Mai mult decât o carte de istorie

27 March 2024

Pentru unii, o carte de istorie a mișcării baptiste nu este altceva decât o privire nostalgică înapoi, la perioada marcată de așa-zișii titani ai credinței, cu care abia dacă îndrăznim să ne măsurăm. Pentru alții, poveștile pionierilor credinței sunt numai mărturia altor timpuri, cu începuturi slabe, oameni mai degrabă simpli și adoptarea unor practici care se cer revizuite total. Adesea, prea ușor expediată în categoria curiozităților, această istorie ajunge să nu ne mai spună nimic semnificativ despre cine suntem și care sunt pietrele de la temelia pe care s-au înălțat bisericile baptiste de astăzi. Prin conținutul bogat și lentila propusă, cartea lui Mihai Ciucă, Baptiștii din România: Pionierii, publicată la editura Casa Cărții în 2023, ne convinge că este vorba despre mult mai mult. Pe deasupra, ea nu se adresează numai cititorilor baptiști și nu folosește numai mărturii interne. Cred orice om interesat de climatul religios al ultimelor decenii ale secolului al XIX-lea și începuturile secolului al XX-lea din teritoriile locuite de români va găsi lucruri care aduc o binevenită completare la istoria poporului nostru.

Cred orice om interesat de climatul religios al ultimelor decenii ale secolului al XIX-lea și începuturile secolului al XX-lea din teritoriile locuite de români va găsi lucruri care aduc o binevenită completare la istoria poporului nostru.

Cartea este, după cum anunță titlul, despre pionierii mișcării baptiste din România. Dar, pentru înțelegerea lucrării lor și a impulsului misionar inițial, autorul descrie cadrul larg istoric, geografic, cultural, politic și religios al vremii. De asemenea, alocă un capitol interesant și bine documentat despre rădăcinile mișcării baptiste în lume, începând cu prima biserică de acest fel, fondată la Amsterdam în 1609. Aceia dintre noi care suntem familiari cu alte lucrări pe aceeași temă, putem observa câteva elemente distincte ale celor trei volume: delimitarea de teoria succesionistă, potrivit căreia în toate generațiile a existat o ,,rămășiță” care avea o profesiune de credință și practică asemănătoare cu cea a bisericilor baptiste, pe care autorul o numește fantezistă (Volumul I, p. 15); o serioasă argumentare potrivit căreia rădăcinile mișcării nu ar trebui căutate în cercurile anabaptiste, ci în gruparea separatistă din Anglia; o deosebit de competentă și onestă prezentare a climatului politic și religios al zonei geografice avute în vedere, cu explicarea factorilor care au dus la persecuția pionierilor; o foarte onestă și documentată schițare a începuturilor, cu redarea și exemplificarea ,,markerilor distinctivi”, care ,,i-au conferit un blend unic” (Volumul I, p. 38); descrierea pitorească a locurilor și călătoriilor, care aprind imaginația și deschid calea unei mai bune înțelegeri a situației și a deciziilor luate; o ilustrare a faptului că debutul și dezvoltarea de mai târziu a lucrării s-au făcut în simbioză cu procesul distribuirii de Biblii (Volumul I, p. 43), cu accent pe poveștile colportorilor de literatură; profilul interdenominațional al primilor misionari; o analiză a fenomenului pe o arie mare de cuprindere, incluzând toate teritoriile locuite de români, și nu doar pe cele ale României de azi, situate la intersecția celor trei mari imperii: Otoman, Habsburgic și Țarist; o atenție deosebită acordată lucrării printre germani și maghiari, care au avut un rol definitoriu în lansarea misiunii printre români.

Deși evită cu succes tentațiile hagiografice, cu portrete hiperbolizate și intimidante, autorul ne pune înainte niște modele de trăire creștină demne de admirat.

Deși evită cu succes tentațiile hagiografice, cu portrete hiperbolizate și intimidante, autorul ne pune înainte niște modele de trăire creștină demne de admirat. Epoca începuturilor este marcată de persecuții, sărăcie, războaie, discriminări și învrăjbiri naționaliste – încercări prin care Dumnezeu șlefuiește caracterul credincioșilor Săi. Chiar dacă, în multe rânduri, baptiștii au fost prigoniți de reprezentanții celorlalte confesiuni majoritare din regiunile în care acționau (ortodocși, catolici sau luterani), au existat și colaborări fructuoase. Ca ilustrare pentru aceste cazuri fericite, amintim aici doar pasajul în care Mihai Ciucă redă fragmente dintr-o scrisoare informativă despre lucrarea din București, din 1859, trimisă de Scharschmidt, după care concluzionează amuzat: ,,Așadar, un pastor anglican care era misionar pentru evrei a fost primul predicator al baptiștilor de pe aceste meleaguri! Situațiile excepționale reclamă soluții excepționale…” (Volumul I, p. 82). Într-o altă ocazie însă, invidios pe lucrarea baptiștilor din capitală, pastorul luteran predică împotriva baptiștilor, declarând cu un umor involuntar că ,,e rușinos faptul că Duhul Domnului lucrează așa de mult prin acești oameni!” (Volumul I, p. 89).

