Motanul ecumenic

199
0
Distribuie:

Disclaimer: când eram mic mama mi-a citit povestea cu Motanul încălțat. Am rămas destul de copil încât să îmi placă motanii. Acest motan, pe numele său adevărat Viorel, îl închin zilei de 1 iunie, zilei copilului. Motanul are o reală legătură cu personaje, colectivități sau evenimente din această perioadă ecumenică marcată de vizita papei.

Deci…

Ieri după ședința de comitet de la „club” am plecat acasă. Eram neobișnuit de vesel, așa că m-am oprit la birtul satului unde am tras o votcă micuță cu baci Gheorghe, paracliserul. Am făcut io cinste. El m-a lăsat, în schimb, să trag clopotele. Le-am bătut în dungă ca la mort. Asta îmi mai aduc aminte din copilărie. Nu vă mai spun cine a murit, că se subînțelege… (copilăria, inocența, ultimul plan cincinal, bicicleta Ucraina, visul ca papa să fie român, să aflăm adevărul despre Revoluție, să câștigăm campionatul mondial la fotbal etc.).

Afară începuse o ploaie ca de toamnă, așa că ne-am întors și mi-a făcut el cinste cu un coniac dublu că m-am reîntors „acasă”. Am început să conjug în gând: Eu mă re-întorc, tu te re-întorci, el, ea se re-întoarce (pe dos?). Și mai departe: noi, voi, ei, ele se re-întorc (de unde sau de la ce?). Asta n-o să aflați de la mine…

În final, sprijinindu-ne unul de altul ca doi frați, mai ținându-ne de gard, mai luând-o pe drum, am ajuns în dreptul bisericii baptiste. Ne-am cam împiedicat de trepte, dar în final am reușit să-i descui ușa. Am intrat odată cu Viorel, motanul chior aciuat pe lângă congregație. Era răcoare. Am ținut să-i fac cunoștință – lui Gheorghe, nu lui Viorel – cu instrumentele, știți dumneavoastră, alea muzicale. El a dat fuga la balcon să admire priveliștea. S-a împiedicat de covor și era să aterizeze forțat. Ne-am agitat un pic. I-am explicat că noi n-avem clopot și că degeaba-l caută.

– Paguba-n ciuperci… Se uita de jur-împrejur bulbucându-și ochii cât cepele și deodată întrebă, oarecum marcat de o sinceritate bahică, ceva, ce nu-mi trecuse niciodată prin minte, atâta cât mi-o fi rămas după mitingul din 10 august: Da, ascultă (în vreme ce indica pe pereți parcă punctele cardinale de pe un giesem imaginar), unde vi-s sfinții?

– Cee? Cineee? A, ai noștri nu-s pă păreți. Ai noștri, spuneam eu împleticindu-mă în limbă, sunt…Ha, ha, ha-casă! I-am împărțit pe la fiecare să nu fie o povară pentru bisericuță. Și ca să nu se supere cineva, toată lumea a luat nu unu, ci (arătând două degete mari și late pe care i le băgam în ochii lu’ baș’ Gheorghe) – trii!!!

Ne-am pupat ecumenic! Adică pe obraji fără să ne atingem cu buzele. Eram bărbați, nu comuniști.

– Măi, Șoani, știi ce m-am gândit?

– Știu! Și-am izbucnit amândoi în râs.

– Măi, Ș-șșoani, ce-a fi…

– Ce-a fi ce? Și el ridică din umeri, sprâncene și mâini a mirare, că nu știe.

– Ce-ar fi… să-mi împrumuți… mârtanu?

– M-mâr-tanu? Eram aproape stupefiat la auzul unei astfel de cereri ecumenice. Am început să gândesc în parabole. Nu doar matematice. Se impunea o concluzie mai mult decât evidentă:

– Da mârtanu ăsta-i a bisericii! Nțțț. Nu se dă! (Privesc gânditor undeva spre tavan.) Păi, cum?

– Păi, mă, Șaoni, stai să vezi. La noi, la biserică – și arătă cu degetul undeva în direcția presupusei biserici – avem șoareci. Muulți șoareeci…

– Lasă aia, aia nu-i biserica voastă, aia unde araț-i aia catolică, baș Gheorghe!

– Las’, că știi tu ce vreau să spun. Și mă pupă pe creștet, acolo unde mă durea mai tare. Cucuiul de ieri seara nu-mi trecuse.

– Chiar așa, că doar io știu ce vrei să zici. Da – cu un efort suprem… – nu să poate!

– Di ce, mă, Șoani? Își țuguie buzele a mirare și mimă un alt pupic dulce à la Merlin Monroe. De frica îmi făcui cruce. El se uita la mine de parcă o vedea pe Maica Paraschiva în biserica baptistă.

– Bre, nu se poate ca un motan baptist să prindă șoareci ortodocși. C-aveți și voi mâță. Dacă se-ntâmplă ceva ce n-ar trebui?

– Ce n-ar trebui? Aici luă poziție de drepți și dădu onorul cu o pușcă imaginară. Îl imitai ca să nu mă las mai prejos. Ce…

– Să se dea motanul baptist la mâță ortodoxă?

– Sau să vă fugă motanu-n lume?

Ca la o comandă am început să fugim în jurul amvonului după motanul chior. Unii cu sfinții, noi cu motanul. O fi sfânt sau oportunist motanu’ ăsta? În cele din urmă l-am lăsat în plata Domnului: am dat de vinul de cină ascuns în dulapul amvonului. Paharele nu erau spălate, da’ ce mai conta?

– Noroc, și la mai mare!

– Doamne-ajută!

Acuma că am luat juma’ de cină cu baci Gheorghe am decis să discutăm câteva chestiuni foarte importante: suntem în aceiași biserică sau nu? E el mai baptist sau eu mai ortodox? Sau suntem amândoi catolici? Maica Precistă! Precis motanul chior ne înjură de undeva de sub amvon.

Mânca-l-ar purecii sfinți!

(Photo by Bashar BK from Pexels)
Distribuie:
A. Nilsson

Lasa un comentariu