Scutecele

481
0
Distribuie:

 Și a născut pe Fiul ei cel întâi născut, L-a înfășat în scutece și L-a culcat într-o iesle, pentru că în casa de poposire nu era loc pentru ei. (Luca 2:7)

 

Nu-mi amintesc de propriile scutece – nici nu mi-aș dori – dar îmi revin în minte, uneori, scenele în care o vedeam pe mama înfășându-le pe surorile mele mai mici, ca pe niște sărmăluțe. Aș fi crezut că asist la un act cu nuanțe horror, dacă surorile mele nu mi-ar fi infirmat ipoteza prin lipsă de protest și prin somnul lor pașnic și dulce. Acum, nu se mai folosesc acele eficiente „cămăși de forță” ale prunciei. Ne-am modernizat și în gândire și tehnologic. Am văzut că dacă le punem copiilor noștri pampers, aceștia nu cresc având picioarele strâmbe, cu excepția moștenirilor genetice.

La o primă vedere, scutecele ne apar ca o imagine a neputinței, a slăbiciunii, a fragilității, a imobilității, a dependenței, a vulnerabilității.

Vasăzică, am vrut să dau uitării scutecele, dar Luca nu mă lasă. Evanghelistul. În fiecare an, în jurul datei de 25 decembrie îmi aduce aminte de scutece. Vrând-nevrând, trebuie să privesc la ele, cu ochii minții. Avantajul e că, spre deosebire de caracterul pragmatic al scutecelor copilăriei noastre, cele despre care scrie Luca au tâlc. Ele poartă mesaj și au simbolistica lor în peisajul nativității.

Scutecele în care a fost înfășat Isus – căci despre ele este vorba – au fost cât se poate de reale dar, în ansamblul narațiunii biblice, ele sunt și simboluri, „portaluri” spre adevăruri spirituale. Aș zice că putem vorbi despre un dublu simbol al scutecelor.

1. Scutecele – simbol al limitei, al fragilității

La o primă vedere, scutecele ne apar ca o imagine a neputinței, a slăbiciunii, a fragilității, a imobilității, a dependenței, a vulnerabilității. Nu ai nevoie de abilități hermeneutice avansate pentru a face aceste asocieri. Fiind în scutece, sugarului i se refuză orice mișcare, orice grad de libertate, orice act decizional. Alții trebuie să facă totul pentru el. Problema pe care o aduce un astfel de simbol în scena nașterii lui Mesia este foarte clară, mai ales pentru cineva nefamiliarizat cu proiectul mesianismului biblic. Scutecele au caracter anti-mesianic.

Nu îl poți pune pe Mesia în scutece! Dacă faci asta, omori proiectul mesianic «din fașă». Cum să te salveze un Prunc înfășat în scutece?

Nu îl poți pune pe Mesia în scutece! Dacă faci asta, omori proiectul mesianic „din fașă”. Cum să te salveze un Prunc înfășat în scutece? Cum să își facă Dumnezeu intrarea în lume, de o așa manieră? Poate un Prunc legat fedeleș să elibereze o lume anchilozată în propriile-i cârpe ale răului? Nu pare plauzibil ca un Mesia cu mâinile imobilizate să-i poată elibera pe oameni din lanțurile nedreptății, ale sărăciei crunte, ale omorurilor înfiorătoare, ale bolilor incurabile, ale dezastrelor naturale, ale lacrimilor care șiroiesc lângă catafalc, ale orfanilor flămânzi după iubire, ale azilurilor pline de bătrâni cu privirea pierdută în gol și câte altele.

În plus, cei mai puțin favorabili creștinismului ar putea sugera că hemoragiile acestei lumi convulsive sunt o dovadă că am rămas în era neputinței. Răul pare să îl țină pe Isus cu mâinile legate și indică, revoltător, anvergura neputinței Sale. Înfășat, Isus este bun de admirat și atât, la fel ca orice alt copilaș; e bun pentru estetica religioasă, dar în niciun caz nu se califică să fie Mesia. Nu doar că nu ne poate elibera, trebuie să-l protejăm și, la nevoie, să-l salvăm noi pe El. Avem datoria să-l „ducem în brațe” de la un popor la altul, să-i cântăm imnuri, să-i compunem versuri, să-l „întrupăm” în sacramente și să-i păstrăm memoria vie, din generație în generație. Fără noi, Isus ar pieri. Noi suntem „mesia” pentru El!

Acestea sunt problemele pe care le ridică imaginea vulnerabilității lui Isus. Doar că nu am spus toată povestea. Să mai amânăm puțin concluziile. Căci mai este ceva.

2. Scutecele – simbolul putinței de a rămâne Om

Pruncul înfășat în scutece nu este doar un personaj imobilizat și dependent de alții. Este un om care are în față toate posibilitățile devenirii. Închiderea pruncului în semi-sarcofagul scutecului este, totodată, și o deschidere. Deși arată parțial ca o mumie, copilul este ferit de o viață ostilă, de frig, de insecte și alte primejdii ale unui mediu ostil. Este înfășat pentru a se putea dezvolta, pentru a crește, pentru a deveni om. I se acordă șansa la viață. Scutecul funcționează ca mijloc de ocrotire, de grijă maternă, este o barieră de protecție între fragilul om din interior și inumanul din afară.

Isus este Mesia, nu în ciuda umanității Sale, ci tocmai datorită ei.

