Pneuma și pneumonia

Distribuie:

O reconsiderare a relației dintre vindecarea spirituală și medicală

Când oamenii sunt bolnavi, au multe întrebări: De ce m-am îmbolnăvit? Oare Dumnezeu îmi provocă boala sau un demon? Am păcătuit? Merg la doctor sau mă rog? Boala, în special dacă este gravă, ne amenință identitatea și siguranța. Modul în care înțelegem boala ne afectează sănătatea fizică, psihică și spirituală, precum și răspunsul nostru la boală. Neînțelegerea ei poate fi costisitoare, soldată fie cu tratament incorect (de exemplu, rugăciunea atunci când este necesară și o pastilă) fie cu amplificarea suferinței (de exemplu, învinovățirea în cazul în care o boală este cauzată de factori naturali). Totuși, există multă confuzie. Oamenii limitează adesea vindecarea la corpul fizic și presupun o relație directă între boală și vindecare. Reacțiile sunt incoerente. Am văzut pacienți renunțând la Dumnezeu și la viață după ce au fost diagnosticați cu o boală terminală. Am văzut și oameni care solicită rugăciune pentru vindecare și apoi, ca și cum ar fi ceva de care să le fie rușine, merg și la doctor. Alții solicită tratament medical numai după ce rugăciunea a „eșuat” sau invers. Unul dintre pacienții mei suferea de o depresie gravă tratată cu medicamente. Ea m-a asigurat: „aici vrea Dumnezeu să fiu”. M-am întrebat de ce lua medicamente antidepresive.

Creștinii par să aibă două tipuri de răspunsuri. Unii acceptă cu stoicism că Dumnezeu are un plan tainic și se pot lăuda cu boala lor. Alții se așteaptă, într-adevăr, la o sănătate perfectă. Sunt obsedați de trupul lor, apelând întotdeauna ultima „fiță” în privința sănătății. Acest lucru poate fi socotit idolatrie. Mulți creștini par să-și asume o dihotomie între tratament medical și vindecare divină — este fie una, fie cealaltă. Unii sunt suspicioși în ceea ce privește asistența medicală profesională și pun semnul egal între știință și scientism (închinarea la știință).

Bănuiesc că o parte din această confuzie rezultă din neînțelegeri legate de natura bolii și vindecării, învățătura biblică asupra bolilor și vindecării și relația dintre știința medicală și creștinism. În acest eseu, discut aceste probleme și iau în considerare modul în care o înțelegere mai clară poate ghida abordarea noastră în vederea vindecării. Susțin că relația dintre vindecarea spirituală și medicală nu este de tipul „ori una, ori cealaltă”, ci una de tipul „și una, și cealaltă”.

În ceea ce privește terminologia, folosesc cuvintele „boală”, „maladie” și „sănătate” în sens larg. Rețineți că, deși suferința însoțește adesea boala, cele două nu sunt identice și nu mă axez pe această problemă perenă. De asemenea, îmi restrâng discuția despre creștinism la evanghelismul nord-american (foarte larg definit), iar despre medicină, la cultura occidentală. Cuvântul grecesc pneuma înseamnă respirație, vânt sau spirit și este rădăcina termenilor medicali ce se referă la plămâni, cum ar fi pneumonia, și a termenilor teologici legați de Duhul Sfânt, cum ar fi pneumatologia. Acesta oferă o ilustrare utilă a relației dintre cele două domenii.

O creație complexă

Lumea lui Dumnezeu este încântătoare, dar complicată. Sănătatea, deprecierea acesteia și redresarea sa au multiple fațete. În primul rând, nu toate bolile sunt rele și cele mai multe se vindecă spontan. Unele suferințe sunt utile. Durerea ne alertează că ceva nu este în regulă sau că avem nevoie de odihnă. Corpurile noastre vindecă mai bine infecțiile într-un mediu cald (de exemplu, febra este în general utilă). De asemenea, Dumnezeu ne-a înzestrat corpul cu capacitatea de auto-vindecare — aproximativ 90% din boli se recuperează fără ajutor din afară. Vindecarea se produce mai repede atunci când organismul este într-o stare bună de nutriție și odihnă. Medicii nu „vindecă” fracturile; doar aliniază oasele astfel încât atunci când osul nou crește, acesta să se vindece drept. Antibioticele nu vindecă țesutul afectat. În plus, medicina nu este o știință exactă și este influențată de schimbările din cercetare, cultură, economie și politică.

