(Re)Forma pe care o capătă școala

3 June 2019

De la un an la altul, probabil în ideea (nobilă) de reformă continuă a (sau spre beneficiul) sistemului de învățământ, se schimbă o parte din regulile jocului, atât în liga elevilor, cât și în cea a profesorilor. Ba modalitatea de calcul a mediei de admitere la liceu, ba se mai introduce un examen, ba ordinea priorității la alegerea posturilor în calendarul mobilității cadrelor didactice.

Important e să se întâmple ceva, să se creeze impresia de dinamism și să își lase fiecare decident semnătura pe câte o schimbare în istoria educației. Așa, nimeni nu (mai) poate spune că lucrurile stagnează. Că aceste modificări aduc un dezechilibru inutil, nu reforme reale, doar re-forme (forme noi, nu neapărat și consistente), se pare că nu contează prea mult acolo unde trebuie. Vorba aceea, își dau seama doar ceilalți (mici care trebuie să suporte efectele).

Important e să se întâmple ceva, să se creeze impresia de dinamism și să își lase fiecare decident semnătura pe câte o schimbare în istoria educației.

Avem, mai nou, o mulțime de examene naționale pe care le aplicăm elevilor, tot mai multeîn ultima perioadă, aproape din 2 în 2 ani (la gimnaziu), însă ele nu par să salte – sau măcar să stimuleze în vreun fel – nivelul de pregătire. Realitate confirmată de către profesorii din mediul universitar, care observă diferențele (deloc încurajatoare) dintre generații, cu carențe tot mai numeroase în chestiuni elementare (cunoștințe de bază în domeniul ales, argumentare, orientare geografică, ortografie, logică minimală etc.). Cerințele importante devin tot mai puține în dauna cerințelor neimportante ce devin tot mai stufoase. Examenele de admitere în liceu și facultate au fost eliminate (cu unele excepții), în schimb au fost introduse o mulțime de alte examene de final de ciclu care – zice-se – ar trebui să fie utile, însă nu folosesc nimănui, nici chiar celor care le aplică.

Bunăoară, evaluările naționale la clasele a II-a, a IV-a, a VI-a, a VIII-a. Cea de clasa a VIII-a a trecut prin mai multe denumiri ca să ajungă la cea actuală, nu se știe dacă va rămâne la fel. S-a scos un examen util de admitere la liceu prin care fiecare unitate era interesată să își selecteze elevi bine pregătiți și a fost transformat într-o evaluare națională de final de ciclu care să îi declare ca absolvenți de 8 clase (pardon, de 9, dacă tot avem clasa pregătitoare) pe cei care tocmai fuseseră declarați promovați la finalul clasei a VIII-a. Fostul examen de capacitate. Un fel de… capacitatea (ministerului) de a trece un elev de pragul gimnaziului de două ori. Mărturisesc că nu pricep de ce e nevoie de acest examen mai mult decât de absolvirea anuală efectivă a elevului, culminând cu cea a clasei a 8-a.

Întrebarea ce îmi bântuie însă gândurile e dacă va veni, într-un final, și schimbarea care să (ne) fie tuturor utilă, nu doar o altă… formă «reîncărcată».

Examenul de admitere ar fi reprezentat o diferențiere, examenele de la final de ciclu se îndreaptă mai degrabă spre o uniformizare. Sigur că există o ierarhizare în urma lor, sunt și elevi care nu le trec, sigur că notele sunt diverse, dar să nu uităm faptul că un elev poate poate ajunge la liceu și cu note sub 5 dacă prinde loc. De aici și motivația de învățare atât de mică, uneori chiar spre zero. Plus că, în alcătuirea mediei de admitere pentru liceu, contează și media anilor de studii din clasele V-VIII. Iar pentru ca lucrurile să fie și mai încurcate: nu putem ignora diferențele de notare de la o școală la alta și de la un profesor la altul, unde nu există nicio soluție viabilă pentru limitarea subiectivității sau a notării incorecte (câtă vreme școala are interesul să se laude cu note mari la final de ciclu).

O vorbă și despre evaluările la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a. Pe lângă faptul că reprezintă un stres în plus pentru elev – să zicem că, totuși, poate fi și un mod de a-l obișnui cu atmosfera de examen –, nu oferă un rezultat palpabil, identificabil după care candidatul să se poată orienta. Oferă niște coduri care și ție, ca dascăl, îți sunt deja dificil de înțeles și pe care ești nevoit mai apoi să le traduci elevilor și părinților, care nu pricep nici ei ce reprezintă și unde se situează comparativ cu ceilalți. Testele însă trebuie date, rezultatele centralizate și probabil undeva cineva e fericit că sarcina a fost îndeplinită, dar nimeni altcineva nu înțelege rostul acțiunii ca atare.

Cred că tocmai această nebunie a examenelor inutile sau inexistente poate explica în parte și nivelul scăzut de pregătire.

O notare normală ar fi scutit pe toată lumea de ceața densă care se lasă peste rezultate și le-ar fi dat o aură cât de cât utilă. Măcar atât. Cireașa de pe tort e că, la clasa a VI-a, avem examen interdisciplinar: proba de Limbă și comunicare e alcătuită din limba română și o limbă străină, iar proba de Științe e alcătuită din matematică, fizică și biologie. Testezi interdisciplinar ceea ce nu predai interdisciplinar. Asta înseamnă că și corectorii vor fi tot din atâtea domenii, fiecare corectându-și pătrățica lui, acordând codul lui, dar, la final, musai să scoți – la unele întrebări – un singur cod drept rezultat. Care cod, după cum vă spuneam… deja e ca în Căldură mare, a lui Caragiale.

În privința admiterii la facultate, nu e mare diferență. Ai trecut de Bacalaureat, ți-ai făcut câteva dosare pentru universități, cel puțin una te va accepta. De obicei, însă, te acceptă mai multe. Faptul că nu mai există examenul de admitere, ca regulă generală, care să facă o selecție pe criterii legate de specializarea aleasă diluează, relativizează și procesul de pregătire. Nu mai e nevoie să ai cunoștințe minime de la care să pornești în cazul profilului pentru care ai optat. Probabil din temerea că absolvenții de liceu nu vor mai alege să facă facultatea (vă mai amintiți episodul cu admiterea la facultate fără Bacalaureat?) sau de frică să nu aleagă facultăți mai puțin pretențioase.

Așa că locuri la facultate avem din plin, doar să vină (odată) studenții ca să nu scadă normele didactice. Și atunci nu ne explicăm de ce am ajuns aici? Cred că tocmai această nebunie a examenelor inutile sau inexistente poate explica în parte și nivelul scăzut de pregătire.

Întrebarea ce îmi bântuie însă gândurile e dacă va veni, într-un final, și schimbarea care să (ne) fie tuturor utilă, nu doar o altă… formă „reîncărcată”. Dacă se va găsi cineva suficient de curajos și capabil să vină cu o soluție viabilă și pe termen lung, care să țină cont de ce fel de viitor vrem să avem.