Războiul și Geneza. Relevanța unor texte antice pentru războiul de azi

Distribuie:

Recent, cei de la editura Ratio et Revelatio, au tradus o cărțulie, în seria Cogitatio, vol. VI, pe care au intitulat-o: Natură și teologie. Trei eseuri de filozofie și teologie. Reunind câteva idei geniale ale unor teologi contemporani, mi-au atras atenția câteva cuvinte, din primul eseu. Autoarea, Angela Franks, profesoară de teologie la Seminarul „St. John” din Boston, zice că „trebuie să discernem nevoile și aspirațiile umanității din toate timpurile” așa încât „să distingem cu grijă între elementele compatibile cu Evanghelia și cele contrare ei, între contribuții pozitive și aspecte ideologice”[1].

Citind afirmațiile de mai sus, desigur scrise într-un alt context, însă nu departe de tematica al cărei punct central este axat pe ideea de conflict, implicit pe cea de război, sunt prezentate liniile directoare ale gândirii sănătoase, armonizată cu cea biblică, în care esențiale sunt raportările noastre la discernământ și la distincție. Deci, privitor la cel dintâi aspect, al discernământului, ce ne spune Scriptura despre război?

Exegeza creștină, în speță cea alexandrină, prin contribuția lui Origen, prezintă alegoric detaliile veterotestamentare privitoare la Avraam și Melchisedec.

În primul rând, dacă analizăm textele a căror tematică este războiul, observăm că, în Vechiul Testament, conflictele iscate din varii motive sunt destul de prezente. Nu vreau să fac neapărat o exegeză detaliată a lor (nu este nici timp, nici spațiu suficient într-un eseu pentru așa ceva), ci să mă raportez la o situație particulară, descrisă de Scriptură, cu scopul de a urmări ideea teologică a unei atare situații.

Textul la care voi face referire este cel din Geneză 14, 1-18. Descriind implicarea patriarhului Avraam într-un război mai complex, „având ca scop situarea patriarhului în cadrul istoriei universale”[2], textul este important deoarece „prezintă confruntarea între două coaliții, prima alcătuită din patru regi, a doua, din cinci”[3] între care patriarhul Avraam se destinge ca fiind deasupra tuturor conducerilor lumești, temporale.

Exegeza creștină, în speță cea alexandrină, prin contribuția lui Origen, prezintă alegoric detaliile veterotestamentare privitoare la Avraam și Melchisedec, personajele principale ale pericopei din Geneză, pe care o analizez. Marele teolog alexandrin spune că, în situația descrisă de Geneză 14, 17 prioritară este paternitatea spirituală, folosind în sprijinul afirmațiilor sale texte biblice ca: Deuteronom 32, 6; Isaia 1, 2 și Evrei 12, 9, concluzionând: „Iar dacă acestea sunt decretate în privința părinților trupești, ce vor face aceia care Îl irită, cu glasuri blasfemitoare, pe Dumnezeu Tatăl, care neagă că El este Ziditorul lumii, care reduc Ierusalimul ceresc, care este mama noastră, a tuturor, la condiția unui oarecare oraș pământesc, înțelegând spusele profetice, folosind gânduri nedemne?”[4].

Cazul de mai sus, este asemănător firului roșu: de la ceea ce este decretat (Scriptura, în situația de față) la ceea ce este interpretat: autenticitatea pentru cel care se conformează Scripturii, nu doar în literă, cât mai ales în duhul acesteia; cel de-al doilea caz, interpretarea arbitrară, eronată, se datorează acelor speculații numite de Origen gânduri nedemne.

Nu li s-a promis creștinilor că vor fi mereu majoritari – mai degrabă au fost pregătiți pentru situația contrară. Nici că vor părea mereu drept cei mai puternici și că oamenii nu vor fi niciodată cuceriți de un alt ideal decât al lor. (H. de Lubac)

Mai târziu, unul dintre cei mai mari gânditori creștini, Ioan Gură de Aur, într-un context ostil, pricinuit de dărâmarea statuilor imperiale (eveniment care putea să aibă repercursiuni grave asupra cetățenilor), vorbește pe marginea textului din Geneza 14, referindu-se strict la marele patriarh biblic care, deși neînsemnat în ochii contemporanilor (ai locuitorilo din cetățile strălucitoare), totuși s-a făcut remarcat, el, care nu avea nicio siguranță, atunci când „s-a iscat un război barbar, barbarii au distrus orașele fortificate și le-au prădat, și au plecat luându-i captivi pe locuitori, în vreme ce pe cetățeanul deșertului, pe Avraam, când [acesta] i-a atacat pe ei, nu l-au putut învinge. Și pe bună dreptate! Căci el a avut o putere cu mult mai mare decât siguranța [dată] de mulțime și de ziduri, [și anume] pietatea”[5].