În al doilea rând, evoluția bolilor este complexă. Modul în care înțelegem legătura de cauzalitate afectează modul în care răspundem la evenimente și cât de mult suferim. Filosofia iluminismului, care privește lumea într-un mod simplu, funcționând asemenea unui ceas, a fost influentă. Această perspectivă nu mai este valabilă în lumina cercetării științifice contemporane1 : teoria cuantică sugerează că legătura de cauzalitate poate avea loc la distanță, iar teoria haos-complexitate ne arată că multe evenimente, în special cele biologice, depind de factori multipli care-și răspund reciproc (agenții cauzali nu pot fi determinați), și că multe evenimente care par să se producă brusc (de exemplu, înghețarea apei) sunt de fapt rezultatul unor procese graduale.

Modelul biomedical al bolilor a dominat gândirea medicală timp de 125 de ani. Aceasta se concentrează asupra proceselor patologice și tratează aspectele fizice/biologice ale bolii. De exemplu, o bacterie din plămâni cauzează pneumonie, care este tratată cu un antibiotic. Acest model „corp-mașină” este unul liniar, simplu. Cu toate acestea, știința medicală recunoaște în prezent că majoritatea bolilor sunt procese dinamice complexe; maladia observată (și probabil cauza sa imediată antecedentă) este doar rezultatul final al unei rețele de cauzare2. Chiar și genele sunt afectate de mediu. Bolile sunt imprevizibile; de exemplu, fumatul nu cauzează întotdeauna cancer. În plus, multe dintre bolile și mecanismele de tratament sunt necunoscute. Multe patologii (de exemplu, hipertensiune) apar pe un anumit interval și „diagnosticarea” este arbitrară. În plus, medicina recunoaște rolul factorilor psihosociali, cum ar fi stresul, sărăcia și efectul placebo în boală.3 Chiar și vindecarea unei boli „simple”, precum pneumonia, depinde de starea fizică și psihologică existentă a persoanei afectate.

Pe lângă cauzele multiple ale bolilor, medicina susține, de asemenea, abordări multiple ale tratamentului. Studenții mei din facultatea de medicină sugerează adesea doar tratament farmaceutic. Cu toate acestea, educarea pacienților cu privire la boala lor este la fel de importantă, ca și măsurile privind stilul de viață, cum ar fi exercițiul regulat, alimentația corectă și somnul adecvat. Când este nevoie de medicație, rețineți că pastilele sunt derivate din natură (creația lui Dumnezeu). Deoarece multe boli sunt autolimitate, medicii adoptă adesea o abordare de tip „așteaptă și ai să vezi”.

În concluzie, sănătatea și vindecarea depind de numeroși factori; aceștia interacționează și nu pot fi cunoscuți întotdeauna. Dacă luăm în considerare perspectivele biblice, putem adăuga păcatul și duhurile rele ca factori cauzatori (abordați mai jos). Păcatul poate fi atât individual, cât și colectiv (de exemplu, poluarea mediului), iar păcatul nostru poate să nu fie evident sau imediat premergători bolii (de exemplu, efectele alcoolului excesiv se pot manifesta la mult timp după ce omul renunță la băutură). Demonii pot provoca direct boli, dar cel mai des profită de păcatele oamenilor.4 Creația bună a lui Dumnezeu este complexă, dar ea a fost complicată și pătată de răzvrătirea umană și demonică.

Sănătatea și vindecarea în Biblie

Concepțiile biblice asupra sănătății sunt adesea greșit înțelese. Mai întâi, Biblia nu justifică așteptarea de a avea o stare perfectă de sănătate. Dumnezeu a spus despre creație că este „bună”, dar nu într-un sens utopic.5 Deși creația originală era nepătată de păcat, nu avem niciun motiv să presupunem că a fost lipsită de suferință. În Eden, dacă primii oameni s-ar fi urcat pe un copac și ar fi căzut, ar fi fost răniți. Psalmii atestă că boala este o experiență universală, iar Pavel învață că suferința este inevitabilă. Acest fapt rivalizează cu cultura consumistă, care pretinde o alinare instantanee a durerii, precum și cu „evanghelia prosperității”, care se așteaptă la vindecare imediată.6

În al doilea rând, oarecum paradoxal, creștinilor nu li se cere să sufere. În slujirea și învățătura sa pământească, Isus n-a susținut niciodată boala și suferința, ci a lucrat întotdeauna pentru vindecarea oamenilor. El tratează boala ca pe ceva străin, o reflectare a unei lumi sub influența păcatului și a răului.

