Nu, nu sunt ecumenist

23 April 2021

Nu știu dacă s-ar putea spune despre mine că sunt ortodox. Cu toate că am fost botezat într-o biserică ortodoxă, de un preot ortodox și mai apoi, copil fiind, mi-am cunoscut și vizitat de multe ori nașii. Dar la fel nu se poate spune că sunt baptist. Chiar dacă păstorul bisericii pe care o frecventam m-a botezat, am predicat de la amvoanele unor biserici baptiste și am predat zece ani ceva teologie și istorie (deloc baptistă) într-un stabiliment auto-denumit baptist și conservator.

Pot să spun că l-am căutat pe Isus Christos încă din copilărie. L-am căutat în locuri și în persoane ce îmi inspirau încrederea că-l voi găsi. Încă-l mai caut.

În ciuda faptului că am scris o teză de doctorat despre Biserica Greco-Catolică din Transilvania, nu sunt greco-catolic, deși simpatizez profund cu această Biserică Unită cu Roma. Chiar dacă Graham McFarlane, unul dintre profesorii mei de teologie, un om de o înaltă probitate morală și examinatorul intern al tezei mele de doctorat, m-a întrebat dacă la finalul cercetării întreprinse nu voi folosi titlul obținut pentru a face o schimbare.

După plecarea de la Universitatea Emanuel din Oradea (în treacăt fie spus, cei care au plecat sau care au fost plecați, ar trebui să se mândrească cu acest statut cam ca și veteranii ce-au supravieţuit dezastrului de la Stalingrad…) am predicat în biserici penticostale și am predat într-o școală de teologie penticostală. Nici aceasta, nici secția de teologie penticostală din Universitatea Aurel Vlaicu nu m-au transformat în penticostal. Și n-am avut ca obiectiv impunerea unui program sau a unei declarații dogmatice de vreo anumită orientare teologică acolo.

Dar pot să spun că l-am căutat pe Isus Christos încă din copilărie. L-am căutat în locuri și în persoane ce îmi inspirau încrederea că-l voi găsi. Încă-l mai caut. Nu întotdeauna am reușit să-l găsesc. Nu întotdeauna locurile și persoanele bănuite a-l conține s-au ridicat la nivelul propriilor lor declarații. Din păcate.

Reușesc însă să am legături cu oameni și biserici cu care împărtășesc o trăire creștinească autentică, în care izolarea dogmatică nu și-a impus imperativ punctul de vedere (şi, probabil, orbire…), locuri și oameni cu care se poate râde cu cei ce râd și la fel de bine se poate plânge cu cei ce plâng. Tocmai pentru că nu ne despart nuanțele credinței noastre ce au plecat toate de la un Domn, o Credință, un Botez. Probabil de aceea nu sunt ecumenic.

Nu sunt ecumenic nici din cauza interviului luat Mitropolitului Nicolae Corneanu, un om fără pereche în Biserica Ortodoxă Română, care amintea foarte des de amestecul politicului în Biserică.

Și poate nici din cauza credeului ortodox ce declară:

Cred într-unul Dumnezeu, Tatăl, Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, văzutelor tuturor și nevăzutelor.
Și într-unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, care din Tatăl s-a născut mai înainte de toți vecii. Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut; cel de o ființă cu Tatăl, prin care toate s-au făcut.
Care pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire s-a pogorât din ceruri și s-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara și s-a făcut om.
Și s-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponțiu Pilat și a pătimit și s-a îngropat.
Și a înviat a treia zi, după Scripturi.
Și s-a nălțat la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui.
Și iarăși va să vină cu slavă, să judece viii și morții, a cărui împărăție nu va avea sfârșit.
Și întru Duhul Sfânt, Domnul de viață Făcătorul, care de la Tatăl purcede, cel ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slăvit, care a grăit prin prooroci.
Într-una sfântă, sobornicească și apostolească Biserică;
Mărturisesc un botez spre iertarea păcatelor.
Aștept învierea morților
Și viața veacului ce va să fie.
Amin.

