Puiule, ești o minune!

2280
2
Distribuie:

Puiul meu, te iubesc! Și sunt tare mândră de tine!

Ai făcut 11 (12, 13, 14) ani și ești matur, puternic, sigur pe tine. Asertiv în modul în care îmi răspunzi mormăit, tiktok-style, la întrebarea care mă frământă de ceva vreme.

– Ce vrei tu de la viață?

–  Neah, nuș’. Whatever!

Tare mândră am fost de tine și la serbările de la grădiniță și școală. Erai cel mai sigur pe tine. Nu am prins finalul niciuneia, căci tu doreai să pleci mai devreme.

Te iubesc, puiule! Am încredere în tine, că știi ce vrei, ce e bine pentru tine. Doar ai decis încă din primele luni că nu vrei sân când voiam eu, că nu vrei să dormi când vrem noi adulții, ci doar când, cum, unde vrei tu. Înțărcatul, olița, îmbrăcatul – toate le-ai decis tu, atât de hotărât. Și te-am ascultat, luptând cu toată lumea care încerca să mă convingă să fac altfel. Am avut încredere că tu știi ce e bine pentru tine. La urma urmei, cine stabilește termenii înțărcatului ori ai renunțării la scutece sau chiar meniul unui copil? E adevărat că nu mănânci legume și nici fructe, dar compensăm cumva cu smothie-urile din mall și complexul de vitamine. Am preferat criticile, fățișe și subtile, ale învățătoarei și asistentei medicale, atunci când, în clasa pregătitoare, m-au sunat să vin la școală căci te durea burtica cumplit (nimic de speriat, doar că nu fuseseși la toaletă, căci nu știai să te ștergi la funduleț singur și doamna a refuzat să te ajute), în locul unei reguli impuse de mine, arbitrar. Uite, acum te descurci singur. Mai puțin cu șireturile, dar suntem aici (eu, tati, bunica, bunicul, doamna) să te ajutăm până vei reuși (și oricum au inventat ăștia încălțăminte fără șireturi). De ce să te oblig să te îmbraci cu geacă și șosete, dacă tu doreai tricoul cu spiderman (sau tutu-ul roz de balet) când afară erau -10 grade? Ți-am explicat despre răceli, temperaturi și reglajul corpului tău, dar cu un mic efort am reușit să respectăm voința ta. Tati fugea cu 15 minute mai devreme să încălzească mașina, eu făceam gentuța, te spălam pe față și pe dinți (când doreai), apoi tati venea, te lua pe sus, învelit în pătură (împotriva voinței tale, să ne ierți pentru asta) și fugea cu tine în mașină. Și din mașină în grădiniță. După câteva săptămâni și cinci zile de antibiotic injectabil pentru un început de pneumonie, ai decis tu că ești ok cu hainele de iarnă, așadar a meritat oboseala, consumul carburantului, glezna luxată a lui tati, ca să înveți să decizi singur.

Cred că atunci, când vei decide tu ce vrei de la viață, vei obține. Așa cum obții mereu ceea ce ceri.

Tare mândră am fost de tine și la serbările de la grădiniță și școală. Erai cel mai sigur pe tine. Nu am prins finalul niciuneia, căci tu doreai să pleci mai devreme. Nu avem vreo filmare cu tine recitând sau spunându-ți rolul, dar ai reușit, la finalul clasei a patra să stai lângă ceilalți, să rabzi toată ceremonia, ca să primești răsplata. Pizza acolo și banii acasă. Noi ne-am fi dorit să faci ca ceilalți, dar am înțeles mai apoi că tu ești unic, că nu vrem să te conformezi în viața asta la nimic. La urma urmei, la ce te va ajuta memorarea unor versuri ori așa-zisa disciplină de a respecta rutina unei serbări?!

Puiule, te iubesc!

Cred că atunci, când vei decide tu ce vrei de la viață, vei obține. Așa cum obții mereu ceea ce ceri. Dacă eu, cramponată încă în modele parentale vechi, nu îți dau șaorma ori dulciuri când dorești tu, mă bucur că există bunicii care suplinesc acest minus al meu. Iar tati, care luptă și el ca mine cu multe idei preconcepute, reușește totuși să îți ofere gadgeturile, accesoriile pentru avatarul tău, mă rog, orice vrei tu în lumea virtuală. Nu mă prea pricep, așa că am încredere că tu știi de ce ai nevoie acolo.

Cât de mândră sunt de tine!

