Ucraina – o poveste cu ochi frumoși și zale grele de aramă

2 March 2022

Orice ni s-ar întâmpla, de la războaie și pandemii la noi cuceriri ale tehnicii sau de la campanii electorale la festivități de tot felul, nu ne putem debarasa de acest obicei arhaic, vechi de când lumea, ne sugerează unii istorici și antropologi, de a îmbrăca realitatea în simboluri. De e pace, de-i război, nu contează: deținem un arsenal potent de imagini paradigmatice, legende, mituri, semnificații pentru a le gestiona într-un mod care să ne ajute atât în înțelegerea realității, cât și în comunicarea ei. Suntem genetic structurați pentru așa ceva, ar spune un Mircea Eliade sau Joseph Campbell. Chiar dacă nu ne mai raportăm la sacru precum o făceau strămoșii noștri, folosim aceleași mijloace pentru a deosebi realul de fantastic. Gândirea simbolică, cu toată marginalizarea fățișă de care a avut parte în cultura Occidentului cam de pe vremea lui Descartes, rămâne încă influentă în experiența omului modern, fiind prezentă în majoritatea domeniilor de activitate curente.

Gândirea simbolică, cu toată marginalizarea fățișă de care a avut parte în cultura Occidentului cam de pe vremea lui Descartes, rămâne încă influentă în experiența omului modern, fiind prezentă în majoritatea domeniilor de activitate curente.

Recenta invazie rusă în Ucraina nu avea cum să scape necosmetizată simbolic, mai ales într-o epocă atât de prolifică în distribuiri. Dintr-o listă mult mai bogată, într-o continuă actualizare, enumăr din memorie câteva astfel de reprezentări: bătrânica întâmpinându-l pe soldatul rus înarmat până în dinți pentru a-l lua la rost, fără pic de frică, cu privire la prezența sa pe pământ ucrainean, militarii care își dau viața în avanposturi, fiind nimiciți de mașina de război a dușmanului, eroul care se sacrifică distrugând un pod de acces al inamicului, imaginea cerului cu nori în formă de înger deasupra Kievului[1], fotografia lui Vladimir Putin în care îi este desenată o mustață ca a lui Hitler, „fantoma din Kiev”, expresie folosită la adresa unui pilot de spre care se spune că ar fi doborât șase avioane rusești, comparația făcută între Volodymyr Zelensky și Macabei[2], mesajul unui soldat rus trimis către mama lui înainte de a muri …

Nu pun în discuție acum nici rostul, nici valoarea de adevăr a faptelor menționate, nici semnificația lor și îmi permit cu atât mai puțin să diluez în vreun fel tragismul situației din Ucraina. Îmi propun doar să evidențiez un mod a ne raporta la realitate care, cred eu, ne caracterizează pe fiecare. Cu toții avem nevoie de astfel de imagini, fie că suntem agresori, victime sau spectatori ai istoriei desfășurate înaintea ochilor noștri. Agresorii își justifică prin ele comportamentul abject, victimele rezistă, iar spectatorii își îmbogățesc bagajul de reprezentări ale lumii cu noi tablouri pline de înțelesuri.

Dintre toate, cea mai fascinantă imagine simbolică folosită în aceste zile pentru a descrie natura conflictului aflat în primă desfășurare la nord-est de țara noastră mi se pare cea luptei biblice din David și Goliat. Asemănarea dintre cele două istorii este ușor de observat. În ambele avem de-a face cu un combatant excesiv de puternic, angajat în luptă cu un altul mult mai slab dotat.Ca într-o dispută între Raphael Nadal și Dionis Bodiu la tenis. Sau o partidă de fotbal între Viitorul lui Hagi și Liverpool. Pentru un observator neutru, deznodământul luptei nu poate fi decât unul, victoria celui puternic și înzestrat. Cel slab se îndreaptă spre o moarte sigură. Cu toate acestea, realitatea din teren sfidează evidențele și calculele strategice inițiale: iată că David se va dovedi mai puternic decât părea la prima vedere, iar pentru Goliat această luptă se va încheia cu o rușinoasă înfrângere.

Ne atașăm instinctiv de David și îi ținem pumnii. Ne plac astfel de istorii, în care cel ce are mai puține șanse îl învinge pe favorit.

În general, prezența acestui construct simbolic nu este resimțită doar rațional, prin realizarea unei corespondențe între elemente asemănătoare; ea este însoțită și de o implicare emoțională, chiar și atunci când miza conflictului nu este importantă pentru noi. Ne atașăm instinctiv de David și îi ținem pumnii. Ne plac astfel de istorii, în care cel ce are mai puține șanse îl învinge pe favorit. Tremurăm la fiecare lovitură și vrem ca evenimentele să conducă spre un deznodământ bine precizat; deși nu suntem implicați direct în luptă, îi experimentăm desfășurarea ca realitate. Asta reușesc să facă simbolurile adesea, fie că suntem conștienți sau nu de influența lor: ne pun în contact cu ceea ce merită apreciat în sfera celor reale și vrednice de apreciat. Unii ar spune, nu fără temei, că aceste „citiri” ne fac să fim cu adevărat oameni, în situații pe care altfel le-am diseca hermeneutic prin aplicare de metode și instrumente standardizate, reci, depersonalizate. Ele devin astfel adevărate acte de rezistență împotriva clericalismului pozitivist inaugurat de Comte, care a marginalizat în cultura noastră intuiția, imaginația și înțelegerea simbolică a realității.

