Poate cea mai periculoasă idee despre tehnologie – episodul 2

Distribuie:

#2 – INDICIUL „O CĂRUŢĂ vs. UN PORSCHE”

[Citește episodul 1 aici]

… Și iată-ne în secolul XXI, când comunicăm cu viteza luminii, când putem cuprinde într-un telefon mii de biblioteci și când ne putem programa frigiderul să ne dea automat comandă de iaurt bio. Suntem înconjurați nu doar de obiecte „pasive”, precum căni, linguri și scaune, ci de sisteme de obiecte din ce în ce mai interconectate și mai interdependente. Tehnologii de stocare în cloud, motoare electrice, touchscreen-uri, rețele neuronale, algoritmi social media. Mașini inteligente, prize inteligente, ochelari inteligenți, biciclete, becuri și bideuri – toate inteligente. Suntem realmente scufundați într-un ocean de tehnologii incredibil de complexe. Și, cu toate acestea, dacă un extraterestru ar coborî pe planetă și ne-ar întreba cu glas pițigăiat (pițigăiat, pentru că așa e în toate filmele, deci așa trebuie să fie și în realitate): Hei, pământenilor, cum folosiți toată acestă rețea de lucruri din jurul vostru? Noi am răspunde fără ezitare: Măi, Alien, uite care e treaba – pentru noi, toate ăstea sunt așa, caun cuțit. Ca o… brișcă, ai înțeles? Do you understand? Capisci? Iar extraterestrului nu i-ar mai rămâne decât să se scarpine nedumerit între antene.

Cu alte cuvinte, suntem siguri că metafora cuțitului (despre care am vorbit în primul episod și pe care o folosim întotdeauna pentru a ilustra ideea că tehnologia e neutră) este adecvată pentru explica hipercomplexitatea tehnologică a zilelor noastre?

Dar metaforele nu sunt și nu trebuie să fie doar obiectul de studiu al filologilor și posibil subiect la română la BAC. Metaforele, spune Neil Postman, sunt însăși interfața noastră cu lumea.

Stop. Numai ce-am scris „metaforă”. Dar metaforele nu sunt și nu trebuie să fie doar obiectul de studiu al filologilor și posibil subiect la română la BAC. Metaforele, spune Neil Postman, sunt însăși interfața noastră cu lumea: „media-metaforele noastre clasifică lumea pentru noi, o împart, o încadrează, o lărgesc, o reduc, o colorează, pledează despre cum este lumea1. Indiferent dacă credem că „mintea e ca o foaie de hârtie”, că „lumea-ntreagă e o scenă”, că trăim în „cartea vieții” sau că „Dumnezeu este un bătrân înțelept”2, un lucru e sigur: metaforele nu sunt unelte perceptive neutre:

Orice metaforă este în același timp un mod de a vedea și un mod de a nu vedea. […] Orientându-ne viața și alegerile spre o metaforă sau alta, conștient sau nu, noi acționăm spre crearea unui tip de lume”, scrie Daniel Rigney în The Metaphorical Society.3 Astfel, o metaforă inadecvată e (ca să folosesc o metaforă) o busolă dereglată care nu numai că nu îți arată corect nordul, dar te și derutează mai tare, rătăcindu-te prin hățișurile cunoașterii.

Orice metaforă este în același timp un mod de a vedea și un mod de a nu vedea. […] Orientându-ne viața și alegerile spre o metaforă sau alta, conștient sau nu, noi acționăm spre crearea unui tip de lume. – Daniel Rigney

Ei bine, am bănuiala că, folosindu-ne de această metaforă ridicol de simplistă a cuțitului pentru a exprima sistemul tehnologic, încercăm să cuprindem lumea prin vizorul strâmt și meschin al ușii de la apartament. Această reducere la cel mai mic multiplu comun al discursului tehnologic ne ajută să pierdem din vedere o întreagă serie de nuanțe și distincții. Iar una dintre acestea ar fi distincția fundamentală dintre unelte și mașinării.

Ca să ne fie mai limpede, să lăsăm puțin deoparte exemplul punctual cu cuțitul și să apelăm la o altă tehnologie la fel de „învechită”:

Deși e greu de stabilit cu precizie diferența dintre unelte și mașinării, cu toții putem intui într-o mare măsură că o căruță e o unealtă, dar un Porsche care depășește în trombă sus-numita căruță este totuși cu mult mai mult decât o unealtă; e o mașină(rie). Poate că diferența esențială dintre unelte și mașinării ține de complexitatea procesului de proiectare, a celui de fabricație4 sau al mentenanței și degradării. De faptul că, pentru a obține un Porsche, ai nevoie de sute de procese extrem de precise și de specializate, de la mineritul pentru materiile prime în toate colțurile lumii, până la ultimul polish cu cosmetice auto dedicate, pe când pentru o căruță de lemn ai nevoie de ceva lemn, mâini dibace și de vreo două-trei… unelte. Porsche e alcătuită, cam ca orice automobil, din vreo 30.000 de piese, căruța, din câteva zeci sau puțin peste o sută. Porsche e produsul unui colos industrial, căruța e produsul unui nene priceput. Și nu în cele din urmă, Porsche are câteva sute de cai-putere, iar căruța, în general unu-doi cai vii și de obicei frumoși.