Știm că îți e tare greu la școală. Îți cerem aproape imposibilul: să stai nemișcat, să faci altceva decât dorești tu, să muncești, să fii comparat și evaluat, să accepți pretențiile unui adult și mai apoi să depinzi de voințele altor copii în ceea ce privește joaca, să rabzi 4-5 ore fără ecranul care te bucură atât de mult, să memorezi și să înveți informații pe care le ai oricum la un click distanță. Și în plus, pentru că nu te-ai decis încă ce vrei să devii, nu are niciun rost toată munca aceasta.  Crede-ne însă că nu o facem cu inima ușoară. Trebuie. Uite un cuvânt pe care am încercat să nu îl auzi niciodată. Chiar și în homeschooling există pretenții și reguli de urmat. Ia eu nu ți le-aș putea impune. Nu vreau să te superi cumva pe mine. Relația noastră trebuie să fie locul în care tu să ai libertate deplină, eu exist doar pentru a-ți satisface ție dorințele.

Trebuie. Uite un cuvânt pe care am încercat să nu îl auzi niciodată… Nu vreau să te superi cumva pe mine.

De aceea, acum îmi e tare greu. Îmi ceri libertate și autonomie. Să nu intru în camera ta, să nu verific telefonul/ecranul tău, să te las în pace, să nu îți cer să faci nimic în casă, să primești ce ceri (alcool, țigară electronică, tatuaj), să nu pun la îndoială nicio decizie a ta. Dar eu trebuie să te protejez. Și sunt speriată. Sunt atâtea pericole în jurul tău. Sunt conștientă că tu știi totul despre relațiile umane, chiar și despre chestiunile sexuale. Ai acces la informații pe care eu nu le-am știut până pe la 20 ani și te simți pregătit să te implici într-o relație intimă cu cineva.

Dar nu mă pot opri să nu mă  întreb de unde ți se trage această preocupare? Tu sigur nu ai nicio vină. Nu pot accepta părerea celor care blamează internetul. Adică, pe bune, să te privez de o sursă atât de la îndemână de informare doar pentru că unora le e frică?! Doar tu știi, instinctiv, să selectezi ce e bun și ce e nociv, căci ești bun de la natură și, oricum, așa te-am crescut. Nu voi putea eu da mereu la o parte din drumul tău cele rele. Le înfrunți tu. Eu cred în tine, puiule! Mai sunt apoi cei care acuză glumițele pe care le-am făcut și noi, ca toți părinții, atunci când tu abia mergeai pe două picioare. Da, ni s-a părut drăguț să vă numim gagiu și gagică pe tine și copilul/copila prietenilor, să batem apropouri atunci când vă îmbrățișați sau vă pupați voi, doi copii mici. Cică sexualizarea copilăriei! Cum, de altfel, nu cred nici că revistele dosite de tati prin baie, filmele cu secvențe explicit sexuale pe care le vizionam (de care tu erai complet dezinteresat, căci te jucai pe tabletă), unele ținute ale mele (rareori le folosesc, dar uneori simt nevoia să fiu și eu privită!) ori faptul că niciodată nu vorbim deschis cu tine despre partea sexuală a relației noastre ar putea influența gradul în care te preocupă acum acest aspect.

Relația noastră trebuie să fie locul în care tu să ai libertate deplină, eu exist doar pentru a-ți satisface ție dorințele.

Oricum ar fi … NU ai voie. Noi, adulții, am inventat acest cuvânt oribil, limitativ, depersonalizant.  Uităm că voi sunteți maturi, asertivi, informați, deprinși cu deciziile. Puiule, să mă ierți, dar sunt slabă și există consecințe pe care eu nu le pot îndepărta. Nu e ca atunci când ai folosit cardului bunicii să cumperi de pe internet. O discuție aprinsă cu bunica și banii virați din contul nostru au stins problema. Ori când ai spart nasul colegului, care a comparat nota ta cu a lui. Am rezolvat în urma multor discuții purtate între noi adulții (de care tu nu ai avut habar, că nu voiam să te încarci emoțional) și multor presiuni ca să nu se schimbe nimic, nici în catalog, nici clasa, nici școala, dar mai ales să nu existe vreo umilire publică a ta, așa cum insistau toți că ar fi fost corect: să ceri iertare în fața clasei. Discuția calmă de acasă cu siguranță te-a învățat că ne pasă, că suntem aici să te apărăm, că e normal să greșești, că noi vom rezolva orice pentru tine, că ție ți se iartă orice. Te-am mutat din clasă doar atunci când ai fost tu victima altor copii, ai căror părinți au avut îndrăzneala să numească accident, joacă de copii, julitura de la genunchi și piedica pusă de coleg în timpul meciului de fotbal din ora de sport. Tu nu ești victimă! Știu că ți-a fost greu să te muți în altă clasă, că nu a fost decizia ta și de aceea am încercat să îți facem situația mai ușoară cumpărându-ți playstation-ul pe care l-ai vrut.