În al treilea rând, Biblia vorbește despre vindecare ca fiind atotcuprinzătoare.7 Termenii biblici pentru boală, sănătate și vindecare reflectă amploarea înțelegerii. Vindecarea în Vechiul Testament a încorporat ideile de recuperare, restaurare, pace, iertare și eliberare. Evreii considerau că multe boli sunt „necurate”, iar cei care sufereau erau excluși din societate; prin urmare, vindecarea avea o dimensiune socială. În evanghelii, Isus vindecă indivizi, dar subliniază vindecarea lumii, aducerea luminii în întuneric, împăcarea omenirii cu Creatorul ei și învingerea răului. Termenii grecești pentru sănătate și salvare sunt strâns legați. Isus dorește ca oamenii să aibă o viață abundentă și să restaureze o astfel de viață prin îndepărtarea tuturor celor care o obstrucționează, cum ar fi boala fizică/psihică, demonizarea și excluderea socială (de exemplu, cei care sunt „necurați” au fost readuși în comunitate odată vindecați). De asemenea, Biblia îi instruiește pe ucenicii săi să se îngrijească de propria lor sănătate (de exemplu, să evite beția, Efes 5:18) și de a altora: Isus le dă ucenicilor autoritatea de a vindeca boala (Mat 10:1) și încurajează ameliorarea situației sociale (Mat 25:31–46). Dacă restricționăm conceptul de vindecare la intervenția divină directă, s-ar putea să nu putem observa lucrarea lui Dumnezeu în lume.

În al patrulea rând, Duhul Sfânt poate avea mai multe roluri în vindecare. Vindecarea medicală și spirituală nu se exclud reciproc. În calitate de creștini, avem în noi Duhul Sfânt, a cărui activitate principală este îndrumarea în tot adevărul, nu doar eliminarea suferinței. Rugăciunile noastre pentru vindecare pot cuprinde cereri de călăuzire în privința auto-îngrijiri și a deciziilor medicale, precum și de înțelepciune pentru medicii din sistemul de sănătate. Nu e nevoie de o separare categorică între natural și supranatural; Duhul Sfânt poate lucra prin mijloace „naturale” și prin oameni de alte credințe.

În concluzie, Biblia vorbește în mod larg despre sănătate și nu prezumă neapărat o stare perfectă de sănătate, dar nici una de boală. Bunăstarea fizică, mentală și spirituală este prezentă ca deziderat, dar nu este garantată. Dumnezeu vindecă prin propriile noastre trupuri, prin natură, prin cadrele medicale, prin comunități spirituale și, ocazional, prin intervenție directă.

Medicina contemporană și creștinismul

Așa cum am sugerat, și medicina, și Duhul Sfânt pot vindeca, dar cel din urmă o influențează pe cea dintâi. În primul rând, știința și credința sunt, în general, compatibile. Deși lumea antică le-a considerat întrepătrunse, revoluția științifică a dus la așa-numita „mare diviziune” între știință și religie. Din fericire, mulți cercetători doresc acum un dialog între cele două.8 Știința este o metodologie, nu o religie. Poate să explice cum, dar nu de ce. Majoritatea oamenilor de știință recunosc limitele disciplinei lor. Toți oamenii de știință, indiferent de religia lor, încearcă să înțeleagă și să dezvolte creația. Câteodată, știința și creștinismul au scopuri diferite, dar aceasta nu înseamnă că sunt rivale.

În al doilea rând, medicina și creștinismul sunt în mare măsură compatibile. După cum s-a spus, medicina se îndreaptă către un model integrator care încorporează factori psihosociali, culturali și religioși în cauzalitatea bolilor și în vindecare. Atât știința medicală, cât și Biblia consideră cauzalitatea bolilor ca fiind multifactorială și vindecarea, multidimensională. Medicina contemporană recunoaște importanta corpului, a minții și a spiritului în procesul vindecării. Într-adevăr, cercetările sugerează că meditația, participarea la serviciile religioase și rugăciunea au efecte benefice asupra sănătății. Așadar, sănătatea este privită într-un cadru mai larg — fapt care este mai aproape de concepțiile biblice. Medicina acceptă din ce în ce mai mult aspectele non-materiale, experiențiale ale vindecării. După cum Isus a vindecat prin rostirea unor cuvinte pline de autoritate, medicina recunoaște puterea de vindecare a unei simple încurajări. Am fost martora unor vindecări remarcabile, în activitatea mea de psihoterapeut, care au avut la bază în primul rând folosirea cuvintelor. În general, cred că medicina și creștinismul sunt din ce în ce mai compatibile. Cu toate acestea, creștinismul depășește gândirea medicală occidentală, în următoarele moduri: îi socotește pe toți oamenii creați după chipul lui Dumnezeu ca fiind vrednici; îi trage la răspundere pe oameni pentru acțiunile lor și pentru răspunsul lor față de Creator; și recunoaște posibilitatea interferenței spiritelor rele.

