Pe urmele lui Mihai Ciucă

Cartea lui Mihai Ciucă, Pe urmele lui Robert Murray M’Cheyne: istoricul Misiunii Scoțiene pentru evreii din Iași, apărută recent la Ratio et Revelatio, oferă mai mult decât promite. Călătoria pe care ne-o propune începe dinainte de și continuă mult după sfârșitul lui Robert Murray M’Cheyne, se extinde dincolo de teritoriul capitalei Moldovei și ia urmele multor altor misionari, creștini dedicați și oameni importanți ai vremii. Destinele lor însă se intersectează și se împletesc în chipuri neașteptate prin zelul misionar protestant alimentat de o înțelegere premilenistă a profețiilor biblice și a misiunii Bisericii pentru evrei. Dincolo de povestea plină de detalii și umor a parcursului misionar și a încercărilor de convertire întreprinse pe teritoriul moldovenesc în secolul al XIX-lea, încadrată în contextul larg al raportului dintre creștini și evrei, ni se dezvăluie clar și nuanțat felul în care convingerile teologice și diferitele accente ale unor învățături creștine (uneori în defavoarea altora) au consecințe care schimbă destine și trasează făgașul istoriei.
Aflăm lucruri mai puțin cunoscute despre persecuție, excludere și expulzare, toate acestea explicând adâncirea prăpastiei căscate între adepții celor două religii.
Cartea are peste 400 de pagini și e compusă din patru segmente mari, fiecare conținând în jur de o sută de pagini. Prima parte (alcătuită din două capitole) ne oferă câteva informații ce țin de contextul general al evenimentelor de care se va ocupa mai târziu. În primul capitol, este prezentat cadrul larg al raporturilor comunităților evreiești cu lumea creștină de-a lungul vremii și situația grupurilor de evrei aflați în Iași în secolul al XIX-lea. Astfel, aflăm lucruri mai puțin cunoscute despre persecuție, excludere și expulzare, toate acestea explicând adâncirea prăpastiei căscate între adepții celor două religii[1]. De asemenea, aflăm despre grupurile de evrei stabiliți în Iași, despre numărul lor incredibil de mare (mai mulți decât în Palestina și o treime din populația orașului), despre viața socială, privațiunile și nedreptățile suferite. Al doilea capitol este despre nașterea interesului protestanților pentru încreștinarea evreilor și formarea Comitetului de Misiune pentru evrei în Biserica Scoției. În acest capitol facem cunoștință cu mai mulți lideri evanghelici scoțieni relevanți pentru subiectul cărții și schimbarea de paradigmă care a făcut din evanghelizarea evreilor tema centrală a misiunii Bisericii.
Segmentul al doilea, ce se întinde pe următoarele 100 de pagini, se ocupă de Mission of Inquiry, o călătorie de cercetare și investigare cu scopul întocmirii unui raport pe baza căruia să poată fi ales locul cel mai potrivit pentru deschiderea unui punct de misiune pentru evrei. Între cei patru aventurieri se află și Robert Murray M’Cheyne, așa că acest capitol chiar ne pune pe urmele lui. Fără îndoială că o asemenea călătorie de șapte luni, în anul 1839, cu plecare spre Levant și întoarcere prin Principatele Române, nu putea fi lipsită de peripeții, șocurile diferenței culturale, învățăminte, întâlniri providențiale și curiozități de tot felul (cele de pe teritoriul țării noastre, văzute prin ochii unor străini religioși educați, sunt de un pitoresc fără egal). Dar nici de nenumărate primejdii și neplăceri, cum ar fi perioadele de carantină, cele trei căderi de pe cămilă ale lui Black, divizarea echipei și îmbolnăvirile celor doi rămași pentru o vreme mai îndelungată la Pesta[2]. Raportul final al Misiunii conține o listă cu localitățile recomandate pentru misiunea printre evrei, cu avantajele și dezavantajele fiecăreia, precum și precizări privind calificările misionarilor și oportunitățile de lucrare prin școli și dispensare medicale.
Mihai Ciucă oferă un spațiu considerabil poveștii extraordinare a lui Mihail Vitlimescu, evreu botezat în Biserica Ortodoxă care își asumă o identitate protestantă și promovează valorile care o definesc.
