Provocările feminismului și răspunsurile lumii evanghelice

Distribuie:

De 1 Martie câteva zeci de femei s-au adunat în fața Ministerului Afacerilor Interne, îmbrăcate în negru și legate la ochi cu eșarfe mov, pentru evenimentul Flashmob „Violatorul ești tu”, textul fiind inspirat dintr-un cântec feminist adoptat în timpul revoltelor din Chile. Chiar dacă nu putem simpatiza cu toate revendicările cerute de organizatoare, nu putem să trecem totuși cu vederea importanța gestului civic prin care se atrage atenția asupra violențelor îndreptate împotriva femeilor și a faptului că se așteaptă ca justiția să fie mai promptă în taxarea comportamentelor de agresiune și abuz. Dacă vreun bărbat are încă îndoieli în privința aceasta, ar trebui să plece urechea la nesiguranța în care se simte orice femeie din România în multe cartiere, teritorii nelocuite sau spații pustii.

…nu putem să trecem totuși cu vederea importanța gestului civic prin care se atrage atenția asupra violențelor îndreptate împotriva femeilor și a faptului că se așteaptă ca justiția să fie mai promptă în taxarea comportamentelor de agresiune și abuz.

„În luna femeilor, mulțumim pentru flori dar vrem respect, egalitate, dreptate, siguranță și toleranță zero față de orice formă de agresiune” – au spus organizatoarele. S-a pomenit cazul de la Caracal, scandalul legat de primarul PNL care a abuzat sexual două minore traficate, lipsa de măsuri din partea politicienilor, atitudinea unor cetățeni care cred că în anumite cazuri violul ar putea fi justificat, faptul că româncele sunt printre principalele victime ale traficului de persoane din Europa, rasismul și sexismul autorităților și al societății în general față de femeile rome. Un eveniment similar se pregătește în Piața Unirii din Oradea și va avea loc duminică, 8 Martie. Cum ne raportăm la un asemenea eveniment?

În 2018 în Spania, țară în care locuiesc de câțiva ani, a avut loc o mare grevă feministă și marșuri de protest în care erau revendicate drepturi cerute de reprezentantele celui de-al patrulea val. Când am căutat informații despre eveniment, mi-a sărit în ochi o poză cu unul dintre mesajele pancartelor purtate cu această ocazie, ce amintește dureros de un text biblic căruia tindem să-i oferim o aplicabilitate mai restrânsă. El spune așa: „Suntem strigătul celor care nu au voce”. Și mesajul m-a pus pe gânduri: de obicei, ne amintim acest mesaj atunci când ne adunăm să „ne deschidem gura” pentru copiii nenăscuți (și unii dintre noi o fac în fiecare an, cu dedicare) și să protestăm împotriva avortului, dar oare nu ar trebui s-o facem și pentru atâtea femei care suferă?

Tot în 2018, cu ocazia grevei de proporții ce se organiza în Spania, copiii au adus de la școală un pliant cu informații privitoare la eveniment, și textul său mi s-a înfipt ca un cui în minte: printre altele, feministele cereau scoaterea religiei din școli. Acum, în general, nu se face religie în școli, dar există dreptul de a preda această materie în cazul în care se adună suficienți elevi care o cer. Drept care rămâne cel mai adesea nerevendicat. Totuși, de ce, în ciuda cauzelor pentru care am putea face front comun (pentru că noi, creștinii, credem că e de datoria noastră să ne deschidem gura pentru cei care nu pot vorbi și să ne situăm de partea celor nedreptățiți și defavorizați, nu-i așa?), mișcarea feministă respinge religia, mai precis creștinismul? Colegele fiicei mele mi-au oferit un răspuns: printre altele, în înțelegerea lor, Biblia și Biserica promovează și susțin perpetuarea modelului patriarhal abuziv împotriva femeilor. Că nu e așa, e clar, dar cum putem explica… ei bine, o mulțime de texte care par a afirma contrariul și felul în care punerea lor în practică a produs atât de mult rău? Și cum am putea justifica lipsa de empatie și de implicare de care am dat dovadă noi, creștinii, atât de frecvent, și la nivel de lideri, și la nivel de credincioși obișnuiți?

Și cum am putea justifica lipsa de empatie și de implicare de care am dat dovadă noi, creștinii, atât de frecvent, și la nivel de lideri, și la nivel de credincioși obișnuiți?