Tehnica se referă la producerea unor unicate, în vreme ce tehnologia conotează o multiplicitate a producției. Astfel, un obiect poate fi tehnic fezabil, dar nu și tehnologic fezabil – poate fi manufacturat, dar nu poate fi produs în serie

Carl Mitcham lămurește lucrurile astfel: uneltele, sau instrumentele de mână, tind să dea naștere tehnicilor (în care central este omul), în vreme ce mașinile dau naștere tehnologiilor (în care centrale sunt tehnologiile, nu omul). Pe cale de consecință, tehnica se referă la producerea unor unicate, în vreme ce tehnologia conotează o multiplicitate a producției. Astfel, un obiect poate fi tehnic fezabil, dar nu și tehnologic fezabil – poate fi manufacturat, dar nu poate fi produs în serie5. Tehnicile se preocupă mai mult de antrenarea corpului și minții; tehnologia, de lucruri exterioare și de manipularea lor rațională. Tehnicile implică o componentă profund nerațională (sau, mai bine spus, neraționalizată), bazându-se mai mult pe intuiție decât pe o gândire discursivă.6 Tehnologiile tradiționale sau premoderne rareori pun accentul pe eficiența operării, nu doar pentru că rareori există o metodă pentru calculul eficienței în mod sistematic, dar și pentru că activitatea tehnică este văzută ca având o valoare inerentă.7

Diferențele dintre unelte și mașinării nu țin doar de „esențe”, ci și de efecte – automobilul a reconfigurat radical orașele, percepția asupra distanței și vitezei8, ideea de confort, ideea de statut9 și condiția fizică generală a oamenilor. În aceste condiții, nimeni nu poate afirma serios că Porsche-ul e doar o căruță mai rapidă10.

Și totuși, atunci când vorbim despre tehnologie în general, suntem tentați să parcăm căruța și Porsche în același garaj, ca și cum ar fi în principiu cam același lucru.

Dinamica Porsche vs. căruță are numeroase variațiuni: nimeni nu crede, de fapt, că racheta ar fi doar o suliță cu rază mai mare de acțiune, Mac-ul doar un abac un pic mai sofisticat, sau plita cu inducție, doar un ceaun de fontă un pic tunat. Nimănui nu i-a trecut vreodată prin cap că LED-ul ar fi o lumânare cu durată de viață mai mare, iar asta o știe orice băbuță care își pomenește morții: LED-ul e semnul unei eternități electrice, deci sigur nu al unei existențe pământești care trece „precum se stinge fumul, precum se topește ceara de la fața focului”. Iar drujba, denumită naiv „fierăstrău cu lanț”, nu e doar un fierăstrău mai zgomotos, e semnul dominației mecanice absolute asupra naturii, al eficienței indiferente și al uitării morții – noi condiții aduse de tehnologia avansată, în care, previzibil, niciun tăietor nu mai are de ce să se roage ori să își ceară iertare copacului înainte de a-l sacrifica.

Tehnologii ale simulării (inteligență artificială, machine learning & co.), ale comunicării, spectacolului sau consumului – uluitoare, complexe și incomprehensibile pentru cei mai mulți dintre noi – nu se integrează în realitate, precum uneltele simple, ci creează ele însele realitatea.

Și cu toate astea, din nu știu ce confort mental, din nu știu ce inerție epistemologică ne-am obișnuim să definim toată rețeaua asta încâlcită de mașinării, semne și sensuri, printr-un ticălos de cuțit…

Ar mai fi de punctat un ultim aspect cu privire la raportul unelte – mașinării și de ce nu este inteligent să le definim pe unele prin altele. Dacă, în trecut, uneltele care ne-au extins corpul – cuțit, ciocan, topor etc. – nu ne-au transformat instant și radical la nivel cognitiv, nu același lucru s-ar putea spune despre tehnologiile de azi, care ne reconfigurează total, într-un ritm draconic, mintea11. Tehnologii ale simulării (inteligență artificială, machine learning & co.), ale comunicării, spectacolului sau consumului – uluitoare, complexe și incomprehensibile pentru cei mai mulți dintre noi – care nu se integrează în realitate, precum uneltele simple, ci creează ele însele realitatea. Aceasta este o mutație atât de mare, încât suntem incapabili să mai percepem că trăim în această realitate cu semn schimbat, despre care Rachel Schutt, expert statistician la Google Research, afirmă: „Modelele (statistice) nu doar că prezic, dar pot face lucrurile să aibă loc. Acest fapt nu se discută în general în domeniul nostru”. „E ușor să lași simularea să te manipuleze în loc să o manipulezi tu pe ea12, confirmă un student al celebrei profesoare de la MIT, Sherry Turkle.

