Poate cea mai periculoasă idee despre tehnologie – episodul 3

Share:

#3 – INDICIUL CU TREI „M”

[Citește aici episodul 1 și episodul 2]

În episodul trecut m-am tot căznit să „demonstrez” că ceea ne face să credem că tehnologia este neutră este de fapt o metaforă nepotrivită, care sună cam așa: „tehnologia e ca un cuțit, depinde doar de noi ce sau pe cine vom tăia”. Și mai spuneam că din cauza acestei metafore nepotrivite, ratăm distincții fundamentale, precum cea dintre unelte și mașinării. S-ar putea pune întrebarea – ei și, până la urmă, unde e problema? E plină lumea de definiții imprecise. Dar mie îmi pare că definiția asta e nu e doar puțintel imprecisă, ci ne trimite cu totul în afara orbitei și ne lasă să plutim în derivă prin spațiul cosmic.

Voi ați avea încredere într-un biolog care ar vrea să demonstreze că tigrul bengalez e tot ca un fel de euglenă verde, doar că puțin mai evoluată?

Să o luăm altfel, mai la firul ierbii – voi ați avea încredere într-un biolog care ar vrea să demonstreze că tigrul bengalez e tot ca un fel de euglenă verde, doar că puțin mai evoluată?1 Probabil că nu. Pentru că problema nu este doar confuzia în sine, ci faptul că acest biolog va încerca să înțeleagă tigrul prin euglenă, astfel că nu va pricepe absolut nimic din anatomia, fiziologia, comportamentul, necesitățile și mediul de viață ale tigrului (ceea ce, mă rog, nu-l va împiedica neapărat să fie mândru de teoria lui originală și eventual să aibă o carieră științifică încununată de succes).

Uite, apropos de biologie, o chestiune interesantă:

Câtă vreme omenirea a creat „simple” unelte, natura a avut ultimul cuvânt. Odată cu revoluția industrială, a mașinăriilor, am început să devenim realmente stăpâni – pe uscat, în ape, sub ape, în aer și dincolo de aer, iar „echilibrul puterii s-a mutat decisiv de la natură la omenire2. Iar unul dintre teritoriile tainice pe care uneltele l-au ocolit în trecutul îndepărtat, mașinăriile l-au tatonat vreo două secole, îl cucerește astăzi Leviatanul digital: este vorba de propria biologie, de intimitatea materială a ființei noastre. Dar atunci când tehnologiile ajung să pătrundă în astfel de teritorii extrem de subtile și de profund legate de identitatea noastră, le mai putem numi, atât de simplu și inofensiv, „unelte”? Mai există vreo legătură relevantă sau vreo continuitate între cuțit ori bisturiu și tehnologia supersofisticată de care se folosește, de exemplu, faimosul biochimist Craig Venter, care afirma în 2008:

În ultimii 15 ani, am digitalizat biologia. Atunci când am decodat genomul, inclusiv secvențierea genomului uman, am trecut de la ceea ce considerăm lumea analogă a biologiei la lumea digitală a computerului. Acum, pentru prima oară, putem să o luăm în direcția cealaltă. Prin genomica sintetică și biologia sintetică, pornim de la această pură lume digitală”?

Pentru prima oară, în direcția cealaltă…” Spre deosebire de noi, care băgăm mâna în foc că omenirea merge doar înainte și că „nimic nou sub soare”, Venter știe bine că nu există niciun precedent la ceea ce se petrece acum în Olimpul tehnologic. Și asta, în paranteză fie spus, pare să îi placă la nebunie.

Mintea și Mașina se reflectă una pe alta întru Metaforă.