Luca surprinde aceste valențe hermeneutice ale scutecului și, în consecință, îl revalorizează, îi conferă – paradoxal – un caracter mesianic. Isus este Mesia, nu în ciuda umanității Sale, ci tocmai datorită ei. Ca să ne vină în ajutor, Dumnezeu trebuia să devină Om: Prin urmare, a trebuit să Se asemene fraților Săi în toate lucrurile, ca să poată fi, în ceea ce privește legăturile cu Dumnezeu, un mare preot milos și vrednic de încredere, ca să facă ispășire pentru păcatele norodului. Și prin faptul că El Însuși a fost ispitit în ceea ce a suferit, poate să vină în ajutorul celor ce sunt ispitiți. (Evrei 2:17-18). Așadar, a fost necesară depășirea mai multor obstacole așa încât Dumnezeu să devină Om.

Putem rememora aici câțiva pași: Isus a avut puterea să părăsească gloria cerească și să ia chip de Om[1]; Maria, mama Lui avut puterea de a accepta voia lui Dumnezeu[2]; Iosif, un bărbat din seminția lui David, l-a adoptat pe Isus în familia lui[3]; Maria a rămas însărcinată, în mod miraculos, de la Duhul Sfânt[4]; Dumnezeu a mișcat întregul imperiu roman, prin recensământul lui Cezar August, astfel încât Isus să se nască în Betleem[5]; negăsind loc de poposire, Maria și Iosif improvizează, îl înfășoară în scutece pe Isus și îl pun într-o iesle[6].

Așadar, „înfășatul în scutece” trebuie interpretat la pachet cu „ieslea” și cu lipsa „casei de poposire”. Or, privit așa, scutecul arată putința lui Isus de a fi Om, de a-și asuma condiția umanității în toate etapele ei. A fi om nu înseamnă doar să ai o anumită înzestrare biologică, presupune să-ți asumi și drumul, calea pe care merge orice om, cu cele mai elementare nevoi. Scutecele și ieslea sunt o demonstrație a forței de a improviza omenește, de a te adapta, atunci când nu găsești loc de găzduire.

Luca ne asigură, chiar de la început, din grajdul din Betleem, că Isus nu va ceda ispitei dez–omenirii. Nu va scoate asul din mânecă al divinității Sale.

Scutecele și ieslea ne liniștesc și ne conving că Isus nu va muri în stradă. Nu va fi abandonat la naștere. Va trăi. Isus nu i-a chemat pe îngeri să-i aducă un pătuț din aur și haine călduroase, la fel cum nu i-a chemat nici în Ghetsimani, în noaptea neagră a trădării și arestării Sale. Luca ne asigură, chiar de la început, din grajdul din Betleem, că Isus nu va ceda ispitei dezomenirii. Nu va scoate asul din mânecă al divinității Sale. Când dă de greu, nu iese „din haina de Om”. În plus, anticipăm că Isus nu va face o demonstrație a divinității Sale nici mai târziu, coborând de pe cruce, la îndemnul batjocoritorilor. Dacă ar fi făcut așa, am fi fost pierduți pentru eternitate. Iată cum, la Luca, scutecele – ca orice alt bagaj al umanității – devin o condiție necesară a lucrării mesianice.

Concluzie

Cred că putem vorbi, după cum am argumentat, despre un dublu simbolism al scutecelor. Avem un simbol al umanității lui Isus, în fragilitatea ei și în potențialul ei. Ambele trebuie luate în calcul. Cele două fațete ale simbolului ne demonstrează că Isus devine și rămâne Om până la final. Or, tocmai aceasta este esența lucrării mesianice, ca Isus să rămână Om până la capăt, chiar și atunci când drumul umanității îl va duce în fața Tatălui, fiind încărcat cu păcatele noastre. Și acolo, Isus a avut tăria de a rămâne Om, de data aceasta nemaifiind imobilizat în scutecele Betleemului, ci deschizând larg mâinile pe crucea Golgotei, ca să ne cuprindă pe toți. Isus este Mesia!

(Imagine: Georges de La Tour, Adorația păstorilor)

[1] El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuși n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe Sine Însuși și a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor – Filipeni 2:6-7.

[2] Maria a zis: „Iată, roaba Domnului; facă-mi-se după cuvintele tale!” Și îngerul a plecat de la ea – Luca 1:38.

[3] Când s-a trezit Iosif din somn, a făcut cum îi poruncise îngerul Domnului; și a luat la el pe nevastă-sa. – Matei 1:24.

[4] Îngerul i-a răspuns: „Duhul Sfânt Se va coborî peste tine, și puterea Celui Preaînalt te va umbri. De aceea, Sfântul care Se va naște din tine va fi chemat Fiul lui Dumnezeu. – Luca 1:35.

[5] În vremea aceea, a ieșit o poruncă de la Cezar August să se înscrie toată lumea.. Iosif s-a suit și el din Galileea, din cetatea Nazaret, ca să se ducă în Iudeea, în cetatea lui David, numită Betleem, pentru că era din casa și din seminția lui David – Luca 2:1, 4.

[6] Și a născut pe Fiul ei cel întâi născut, L-a înfășat în scutece și L-a culcat într-o iesle, pentru că în casa de poposire nu era loc pentru ei. – Luca 2:7.

Susține revista Convergențe!
Vrem să lărgim echipa și să tipărim cele mai bune materiale.

Alege moneda

Alege suma

Doneaza prin Revolut

0730020283

Memorează numărul în agenda telefonului tău iar apoi folosește aplicația Revolut pentru a face o donație

Plată cu OP

ASOCIAȚIA DECENU.EU

CUI: 37579166

NR. ÎNREG: 15/A/10.03.2017

LEI: RO21INGB0000999906900531

EUR: RO98INGB0000999906931543

SWIFT : INGBROBU

Distribuie:
Avatar

Lasa un comentariu