Pe lângă cronologia din primul capitol al Volumului III, cartea abundă de informații despre începuturile baptismului în general și cu deosebire pe teritoriile locuite de români, introduse de regulă printr-o propoziție ce începe cu ,,prima” ocazie, manifestare sau înregistrare. Astfel, aflăm că prima menționare a unui român convertit la credința baptistă provine din înregistrarea unui eveniment care a avut loc în Ucraina de azi, pe atunci zonă ocupată de ruși aparținând Poloniei, în anul 1864. Românul (valah) a fost evanghelizat de negustorul pentru care lucra și botezat împreună cu un cizmar rus evanghelizat de partenerul său de afaceri german. Ca fapt divers, toți patru au fost arestați, românul fiind eliberat după două săptămâni (Volumul I, p. 90).

Masiva lucrare a lui Mihai Ciucă devine mult mai mult decât o simplă colecție de date și fapte istorice, oricât de interesante și revelatoare ar fi ele: ne oferă o comoară de materiale despre formele culturale pe care credința creștină a îmbrăcat-o pe meleagurile noastre.

Am ales, din mulțimea de relatări avute la dispoziție, încă una din aceeași categorie, și anume despre prima clădire a bisericii baptiste dintr-un oraș românesc – Tulcea: autorul oferă suficiente detalii despre construcție și inaugurare pentru a ne face să înțelegem efortul imens al enoriașilor, particularitatea locului și solemnitatea momentului. Aflăm, printre altele, că însăși piatra de temelie a fost așezată în cadrul unei ceremonii, iar la fundație a fost așezată pentru posteritate o casetă metalică, recuperată la demolarea ei după peste 110 ani. Pe peretele din spatele amvonului scria în limbile rusă și germană: ,,Un Domn, o credință, un botez”. Anexa clădirii fusese prevăzută cu un samovar uriaș din cupru, pentru nelipsitul ceai rusesc de la agapele credincioșilor. Inaugurarea a avut loc în toamna anului 1888, predicile fiind rostite în limbile rusă, germană și bulgară (Volumul I, p. 208).

Cartea are ca motto un citat din Andrew F. Walls: ,,Istoria creștină este narațiunea transformărilor succesive ale credinței creștine, în urma translatării sale printr-o serie de cadre culturale diverse”. Privită prin această lentilă, masiva lucrare a lui Mihai Ciucă devine mult mai mult decât o simplă colecție de date și fapte istorice, oricât de interesante și revelatoare ar fi ele: ne oferă o comoară de materiale despre formele culturale pe care credința creștină a îmbrăcat-o pe meleagurile noastre. Astfel – pentru noi, cei care ne considerăm urmașii pionierilor baptiști, dar nu doar pentru noi – ea poartă provocarea perpetuă de a găsi tipare și practici noi care să întrupeze aceleași valori creștine identitare și aceleași adevăruri veșnice.

Lucrarea în trei volume, care acoperă peste 2300 de pagini, are o listă bibliografică impresionantă, de aproape o sută de pagini, cuprinzând texte în limbile rusă, maghiară, germană și engleză. Câteva dintre ele sunt inedite, iar hărnicia autorului în colectarea, compararea și armonizarea lor cu greu ar putea fi egalată. În paranteză fie spus, autorul este un autodidact prin excelență, specializarea sa fiind ingineria. Din păcate, Mihai Ciucă nu a apucat să-și ducă la bun sfârșit proiectul acestei cercetări, rezultatul unei munci de șaptesprezece ani, dar ea a ajuns să vadă lumina tiparului prin eforturile familiei și ale câtorva prieteni. Moștenirea în posesia căreia intră cititorii îmbogățește și totodată se cere valorificată și transmisă generațiilor următoare. Ea ne adresează chemarea de a păși pe calea ale cărei repere le-au trasat înaintașii, dar și autorul însuși. Căci cartea se încheie cu Congresul de la Buteni, din 1920, și se cere completată, continuată. Iar materialul acumulat în acest interval de un secol nu este cu nimic mai puțin interesant sau important.

Mihai Ciucă, Baptiștii din România. Pionierii, 3 vol., Oradea, Casa Cărții, 2023.