Cred însă că tulburătoarei lui afirmații îi lipsește un element esențial. Putem vedea epava unui avion prăbușit, dar nu vom înțelege de ce s-a prăbușit până când nu vom decoda cutia neagră. Iar în cutia neagră a acestui naufragiu epistemic, Venter a înscris următorul mesaj obscur: „Viața este o mașinărie [life is machinery]. Viața devine o formă de tehnologie pe măsură ce învățăm să o manipulăm și să o reproducem.” 3

Ați remarcat, sper, metafora. Viața e mașinărie. Din asta trebuie să înțelegem că viața e ca o unealtă. Ca un cuțit. Adică viața e neutră. Adică nu are o valoare în sine, adică poate fi manipulată în orice fel, așa cum se și procedează, mai pe ascuns, mai la vedere, în industria genetică4. Nu-i așa că simțiți un fior discret pe șira spinării?

*
Pentru că viața e mașinărie, pentru prima oară, putem să o luăm în direcția cealaltă…”.

Ce este de reținut în exemplul lui Craig Venter este că tehnologia avansată ne modifică prin metaforă5 percepția asupra corpului, a vieții și a lumii.

La asta să adăugăm ce știm din celebra lucrare The Origins of Consciousness in the Breakdown of the Bicameral Mind, a psihologului Julian Jaynes, anume că metafora este o extensie a conștiinței noastre.6

Și ceea ce știm din primul episod, uneltele sunt extensii ale corpurilor noastre.

Acum, știu că lucrurile par să se complice puțin, dar nu adormiți, nu deschideți whatsapp-ul și mai ales nu deznădăjduiți. Dacă punem cap la cap cele trei fraze de mai sus, ele par să se focalizeze într-o perspectivă complet diferită asupra tehnologiei. Rezultatul nu e genul de frază pe care să o pui pe un fundal colorat și să rupi facebookul cu ea, și nu o poți folosi la flirtat decât dacă ești extrem de pedant (cel mult poate fi imprimată pe un tricou, musai însoțită de o poză). Dar e un adevăr incandescent, intuit ireproșabil de Marshall și Eric McLuhan:

(…) fiecare dintre artefactele omului este de fapt un fel de cuvânt, o metaforă care traduce experiența dintr-o formă în alta.7 […] Toate artefactele umane sunt rostiri umane, sunt exteriorizările noastre și, prin aceasta, sunt entități lingvistice și retorice. În același timp, etimologia tuturor tehnologiilor umane este de găsit în însuși trupul omenesc: ele sunt dispozitive prostetice, mutații, metafore ale trupului și ale părților lui.”8

Minte – Metaforă – Mașină. Aici, în „perimetrul” acestui triunghi alcătuit parcă nu din linii, ci din răsfrângeri și ecouri, aici pare să fie cheia înțelegerii relației noastre cu tehnologia. Mintea și Mașina se reflectă una pe alta întru Metaforă. Din cauza asta ne este atât de la îndemână să vedem lumea prin tehnologie. Și poate tot din cauza aceasta tratăm tehnologiile ca și cum ar fi oameni adevărați, atribuindu-le caracteristici umane.9

Tehnologia-metaforă nu este doar un mediator neutru între noi și natură, între noi și semeni, între noi și noi înșine, ci o mare lentilă prin care percepem natura, oamenii și pe noi înșine.

Poate v-am amețit puțin; n-am vrut, îmi cer scuze public. Încercam doar să arăt că treaba cu tehnologia e nițel mai complicată decât refrenul comod cu „uneltele sunt neutre ș.a.m.d.”. Uite, ca să putem digera mai ușor tot acest amalgam de sensuri noi, să dăm un exemplu. Exemplul nu e perfect, dar măcar e cunoscut de toată lumea: Turistul cu selfie-stick. Să-i dăm un nume turistului, un nume simplu, ușor de reținut; să-i zicem, de pildă, Narcis Tijă.

Tehnologia-metaforă nu este doar un mediator neutru între noi și natură, între noi și semeni, între noi și noi înșine, ci o mare lentilă prin care percepem natura, oamenii și pe noi înșine.

