Nu mă atinge…

…îi spune Isus Magdalenei

…ca să rămână loc de interpretare. Ca să poată surveni îndoiala, dacă vrea. Pentru ca la un moment dat să te poți întreba dacă nu cumva ai halucinat. Dacă nu te-au înșelat cele două simțuri care știm că mai joacă feste. Ca să nu ai dovada deplină. Ca să nu confirmi și tactil ceea ce ochii și urechile au recepționat. Iar mintea, alunecoasă cum e, s-ar putea să chestioneze.

…ca să se poată naște interpretări și dubii. Ca să ai loc să te întorci și să pleci. Să uiți și să te răzgândești. Ca să știi că a fost aievea, dar să rămână o întrebare la care nu poți răspunde: l-ai atins? De ce nu? De ce nu??? Așa am fi știut că nu-i nălucire. Puteam avea certitudini. Acum cum dovedești?

…ca să rămână dorul după o întâlnire plenară. Ca să știi că deja, dar nu încă. Ca să ai loc de pendulat între Cel viu și tine însuți. Iar decizia unirii harice cu el să-ți fie liberă. Ți s-a arătat, dar nu ți s-a impus.

…ca să păstreze o distanță discretă. Ca să nu suprime zbuciumul rațiunii. Ca să lase loc de lâncezeală și de eventuale certitudini nemuncite. Ca să rămână un interval în care să încolțească și să crească credința. Fără proptele incontestabile, definitive.

…ca să poți ieși din tine. Sau să te închizi în tine ca-ntr-un cavou. Și să tragi zăvoarele. Ca să nu fii obligat să înviezi până nu ți-ai pregătit cum trebuie crisalida.

…ca să-ți deschidă un drum și un univers. Ca să invite, ca să cheme, să curteze sufletul. Ca să ai arvuna și promisiunea, dar nu și „obiectul” tânjirii. Ca să privești, dar să nu deții. Să nu crezi că poți să te înstăpânești. Să știi că ești dependent, nu proprietar. Să nu deții controlul.

…ca să fie loc de har. Și să știi că numai prin har se poate zbura într-acolo. Și să-ți simți greutatea cum te strivește. Ca să te poți prăbuși în tine, ca-n prăpastie. Ca-n iad. Ca să te poți vedea mic. Sau uriaș. După preferință.

…ca să existe riscuri. Ca să fie loc de curaj. Ca să nu suprime criza. Ca să rămână ceva și pentru cei care n-au văzut, dar au crezut. Ca să nu se închidă cercul. Ca să nu se rupă legătura între privilegiații care știu totul la prima mână și cei care au primit doar mărturii.

…ca să nu te poți bizui doar pe tine. Ca să-ți poți disloca zeii interiori. Ca să nu ai niciodată imaginea definitivă a lui, ci mereu să se schimbe. Din mila sa, cum zice C.S. Lewis.

…ca să nu te des-ființeze. Pentru că în dragoste prezența și distanța sunt condiții ireductibile. El nu te anulează, tu nu îl anulezi. El rămâne cel cu totul altul. Ca să respiri viață.

…ca să-ți simți scindarea, exigențele contradictorii. Ca să-ți poți contempla perspectivele, opțiunile. Ca să poți întinde ramurile în sus. Să poți crește.

…ca să lase loc de întrebare. Și de tăcere. Și de disperare. Și de speranță. Ca să-ți fisureze întunericul. Cât să știi ce-i lumina.

…ca să lase loc de imaginație. Și de închipuire. Și de poveste. Și de fabulație. Și de strădanie. Ca să te zbați să-i recompui chipul.

…ca să rămâi fără cuvinte. Și să nu poți cuprinde în ele adevărul. Ca să știi că el îți scapă. Și te cheamă să-l mai întâlnești. Încă o dată. Și înc-o dată.

…ca să poată fi confundat cu orice alt intangibil. Cu leproșii, curvele și alți necurați. Sau cu sfinții, regii, îngerii, relicvele sacre sau cu „Cel ce sunt”.

…ca să rămână loc pentru Cristosul fiecăruia. După putință și pricepere. După dogmă și capacități. Dar el să fie mereu dincolo. Și să nu se poată închide Calea.

Imaginea: Claude Lorrain – „Noli me tangere” (1681) – Domeniu public.

Susține revista Convergențe!
Vrem să lărgim echipa și să tipărim cele mai bune materiale.

Alege moneda

RON

EUR

USD

Alege suma

50

100

200

Donează

0730020283

Memorează numărul în agenda telefonului tău iar apoi folosește aplicația Revolut pentru a face o donație.
*Menționează "Donație Convergențe"

Plată cu OP

ASOCIAȚIA DECENU.EU

CUI: 37579166

NR. ÎNREG: 15/A/10.03.2017

LEI: RO21INGB0000999906900531

EUR: RO98INGB0000999906931543

SWIFT : INGBROBU