Nu sunt ecumenic nici din cauza episcopului Vasile Hossu al Bisericii Române Unite cu Roma care mi-a spus cu o admirație imposibil de disimulat în glas, că în închisorile comuniste baptiștii au fost niște oameni de caracter ce l-au inspirat.

Dar poate nici din cauza credeului catolic ce declară:

Cred într-unul Dumnezeu, Tatăl atotputernicul, creatorul Cerului și al pământului, al tuturor văzutelor și nevăzutelor.
Cred într-unul Domn Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, unul născut, care din Tatăl s-a născut mai înainte de toți vecii. Dumnezeu din Dumnezeu. Lumină din Lumină. Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut iar nu creat, de o ființă cu Tatăl, prin care toate s-au făcut.
Care pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire s-a coborât din cer. S-a întrupat de la Duhul Sfânt, din Maria Fecioară și s-a făcut om.
S-a răstignit pentru noi, sub Ponțiu Pilat, a pătimit și s-a îngropat.
A înviat a treia zi după scripturi și s-a suit la cer; șade de-a dreapta Tatălui și iarăși va veni cu mărire să judece pe cei vii și pe cei morți, a cărui împărăție nu va avea sfârșit.
Cred în Duhul Sfânt, Domnul și de viață dătătorul, care de la Tatăl și de la Fiul purcede, care împreună cu Tatăl și cu Fiul este adorat și preamărit și a grăit prin proroci.
Cred într-una sfântă, catolică și apostolică Biserică.
Mărturisesc un botez spre iertarea păcatelor.
Aștept învierea morților și viața veacului ce va veni. Amin.

Reușesc însă să am legături cu oameni și biserici cu care împărtășesc o trăire creștinească autentică, în care izolarea dogmatică nu și-a impus imperativ punctul de vedere (şi, probabil, orbire…).

O fi de vină o anumită școală, prin care a trecut și domnul Mănăstireanu, pentru traiectoria mea teologică deloc ecumenică? Ba bine că nu! A fost școala în care niciun profesor nu și-a impus un anumit punct de vedere dogmatic. Și nici nu ne-a spus ce și cum să credem. De altfel, o școală evanghelică, dar fără o ideologie îngustă împlântată politic într-o loialitate eclezială de o anumită coloratură. Eram sute de studenți, din zeci de țări, zeci de tipuri de biserici – denominații sau confesiuni, dacă vreți – de toate vârstele, ca într-un utopic comunism, fără deosebire de naționalitate, grad de educație, vârstă, rasă, etnie, limbă, sex și origine socială. Și fără o judecare, condamnare și ostracizare (a se citi răstignire sau ardere pe rug) a celor ce nu erau ca mine sau ca tine.

La finalul celor trei ani de studii, la terminarea ultimului examen, conducerea colegiului ne-a dat întâlnire la o cafea asortată la discreție cu ciocolată Five o’clock în Student Center. Era vara anului 1994. Cu această ocazie, adjunctul rectorului, dl Mark Greene (azi Executive Director la London Institute for Contemporary Christianity) ne-a destăinuit secretul succesului pe care-l trăiam în preziua absolvirii: ,,În ceea ce privește educația voastră, intenția noastră n-a fost să creăm mici Peter Cotterell[1] sau mici Nick Mercers[2], ci mici Isus Christoşi.’’ Cu unii dintre noi au reușit. Iată de ce nu sunt ecumenist.

A fost școala în care niciun profesor nu și-a impus un anumit punct de vedere dogmatic. Și nici nu ne-a spus ce și cum să credem.