Pentru că feminismul nu mai e marginal și pentru că (cel puțin în percepția celor mai mulți) el vine în întâmpinarea unor probleme reale, nu mai poate fi ignorat, și nici pur și simplu diabolizat. Însă pentru a răspunde acuzațiilor aduse tradiției creștine și a intra într-un dialog constructiv, e nevoie de ceva mai mult decât de formularea unor lozinci sau de semnalarea unor derapaje (deloc de neglijat), și mai ales avem nevoie de multă smerenie. Ce putem face?

În primul rând, cred că ar trebui să facem efortul de a înțelege originile, evoluția, valurile și tipurile de feminism, premisele și legitimitatea, schimbările propuse și obiectivele atinse, impactul asupra societății și implicațiile pe termen lung. O perspectivă interesantă am găsit în Feminism: A Very Short Introduction, scrisă de Margaret Walters, care explorează într-un capitol revelator rădăcinile religioase ale feminismului, atrăgându-ne atenția că unele dintre primele femei care au vorbit în numele lor și al tuturor femeilor au făcut-o într-un cadru religios, multe dintre ele descoperindu-și darurile și beneficiind de timpul și resursele necesare pentru a învăța și scrie în mânăstiri, unde , de-a lungul multor secole, și-au găsit – cu sau fără voia lor – adăpost numeroase fete necăsătorite, pe întreg teritoriul Europei. Prima femeie amintită de ea, care și-a pus întrebări despre preocupările sale ne-femeiești, a scris în perioada de la sfârșitul secolului al unsprezecelea.1

Despre nevoia de dialog între feminism și creștinism, dar și despre felul în care acesta poate avea loc vorbește Daryn D. Riswold în cartea sa, Feminism and Christianity: Questions and Answers in the Thirth Wave. După o introducere în care prezintă ceea ce ea numește cele „două mari forțe culturale și politice ale secolului XXI”2, cu referire la istoricul lor și tipurile de curente, ia în discuție un set de întrebări adresate mai întâi de reprezentanții feminismului creștinismului, și apoi de creștini feminismului. Chiar dacă nu putem fi de acord cu toate concluziile enunțate în lucrare, textul este deosebit de util pentru îndepărtarea suspiciunilor și a preconcepțiilor de ambele părți, pentru reliefarea unor influențe pozitive asupra societății de-a lungul istoriei, dar și a moștenirii rușinoase, pentru configurarea unui teren comun în vederea unui dialog constructiv.

Cred că ar trebui să facem efortul de a înțelege originile, evoluția, valurile și tipurile de feminism, premisele și legitimitatea, schimbările propuse și obiectivele atinse, impactul asupra societății și implicațiile pe termen lung.

Cu puțină (sau mai multă) smerenie am putea învăța (da, chiar așa) de la mișcarea feministă despre problemele și cauzele care trădează orbirea sau indiferența noastră la nevoile unei lumi în suferință. Cu puțin (sau mai mult) curaj am putea confrunta premisele greșite în identificarea răului și soluțiile oferite pentru îndreptarea lumii și împlinirea potențialului ființei umane.3

În al doilea rând, trebuie să fim conștienți că schimbarea modului de relaționare dintre femei și bărbați și a rolurilor lor sociale au dat startul unei revoluții morale care aduce în fața teologiei și a eticii creștine noi probleme. Margaret A. Farley în Changing the Question: Explorations in Christian Ethics scrie despre „schimbări profunde și consecințe atât de mari că cineva ar putea fi tentat să spună că ele sunt pentru viața morală a persoanelor ceea ce revoluția copernicană a fost pentru știință sau schimbarea subiectului pentru filosofie”4. Tot ea amintește, printre altele, că unele concepte ca respect, dreptate, dragoste – tocmai pentru că își păstrează relevanța au nevoie de o reconsiderare a felului în care sunt înțelese, a exprimării și a propovăduirii lor.

Fără îndoială că adesea binele făcut (uneori cu forța) sau propus (uneori impus) a fost înțeles ca lipsă de sensibilitate, constrângere, limitare. Cu toții suntem conștienți, nu-i așa, de reacția feminismului față de promotorii valorilor pro-life. Cu puțin curaj (sau mai mult) am putea recunoaște și ne-am putea pocăi de felul ofensator și inadecvat în care am promovat valorile creștine în care credem. Cu puțină smerenie (sau mai multă) am putea reformula și găsi noi modalități de exprimare (în teorie și practică) ale adevărurilor revelate absolute ale Scripturii. De pildă, accentul a căzut mai mereu pe responsabilitatea femeii, cea a bărbatului a fost aproape complet ignorată în cazul sarcinii „nedorite”, ca și cum nu s-ar ști că e nevoie totuși de doi parteneri în egală măsură de iresponsabili sau neglijenți pentru a se ajunge la ideea avortului.