L-am văzut cu toții pe Narcis Tijă, fiindcă Narcis Tijă e peste tot: fie la Luvru, fie la Turnul din Pisa, fie pe vârful muntelui, și aș putea să fac pariu că niște scafandri amatori se îmbibă chiar în această clipă cu selfie-uri pe sub mări și oceane. Pentru că, da, piața oferă selfie-stickuri impermeabile, la prețuri accesibile, pentru cei care cred că e musai să-și facă un selfică cu guvizii în timp ce au un ditamai tubul înfipt în gură și ochii bulbucați dinapoia ochelarilor.

Oriunde ar fi, Narcis Tijă – omul cu selfie-stick, are un singur scop – să caute unghiul perfect cu tot atâta concentrare cu care fântânarii de altădată vor fi căutat apă cu nuiaua de alun, și apoi să zâmbească tâmpițel la obiectiv. Când îl vedem proptindu-și cu gesturi naturale bățul fotografic către cer, e limpede că selfie-stick-ul e extensia mâinii, ochilor și creierului său, iar funcția de sharing integrată e o extensie a vocii sale – „hei, sunt aici, la Cascada Peștelui Afumat din Luțk, Ucraina. Nu-i așa că-s cool? Nu-i așa că-s fericit?”

Prin simbioza cu „unealta” sa, raportul său cu mediul înconjurător se alterează: natura devine interesantă doar în măsura în care e fotografiabilă, doar în măsura în care poate prezenta un anumit nivel de seducție imagistică, care se va traduce ulterior într-un număr cât mai consistent de like-uri și share-uri și „xoxoxo”-uri (adică pupici virtuali, neinițiaților!). Cum selfie-stickul nu e făcut pentru înregistrat greieri și adulmecat izuri, Narcis Tijă ignoră tot ceea ce nu ține de vizual. Iar din toată splendoarea naturii, nu rămâne decât un decor spectaculos în care se ițește, ca o perlă a disproporției și nefirescului, țeasta unui personaj care își arată dinții sau îți țuguiază buzele la aparat.

În ciuda mimicii atent studiate, corpul lui Narcis Tijă rămâne un fel de rămășiță pământească părăsită de conștiința sa care tocmai s-a înălțat la Cloud – integrându-l în fluxul digital și văduvindu-l de ritmul natural. Cu câteva mișcări simple, ridicându-și selfie-stickul ca pe un sceptru, omulețul nostru jovial devine atotprezent în micul lui univers virtual – e un mic zeu în sandale care merită să îi aduci jertfă de like&share. Ca orice zeu, e centrul universului. Ca orice zeu, e dincolo de materie – instrumentul său complex îi facilitează o experiență de deztrupare, aducându-l în starea de a fi prezent mai mult în altă parte decât acolo unde îi e corpul.

Minte – Metaforă – Mașină. Aici, în «perimetrul» acestui triunghi alcătuit parcă nu din linii, ci din răsfrângeri și ecouri, aici pare să fie cheia înțelegerii relației noastre cu tehnologia.

Iar când într-un „obiectiv turistic de neratat” se adună mai mulți Narciși Tijă (sau Tije?), situația devine și mai inedită, deoarece putem contempla, în premieră în istoria omenirii, o comunitate cu zero interacțiune: un amalgam de oameni ale căror corpuri stau împreună și fac același gest, în vreme ce mințile se împrăștie în direcții complet diferite. La întoarcerea din vacanță, toți acești oameni cu comportament identic vor fi adunat câteva sute ori mii de poze în esență identice. Ironic, aceste poze identice se numesc selfie, de la self, adică fix ceea ce ar trebui să fie unic și irepetabil. Individ ⇄ indi – vid.

Narcis Tijă e absentul profesionist: el nu caută să se lase pătruns de atmosfera locului, să se oprească pentru a se acorda cu pulsul naturii, să tacă pentru a auzi zumzetele (și, firește, pentru a se auzi pe sine). El preferă tihnei armonioase din jur sincopele precipitate ale bombardamentului digital. El nu aparține decât formal locului fizic în care se află. Prin harnașamentul digital pe care îl poartă, el e turist – adică outsider, străin, extra-terestru – dar nu călător, și prin asta, în chip straniu, reușește să nu plece nicăieri, deși la domiciliu nu e de găsit. Nu, Narcis n-a plecat nicăieri, doar s-a plimbat puțin printr-un decor 3D la câteva mii de kilometri distanță, uitându-se într-o oglindă. Narcis se de-plasează.