Eu, unul, nu văd nimic neutru aici. Cuțitul neutralității tehnologice – unealta metaforică prin care ne chinuim să înțelegem lumea – e bont și ruginit. Handle with care…

[Următorul episod va conține mulți M: Mașinării, Metafore, Media, Minte. Şi un ins ciudat cu un selfie-stick.]

Vezi și alte articole pe tema Cu fața lipită de ecrane

Foto: ©Răzvan Mincu

1 Neil Postman, Distracția care ne omoară. Discursul public în epoca televizorului, Anacronic, 2016, pp. 26 – 27

2 Neil Postman, Distracția…, p. 31

3 Daniel Rigney, The Metaphorical Society. An Invitation to Social Theory, Rowan & Littlefield Pubs., 2001, p. viii

4 Desigur, putem găsi ușor câteva exemple care fac ca această distincție să pară ambiguă. Bicicleta, în simplitatea ei (mă rog, simplitatea designului la care s-a ajuns abia prin 1886, după vreo 60 de ani de rafinare), pare a fi o unealtă, pentru că e acționată de forța utilizatorului, însă procesul ei de fabricare e unul suficient de complex pentru a o considera o mașinărie. Sunt tentat să cred că pistoalele cu încărcare manuală și produse manual, de la chinezi la mongoli și arabi, pot fi luate drept unelte, dar nu și proto-mitraliera din anii 1860, a lui Richard Gatling. Iar Lewis Mumford povestește preț de aproape 900 de pagini despre „mitul mașinii” referindu-se, printre multe altele, la piramidele egiptene, prototipuri ale complexității industriale.

5 Sau poate fi, dar cu prețul unui simulacru industrial de proporții – un exemplu la îndemână ar fi ceramica de Horezu importată azi masiv din China și de aiurea și vândută la Horezu sub numele de… „ceramică de Horezu”.

6 Carl Mitcham, Thinking through Technology: The Path between Engineering and Philosophy, University of Chicago Press, 1994, p. 236

7 Mitcham, p. 259. Mai am o bănuială: s-ar putea ca ideea neutralității tehnologice să poată fi gândită doar în condițiile în care acordăm valoare eficienței. Iar eficienți nu putem fi decât atunci când ceea ce facem nu mai are o valoare inerentă, când contează doar produsul finit, când renunțăm la savoarea înverșunată a procesului creator pentru a ne îmbăta doar cu satisfacția searbădă a rezultatului. Asta la nivel personal. Iar la nivel de societate, poate că prețul necesar al eficienței ridicate la rang de valoare supremă să fie deruta vocațională și pierderea sensului transcendent al vieții (cu nevroze și depresie, all inclusive).

8 Read Schuchardt, Understading Road Rage

9 McLuhan vede automobilul ca fiind „cel mai important nivelator al spațiului fizic și al diferențierii sociale”. Vezi Marshall McLuhan, Să înțelegem media. Extensiile omului, cap. 22: Automobilul: Mireasa mecanică, Curtea Veche, 2011. Pentru o discuție despre efectele roții, vezi cap. 19 al aceleiași lucrări.

10Ești nebun dacă îți închipui că născocirea asta nebună a ta pe care îți pierzi atâta timp va înlocui vreodată calul” – așa i se adresează prin anii 1890, în SUA, un bancher lui Alexander Winton, cel care a vândut prima mașină autopropulsată în SUA, devenit după aceea figură legendară a pionieratului auto.  De partea cealaltă a lumii, Ilf și Petrov au scris pagini savuroase despre introducerea automobilului în URSS – vezi cap. „Pietonul trebuie iubit” în Ilf și Petrov, 1001 de zile sau Noua Şeherezadă, Polirom, 2013

11 Există o diferență între folosirea mașinii pentru extinderea capacităților umane, și folosirea ei pentru a contracta, elimina sau înlocui funcții umane” – Lewis Mumford, The Myth of the Machine, vol. II – The Pentagon of Power, p. 195

12 Citate în Doug Hill, Not So Fast. Thinking Twice about Technology, University of Georgia Press, 2016, p. 118

Distribuie:
Silviu Man

1 comentariu

Lasa un comentariu