Cu puțină (sau mai multă) smerenie am putea învăța (da, chiar așa) de la mișcarea feministă despre problemele și cauzele care trădează orbirea sau indiferența noastră la nevoile unei lumi în suferință.

În al treilea, dar nu în ultimul rând, se cere o reconsiderare a modelului patriarhal, atât la nivel teoretic cât și practic. Și sarcina aceasta a fost preluată atât de reprezentanții feminismului evanghelic (care propun modelul egalitar de relaționare), cât și de apărătorii modelului tradițional, rebotezat complementar. Aș spune că ambele grupuri iau în serios atât provocarea feminismului secular, cât și tradiția creștină. Cum de ajung la concluzii diferite? De început am putea observa rolul pe care experiența îl joacă pentru primii (ca factor cheie în interpretarea celorlalte surse de cunoaștere; putem să analizăm aici și legitimitatea demersului)5, și accentul pe care cei din urmă îl pun pe mesajul nealterat și neschimbător al textului sacru (rupt sau nu de contextul Scriptural sau cel al primului secol?)6. Rămâne să vedem care dintre ele reușește să păstreze echilibrul: să nu piardă contactul cu realitatea și să ofere o interpretare pertinentă afirmațiilor revelației.

Ca să nu vă las în ceață, până la următorul articol în care voi continua această discuție, adaug un lucru ce poate vi se va părea curios: dacă între cele două grupări există diferențe semnificative în ce privește felul de înțelegere al textelor biblice relevante pentru tema noastră (printr-o abordare hermeneutică diferită), dar și a temelor majore ale doctrinei creștine (între care Trinitatea e una dintre cele mai importante), în practică ele nu ar trebui să fie atât de mari. O spune Howard Marshall, cu referire la relațiile de familie: „De fapt, tind să cred că în practică diferențele între un patriarhalism bine intenționat și un parteneriat egalitar nu este atât de mare…”7 Există însă implicații ce afectează la un nivel mai profund țesătura societății, făcând victime și discreditând în mod tragic mărturia bisericii?

Acum: cum ne raportăm la un eveniment ca cel inițiat de mișcarea feministă din România? „Violatorul ești tu” sună cât se poate de deranjant și acuzator, știu, dar înainte de a ne aminti toate derapajele mișcării feministe și felul agresiv în care uneori își cer drepturile (legitime sau nu), oare nu ar trebui cumpănim bine și să ne întrebăm dacă nu cumva mesajul cântării conține și un sâmbure de adevăr? Suntem sau nu complici la nedreptatea din țara noastră?

Vezi toate articolele din grupajul „Rolul femeii în biserică

1 Margaret Walters, Feminism: A Very Short Introduction, Oxford University Press, New York, 2005, pag. 16ff

2 Daryn D. Riswold, Feminism and Christianity: Questions and Answers în the Thirth Wave, Cascade Books Eugene, Oregan, 2009, pag. 18

3 Sunt multe cărți care iau în discuție premisele greșite și eșecul parțial al experimentului feminist. Urmează să le iau în discuție în următorul articol, dar amintesc aici doar două parcurse recent: How Modern Feminism Lost Touch with Science, Love and Common Sense, de Mona Charen, și The Accidental Feminist, de Courtney Reissig.

4 Margaret A. Farley, Changing the Question: Explorations in Christian Ethics, Orbis Books, Maryknoll, New York, 2015, pag. 24

5 Despre rolul esențial al experienței în discernământul moral scrie tot Margaret Walters în opera citată mai sus. În practică, putem vedea cum aceasta constituie un punct de plecare pentru o reconsiderare a teologiei în cărți ca: How I Change My Mind about Women in Leadership, lucrare editată de Alan F. Johnson, cu o introducere scrisă de Dallas Willard, în care adună mărturiile unor evanghelici proeminenți; Jesus Feminist: An Invitation to Revisit the Bible’s View of Women, de Sarah Bessey.

6 Aici se încadrează cărțile scrise și editate de Wayne Grudem.

7 Johnson, Alan F., How I Change My Mind about Women in Leadership, Zondervan, 2010

(Photo by Becca Tapert on Unsplash)
Distribuie:
Dana Sisoeva

Lasa un comentariu