Țigara, electronică sau nu, alcoolul, drogurile, sexul au consecințe pe care eu nu le pot rezolva. Mă doare tare mult că ești supărat pe mine. Sunt o ființă slabă, fără voința aceea ce mută munții, pe care o ai tu. Eu încă respect reguli, mă tem de consecințe, mă pliez pe comunitate. Deși aș fi în stare să mă lupt cu toată lumea (cu directorii de școli, medicii nemulțumiți de greutatea ta, familia extinsă, psihologii care te consideră imatur emoțional) pentru alegerea de a te crește sigur pe tine, îndrăzneț, unic , căci am încredere în tine (ești bun, deștept, puternic, înțelept, perfect) nu pot înlătura o dependență, o sarcină nedorită, un cancer pulmonar și mă tem de ele, de abuz, de boală, de moarte… Mi-e frică și de furia ta, justificată de refuzul meu, dar sunt slabă…

Nu e corect să te compar. Și nici să îți cer să te gândești la viitor, când tu ești deprins să decizi doar pentru aici și acum.

Puiule, mă ierți oare că nu îți pot da tot ce ceri?

Și, de asemenea, iartă-mă pentru întrebarea cu care te stresez. Căci ți-o repet mânată de comparația pe care o fac între mine și mine, la vârsta ta, ori alții din generația ta ce par să muncească pentru ceva din viitor. Nu e corect să te compar. Și nici să îți cer să te gândești la viitor, când tu ești deprins să decizi doar pentru aici și acum. E un efort de imaginație, de voință. Să nu o percepi cumva ca pe un mesaj indirect că eu și tati nu suntem cei responsabili de viitorul tău. Noi economisim, noi planificăm, noi visăm, noi muncim ca să asigurăm o bază pe care să stai atunci când vei trăi acel viitor. Și tot noi vom plăti, aduna, repara, susține orice decizie a ta. Tu nu trebuie decât să fii. Căci ești o minune!

Te iubim, puiule! Semnează: toată familia!

(Photo by Jason Rosewell on Unsplash)

Notă: Dacă mai e necesar, facem precizarea că textul e o parodie. (Redacția)

Susține revista Convergențe!
Vrem să lărgim echipa și să tipărim cele mai bune materiale.

Alege moneda

Alege suma

Doneaza prin Revolut

0730020283

Memorează numărul în agenda telefonului tău iar apoi folosește aplicația Revolut pentru a face o donație.
*Menționează "Donație Convergențe"

Plată cu OP

ASOCIAȚIA DECENU.EU

CUI: 37579166

NR. ÎNREG: 15/A/10.03.2017

LEI: RO21INGB0000999906900531

EUR: RO98INGB0000999906931543

SWIFT : INGBROBU

Distribuie:
Ina Bulzan

2 comments

  1. Avatar
    Ioana 8 august, 2022 at 00:24 Răspuns

    Daca cineva a crezut ca asa cum e bine sa dai sin la cerere unui bebelus sub un an, tot asa e bine sa dai dulciuri, shaorma si ecrane la discretie unui copil in crestere, a facut o eroare grava de logica. Una e sa ii dai un lucru bun la discretie, alta e sa ii dai un lucru rau. Parintele discerne. Copilul se prezinta cu foamea 🙂

    N-as vrea ca cineva care alapteaza sau ar vrea sa alapteze sa stea cu grija ca porneste cu stingul in formarea caracterului micutului daca ii da sin la cerere. Sinul este un aliment bun.

  2. Avatar
    Mari 8 august, 2022 at 16:49 Răspuns

    Ar fi trist dacă am înlocui o filosofie eronată și lipsită de nuanță cu o alta, egală și de semn contrar. Discernămîntul în creșterea copiilor și în viață în general tocmai asta înseamnă: să cernem și să facem deosebirea între nevoi și pofte, între obligații legitime și obligații inventate, între limitele sănătoase și cele arbitrare, între așteptările realiste și cele nerealiste.

    În articol, din păcate, nu se face deosebirea între nevoi legitime cum ar fi alăptatul la cerere sau răbdarea unui părinte cu ritmul unic de dezvoltare al fiecărui copil, pe de o parte, și indulgența nesănătoasă, de cealaltă parte. Ar fi păcat ca, încercînd să ajutăm oamenii să rezolve niște probleme, să creăm în schimb o confuzie care va duce la alte probleme, cel puțin la fel de dureroase.

Lasa un comentariu