În următoarea secțiune, ne despărțim de Robert Murray M’Cheyne, despre care aflăm mai târziu că va deceda la numai 30 de ani, în 1843, lăsând în urmă scrieri publicate în mai multe ediții, care sunt apreciate și-n ziua de azi. Îl vom urma, în schimb, pe Daniel Edward, personajul principal al capitolului intitulat Misiunea scoțiană în Iași, care se așază în capitala Moldovei avându-l ca asistent pe Hermann Philipp. Dacă până acum ne-am delectat cu aflarea unor lucruri noi și ne-am amuzat de observațiile și comentariile inedite ale misionarilor care ne traversau țara (care pentru orice situație întâlnită aveau la îndemână un verset și făceau asocieri neașteptate și pline de învățăminte), de acum încolo vom suferi alături de cei doi tineri nespus de îndrăzneți, dar ne vom și bucura de mici succese și încurajări care strălucesc cu atât mai tare cu cât condițiile sunt mai vitrege. Pe parcurs, la Iași vor sosi și alți oameni gata de sacrificii, printre care doctorul Mason, evreul convertit Edersheim și Catherine, soția lui Daniel Edward. Primul botez are loc după trei ani și primul convertit este Benjamin Weiss, cel care li se va alătura mai târziu în lucrarea misionară. Urmează și alte convertiri și numărul evreilor botezați ajunge la 29 de persoane. Pentru o jumătate de an William Wingate, misionar la Budapesta, se alătură și el misiunii și-l sprijină pe Daniel Edward într-o perioadă în care acesta rămăsese singur. În cele din urmă, clima aspră și drumurile impracticabile, opoziția comunității evreiești și a autorităților locale, piedici în calea funcționării școlii și mai târziu a dispensarului medical, neînțelegerile dintre membrii echipei care se destramă, două valuri ale epidemiei de holeră și mai apoi revoluția din 1848 – toate, cumulate, vor duce la închiderea misiunii din Iași, după șapte ani și jumătate.
În ultimele două capitole autorul se apleacă asupra rezultatelor misiunii, asupra destinului convertiților, al misionarilor și al liderilor cu care am făcut cunoștință pe parcursul istorisirii, după care urmează o secțiune despre misiunea pentru evrei în ziua de azi. „O mică lecție a istoriei” e subcapitolul care încheie lecțiile mari asupra cărora suntem invitați să medităm încă de la început. Începe cu „O evaluare la rece”, în care autorul nu se sfiește să scoată în evidență superficialitatea investigației celor patru membrii ai Mission of Inquiry, naționalismul și teama de tot ce este străin și nou în Moldova epocii regulamentare, greșelile Comitetului de Misiune din Scoția (care trimite tineri lipsiți de experiență și nu oferă suficientă încurajare și sprijin pe parcurs), precum și eficiența, prin comparație, a misiunii LSPCJ (Societatea Londoneză pentru Promovarea Creștinismului printre Evrei), care își începe lucrarea în Iași zece ani mai târziu. Cu toate acestea, susține autorul, impactul misiunii nu poate fi trecut cu vederea și nici contabilizat corespunzător, iar misionarii s-au dovedit a fi destoinici și oameni „de excepție” (p. 298). Aceștia sunt pomeniți multă vreme după plecarea lor din capitala Moldovei și fără îndoială că parte din sămânța semănată atunci aduce rod secerat de cei care i-au urmat. Unii dintre convertiți au avut un destin cu adevărat remarcabil, și Mihai Ciucă oferă un spațiu considerabil poveștii extraordinare a lui Mihail Vitlimescu, evreu botezat în Biserica Ortodoxă care își asumă o identitate protestantă și promovează valorile care o definesc.
Misiunea pentru evrei a Bisericii Scoției, înființată în 1838, ajunge ca în 1981 să-și redefinească relația cu evreii în termenii dialogului comunitar și nu cel al evanghelizării individuale, biserica pierzând mai apoi cu totul interesul pentru aceștia.
