Un părinte, despre școală, cu năduf

Școala, această „brățară de aur”, cum o numeau profesorii pe vremea când eram în liceu, a devenit o pereche de cizme de fier, pe care copiii noștri trebuie să o poarte de la 6 la 18 ani, exact ca în călătoriile inițiatice ale „cenușăreselor” care doreau să devină zâne. După drumuri lungi, peste dealuri și peste văi, peste țări și peste mări, cizmele „cenușăreselor” ajungeau să se tocească. Însă, taman când acestea deveneau nefuncționale, se ivea, la orizont, palatul lui Făt Frumos. În cazul copiilor noștri, cizmele nu se tocesc, iar happy-endul nu se întrevede. Școala, acest cadru instituțional din care am luat cu mine cele mai frumoase amintiri, a devenit pentru copiii noștri un soi de carceră, un mediu traumatizant și anxiogen. Cine e nebunul care mai cântă, cu drag, melodia de pe vremea părinților noștri: „Ani, de liceu, cu emoții la română,/ scumpii ani, de liceu, când la mate dai de greu”?
Școala, această «brățară de aur», cum o numeau profesorii pe vremea când eram în liceu, a devenit o pereche de cizme de fier, pe care copiii noștri trebuie să o poarte de la 6 la 18 ani, exact ca în călătoriile inițiatice ale „cenușăreselor” care doreau să devină zâne.
Am 3 copii, unul care, în câteva săptămâni, urmează să devină adult, și doi gemeni care tocmai au împlinit 13 ani. Va să zică, ne bat la ușă un examen de bacalaureat și două examene de „capacitate”. Cu băiatul nostru mai mare, nu prea mai avem probleme. Chiar dacă a fost și el un cobai al procesului de tranziție (ah, nesfârșita tranziție!), a reușit, printr-un noroc chior, să ajungă la o școală unde nu se pune accentul pe programă, ci, mai degrabă, pe creativitate. Când învață, învață zi și noapte, nu pentru că are sarcina de a învăța, ci pentru că îi place ceea ce învață, pentru că este interesat de ceea ce învață, și, mai ales, pentru că, la fel ca tatăl său, este înzestrat cu abilitatea de a sintetiza, armonios, tot ceea ce învață.
În schimb, când e vorba de gemeni, lucrurile stau cu totul altfel. Fetița noastră este, ca aproape orice fată, muncitoare și pretențioasă cu sine însăși. Învață tot ceea ce trebuie să învețe. Totuși, uneori și ea se întreabă de ce este necesar să asimileze atâtea informații? Observă, inteligent, că acestea nu prea folosesc la mare lucru. Este conștientă că toate aceste informații sunt la un click distanță. A petrece ore în șir într-o sală de clasă, numai pentru a primi de la profesori ceva ce poate accesa într-un mod selectiv, cu o hermeneutică corectă (desigur, ea nu pricepe ceea ce scriu aici, dar intuiește), i se pare o cumplită pierdere de timp și de energie.

A. desenând
De ce trebuie să recite automat niște fraze complet neinteresante, când ar putea, foarte bine, să se plimbe, să își facă prieteni, să fie generoasă, să iubească, să îngrijească animalele rănite? Să învețe despre valori. Despre dragoste, despre bunătate, despre generozitate, despre altruism. Valorile devin parte constitutivă din ființa copiilor noștri. Informațiile nu sunt decât anexe. Sunt nevoit să o conduc de trei ori pe săptămână la școală. Ghiozdanul îi este plin cu tot felul de manuale și caiete. Cu tot felul de porcării didactice, inventate de idioții din învățământ, pentru a ajuta la jumulirea justificată a unor sume de bani publici. Cu tot felul de informații care îi aplatizează mintea, îi răcesc inima, și îi distrug, la propriu, coloana vertebrală.
Valorile devin parte constitutivă din ființa copiilor noștri. Informațiile nu sunt decât anexe.
Băiatul meu mai mic este anxios, ipohondru, hipersensibil, dependent de părinți și de ceea ce înțelege, cu toată ființa lui, ca fiind „acasă”. M-am apropiat de el mai mult, din punct de vedere emoțional, pentru că am simțit că este delicat și vulnerabil. De ani buni, e profund afectat de școală. Urăște visceral școala, și asta pe drept cuvânt. Spre deosebire de sora lui geamănă, merge la o școală de muzică. Este extrem de talentat, atât în artele plastice, cât și în domeniul muzical. Este un grafician și un percuționist de primă mână. Cu toate că activitățile muzicale îl suprasolicită, pretențiile profesorilor din celelalte domenii sunt aberante. I se cere să învețe termeni tehnici pe care eu însumi abia îi pronunț (mă gândesc la biologie, de pildă). I se dau teme care îl epuizează. Și a ajuns într-o etapă în care nu mai vrea să facă nimic. Vrea să se joace, să se bucure de copilărie. Deseori, în timp ce face temele, pune stiloul jos și îmi spune, spontan și sigur: gata, eu nu mai fac nimic!; merg să mă joc/ să desenez/ să bat mingea/ să cânt la pian!; urăsc matematica, urăsc româna, urăsc să învăț toate lecțiile astea, urăsc școala! Este, spuneam, un băiat anxios.

