost declarat rege al Poloniei. Se complică relațiile dintre stat și Biserică, dintre cetățeanul credincios și cel mai puțin credincios sau de altă religie.
Nici un om, un guvern, un congres, un predicator sau un conclav de cardinali nu pot să-l proclame pe Isus Cristos rege, nici măcar rege universal, pentru simplul motiv că nu au cum: tuturor le lipsește autoritatea.
Și totuși lucrurile sunt mai simple decât par. Nici un om, un guvern, un congres, un predicator sau un conclav de cardinali nu pot să-l proclame pe Isus Cristos rege, nici măcar rege universal, pentru simplul motiv că nu au cum: tuturor le lipsește autoritatea. Omul nu-i poate conferi lui Isus titlul și autoritatea unui rege, pentru că prin asta omul s-ar face superior lui Dumnezeu. Omul nu deține autoritatea pentru a-i da lui Isus Cristos altceva decât propria inimă.
După cum nu poate impune nici limitarea autorității divine a lui Isus Cristos: Isus nu poate fi ales rege undeva pe Pământ, pentru că el este creatorul universului. Și asta nu se poate schimba. Nu omul este autoritatea supremă, ci Dumnezeu, iar Sfânta Treime nu domnește local, disjunct, undeva pe pământ, cu Isus ca împărat sau rege. De aceea planurile lui Savonarola, cele ale anabaptiștilor nu au reușit, după cum nu reușesc nici planurile din prezent: Sfânta Treime va domni doar după reîntoarcerea lui Dumnezeu Isus Cristos.
* Ordinul franciscan îl concura pe cel al dominicanilor din care Savonarola făcea parte.
Susține revista Convergențe!
Vrem să lărgim echipa și să tipărim cele mai bune materiale.
0730020283
Memorează numărul în agenda telefonului tău iar apoi folosește aplicația Revolut pentru a face o donație.
*Menționează "Donație Convergențe"
Plată cu OP
ASOCIAȚIA DECENU.EU
CUI: 37579166
NR. ÎNREG: 15/A/10.03.2017
LEI: RO21INGB0000999906900531
EUR: RO98INGB0000999906931543
SWIFT : INGBROBU
[…] http://convergente.ro/legiferarea-moralei-crestine-si-fectul-savonarola […]
un articol foarte incorect pe fond.
Se face o istorie lungă cu regimul teocratic al lui Savonarola. Se uită că și Calvin a făcut in Geneva cam același lucru.
Apoi se aruncă o propoziție că Polonia l-a proclamat pe Isus rege al Poloniei
și apoi se trage Polonia de ureche in mod liberal, deși liberalismul a fost declarat de mulți papi o erezie.
PE fond: deși Polonia l-a proclamat pe Isus rege al Poloniei această declarație e mistică , intențională, adoptivă, metaforică NU este politică adică nu a devenit structură juridică reală in Constituție. Deci Polonia nu e o teocrație. E mai mult ca și cum am spune că România e grădina Maicii Domnului, adică e o intenție de dedicare a țării .
Care e legiferarea moralei creștine făcută de Polonia? Că a interzis avortul eugenic? Cam malițioasă și incorectă această asimilare a Poloniei cu Savonarola.
să fim liberali și să nu interzicem avortul? Păi in acest caz liberal echivalează cu inchinători la Moloh.
Cum reușește cineva să facă un lucru bun elementar care ține de natura insăși a civilizației creștine sar liberalii ințelegători pe el. Să fim liberali, să nu legiferăm interzicerea avortului. Lasă că feministele celebrează avortul ca libertate nelimitată de afirmare, ele sunt liberale că ucid pruncii. Să nu legiferăm.
eu m-aș teme mai mult de Moloh decât de „efectul Savonarola”. A propos, ați uitat să specificați că Papa l-a condamnat pe Savonarola inainte să o faceți dvs. .