Interesantă este alegerea autorului de a include și povestea lui Orde Wingate, nepotul lui William Wingate, amintit mai sus. Acesta îmbrățișează o carieră militară și se dovedește deosebit de iscusit, dar cel mai important lucru: a jucat un rol crucial în crearea unui stat evreu în Palestina, însuflețindu-i și învățându-i pe evrei să lupte, considerând că aceasta este îndatorirea lui religioasă. În felul acesta, notează Mihai Ciucă, el împlinește visul rabinului Corfu, care, la rândul său, făcuse un turneu prin Valahia și Europa, simultan cu Mission of Inquiry, propovăduind că evreii trebuie să învețe să lupte pentru a putea cuceri și apăra mai apoi Țara Sfântă (p. 380). Contribuind la împlinirea acestui vis al comunităților evreiești, nepotul misionarului din Budapesta, în ciuda asumării clare a identității creștine, și-a câștigat dreptul de a fi numit Hayedid, prietenul. Povestea lui Orde, atât de neașteptată și diferită de cele de până acum, e tot despre asumarea unei misiuni și o consecință a înțelegerii locului lui Israel în planul lui Dumnezeu.[3]
Despre misiunea pentru evrei în ziua de azi, Mihai Ciucă ne spune că „în mainstream-ul protestant se consideră că evanghelizarea evreilor, așa cum a fost în mod tradițional înțeleasă, este neconformă unei teologii sănătoase”(p.381). De ce o asemenea schimbare? Punctul de cotitură l-a constituit, desigur, Holocaustul, văzut ca o culminare a aproape două milenii de persecuții suferite de evrei din partea creștinilor. Recunoașterea contribuției și responsabilității bisericii pentru cele întâmplate a fost un prim pas necesar, dar nu suficient. Tragedia fără precedent cerea o examinare critică a învățăturilor tradiționale creștine privind evreii, o reevaluare a relațiilor dintre creștini și evrei, iar acestea au influențat teologia și atitudinea față de activitatea de convertire a acestora. Nu s-a ajuns la un consens și este vorba, în principal, de trei modalități diferite de raportare la comunitatea evreiască: abandonarea prozelitismului (văzut ca o formă de antisemitism), colaborarea (cei care susțin că iudaismul e suficient pentru evrei, dar ei și creștinii au o misiune comună) și mărturia?. Părerile sunt împărțite și în ce privește felul în care trebuie făcută mărturisirea, de la o formă pasivă (cum ar fi stârnirea geloziei religioase) la cea activă (de convingere că Isus este Mesia). Misiunea pentru evrei a Bisericii Scoției, înființată în 1838, ajunge ca în 1981 să-și redefinească relația cu evreii în termenii dialogului comunitar și nu cel al evanghelizării individuale, biserica pierzând mai apoi cu totul interesul pentru aceștia (după 150 de ani de activitate).
Cum vom mărturisi unor oameni care se simt ofensați de adevărul proclamat de noi? Care este diferența dintre a împlini porunca lui Cristos de a face ucenici și încercările de prozelitism?
Cartea lui Mihai Ciucă este o poveste altfel despre misiune și misionari, una care ne oferă ocazia să analizăm mai în profunzime bagajul teologic al participanților și implicațiile convingerilor lor, concepțiile și preconcepțiile cu care au pornit la drum (cu naivitățile aferente), cauzele succeselor și eșecurilor (prin prisma valențelor „antropologice și etnologice”, p. 15), impactul pe termen lung și impulsul abandonării ulterioare a misiunii și a strategiilor inițiale. Este și o poveste în care ne reîntâlnim dureros cu viciile și moravurile pe care ne-am obișnuit să le punem în mod eronat pe seama mutațiilor operate de regimul comunist în ființa noastră națională și de care încă nu ne putem descotorosi. Apoi, este o poveste despre comunitatea evreiască a acelei perioade, care nu este lipsită de urmași în zilele noastre, oameni care păstrează multe dintre obiceiurile și tradițiile vechi de generații[4]. Este o poveste despre oameni care merg împotriva curentului: căci dincolo de istorisirea frumoasă a faptelor unor oameni dedicați înfăptuirii binelui și mărturisirii lui Cristos, autorul ne lasă să distingem semnele respingerii și urii crescânde[5], o umbră întunecată care se întinde peste lume prevestind dezastrul Holocaustului.
Cu o copertă ademenitoare și ilustrații grafice bine alese (unele desene sunt făcute chiar de Robert Murray M’Cheyne), cartea abundă de amănunte și istorisiri tangențiale pe care autorul, precum un povestitor pasionat, nu se poate abține să nu ni le dezvăluie[6]. Și spre sfârșitul lecturii suntem atât de prinși în lumea nou descoperită, încât rămânem prizonierii ei pentru multă vreme. Lucrurile ce ne-au fost făcute de cunoscut se cer asimilate și dorința noastră de a trage învățăminte pentru o mai bună mărturie în lume nu ne dă voie să uităm de relația dezastruoasă cu evreii de-a lungul veacurilor. Și nici de abandonarea lor din prezent, de către o mare parte a creștinătății.
