O iesle

Distribuie:

Bertrand Russell deplîngea cîndva faptul că textele sacre ale creștinismului sînt, într-o măsură importantă, narațiuni (adică povestiri, relatări, pilde) și, din această pricină, creștinismul este o religie inferioară. N-are nimic din strălucirea atemporală a sistemului platonician, nici coerența metafizicii lui Aristotel. Iar stoicii atenieni vor fi rîs cînd sfîntul Pavel le-a spus narațiunea învierii.

Evangheliile nu cunosc nimic din grandoarea eticii stoice și, în esență, nu au nimic princiar.

De altfel, evangheliile nu cunosc nimic din grandoarea eticii stoice și, în esență, nu au nimic princiar. În schimb, mai toți stoicii de seamă au în ei ceva nobil. Seneca a fost consilierul împăratului Nero. Cicero a fost consul, pretor și edil. E drept că Epictet a fost sclav, dar a reușit să-și dobîndească libertatea și să-și cîștige simpatia cezarului. Marc Aureliu a fost împărat și, în mod cert, lucrarea lui Către sine poartă în ea toată noblețea Romei imperiale. O atare noblețe civilă n-avea cum să nu se răsfrîngă peste reflecția lor filosofică.

Cînd s-a născut Isus, trei insomniaci numărau oi sau jucau în nocturnă pe gazonul de lîngă Betleem, trei excentrici numărau stele (și le ieșea una în plus), romanii își numărau supușii, hangiii își numărau banii, Irod își număra victimele, vitele respirau umed, o virgină năștea un bebeluș, iar logodnicul ei îndurerat adormea și visa îngeri. Cîțiva ani mai tîrziu, un tînăr care mînca gîngănii cu miere afunda oameni într-un rîu cu apă îndoielnică, striga după obrazele fine „pui de viperă!” și se punea rău cu monarhul. Despre insomniaci nu mai aflăm nimic, nici despre cei trei excentrici care se uitau după stele. Știm despre fiul virginei că bătea drumurile de provincie, însoțit de o liotă de oameni, că făcea colir din scuipat și praf, că zicea că palmele se primesc în pereche (pe doi obraji), că a fost vîndut ieftin și lichidat de mai marii vremii.

Evangheliile ne arată un prunc într-o iesle, fiu de tîmplar (sau fiul unei virgine) care umblă prin colbul drumurilor, un împărat îmbrăcat în salopetă sau cu șorț de spălătoreasă, un rege care nu stă la palat și care pășește pe coridoarele puterii doar în lanțuri, ca să-și primească sentința penală.

Despre cum s-a născut Isus, știm de la cei patru evangheliști. Matei numără strămoșii lui Isus, dar îi dă cu virgulă. Luca îi aranjează în ordine inversă și socotelile îi ies pe dos. Marcu pare grăbit: nu zice nimic despre nașterea lui Isus, uită sursa Q în sertar, își scrie evanghelia pe scurt, iar epilogul lui stă timid între paranteze. La rîndul lui, Ioan nu zice nimic despre Betleem și nici despre stea. Toți însă povestesc despre un fiu de tîmplar (sau al unei virgine) urmat de o mulțime de oameni, privit cu suspiciune de politicienii vremii, neînțeles de rude, aclamat de prostime și detestat de oamenii establishment-ului.

Cicero vorbea despre „supremul bine” ca despre o noțiune abstractă, iar Platon făcea din Bine cel mai înalt dintre arhetipuri, așezîndu-l în lumea Ideilor ca într-un palat supralumesc în care domnește el, Binele, asemenea unui rege. În schimb, evangheliile ne arată un prunc într-o iesle, fiu de tîmplar (sau fiul unei virgine) care umblă prin colbul drumurilor, un împărat îmbrăcat în salopetă sau cu șorț de spălătoreasă, un rege care nu stă la palat și care pășește pe coridoarele puterii doar în lanțuri, ca să-și primească sentința penală.

Poate că, în felul lui, Bertrand Russell a sesizat bine că textele sacre ale creștinismului n-au nimic grandios. În fond, evangheliile nu sînt nici pe departe construcții speculative robuste, precum columna lui Marc Aureliu, sau grandioase, precum Colosseumul. Nici Muntele Fericilor nu seamănă cu cele Șapte Coline. Iar mărunta odaie de sus, a cinei de taină, n-are nimic de-a face cu Forumul Roman.

Așa-i, evangheliile n-au măreția unui edificiu imperial. Dar poate că, pînă la urmă, evangheliile nici nu vor să fie altceva decît o iesle. Și cum ar putea fi altfel, cînd împăratul nu vrea coroană, ci scutece?

Vezi și alte articole din grupajul „Și cuvântul s-a făcut trup…”

(Imagine: Tâmpla cu trei frize, Biserica de lemn „Nașterea Maicii Domnului” din Ieud Deal – Țetcu Mircea Rareș)

Distribuie:
Daniel Fărcaș

Lasa un comentariu