Stația de racord adânc. Cum de a ajuns Mitică Blajinul sfânt? (III)

Share:

Nu le este dat tuturor să locuiască cu Fredoom și Fortune deasupra capului. Și ca lucrurile să fie și mai clare, tot deasupra stă și Savior. Peste drum locuiește o familie de albanezi, iar alături o familie de pakistanezi. La trei case distanță locuiesc Rony și Ronyel, doi adolescenți brazilieni. Dar dintre toți și toate, cu ceva ani în urmă, doar Fortune a pus mâna ei de culoare pe obrazul fiului meu. Era prima lor întâlnire. Și peste ceva vreme, tatăl nigerian al copiilor ce poartă numele de Fortune, Fredoom și Savior, într-o discuție amicală mi-a spus: „Ce știi tu? Tu ești alb”.

…în definitiv acest Mitică e un prost. Adică să vii tu de douăzeci de ani în fiecare zi la slujbă? Să nu bei și tu o bere în timpul programului? Să fii atât de precis, ordonat și meticulos? Să fii generos, nătâng și să nu te însori?

E adevărat, sunt un fel de alb, un fel de român, un fel de creștin și nu în timpul liber dau de mâncare la ceva animale. Foarte rar scriu. Și când o fac îmi pun o pernă la spate și-mi pregătesc să ascult un album întreg. Sunt acel caz rar de fan al muzicii care crede că doar așa se simte ce a vrut să spună artistul. În cazul acesta am pus albumul „White Album”, al unor tineri din Liverpool. Și unul dintre cântece spune: „Happiness Is A Warm Gun”. Și doar atât îmi este suficient ca să mă reîntorc „în zilele noastre”, într-un birou de documentare și arhive unde Mitică Blajinul a rămas cu gura căscată la apariția lui Vasile Vasile. Astfel el a fost „primul om” care a descoperit că fericirea este „pe țeava puștii”. Dar adevărul este că nu suntem în biroul amintit, ci într-o sală de teatru. Și suntem pe întuneric, dar nu în liniște. Adică macaragii, oțelării și sudorii se uită amuzați și chicotesc când văd pe unul ca Mitică Blajinul care, clink, clink, este zdrobit de un mic tăvălug al istoriei.

Și față de asta nu există compasiune, nici înțelegere. Pentru că în definitiv acest Mitică e un prost. Adică să vii tu de douăzeci de ani în fiecare zi la slujbă? Să nu bei și tu o bere în timpul programului? Să fii atât de precis, ordonat și meticulos? Să fii generos, nătâng și să nu te însori? Adică să nu faci nuntă cu dar, cu lăutari și cu balamuc? Dar adevărul mult mai aproape este că nu suntem într-o sală de teatru, ci suntem în mintea unui dramaturg. Și el știe că atunci când vor vedea această piesă macaragii, oțelării și sudorii vor chicoti satisfăcuți. Știe că ei se vor întoarce acasă sau la uzină, pe macara sau pe buldozer, puțin răzbunați că unui șef, da, unui șef i se înfundă. Alții șefi mult mai mari i-au pus gând rău. Dar nu așa oricum, ci ca urmare a unei analize, din dorința de a îmbunătăți, de a împrospăta, de a promova noi cadre. Cu asigurările că nimeni nu rămâne pe drumuri.

…lor le e simpatic de fapt Vasile Vasile. Adică tovarășul acela cu o meserie imprecisă, cu o traiectorie vagă, care nu ține la program, băiat bun, asemenea lor.

Și chicotesc pentru că lor le e simpatic de fapt Vasile Vasile. Adică tovarășul acela cu o meserie imprecisă, cu o traiectorie vagă, care nu ține la program, băiat bun, asemenea lor. Ce? Sigur că ei știu că: „Happiness Is A Warm Gun”. Și ca să nu-i lovească glonțul fierbinte al fericirii, ei sunt și pe aici, și pe acolo, și pe dincolo. Un fel de aia, un fel de cealaltă, căci uite, care dintre ei este cu adevărat macaragiu, oțelar sau sudor? Ei sunt pe jumătate țărani, pe jumătate târgoveți, nici în câmp la arat, nici în fabrică la strung. „Clink! Clink!”, se întoarce tăvălugul. Căci iată că și Vasile Vasile își începe declinul atunci când pe scenă apare Doina Boboc.

(Pauză) Hai să ne oprim puțin. Fiul meu a aflat că scriu un text despre un nene numit Vasile și astfel a venit întrebarea: „Este vorba despre Vasile primarul din Las Fierbinți?”. Am început un foarte scurt dialog despre Baranga, bășcălie, înjurăturile din școli și în final de ce la televizor, teoretic, nu se poate înjura. Un scurt dialog pentru că vorbeam în timp ce ne jucam cu o minge roșie uriașă. Iar acest moment al jocului cu mingea se cheamă: „Stai cu mine”. Există și varianta: „Iar Dragnea! Iar Digi 24” Bun, eu am descoperit târziu serialul difuzat de Pro TV. Și m-am apropiat de el în general pentru personajele Firicel și Celentano. Dar apoi m-am îndepărtat destul de tare urmărind interviuri cu Mimi Brănescu, scenaristul serialului. În ciuda comicului, totul este de o mare tristețe. Lumea lui Brănescu trăiește în fața birtului lui Oaie. O lume fără speranță, lipsită de perspective și înecată în vodcă. O comunitate care are în centru pe Aspirina, adică, mă scuzați, femeia cu felinare roșii la poartă. O lume care acceptă ușor să fie trădată și se bucură când înșală. În această lume fericirea nu este o armă fierbinte, acolo se pendulează între: „Bă! Ești prost?”, „Bă! Ești nebun?”. Și pentru că este așa, fericirea și arma au dispărut, a rămas doar fierbințeala.

Mitică Blajinul a rămas pe scenă, spune ultima replică: „Adela, arhiva asta a fost casa mea, biblioteca mea, colecția mea de timbre și, nu te supăra, femeia mea…”. Iar Adela răspunde: „Asta pentru că nu mă iubești”, „Ba, te iubesc Adela…”, „Mă iubești, Mitică, ca pe un duplicat”.

(Va urma)

(Photo by Monica Silvestre from Pexels)

Citeșe aici partea I și partea a II-a.

Susține revista Convergențe!
Vrem să lărgim echipa și să tipărim cele mai bune materiale.

Alege moneda

Alege suma

Doneaza prin Revolut

0730020283

Memorează numărul în agenda telefonului tău iar apoi folosește aplicația Revolut pentru a face o donație.
*Menționează "Donație Convergențe"

Plată cu OP

ASOCIAȚIA DECENU.EU

CUI: 37579166

NR. ÎNREG: 15/A/10.03.2017

LEI: RO21INGB0000999906900531

EUR: RO98INGB0000999906931543

SWIFT : INGBROBU

Share:

Leave a reply