Deocamdată, se pare că și în Ucraina realitatea sfidează ceea ce se anticipa înainte, acea victorie rapidă a rușilor. E adevărat, informațiile din zona de război sunt greu de verificat, iar ele provin în marea lor majoritate dinspre una dintre tabere. Predomină celebrarea fiecărei lovituri reușite împotriva rușilor. Este normal să fie așa, pentru că moralul tuturor, de aproape și de departe, este esențial în aceste condiții. Impresia generală de până acum este că, deși lupta este încă în plină desfășurare, praștia lui David funcționează bine.

Istoria lui David și Goliat are implicații care depășesc cadrul strict tehnic al confruntării propriu zise. Valențele ei simbolice au și implicații morale, nu mai puțin importante.

Să nu ne oprim aici în citirea acestei paradigme. Uneori folosim simbolul biblic doar pe jumătate, mulțumindu-ne să evidențiem diferențele dintre combatanți împreună cu deznodământul surprinzător al luptei. Dar istoria lui David și Goliat are implicații care depășesc cadrul strict tehnic al confruntării propriu zise. Valențele ei simbolice au și implicații morale, nu mai puțin importante.

Goliat este combatantul arogant și batjocoritor. Lipsit de diplomație, el dinamitează orice punte de negociere cu dușmanul, fiind sigur pe biruința sa în luptă. Vorbește mult, pe un ton lătrător și propagandistic. Știe să își pună în valoare imaginea. Va fi cunoscut pentru puterea sa, nu pentru frumusețe sau alte calități puțin folositoare. Este exact ce își dorește.

Goliat e făcut pentru a merge la război și pentru nimic altceva. La urma urmelor, are toate atuurile în mână: e mare, e puternic, e iscusit în luptă. Este și bine înarmat și costumat de luptă, cu echipamente grele și costisitoare. Când intră în arenă, însoțit de un asistent care îi poară pavăza, „zalele-i zuruie crunte”, împrăștiind groază. Trebuie să îți fie teamă de el, așa cum le-a fost celor mai mulți dintre oștenii lui Israel. Nimeni nu riscă să se pună cu asemenea namilă. E mai înțelept așa, nu? Stau cu toții pitulați pe munte, sperând că dacă nimeni nu face nimic, lucrurile nu se pot înrăutăți. Hm.

Aceasta este Rusia lui Vladimir Putin. Aceasta este imaginea agresorului în aceste zile. Este o poveste despre putere, despre mândria unei națiuni hrănite de către conducătorii ei cu mărețe vise. Este povestea unei națiuni care nu are nimic de pierdut în luptă, pentru că nu crede că va pierde. Este povestea celui care se crede cel mai tare din această vale. Nu în ultimul rând, pare a fi o poveste crezută încă de (prea) mulți.

Orice este posibil. Dar poate că tocmai pentru că încă ostilitățile sunt în plină desfășurare – cu multe victime, din păcate – găsim în noi această dorință stăruitoare după un final ca cel din Biblie.

De cealaltă parte, David este băiatul frumos, cu păr bălai, bun de pus în vitrină. Nu are ce căuta pe câmpul de luptă, nu e făcut să poarte sabie și armură. Îi șed mai bine fluierul și toiagul. Când te gândești la el, te gândești la peisaje bucolice, la râuri și ramuri. Iată însă că la nevoie el este gata să pună mâna pe o armă ușoară, oarecum ridicolă și demodată, pentru a-l înfrunta pe cel rău și înfumurat. E neînfricat, încrezător în victoria sa, pentru că este de partea binelui, iar în această lume binele învinge negreșit. E prea frumos pentru a fi și adevărat, așa că unii îl pizmuiesc și aruncă ocări peste el; sunt unii de la care nu te-ai aștepta, ceea ce este cu atât mai dureros.

În aceste zile, Ucraina își joacă rolul de copilaș cu păr bălai înfruntând cu praștia în mână uriașul nemilos și mândru, îmbrăcat în zale grele de aramă. Zgomotului zalelor și loviturilor de sabie, copilul frumos îi opune naivitatea celui ce visează să își poată duce destinul până la capăt pe calea aleasă de el, nu de alții. Nu are cum să nu îți placă David, psalmul acela nu a fost scris încă.[3]

Ne întoarcem, așadar, la efectele produse în plan afectiv de citirea simbolică a faptelor. Ele sunt cu atât mai puternice acum cu cât la ora scrierii acestor rânduri și probabil a lecturării lor nu știm care va fi deznodământul confruntării de pe pământ ucrainean, până unde va merge asemănarea dintre cele două istorii. Orice este posibil. Dar poate că tocmai pentru că încă ostilitățile sunt în plină desfășurare – cu multe victime, din păcate – găsim în noi această dorință stăruitoare după un final ca cel din Biblie. Nu o spun în sens literal, desigur, dar nici (doar) simbolic. Această poveste trebuie să se încheie într-un anume fel pentru fi reală. Altfel, pentru mulți, ea se va transforma într-un coșmar.

Simțim, paradoxal, cum istoria crește și înaintea noastră. Ce a fost va mai fi. Trebuie să fie. Se spune că Ucrainei i se datorează sfârșitul Uniunii Sovietice, ca urmare a dezastrului de la Cernobîl. Dacă tot nu învățăm nimic din istorie, nu ar fi bine ca ea să ne mai dea încă o lecție de acest fel, poate că de data o vom prinde?

Alte texte din grupajul Război în Ucraina.

(Imagine prelucrată de Gabi Giulușan)

[1]https://www.impact.ro/ce-s-a-vazut-pe-cerul-de-deasupra-kievului-oamenii-plini-de-speranta-e-chiar-emotionant-foto-315410.html

[2] https://www.timesofisrael.com/for-many-jews-volodymyr-zelensky-is-a-modern-maccabee-as-he-fights-ukraines-war/

[3] Mă refer la Psalmul 51, nu la 23, să fie clar!