Politica în stilul Netflix

Distribuie:

Când statul are legi nedrepte, toată lumea suferă. Când avem legi bune, e setat cadrul ca oamenii buni să prospere, dacă ei își doresc acest lucru. Evident sunt multe pericole și neajunsuri atunci când creștinii se implică în politică, dar oare ar trebui să stea pe margine și să cedeze responsabilitatea setării cadrului legal celor care nu le împărtășesc worldview-ul?

Când statul are legi nedrepte, toată lumea suferă. Când avem legi bune, e setat cadrul ca oamenii buni să prospere, dacă ei își doresc acest lucru.

Atât politicianul cât și inginerul sau profesorul creează un cadru în care oamenii să trăiască și generează structuri care dezvoltă sau suprimă creativitatea, sănătatea emoțională și chiar pe cea fizică. Nu există cu adevărat separare între religie și politică, singura întrebare este ce fel de idei „religioase” vor influența politica. Orice politică publică, orice inițiativă legislativă are la bază, asumat sau neasumat un anumit răspuns la întrebările fundamentale ale vieții: ce este omul, care e sensul vieții, care e problema omului etc. Retragerea creștinilor din politică, de altfel ca și retragerea creștinilor din arhitectură sau orice alt domeniu, nu lasă un spațiu gol, ci unul colonizat de alte „religii”, seculare sau nu.

Problema, din punctul meu de vedere, nu este dacă, ci cum ar trebui să se implice creștinii în politică. Am văzut un tip de implicare în politică a creștinului la mult-discutatul referendum pentru familie cu rezultatul pe care îl știm. Paradoxal, societatea ne-a făcut un serviciu aplicându-ne dușul rece. Pe de o parte, pentru că ne-a arătat unde se situează exact interesul ei față de tema propusă, pe de altă parte, pentru că un rezultat invers decât cel obținut ne-ar fi ținut mai departe orbi la cel de-al doilea mod de a face politică, mult mai eficient dar și mai puțin vizibil: politica Netflix. În timp ce creștinii se concentrează să schimbe legi, Netflix schimbă inimi. E foarte greu să găsești un serial care să spună o poveste bună în care nu există un cuplu de același sex, care eventual s-a căsătorit sau este împiedicat să se iubească de personajele negative. Ghiciți în ce rol e distribuită Biserica!

Nu există cu adevărat separare între religie și politică, singura întrebare este ce fel de idei „religioase” vor influența politica.

Nimeni nu se așază în fața ecranului cu intenția să hotărască ce părere are despre căsătoriile dintre persoanele de același sex, dar mai devreme sau mai târziu se va ridica din fața ecranului cu o părere, eventual chiar în jurul vârstei la care poate să și voteze. Și asta în timp ce părinții sunt ocupați cu schimbarea legilor.

Nu poți răspunde la o poveste bună cu legi seci, nu poți schimba inimi prin decizii ale Curții Constituționale. Singurul mod în care se poate răspunde politicii de tip Netflix este să spui o poveste mai bună. E greu să faci concurență unui gigant ale cărui buget pune în dificultate la ora actuală Hollywood-ul, dar lupta nu e atât de inegală pe cât pare. Și familiile în care cresc copiii noștri spun o poveste și pentru primii ani din viața lor avem exclusivitate, ceea ce nu e puțin lucru.

În timp ce creștinii se concentrează să schimbe legi, Netflix schimbă inimi.

Dați-ne un copil în grijă în primii șapte ani de viață și vă vom da înapoi omul care va fi pentru restul vieții”, ar fi spus fondatorul ordinului iezuiților. În citatul acesta atribuit lui Ignațiu de Loyola, cel mai probabil de către Voltaire, putem descifra teama lui Voltaire de influența pe care ar avea-o membrii ordinului asupra minților în perioada de formare, teamă care reverberează în prezent în recenta decizie a Franței de a face învățământul obligatoriu de la vârsta de 3 ani.

Stau de vorbă aproape zilnic cu studenți sau elevi și, din conversațiile cu ei, remarc influența enormă pe care o au în formarea valorilor acestora atât părinții, cât și bunicii. Cu alte cuvinte, cei șapte ani de acasă sau câți au mai rămas acum.

