Ne vedem joi
Într-o melodie de demult, Tudor Chirilă zice: „Ne vedem joi, am urlat după ea…” Da, îmi place să urlu după „domnișoara Coronavirus” și să-i spun prin ușa abia trântită: „Auzi, dragă, șapca, ciorapii sunt pe calorifer, dar tu vino joi! Și dacă nu te mai întorci niciodată, cu atât mai bine”.
Da sunt un „iubit” dificil. Adică îmi astup urechile, spre exemplu. Nu vreau să aud chiar tot din ce spune „domnișoara Coronavirus”. Prietenii mei împrăștiați prin lume îmi trimit știri, grafice, explicații, mă țin la curent. Unii chiar mă sună. Știu mai multe decât mine. Sunt trecut astfel prin apocalipsă și botezul cu Duhul Sfânt, apoi prin, la extrema cealaltă, Dumnezeu și crucea nu au nici o treabă cu acest virus.
Sunt oameni disperați, supărați, obosiți care de o lună fac cu totul altceva decât făceau înainte.
„Azi i-am spus unui coleg de-al meu că e concediat. Eu voi intra în șomaj tehnic.” „Eu lucrez în turism, stau într-o zonă protejată de UNESCO, incredibil de frumoasă. Așteptam luna martie, aprilie, să încep să lucrez, dar totul e închis, suspendat. Stau cu fetița închisă în casă, deși am marea la zece pași.” „Eu lucrez de-acasă, încă merge treaba. Până când? Eu stau cu copiii în curte, mare noroc am de curtea aceasta.” „Eu trebuie să merg la slujbă, mă ocup de copiii cu probleme și abandonați. Fiecare dus și fiecare venit acasă e o rană deschisă. În plus, ce fac aceste babe în tramvai?”
Eu ascult și privesc „șapca, ciorapii și caloriferul”, și țin tare la modul meu de a interpreta „iubirea” aceasta. Spre exemplu, mi se spune: „Sunt zece noi cazuri de infectare în zona ta”. Eu citesc, sunt zece noi cazuri, dintre care opt în condiții bune de sănătate, patru dintre cei opt sunt acasă (în izolare asistată de medic). Ultimele două cazuri sunt în stare gravă, de terapie intensivă. Apoi citesc vârsta și eventualele patologii.
Și știu că în această „iubire”, aceste informații sunt valabile doar pentru atunci. Adică „domnișoara Coronavirus” e extrem de schimbătoare. Dintr-o condiție bună te trece la terapie intensivă și de la terapie intensivă te trece într-o condiție stabilă (sau la cimitir). Așa e ea.
Dar iată că acuși vine joi. „Deschid. Cine e? E Dan, vecinul de la mezanin”.
Acest „mezanin” mă tulbură și mă încurcă. Adică nu putea fi de la parter sau etajul unu? Tulbure treabă, grea iubire.
Până atunci eu trebuie să merg la muncă. „Iubita” nu a reușit să mă închidă în casă. Înainte miroseam a toate animalele, acum duhnesc a spirt și alcool. Mai rău ca la „Pufoaica Ruptă”, din cartierul Alexandru, din copilăria mea. Mă spăl pe mâini ca și cum aș încerca să uit.
La prânz mă opresc și citesc Dilema, zice Pleșu: „Dumnezeu e fericit?”. Altul zice: „Ca să respire plămânii pământului au încetat să respire plămânii oamenilor”. Și ultimul zice: „Nimic nu va mai fi la fel”.
„Iubito”, auzi, nimic nu va mai fi la fel!
(Image by Лариса Мозговая from Pixabay)
Susține revista Convergențe!
Vrem să lărgim echipa și să tipărim cele mai bune materiale.
0730020283
Memorează numărul în agenda telefonului tău iar apoi folosește aplicația Revolut pentru a face o donație.
*Menționează "Donație Convergențe"
Plată cu OP
ASOCIAȚIA DECENU.EU
CUI: 37579166
NR. ÎNREG: 15/A/10.03.2017
LEI: RO21INGB0000999906900531
EUR: RO98INGB0000999906931543
SWIFT : INGBROBU