Revendicarea Crăciunului

Distribuie:

Nu spun ceva nou atunci când afirm că sărbătorile – iar Crăciunul e una dintre primele sărbători vizate – devin o gaură neagră a timpului și a banilor, și tot mai puțin un înlesnitor al simțirii sărbătorii în interior. Exploatat de producători – ați observat, sunt convinsă –, Crăciunul a început să fie anunțat cu aproximativ două luni înainte de sărbătoarea efectivă și continuă și ulterior.

Sărbătorile mari, voluminoase (mă) inhibă de multe ori, din cauza acestei agitații nesfârșite din jurul lor, a fastului.

Consumul trebuie încurajat, de fapt, nu pentru a cumpăra cadourile cât mai rapid ca apoi să termini cu ele, ci dimpotrivă pentru ca, odată începute cumpărăturile, să îți vină mereu alte idei de cumpărături, să îți facă poftă de mai mult și pentru propria persoană. Adică să nu le mai termini. Diversiunea constă în faptul că nu ți se aerisește programul din perioada de Crăciun și că ai cumpăra mai ieftin „înainte de sezon”, ci ești stimulat să cumperi mai mult pe tot parcursul perioadei, și așa extinsă până la refuz. Iar apoi nu înțelegem de ce ajungem gâfâind de suprasaturație în 24 decembrie atât fizic, cât mai ales psihic și spiritual. Cred că nu degeaba există, în anumite tradiții creștine, un post înaintea Crăciunului, care să îți îndrepte atenția în direcția care contează înainte de sărbătoare. Post atât de opus consumerismului ce ne sufocă în ultima perioadă.

Sărbătorile mari, voluminoase (mă) inhibă de multe ori, din cauza acestei agitații nesfârșite din jurul lor, a fastului. Ești invadat de colinde în mai toate locurile publice, inclusiv în mijloace de transport (unde au luat temporar locul manelelor), filme mai drăguțe sau mai superficiale ce nu au prea mult în comun cu nașterea lui Isus, toate presează asupra noastră să ne mișcăm odată cu ea. Nu i te poți sustrage și simți că nu mai e alegerea ta de a sărbători, ci că e inevitabil. Pare că ceilalți (a se înțelege producătorii) sărbătoresc atât de mult în jurul tău (adică îți impun sărbătoarea), încât simțirea ta nu mai are loc să se desfășoare cu intenție, de bună voie. Numai din inerție și numai exterior.

Acest tăvălug care te împinge să sărbătorești furându-ți sensul și timpul tocmai asta face: îți asurzește sărbătoarea reală, ți-o împiedică tocmai prin impunerea unui model facil pe care trebuie să-l tolerezi în cantități en-gros.

Însă, dacă cineva ar dori să împiedice sărbătorirea Crăciunului, sigur aș încerca să o revendic, să mi-o recuperez. Iar acest tăvălug care te împinge să sărbătorești furându-ți sensul și timpul tocmai asta face: îți asurzește sărbătoarea reală, ți-o împiedică tocmai prin impunerea unui model facil pe care trebuie să-l tolerezi în cantități en-gros. Există multe metode de a pune piedici; una ar fi interdicția fățișă, care stârnește revolte; cealaltă ar fi una subtilă, care nu interzice, ci transformă ceva într-un altceva (non-ceva): ai scos sensul, dar ai păstrat învelișul. În cazul nostru, învelișul sărbătorii a devenit chiar mai strălucitor tocmai pentru a ne distrage atenția de la absența conținutului.

Așa că acum încerc să-mi revendic o sărbătoare ce mi se fură din prea multă… mediatizare, banalizare. Îmi imaginez sărbătoarea mai personală și mai intimă decât ceea ce ni se oferă. Și, pentru că nu îți poți astupa urechile de tot, nici acoperi ochii în fața tuturor ofertelor, eu văd soluția în a nu mai aștepta ca sărbătoarea să ți se ofere, să te trăiască, ci să ți-o construiești. Să nu mai aștepți pasiv ca ea să ți se întâmple, ci să o determini să se întâmple cât mai aproape de ceea ce consideri că înseamnă o sărbătoare cu sens pentru tine. Nu-mi fac iluzii că, astfel, nu vom fi asaltați în continuare de „teroarea vremurilor în care trăim”, dar poate că ne (și mă) ajută să ne ridicăm niște întrebări asupra cărora merită meditat.

Vă las cu o scenă a Nașterii lui Isus, pictată de Antonio da Correggio în perioada 1529-1530. Observați că toate personajele gravitează în jurul lui Isus, inclusiv îngerii, și sunt luminate de Acesta; pentru unul dintre ei (păstor sau păstoriță) intensitatea luminii e chiar orbitoare. Isus se află în centrul imaginii și atenției (atât a personajelor din tablou, cât și a noastră, privitorii imaginii), atenție atrasă cu atât mai mult cu cât El pare a fi sursa de lumină (divină) în scena aflată în noapte. Această imagine ar putea reprezenta un punct de plecare în perspectiva asupra Crăciunului. Un Crăciun cu sens.

Vezi și alte articole din grupajul „Și cuvântul s-a făcut trup…”

Imagine: Nașterea lui Isus, Antonio da Correggio, 1529-1530, ulei pe pânză (sursă).

Distribuie:
Camelia Luncan

Lasa un comentariu