Ecumenismul – pe care un obscur istoric al bisericii l-a numit imperialism – este urât pentru că nu este înțeles. Evident nu de cei ce domină imperiul, ci de cei ce au impresia că trăiesc în coloniile, în regatele lui supuse. Pentru că ecumenismul este o armă formidabilă dacă te închide după gratiile autorității celui mai tare, care-l definește şi îl finanțează. De aceea în țară noastră există un ecumenism baptist, penticostal, ortodox, catolic sau de altă culoare. Încă un motiv să nu fiu ecumenist.

Apoi, asumat individual, ecumenismul este de multe ori un fir suspendat între două sisteme dogmatice pe care credinciosul este invitat să facă echilibristică pentru a fi acceptat. O echilibristică între propria sa dogmă și practică și între cea dictată de sponsorul ecumenic. Cu mirare mi-a fost dat să aud la o întrunire (nedeclarată ca atare, dar ecumenică) unde s-a prezentat cu charismă un anumit material, declarația (spontană oare?) unui participant, de altfel om matur și educat: Asta mi-a dat peste cap toată teologia!

Coup de foudre, ce mai! Dacă nu o convertire instant, cel puțin un ecumenism de tip jumping Jack flash. Nu am nevoie de un așa ecumenism.

Și oare cum s-ar numi dilul unui sponsor ce-și impune pe temeiuri financiare teologia în cârdășie cu cel ce acceptă un astfel de târg, ce, de fapt și de drept, acoperă o trădare frățească? În niciun caz ecumenism. Sau dacă vreți, o fi ecumenismul profitorilor. A unei categorii aparte nepomenită în Apocalipsa lui Ioan. Un ecumenism nemaipomenit… Din care nu vreau să fac parte.

Pe mine chestia asta cu ecumenismul/ sobornicismul/ catolicismul mă lasă rece. Pentru că nu va exista niciodată o așa-zisă instituție denumită Biserica Ecumenică. Deci, relaxați-vă!

În majoritatea dicționarelor limbii române cuvântul ecumenic este definit ca universal și investit cu autoritate asupra întregii biserici. Doar în două dicționare românești cuvântul ecumenic are ca sinonim cuvântul sobornic/sobornicesc. Ceea ce mă duce cu gândul – cel puțin pe mine – la Epistola sobornicească a lui Iacov. Sau dacă vreți un sinonim, Epistola ecumenică a lui Iacov. Spre marea mirare a ecumeniștilor și spre crizarea anti-ecumeniștilor. Primii: În fine aveam și noi dreptate… Ceilalți: Cum de s-a strecurat o asemenea eroare? Să fie eliminată!

Așa cum unii ar vrea să elimine poate Cred… Într-una sfântă, sobornicească și apostolească Biserică. Sau să elimine Cred într-una sfântă, catolică și apostolică Biserică. De ce în esență sobornicesc, catolic și ecumenic exprimă același lucru cu conotații total diferite, nici măcar teologii nu știu. Sau dacă știu, se fac că nu e treaba lor să explice ce și cum, ci să tragă spuza pe turta lor, so to speak…

Pe mine chestia asta cu ecumenismul/sobornicismul/catolicismul mă lasă rece. Pentru că nu va exista niciodată o așa-zisă instituție denumită Biserica Ecumenică. Deci, relaxați-vă!

Ca urmare, nu mă bat cu ecumeniștii sau anti-ecumeniștii. Nici nu mă dau de ceasul al unsprezecelea al apocalipsei că cineva vrea să-i unească cu mari minuni drăcești pe toți creștinii într-o ipotetică biserică ecumenică. Și, ca urmare, prefer să nu fac parte dintr-o anume biserică. Și de aceea nu sunt nici ecumenist. Sunt doar creștin. Sau mai bine zis încerc să fiu. Pentru că Biserica asta Una este a lui Christos.

Vezi și alte articole din grupajul „Ecumenism și dialog interconfesional”

(Photo by James on Unsplash)

[1] Peter Cotterell, misionar expulzat de regimul comunist din Etiopia a fost principal al LBC/LST în acea perioadă.

[2] Nick Mercer a fost vice-principal în acea perioadă la LBC/LST.