Mintea lui se adaptează docilă la cerințele selfie-stick-ului: el devine un automat de fotografii, o mașinărie indiferentă care produce, sortează și distribuie marfa vizuală. El devine metafora care traduce peisajul natural în tablou artificial. Și, desigur, pozele lui fac mai mult decât o mie de cuvinte. Iar cuvintele lui au #supermulte #hashtaguri #gen #instacool #feelingblessed #lifeisbeautiful #onlygoodvibes #și #alte #mesaje #siropoase #până #la #diabet #.

Pentru moment, să-i dăm pace amicului Narcis. Un lucru e de reținut din acest episod: dacă tehnologiile sunt metafore, iar metaforele sunt unelte ale minții noastre, nu văd unde în acest triunghi Minte – Metaforă – Mașină s-ar putea situa ideea de neutralitate tehnologică, pe care o ținem strâns în mână, precum își ține Narcis Tijă selfie-stick-ul când își face poze cu guvizii pe fundul mării.

Vezi și alte articole pe tema Cu fața lipită de ecrane

[În episodul următor, vom încerca să deslușim cine se află la capătul celălalt al selfie-stickului – capăt care se întinde până departe, în regiunea cu cea mai mare producție de metafore tehnologice la hectar. Cu alte cuvinte, vom face o plimbare prin Silicon Valley & împrejurimi. Nu vă uitați crema cu protecție UV.]

1 Tind să cred că faptul că putem face atât de ușor analogia între unelte străvechi și tehnologii ultraperformante presupune că noi credem a priori într-o evoluție liniară a tehnologiei de-a lungul istoriei. Ceea ce este fals, însă spune ceva despre modul în care ne remodelăm trecutul în lumina prezentuluiNu sunt sigur, dar e posibil ca această credință că tehnologia s-a dezvoltat liniar să fie rezultatul proiecției teoriei evoluționismului biologic asupra istoriei tehnologiei. Un subiect care merită o cercetare mai aprofundată.

2 Eric Katz, Andrew Light, William Thompson – The Modern Predicament, în Controlling Technology: Contemporary Issues, Prometheus, 2003

3 Citat în Doug Hill, Not So Fast: Thinking Twice about Technology, University of Georgia Press, 2016, p. 117

5 Venter afirmă în altă parte că „viața este un sistem de software ADN”.

7 Marshall și Eric McLuhan, Laws of Media: The New Science, University of Toronto Press, 1992, p. 3

8 Ibidem, p. 128

9 Doi profesori de comunicare de la Universitatea Stanford, Byron Reeves și Clifford Nass au realizat în 1996 o cercetare asupra modului în care oamenii interacționează cu tehnologia. Una dintre cele mai stupefiante concluzii la care au ajuns este că toți oamenii răspund în mod social și natural la media, automat și inconștient, indiferent de experiență, nivel de educație, vârstă, expertiză tehnologică sau cultură. The Media Equation: How People Treat Computers, Television, and New Media Like Real People and Places, Center for Study of Language and Information, 2003.

Photo by Paul Neil on Unsplash

Susține revista Convergențe!
Vrem să lărgim echipa și să tipărim cele mai bune materiale.

Alege moneda

Alege suma

Doneaza prin Revolut

0730020283

Memorează numărul în agenda telefonului tău iar apoi folosește aplicația Revolut pentru a face o donație.
*Menționează "Donație Convergențe"

Plată cu OP

ASOCIAȚIA DECENU.EU

CUI: 37579166

NR. ÎNREG: 15/A/10.03.2017

LEI: RO21INGB0000999906900531

EUR: RO98INGB0000999906931543

SWIFT : INGBROBU

Share:

2 comments

Leave a reply