V.
În ghiozdanul lui, pe care abia îl duce, găsesc o grămadă de hârtie igienică. Dacă nu duce cu el hârtie igienică, nu poate folosi toaleta (școala nu are bani pentru a achiziționa scumpa hârtie igienică). Dacă nu poate folosi toaleta, devine anxios. Îi este teamă de profesorul de geografie. Acesta, un specimen cum rar întâlnești, l-a poreclit „Rozi” (datorită tenului translucid, pe care eu i-l iubesc) sau Electron (din pricina agitației anxioase). În fiecare semestru, îi dă cel puțin un 3. De ce? Pentru că nu știe nimic. De ce nu știe nimic? Ei bine, domnul profesor nu înțelege că un copil anxios nu poate fi evaluat în fața clasei, după ce îi dai fel și fel de porecle și bagi spaima în el cu note proaste. Halal profesor, halal pedagogie!
Școala copiilor este și școala noastră. Facem și noi teme, învățăm lecții, ducem ghiozdanele, ne certăm cu profesorii, îi vorbim pe la spate, le cumpărăm cadouri.
Noi înșine, părinții, suntem epuizați. Trebuie să facem teme după teme. Eu, unul, am început, de la o vreme, să mă revolt. Când e vorba de teme, mă duc unde văd cu ochii. Într-o zi, a trebuit să muncim până după ora 24.00, ca să terminăm un proiect (de lucru manual) pentru fiica noastră. A primit nota 8. Doar nota 8, după atâta muncă? Eu și soția mea eram stupefiați și dezamăgiți. Fără să ne dăm seama, reacționam de parcă eram noi înșine elevi, de parcă noi înșine fuseserăm evaluați.
Școala copiilor este și școala noastră. Facem și noi teme, învățăm lecții, ducem ghiozdanele, ne certăm cu profesorii, îi vorbim pe la spate, le cumpărăm cadouri. Așteptăm vacanțele mai abitir decât le așteaptă copiii. Avem o greață viscerală față de școală. O urâm din tot sufletul. Senzația pe care o am este că școala nu ne distruge doar copiii, ne distruge și pe noi, încetul cu încetul. Senzația pe care o am este că întregul sistem de învățământ, cu toți dinozaurii care au rămas în el (profesorii ceaușiști, fără nicio vocație, inspectorii avizi de putere, imobili și aserviți politic, oportuniștii care nu și-ar părăsi, pentru nimic în lume, scaunul de la catedră, în favoarea unor tineri mai bine pregătiți), are menirea de a distruge o generație întreagă de elevi. Are menirea de a distruge familiile acestor elevi. Are menirea de a distruge, la urma urmelor, o societate, o țară. Nu contest, există atâția învățători minunați, atîția oameni care își dedică viața învățământului și care au o chemare în sensul acesta. Dar, majoritar, oamenii de la catedră nu sunt conștienți că în mâinile lor se află niște suflete, niște minți, că ceea ce fac modelează aceste suflete și aceste minți, sau, de cele mai multe ori, din păcate, le distrug.
Senzația pe care o am este că școala nu ne distruge doar copiii, ne distruge și pe noi, încetul cu încetul.
Soluții? N-am! – vorba lui Moromete. N-am! Sunt mult prea întârziat pentru homeschooling sau pentru o școală privată. Tot ceea ce pot face este să îmi încurajez copiii, să le arăt dragostea despre care profesorii din școală nici măcar nu vorbesc, să îi învăț valorile, pe care profesorii din școală le ignoră cu obstinație, și să mă rog pentru credința lor. În cele din urmă, doar această credință, la care se alătură nădejdea într-o veșnicie mai bună, va conta în cele mai importante momente din prezenta și viitoarea lor viață.
Vezi toată seria de articole pe tema „Școala care ne (de)formează copiii”
(Toate desenele folosite în text sunt realizate de A.)
Susține revista Convergențe!
Vrem să lărgim echipa și să tipărim cele mai bune materiale.


0730020283
Memorează numărul în agenda telefonului tău iar apoi folosește aplicația Revolut pentru a face o donație.
*Menționează "Donație Convergențe"

Plată cu OP
ASOCIAȚIA DECENU.EU
CUI: 37579166
NR. ÎNREG: 15/A/10.03.2017
LEI: RO21INGB0000999906900531
EUR: RO98INGB0000999906931543
SWIFT : INGBROBU