Ținând cont de afirmațiile de până acum, în privința lui Avraam și a izbăvirii sale miraculoase, se poate face o legătură tipologică între textele amintite și apologia lui Lactanțiu, cel care utilizează, în metoda de argumentație îndreptată împotriva persecutorilor, în textul din Exod 3, 7 punându-l în conexiune cu evenimentele din timpul persecuțiilor lui Nero. Împăratul Romei, potrivit lui Lactanțiu, „nu a rămas nepedepsit. Căci Dumnezeu a văzut chinul la care a fost supus poporul Său. De aceea, acest tiran, neînfrânat pînă atunci de nimic, îndepărtat de la conducerea Imperiului și răsturnat de pe treapta cea mai de sus a puterii, a dispărut dintr-o dată cu totul…”[6].

În sprijinul afirmațiilor de mai sus, rămâne de discutat perspectiva excelentă a cardinalului Henri de Lubac. Într-un studiu axat pe ideea de luptă spirituală, eminentul teolog atrăgea atenția (poate chiar gândindu-se la textul din Exod, pe care l-am citat mai sus), că dacă va fi ceva care va salva creștinismul, acel „ceva” va însemna în primul rând o rigurozitate cu privire la cele mai incitante și mereu actuale probleme: „mila, față de cei ce suferă, refuzul mijloacelor perverse, apărarea celor oprimați, devotamentul ascuns, rezistența la minciună, curajul de a chema răul pe nume, duhul de pace și concordie, sufletul deschis, gândurile cerești – iată ce va salva eroismul creștin. Toată această «morală de sclavi» se va dovedi o morală de oameni liberi, singura care îi va salva. Nu li s-a promis creștinilor că vor fi mereu majoritari – mai degrabă au fost pregătiți pentru situația contrară. Nici că vor părea mereu drept cei mai puternici și că oamenii nu vor fi niciodată cuceriți de un alt ideal decât al lor. Dar, în orice caz, creștinismul nu va avea niciodată o adevărată eficacitate, nu va avea niciodată o adevărată existență și nu va reuși el însuși adevărate cuceriri, decât prin puterea duhului său, prin forța carității[7].

Astăzi, mai mult decât oricând, cuvintele referitoare la conflict și, implicit, la război, generează situații nedorite; credincioșii, indiferent de confesiunea de care aparțin, pot fi ușor dezorientați, mai ales dacă le lipsește o exegeză amplă…

Or, perspectiva referitoare la cazul concret al patriarhului biblic Avraam, va fi reluată, într-un context creștin de această dată, în Noul Testament, de către evanghelistul Luca, dar și de autorul Epistolei către Evrei.

În Luca 1, 68, de pildă, Zaharia Îl binecuvintează pe Dumnezeu Care „a făcut răscumpărare” (litt.). Evident, aici Evanghelistul are în vedere eliberarea lui Israel „prin Fiul Omului, venit să domnească pe pământ”[8], pentru că, desigur, după cum va aminti și profesorul Armand Puig, suntem în fața „unei revelații divine care trimite la o misiune care transcende întreaga perspectivă, inclusiv cea a eliberării politice”[9]. În Evrei 6, 13-15, binecuvântarea făgăduită de Domnul lui Avraam denotă importanța ascultării, superioare celei a jerfei și, mai ales, constituie „un exemplu par excellence al celui care și-a câștigat moștenirea prin credință și răbdare”[10].

Dar, revenind la textul lucanic, în Luca 1, 69 este citat Psalmul 17, 3, unde Dumnezeu este imaginat sub forma unui „corn al mântuirii”. În deplin acord cu ceea ce exprimă un text al Comisiei Biblice Pontificale, „majoritatea psalmilor se concentrează pe axa eliberării”, deoarece „experiența nevoii de mântuire reflectată în rugăciunea biblică îmbrățișează un evantai larg de situații”[11]. Dar, în cazul altor psalmi, „mântuirea capătă un aspect individual”[12]; în consecință, israelitul știa că avea nevoie de rugăciune pentru ca Dumnezeu să intervină providențial și eliberator. De exemplu, Psalmul 7, 2, cu toate că a fost în general acceptat de lectura eclezială a Bisericii Catolice ca un verset eminamente de eliberare, totuși, după cum demonstrează textul, verbul hasah este un termen tehnic care denotă ideea că respectiva persoană nu cere exclusiv eliberarea, ci revendică dreptul de a fi sub protecția conferită de perioada aziulului în templu. În cuvintele unui excelent biblist, cardinalul Gianfranco Ravasi, „nu este vorba, așadar, despre un apel general la protecția divină, ci despre cererea punctuală a unui refugiu într-o zonă extrateritorială. Această nuanță va fi confirmată ulterior de jurământul de nevinovăție și va fi evocată plastic de alți psalmi cu imaginile evocatoare de aripi și umbră: La tine caut refugiu (hasah) și la umbra aripilor tale îmi caut un loc de refugiu până va trece primejdia (cf. 57, 2; 61, 5). Cererea este însoțită de cele două imperative care imploră mântuire și eliberare[13].