În al treilea rând, chemarea noastră creștină este să fim ispravnici ai creației și co-vindecători cu Dumnezeu. Cineva m-a întrebat odată cum pot fi medic și creștină, în același timp. Eu însă consider că acesta este un mod excelent de a înțelege creația și de a ne sluji semenii. De asemenea, am o apreciere mai bună a susținerii divine, deoarece sunt conștientă câți factori pot afecta sănătatea. Dumnezeu le poruncește urmașilor săi să „stăpânească” pământul (Gen. 1:28) și să „păzească” grădina (Gen. 2:15). Isus ne învață să îngrijim bolnavii și ne dă autoritate asupra bolii. Din punct de vedere creștin, știința este studiul ordinii create în mod divin, iar rezultatele cercetării ar trebui să fie compatibile cu perspectivele biblice. Dumnezeu ne cheamă să îl privim din postura de co-creatori: să ne îngrijim de sănătatea noastră fizică, mentală și spirituală, de sănătatea altora și a întregii creații. În concluzie, medicina și creștinismul nu sunt dihotomice; dimpotrivă, creștinilor li se poruncește să dezvolte și să îngrijească creația, precum și să fie „dimpreună lucrători” în privința restaurării sănătății.

Răspunsul și răspunderea noastră

Păcatul ne-a despărțit de Dumnezeu, de noi înșine, de alții și de toată creația. Deși Hristos a biruit păcatul, suntem răspunzători de continuarea procesului de reconciliere sau de restabilire a sănătății. În calitate de ispravnici ai creației, suntem chemați să înțelegem și să vindecăm bolile.

În primul rând, modul în care sănătatea, bolile și vindecarea creației sunt prezentate în Biblie este unul complex. Medicina recunoaște că cele mai multe afecțiuni rezultă din mai mulți factori, inclusiv interacțiunea celor psihosociali; nu putem identifica întotdeauna o cauză anume. Tratamentul medical are, de asemenea, mai multe fațete. Totodată, Biblia sugerează că boala are multiple cauze și leacuri, iar vindecarea are mai multe fațete – ea se împletește cu mântuirea, eliberarea și dreptatea socială. Întrebările care presupun o relație simplă și liniară între cauză și boală nu sunt de ajutor. Dumnezeu nu provoacă boală, deși poate să o folosească pentru dezvoltarea noastră spirituală. Chiar dacă unele suferințe sunt inevitabile, Isus își dorește întotdeauna sănătate (în sens larg) pentru urmașii săi. Nu ne place boala, iar explicațiile simpliste ne ușurează uneori suferința. Nevoia noastră umană de siguranță și control nu ar trebui să ne împiedice exactitatea în înțelegere. Nu trebuie să evităm responsabilitatea, atribuind toată boala agenților externi sau spirituali. De asemenea, ar trebui să avem grijă să nu percepem sănătatea într-un mod prea îngust sau idolatru și să ne amintim că boala nu contestă niciodată identitatea noastră în Hristos.

În al doilea rând, medicina și învățătura biblică se suprapun și interacționează în mai multe privințe. Această afirmație are noimă dacă știința este studiul creației lui Dumnezeu. Nu trebuie să existe o dihotomie între îngrijirea profesională și cea pastorală. Nu trebuie să fim puși să „alegem” între vindecarea medicală și cea spirituală. Dumnezeu vindecă în mai multe maniere: prin creație (capacitățile de auto-vindecare ale corpului și descoperirile și tehnologiile societății), prin biserică (o comunitate a îngrijirii) și prin Duhul Sfânt (lucrează mai ales prin creație și biserică, dar și direct). Reamintim că modul în care înțelegem boala și vindecarea ne afectează răspunsul la ea. Aceasta cuprinde o abordare de tip „și, și” cu privire la rugăciune, comportamente sănătoase, dar și îngrijire medicală. Trupul lui Hristos se poate angaja în educația pentru sănătate, cercetarea medicală și lucrările de vindecare.

