Martor al Adevărului

Distribuie:

În 1929 Erik Peterson, decanul facultății de teologie protestantă din Bonn scrie un articol despre parrhesia în literatura antică atât în spațiul grec, cât și în cel creștin[1]. Termenul de parrehesia apare mai întâi în scrierile lui Euripide și în greacă parrehesia înseamnă în același timp să spui adevărul și să te exprimi onest, expresia era mai des folosită în cazul celor fără de putere care erau chemați să se prezinte în fața tiranilor. Mai târziu, în 1983 Michel Foucault ține un curs la College de France care are  în centru ideea de parrehia; descrisă ca actul filosofului de a se exprima în fața împăratului, pentru filosoful francez aplicarea termenului parrehesia presupune o coincidență perfectă între credință și adevăr, de asemenea acel adevăr mărturisit este tipul de adevăr care îți pune viața în pericol.[2] A avea parrehesia înseamnă mai mult decât a fi sincer, înseamnă a-ți risca viața pentru ceea ce crezi că este adevărat, este o modalitate de a întrupa adevărul ca formă de viață, este o relație pe care o întreții cu adevărul pentru care ești capabil să riști orice altceva.

A avea parrehesia înseamnă mai mult decât a fi sincer, înseamnă a-ți risca viața pentru ceea ce crezi că este adevărat, este o modalitate de a întrupa adevărul ca formă de viață, este o relație pe care o întreții cu adevărul pentru care ești capabil să riști orice altceva.

Pentru Erik Peterson, parrehesia este în același timp o virtute religioasă și una politică, atât  la greci, cât și în creștinismul primar, care se îmbracă în haina gândirii grecești, parrehesia este o formă de viață care leagă adevărul, libertatea, logosul și prietenia.

Articolul din 1929 se încheie cu discuția despre martirii creștini care au parrehesia atât în viață, cât și în moarte, pe de o parte au curajul de mărturisi adevărul în fața împăratului roman, pe de altă parte, după moarte apar în fața lui Hristos, adevăratul rege și joacă încă o dată rolul de mediatori intervenind pentru frații lor[3]. Martirul sau mărturisitorul este deci martorul a ceva ce depășește această lume, mărturia lui vorbește despre o speranță într-un alt eon care va schimba relațiile de putere în relații de iubire și dreptate.

În 1937, același Peterson, între timp convertit la catolicism și devenit profesor la Institutul Pontifical pentru Arheologhie Creștină din Roma, dar ajungând într-o poziție marginală tocmai datorită convertirii sale (pentru catolici, un laic, tată de familie care știe și scrie teologie era înainte de Conciliul Vatican II o struțo-cămilă care nu avea unde să își găsească loc fără haine clericale) scrie un alt articol „Martori ai adevărului”[4] care, după o lungă introducere despre martirii creștini și centralitatea persecuției în viața bisericii, se încheie cu un comentariu la întâlnirea dintre Iisus și Pilat din Evanghelia după Ioan.

Această scenă a întâlnirii între Dumnezeul întrupat și reprezentatul Imperiului Roman a fascinat enorm de multe minți filosofice și literare. Unii încercă să îl condamne pe Pilat și facă din el omul vinovat de execuția lui Hristos prin lașitate, alții văd în el un înțelept care ar fi putut pentru un moment să schimbe soarta lumii, dar a ratat momentul, alții, din contră, precum biserica etiopiană, văd în Pilat un sfânt, această pluralitate de interpretări a figurii lui Pilat ne vorbește despre tensiunea dintre această lume și cea în care sperăm, e ca și cum soarta teologiei politice s-ar fi jucat deja în această întâlnire-cheie din istoria umanității și nouă nu ne rămâne decât să o recitim în funcție de actualitatea noastră istorică. Bulgakov, în Maestrul și Margareta, introduce ca intermezzo o nuvelă care poate fi citită separat de restul romanului, care descrie doar această întâlnire între Hristos și Pilat. Filosoful italian contemporan Giorgio Agamben scrie o cărțulie dedicată procesului[5], în care susține provocator că procesul lui Iisus nu s-a încheiat încă, pentru că Pilat nu a pronunțat o sentință după regulile juridice romane.

E ca și cum soarta teologiei politice s-ar fi jucat deja în această întâlnire-cheie din istoria umanității și nouă nu ne rămâne decât să o recitim în funcție de actualitatea noastră istorică.

Ce înseamnă să fii martor al unei Împărății care nu este din această lume? Ce înseamnă să fii martor al adevărului?

Termenul martor provine cu siguranță din limbajul juridic al Antichității unde, într-un proces, o persoană mărturisește cu cuvintele, cu reputația și cu persoana sa pentru adevărul unei anumite interpretări a realității. Suntem obișnuiți să facem conexiuni automate între termenul martiri și cei care au murit pentru credința lor creștină, dar, de fapt, în centrul poveștii nu este moartea lor, ci riscul de a spune adevărul cu care se identifică, cu prețul de a pierde tot.

Când biserica vorbește cu evlavie și reverență despre martiri uită adeseori că în centru nu este suferința, ci mărturia că lucrurile s-ar putea să stea și altfel decât Imperiul Roman sau societatea progresistă capitalistă afirmă, uită că ce contează este să îți trăiești viața în așa fel încât ceilalți să ia în serios adevărul pe care îl profesezi.

„Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta”, a răspuns Isus. „Dacă ar fi Împărăţia Mea din lumea aceasta, slujitorii Mei s-ar fi luptat ca să nu fiu dat în mâinile iudeilor, dar, acum, Împărăţia Mea nu este de aici.”

37„Atunci, un Împărat tot eşti!” I-a zis Pilat. „Da”, a răspuns Isus. „Eu sunt Împărat. Eu pentru aceasta M-am născut şi am venit în lume, ca să mărturisesc despre adevăr. Oricine este din adevăr ascultă glasul Meu.”

38Pilat I-a zis: „Ce este adevărul?”După ce a spus aceste vorbe, a ieşit iarăşi afară la iudei şi le-a zis: „Eu nu găsesc nicio vină în El.

Ce contează este să îți trăiești viața în așa fel încât ceilalți să ia în serios adevărul pe care îl profesezi.

Interpretarea lui Peterson la Ioan 18:36-38 reunifică regalitatea lui Hristos, împlinirea eshatologică a promisiunilor mesianice și mărturia în fața puterii politice, pentru că Hristos este împărat în alt eon, în altă lume, este chemat să mărturisească în această lume despre un loc în care iubirea lui Dumnezeu, și nu puterea Cezarului, face regulile jocului. Prin mărturia sa în fața puterii politice a timpului, se creează o breșă, una prin care se poate întrevederea un alt tip de regalitate decât cea politică, un alt tip de mărturisire, una fără cuvinte, cu gestul sacrificiului până la moarte.

În această întâlnire, Hristos își definește misiunea în această lume ca fiind μαρτυρέω (martyreō) ho ἀλήθεια (alētheia). Termenii sunt misterioși, adevărul are o astfel de natură încât este necesar ca cineva să îl mărturisească, fără mărturisitori, adevărul nu se poate revela, dar asta îl face să fie și cumva ascuns, ne-evident, atât de neclar încât afirmației lui Hristos despre natura relațională a adevărului pe care doar un subiect îl poate pune în lumină îi poate urma în mod necinic întrebarea sceptică a lui Pilat: ce este adevărul?

Adevărul are o astfel de natură încât este necesar ca cineva să îl mărturisească, fără mărturisitori, adevărul nu se poate revela.

Adevărul pe care Hristos a venit să îl întrupeze este tulburător, scandalos, se exprimă în termeni de regalitate și putere, având totuși grijă să rescrie sensul însuși al termenilor de regalitate și putere așa cum erau înțeleși de contemporanii lui Iisus, ca zeificare a împăratului roman, ca mesianism iudaic sau ca adevăr al filosofiei grecești. Toate aceste sensuri sunt răsturnate și noi sensuri apar din lectura Evangheliei. Probabil că expresia „martir al adevărului” poate fi înțeleasă în sens mai profund dacă o citim ca martor al eschatonului, mărturisitor al unei Împărății ce va să vină care inversează valorile acestei lumi. Adevărul despre care vorbim se poate citi eschatologic, adică participăm deja la el, participând la moartea și învierea lui Hristos, dar este totodată și o promisiune pentru un viitor care va veni. Această împărăție mesianică vine spre noi în egală măsură în care noi mergem spre ea. Așa cum spune Jürgen Moltmann, ce înțelegem prin eshatologie este procesul prin care Dumnezeu vine. Nu este de mirare că posibilitatea unei Împărății de un alt tip pune sub semnul întrebării puterea politică a lui Pilat, că posibilitatea însăși a întreruperii continuității puterii este înfricoșătoare pentru cei care dețin puterea și care nu știu cum să se comporte în fața non-violenței radicale, în fața sacrificiului de sine, în fața lui Dumnezeu.

(Imagine, Nikolai Ge, Ce este adevărul? – 1890, detaliu)

[1] Erik Peterson, “Zur Bedeutungsgeschichte von Parrhesia, Reinhold-SeebergFestschrift  (1929, n. 1), A recent study over parrhesia and an new edition on Peterson see in Campe Rüdiger, and Malte Wessels. “Begriff und Figur der freien Rede in der Frühen Neuzeit”(2018).

[2]  Foucault, Michel. “The Meaning and Evolution of the Word Parrhesia” in Discourse & Truth: the Problematization of Parrhesia, (1999), original article from 1983, consulted online at https://foucault.info/parrhesia/foucault.DT1.wordParrhesia.en/

[3] Peterson, “Zur Bedeutungsgeschichte von Parrhesia” : 359.

[4] Erik Peterson,  “Witness to the Trurth” , in Theological Tractates, ed. and translated by Michael J.Hollerich, (Stanford, 2011) : 156

[5] Agamben, Giorgio. Pilate and Jesus, Stanford University Press, 2015.

Susține revista Convergențe!
Vrem să lărgim echipa și să tipărim cele mai bune materiale.

Alege moneda

Alege suma

Doneaza prin Revolut

0730020283

Memorează numărul în agenda telefonului tău iar apoi folosește aplicația Revolut pentru a face o donație.
*Menționează "Donație Convergențe"

Plată cu OP

ASOCIAȚIA DECENU.EU

CUI: 37579166

NR. ÎNREG: 15/A/10.03.2017

LEI: RO21INGB0000999906900531

EUR: RO98INGB0000999906931543

SWIFT : INGBROBU

Distribuie:
Avatar

Lasa un comentariu