Observăm din textele pe care le-am adus în atenția cititorilor sub forma unui colaj scripturistic, faptul că ceea ce ne arată primele 18 versete din Geneza 14 cu privire la cazul particular al lui Avraam, se verifică astăzi, dacă invocăm principiul devenit deja clasic Sitz im Leben. Astăzi, mai mult decât oricând, cuvintele referitoare la conflict și, implicit, la război, generează situații nedorite; credincioșii, indiferent de confesiunea de care aparțin, pot fi ușor dezorientați, mai ales dacă le lipsește o exegeză amplă care să le arate că: (1) războiul fizic nu este de dorit și, totuși, dacă se întâmplă să fie experimentat din rațiuni care au de a face cu politica la nivel global (2) rămâne singura nădejde în promisiunea că Domnul va interveni într-un mod providențial pentru a opera salvarea celor care I se roagă și cer, prin credință perseverentă și nădejde statornică, eliberarea de sub orice tip de opresiune. Sunt teme la care avem cu toții datoria să reflectăm.

Alte texte din grupajul Război în Ucraina.

(Imagine: Antonio Tempesta – Avraam îi pune pe fugă pe inamicii care-l luaseră rob pe nepotul său – 1613; sursa)

[1] Angela Franks, „Fluiditate: Omul, Dumnezeu triunitar și Cristos euharistic”, în: Angela Franks, Simon Oliver, Mary Taylor, Natură și teologie. Trei eseuri de filozofie și teologie, traducere din limba engleză de Lucian Nicolae, Editura Ratio et Revelatio, Oradea, 2021, p. 7.

[2] Cf. ***, Biblia după textul ebraic. Geneza, ediție îngrijită de Francisca Băltăceanu și Monica Broșteanu, Editura Humanitas, București, 2017, p. 261.

[3] Cf. ***, Septuaginta: Geneza, Exodul, Leviticul, Numerii, Deuteronomul, vol. I, Cristian Bădiliță, Francisca Băltăceanu, Monica Broșteanu, Dan Slușanschi (coord.), Colegiul Noua Europă/Polirom, Iași, 2004, p. 83.

[4] Origen, Omilii și adnotări la Levitic, ediție bilingvă, studiu introductiv, traducere și note de Adrian Muraru, Editura Polirom, Iași, 2006, pp. 429-431.

[5] Ioan Gură de Aur, Omilii la statui, vol. II, ediție bilingvă, studiu introductiv, traducere și note de Adrian Podaru, Editura Polirom, Iași, 2011, p. 229.

[6] Lactanțiu, Despre moartea persecutorilor, ediție bilingvă, traducere de Cristian Bejan, Editura Polirom, Iași, 2011, p. 47.

[7] Henri de Lubac, Lupta spirituală și alte eseuri, traducere din limba franceză de Adrian Golescu, Editura Galaxia Gutenberg, Târgu Lăpuș, 2021, p. 298.

[8] ***, Noul Testament: Evanghelia după Luca, ediție bilingvă, traducere inedită și comentariu de Cristian Bădiliță, Editura Vremea, București, 2016, p. 208.

[9] Armand Puig, Iisus. Un profil biografic, ediția a II-a, traducere din limba catalană de dr. Jana Balacciu Matei, Editura Meronia, București, 2017, p. 144.

[10] Donald Guthrie, Evrei. Introducere și comentariu, traducere de Lăcrămioara Novac, Editura Scriptum, Oradea, 2011, p. 158.

[11] Comisia Biblică Pontificală, Poporul evreu și Sfintele sale Scripturi în Biblia creștină, ediția a II-a, revizuită, traducere din limba italiană de Sebastian Lucaciu, Editura Arhiepiscopiei Romano – Catolice București, 2020, p. 102.

[12] Ibidem, p. 66.

[13] Gianfranco Ravasi, Psalmii: comentariu exegetic și actualizare, vol. I, traducere din limba italiană de pr. Dr. Robert Balan, Editura Sapientia, Iași, 2020, pp. 207-208.

Susține revista Convergențe!
Vrem să lărgim echipa și să tipărim cele mai bune materiale.

Alege moneda

Alege suma

Doneaza prin Revolut

0730020283

Memorează numărul în agenda telefonului tău iar apoi folosește aplicația Revolut pentru a face o donație.
*Menționează "Donație Convergențe"

Plată cu OP

ASOCIAȚIA DECENU.EU

CUI: 37579166

NR. ÎNREG: 15/A/10.03.2017

LEI: RO21INGB0000999906900531

EUR: RO98INGB0000999906931543

SWIFT : INGBROBU

Distribuie:
Claudiu Ioan Coman

Lasa un comentariu