Stația de racord adânc. Cum de a ajuns Mitică Blajinul sfânt? (II)

27 June 2019

Visez în continuare, sunt pe aceleași meleaguri, încă nu am descoperit marile secrete. Visez și tot aștept ca un înger să înceapă să-mi spună povestea sa. Dacă el va veni, eu promit că voi fi prezent în fiecare noapte. Da, așa cum am spus, în încremenirea din somn, atunci când nici nu știu că respir, hălăduiesc pe meleaguri dictate de un alt mine.

Dar acum, lăsând acestea deoparte, am de încropit partea a doua a poveștii despre Mitică Blajinul și despre treptele „sfințirii” sale. Pentru a scrie, îmi construiesc cadrul. Oleacă de răbdare să-mi pun o pernă comodă la spate și să pornesc fondul muzical care nu întâmplător este Leonard Cohen, cu albumul „Songs from a Room”. Buuun, am terminat.

Iar în timp ce atmosfera crește în cordialitate, ușa biroului se deschise și intră tovarășul Vasile Vasile. Toți se uită la el cu necesara surpriză pentru că nimeni nu-l cunoaște.

Așadar suntem în ziua echinocțiului de vară în biroul de documentare și arhive într-un minister. Atmosfera este de abnegație, de hotărâre, de încredere tovărășească. Toată lumea din birou așteaptă ceva. Adela așteaptă de douăzeci de ani ca Mitică să o ceară de nevastă. Și Geta așteaptă, e drept doar de câteva luni, ca Gicu să o ceară de nevastă. Mitică așteaptă ora doisprezece fix ca să vină Frosa cu iaurturi proaspete. Gică așteaptă o mărire de salariu. Mitrofan așteaptă să treacă cele trei luni de sancțiune, de tăiere din salariu. Frosa, femeia de serviciu, așteaptă să primească o casă pe magistrală și își mai dorește și un televizor.

De fapt, Frosa dorește prea mult, are o conduită cosmopolită și neconformă cu noile realități pentru că iată, își face pe ascuns cruce și spune din când în când „Doamne ferește!” Dar dincolo de aceste neajunsuri ea, după ce aduce iaurturile, mobilizează tot colectivul și împreună urează prin discursuri (Geta) și scandări (Gicu) mulți ani lui Mitică Blajinul. Iar în timp ce atmosfera crește în cordialitate, ușa biroului se deschise și intră tovarășul Vasile Vasile. Toți se uită la el cu necesara surpriză pentru că nimeni nu-l cunoaște.

Tovarășul Vasile Vasile este un „vehicul” al PCR, iar înainte de a deschide această ușă a mai trecut să…

Iată-mă oprit de un mesaj pe Facebook. Laura Codruța Kovesi a fost revocată din funcție. (Scriu acest articol pe data de 9 iulie). Stai! Opresc muzica, nu mai am nevoie nici de pernă. Stai! Înainte de a scrie despre aceasta trebuie să mărturisesc că aș fi vrut să amintesc despre sora mea care este într-un „turneu” de vândut crenvurști în Statele Unite, și care într-o pauză de odihnă tocmai ce a poposit la un muzeu numit Maryhill, muzeu ce are și o expoziție permanentă dedicată reginei Maria a României. Mărturisesc că nu știam nimic despre acest muzeu și că informațiile le-am obținut de pe net.

Vasile Vasile este un «vehicul». El navighează doar în funcție de pile, cunoștințe și relații. Pentru el se deschid uși și unde este trimis el destinul celor aflați înăuntru se frânge.

Drăguț este că imaginea unui jilț o văd și de pe site-ul muzeului și de la sora mea. Și pornind de la acest jilț regal, expus vizitatorilor americani, eu aș fi ajuns încet, încet, pe străzile Bucureștiului unde aș fi auzit vocea lui Vasile Vasile urlând: „Ana Pauker și cu Dej bagă spaima în burgheji!” Și aș fi vrut să amintesc și de tanti Felicia care are optzeci de ani. Ea cu o minte limpede și o memorie pe cinste mi-a povestit mult din tinerețea ei. Mi-a spus despre foametea din anii ’50, despre refugiul în Banat, despre evreii din Moldova. Și tot învârtindu-mă printre amintiri, încet, încet, aș fi ajuns și la întrebarea la care cred că nici Vasile Vasile nu ar fi știut răspunsul: „Știi cum numeam noi RPR (Republica Populară România)? Ei bine, o numeam: Regretăm Plecarea Regelui”.

Iată-mă la două zile de la despărțirea de Kovesi (11 iulie 2018). Mi-am pus perna la spate și am dat drumul la Leonard Cohen albumul „Songs of Love and Hate”. Trebuie să scriu despre unul chemat Vasile Vasile.

Da, Vasile Vasile este un „vehicul”. El navighează doar în funcție de pile, cunoștințe și relații. Pentru el se deschid uși și unde este trimis el destinul celor aflați înăuntru se frânge. (Pauză) Nici acum nu pot termina. Sunt chemat de băiețelul meu de opt ani să ne uităm împreună la filmul Stuart Little. Și mă duc. Și văd un mic șoricel foarte educat care își dorește să intre măcar câteva secunde într-o partidă de football. Și deși e ignorat total, e lăsat, în final, să intre. Șoricelul e foarte bucuros. Știe regulile jocului, dar nimeni nu-l bagă în seamă. Are caracter și fantezie (ca CR7). Dar nu va lovi mingea, dimpotrivă, mingea îl va lovi.

(Va urma)

Prima parte poate fi citită aici.

(Imagine: © „Fototeca online a comunismului românesc”, 198/1955, #KA198)