În al treilea rând, suntem cu toții chemați să avem grijă de creația lui Dumnezeu și de făpturile Lui. Aceasta presupune și propria noastră sănătate. Când facem jogging, inhalăm pneuma proaspătă; când ne rugăm, respirăm Pneuma. Amintind relația dintre mântuire și vindecare, l-am putea parafraza pe Pavel: „…duceți până la capăt sănătatea voastră, cu frică și tremur, (…) căci Dumnezeu este cel care lucrează în voi…” (Filip. 2:12, 13). Când ne îmbolnăvim, îi putem cere lui Dumnezeu înțelepciune, întrebându-ne dacă nu cumva ar trebui să ne schimbăm comportamentul, să mărturisim vreun păcat sau să luptăm împotriva vreunui atac demonic. Dacă starea noastră necesită ajutor de specialitate, ne putem ruga pentru profesioniștii din domeniul sănătății. Isprăvnicia presupune, în același timp, și grija față de ceilalți. Trebuie să lucrăm cu Duhul Sfânt pentru a preveni boala, a atenua suferința și a grăbi vindecarea. Aceasta poate însemna să-i spunem un cuvânt bun unui prieten, să-i oferim cuiva mâncarea de care are nevoie, să ne rugăm pentru cineva sau să ne întâlnim cu cineva, pentru consiliere spirituală. Răspunderile noastre în privința vindecării depășesc cadrul strict al bisericii, cuprinzând curățarea mediului înconjurător, hrănirea celor flămânzi și îmbrăcarea celor fără haine.

E posibil ca cei bolnavi să pună întrebări, dar poate că se vor mulțumi cu răspunsuri simpliste. Relația dintre vindecarea medicală și cea spirituală poate fi armonioasă. Concepțiile despre boală sunt vaste, dar vindecarea este posibilă, ba chiar dezirabilă, din punctul de vedere al Celui care afirmă „Eu sunt Domnul, vindecătorul tău” (Exod 15:26) și care „ne mângâie în toate necazurile noastre” (2 Cor. 1:4).

Referințe bibliografice:

1. John Polkinghorne, Exploring Reality (New Haven: Yale University Press, 2005); R. J. Russell, Cosmology: From Alpha to Omega (Minneapolis: Fortress, 2008).

2. Peter V. Rabins, The Why of Things: Causality in Science, Medicine, and Life (New York: Columbia University Press, 2013).

3. Rom Harré and Fathali Moghaddam, Questioning Causality: Scientific Explorations of Cause and Consequence Across Social Contexts (Santa Barbara: ABC-CLIO, 2016).

4. E. Janet Warren, Cleansing the Cosmos: A Biblical Model for Conceptualizing and Counteracting Evil (Eugene, OR: Wipf & Stock, 2012).

5. The Hebrew word tov usually means functional goodness; Mark S. Smith, The Priestly Vision of Genesis 1 (Minneapolis: Fortress, 2010).

6. Joel James Shuman and Keith G. Meador, Heal Thyself: Spirituality, Medicine, and the Distortion of Christianity (Oxford: Oxford University Press, 2003).

7. Klaus Seybold and Ulrich B. Mueller, Sickness and Healing, trans. Douglas W. Stott (Nashville: Abingdon, 1978); Frederick J. Gaiser, Healing in the Bible (Grand Rapids: Baker Academic, 2010).

8. Ian G. Barbour, Religion and Science (San Francisco: Harper, 1997).

©Articolul a apărut ințial pe Fuller Studio. Folosit cu permisiune. Traducere de Ciprian Gheorghe-Luca.

(Photo by Anna Shvets from Pexels)

Susține revista Convergențe!
Vrem să lărgim echipa și să tipărim cele mai bune materiale.

Alege moneda

Alege suma

Doneaza prin Revolut

0730020282

Memorează numărul în agenda telefonului tău iar apoi folosește aplicația Revolut pentru a face o donație

Plată cu OP

ASOCIAȚIA DECENU.EU

CUI: 37579166

NR. ÎNREG: 15/A/10.03.2017

LEI: RO21INGB0000999906900531

EUR: RO98INGB0000999906931543

SWIFT : INGBROBU

Distribuie:
Avatar

Lasa un comentariu