Am două exemple grăitoare despre cum creștinul poate să aibă o influență în viața publică printr-o abordare de tip Netflix.

Nu poți răspunde la o poveste bună cu legi seci, nu poți schimba inimi prin decizii ale Curții Constituționale. Singurul mod în care se poate răspunde politicii de tip Netflix este să spui o poveste mai bună.

Primul vine chiar de la Netflix. Am văzut primele 3 sezoane din The Good Place, un serial care aduce în discuție ce se întâmplă după moarte. Este în același timp o discuție filosofică despre moralitate și etică. Deși cele două aspecte sunt importante, m-am uitat la serial în primul rând pentru că e o comedie bună. Nu o recomand dacă aveți toleranță mică la semi-injurături și la aluzii sexuale. În timp ce râzi și te conectezi cu personajele, te gândești la viață după moarte, etică și Dumnezeu. Ceea ce nu e puțin lucru pentru un orășean activ care rareori are ocazia să se oprească și să mediteze la cele de mai sus. Vorba unui student: în drumul dinspre școală spre casă nu e nimic care să îmi amintească faptul că trăiesc într-o țară creștină, noroc că-și mai face câte cineva cruce.

Al doilea exemplu mi-a fost semnalat de o prietenă de familie care e învățătoare. Deși nu a citit niciodată Biblia, ne-a sunat acum câțiva ani să ne invite la Satul Biblic, o inițiativă a organizației AMICUS prin care s-a reconstruit în perioada Săptămânii Altfel, într-unul din parcurile bucureștene, ceva din atmosfera unui sat din Palestina: cu atelier de tâmplărie la care copii puteau folosi o rindea, cu atelier de olărit, cu sinagogă etc. Părinții și învățătorii își duceau copiii acolo, nu pentru că era biblic, ci pentru că era util – copiii făceau ceva interesant, adulții primeau răspunsul la întrebarea presantă: unde îi mai duc eu pe copii astăzi? Și deși mergeau acolo pentru că le era util, inițiativa l-a adus pe Dumnezeu în conversațiile bucureștenilor mai frumos și mai lin decât orice referendum pentru familie.

Stau de vorbă aproape zilnic cu studenți sau elevi și, din conversațiile cu ei, remarc influența enormă pe care o au în formarea valorilor acestora atât părinții, cât și bunicii.

În ambele cazuri, oamenii care au participat, în timp ce primeau ceva ce își doreau: o poveste bună, o zi cu copiii în aer liber; primeau și ceea ce nu știau neapărat că au nevoie: o conversație despre întrebările fundamentale ale vieții.

Cum ar fi dacă am gândi implicarea în politică în același mod? Oamenii să se alăture inițiativelor propuse de creștini nu pentru că sunt „creștine”, ci pentru că sunt bune pentru ei. Pentru binele comun al societății.

Mi-ar plăcea să văd inițiative propuse de creștini care să vizeze, de exemplu, reducerea copiatului la lucrări și teze. Ar fi o temă pe care câțiva dintre prietenii mei atei ar susține-o fără probleme.

Cum ar fi, de exemplu, dacă bisericile din mediul rural și din orașele mici ar crea biblioteci unde părinții să găsească cărți bune pe care să le citească celor mici înainte de culcare și care în timp ar putea să înlocuiască măcar o parte din zi atotputernicul smartphone.

Circula pe vremuri o glumă care, între timp, a cam răsuflat, dar tot merită repovestită pentru tâlc. Învățătoarea îi întreabă pe copii ce fapte bune au făcut în ultima vreme. Ionel ridică mâna și povestește că a ajutat o bătrâna să treacă strada. Costel ridică și el mâna și povestește că l-a ajutat pe Ionel să o treacă strada pe bătrână. La fel, încă vreo 2 copii. „Dar, cum, toți l-ați ajutat”, s-a mirat învățătoarea?” „Pai știți, doamna, bătrâna nu prea voia să traverseze”.

Ar trebui să petrecem suficient timp gândind și dezvoltând inițiative care să facă societatea să își dorească să treacă strada. Mai ales dacă e binele ei să o trecem strada.

Vezi toate articolele cu tema „Creștinii și politica”

(Photo by Victória Kubiaki on Unsplash)

Distribuie:
Cristian Voiculescu

Lasa un comentariu