Dar provocare cărții vizează nu doar relația cu evreii, ci și cu orice minoritate care se simte ofensată de mărturia despre Cristos: Cum ne raportăm la acești oameni? Prin excludere sau îmbrățișare? Și în ce formă? Cum vom evita pericolul binelui impus cu forța? Dar indiferența? Dar discriminarea? Cum vom mărturisi unor oameni care se simt ofensați de adevărul proclamat de noi? Care este diferența dintre a împlini porunca lui Cristos de a face ucenici și încercările de prozelitism? Iată întrebări de actualitate la care vrem să găsim răspunsuri prin care să nu repetăm greșelile lumii creștine în relația cu evreii.
Lucrarea merită citită de toți cei care suntem interesați de istoria României, de istoria bisericii și de istorie în general, de schimbul cultural și evanghelizare, de teologie și lucrarea misionară în lume, sau pur și simplu de o poveste frumoasă despre traseul unor oameni care își dedică viața unei cauze, învață din greșeli și lasă o moștenire spirituală printre ai căror beneficiari de departe ne-am putea număra și unii dintre noi.
Mihai Ciucă, Pe urmele lui Robert Murray M’Cheyne: istoricul Misiunii Scoțiene pentru evreii din Iași, Oradea, Ratio et Revelatio, 2020, p. 440, ISBN 978-606-9659-06-9.
[1] Am citit foarte multe cărți despre Holocaust și suferința evreilor din perioada Celui de-al Doilea Război Mondial, cu precădere după pelerinajul pe biciclete făcut în 2015 pe traseul Oradea-Auschwitz. Dar prea puține despre persecuțiile care au avut loc de-a lungul veacurilor, despre încercările (ortodoxe și neortodoxe) de încreștinare, despre credințele și obiceiurile diferitelor grupări evreiești. De aceea cartea lui Mihai Ciucă vine ca o completare a lecturilor mele și din multe puncte de vedere e revelatoare pentru înțelegerea celor întâmplate în secolul trecut.
[2] Un cititor atent înțelege câteva pagini mai târziu rolul acestor necazuri în decizia privind deschiderea punctului de misiune din capitala actuală a Ungariei, și deci vede mâna Providenței la lucru exact prin ceea ce la prima vedere par piedici în calea încheierii cu bine a călătoriei.
[3] Potrivit celor scrise de Mihai Ciucă, Orde moare în India în martie 1944. Dar recent am descoperit un fapt interesant, pe când lucram la traducerea cărții Sfidarea Holocaustului, de Tim Dowley, apărută în 2020 la Casa Cărții: tot în această perioadă, mai precis în aprilie 1944, Școala Comitetului Misiunii pentru evrei a Bisericii Scoției din Budapesta, unde a activat ca misionar bunicul lui Orde, este închisă ca urmare a arestării misionarei Jane Haining, după care copiii evrei adăpostiți acolo sunt împrăștiați și ascunși sub nume false. Jane Haining moare la Auschwitz pentru decizia ei de a sta alături de evreii sortiți exterminării.
[4] Adevărul e că interesul pentru carte mi-a fost stârnit încă de dinaintea apariției ei, de un articol al lui Mihai Ciucă despre filmul Unorthordox, miniseria lansată de Netflix anul trecut, în care autorul ne dezvăluise câte ceva despre comunitatea hasidică din New York care, surprinzător, își are rădăcini în Maramureșul istoric.
[5] Într-o ocazie, evreii cred că scoțienii sunt evrei deghizați, pentru că era cu totul neobișnuit ca niște creștini să le vorbească așa de frumos, op.cit., p. 168.
[6] Poate că nu ar fi stricat și includerea unui tabel cronologic, a unei hărți și a unui glosar de termeni evreiești.
Susține revista Convergențe!
Vrem să lărgim echipa și să tipărim cele mai bune materiale.


0730020283
Memorează numărul în agenda telefonului tău iar apoi folosește aplicația Revolut pentru a face o donație.
*Menționează "Donație Convergențe"

Plată cu OP
ASOCIAȚIA DECENU.EU
CUI: 37579166
NR. ÎNREG: 15/A/10.03.2017
LEI: RO21INGB0000999906900531
EUR: RO98INGB0000999906931543
SWIFT : INGBROBU