Unfriend a friend – ca politică relațională

Share:

Știți bancul cu omul ce intră într-un local și poruncește:

– Mie să-mi dai un pahar de… (indiferent ce) că, dacă nu…!!!

După care dă cu pumnul în tejghea. Sperioasă, barmanița îi servește rapid băutura fără să comenteze. Ziua următoare la fel, ziua de după ea, la fel. Întrebându-se ce s-ar întâmpla totuși dacă nu s-ar mai învoi de fiecare dată să-l servească, la următoarea vizită:

– Mie să-mi dai un pahar de… (indiferent ce) că, dacă nu…!!!

După care dă din nou cu pumnul în tejghea. La care barmanița, cu o voce firavă, întreabă:

– Că, dacă nu, ce??

Iar omul, resemnat, o lămurește:

– Eh, atunci nu beau.

Mi-am adus aminte de bancul acesta văzând atmosfera ce pare să se contureze din nou pe măsură ce ne apropiem de alegeri. Nu înțeleg ce e cu amenințările de desprietenire sau solicitările (mai nou) de desprietenire de pe rețelele de socializare. La început au fost… amenințările. Destul de mulți – fiecare după criteriile lor – amenințând cu divorțul amical pe cei care îl simpatizează pe cutărescu sau vor vota partidul celuilalt cutărescu. Cum dau mugurii perioadele electorale, cum sar ca ciupercile șefii autointitulați și sultanii autoinstalați (dar fără tron) dintre pereții virtuali, trasând standarde amicilor din propria rețea pentru a se califica în runda următoare a prieteniei.

Ar trebui să renunțe la identitatea și gândirea lui și să devină brusc altcineva pentru mai nobilul scop de a nu fi desprietenit?

Ar trebui să sperie pe cineva chestia asta? Mie nu mi-e tare clar. Sau ar trebui să se execute și să stea cuminte, la locul lui, să se conformeze după cum îi dictează poruncitorul? Ar trebui să renunțe la identitatea și gândirea lui și să devină brusc altcineva pentru mai nobilul scop de a nu fi desprietenit? Ce înalt și nobil țel! Nu cumva ideea era să gândim fiecare cu mintea pe care o avem? Cine vrea să se unfriend, să se unfriend liniștit (chit că asemenea legături nu pot fi numite nici măcar amiciții darămite creștinești), nu e obligatoriu să aibă prieteni în listă la o adică, pot sta și singuri singurei ținându-și companie cu câte un like la propria postare, e dreptul lor de altfel, însă avertismentele că urmează – de parcă am fi în Terminator când Arnold ne anunță că he va fi back! – îmi rămân neînțelese, ba mai mult, îmi par jalnice, cam tot așa cum pare și personajul din bancul de mai sus. Și cine ar dori prietenia cuiva care poruncește ca toți să gândească la fel ca el și după care definiție s-ar numi aceasta prietenie?

Iar moda mai recentă, dacă nu ați auzit-o, e să nu te mai obosești tu să te desprietenești de cei nedemni (or fi mulți, ce mai), un adevărat sultan nu își pierde timpul tăind capete, ci le cere supușilor să își bea singuri licoarea cât mai pot pleca din lumea aceasta cu o fărâmă de demnitate: adică să se desprietenească cei nedemni de ei, să se simtă ei rușinați că îndrăznesc să rămână amici cu nume atât de distinse, să se caute și să se găsească… ușori.

Mai demult nu aveam voie să criticăm sistemul (cel puțin nu cu voce tare). Acum nu ne dăm unii altora voie să avem păreri diferite. Aceștia sunt rasa pură, acești ceilalți sunt inferiorii.

Dincolo de tristețea până la oroare pe care le resimt văzând asemenea atitudini, dincolo de mirarea că acestea sunt încurajate de către unii amici ai respectivilor, care încep să se justifice și să se scuze vizavi de opțiunile lor, dincolo de surprinderea că oameni cunoscuți chiar pot gândi așa, la mijloc mă gândesc că nu e doar dorința de uniformizare, de a-ți găsi aliați care să îți confirme alegerile, preferințele… politice, adică să-ți astâmpere nesiguranțele. Poate fi și asta până la un punct… de bun simț. Dar pare să fie și o dorință suspectă de putere. O fi haios, dar da, cred că și un spațiu mic și invizibil fizic, adică virtual, ca o rețea de socializare poate crea unora impresia că numărul de friends, de like-uri și de comentarii favorabile înseamnă de fapt putere. Doar ăștia sunt influencerii, nu-i așa? Iar puterea aceasta – cât o fi ea de mică – corupe, se pare. Amenință, manipulează, forțează (perfect lăudabil, nu?) pentru a avea parte de confirmări. Sau pentru a nu avea parte de critici. Un fel de fugă de confruntarea propriului adevăr cu adevărurile celorlalți pentru a te verifica. Acele adevăruri care nu sunt absolute, care privesc organizarea la nivel macro și asupra căreia fiecare dintre noi are câte o (altă) părere.

Mai știți…? Mai demult nu aveam voie să criticăm sistemul (cel puțin nu cu voce tare). Acum nu ne dăm unii altora voie să avem păreri diferite. Aceștia sunt rasa pură, acești ceilalți sunt inferiorii. Nu cred că e obligatoriu să prețuim toate opțiunile, ci să le privim critic, dar cred că prețuirea omului/ prietenului ar trebui să fie pe primul loc, abia apoi restul. Unii sunt de părere că nu toți ar trebui să aibă drept de vot. Eu cred că, astfel, ne-am întoarce în trecut la stăpâni și sclavi. Dorința de dominare ni se manifestă de mult timp în cele mai mici lucruri, din câte vedem și singuri dacă privim suficient de profund. Nu avem nevoie de inamici, ne suntem reciproc inamici pentru că nu ne supunem unii altora. Poate ne mai gândim dacă noi înșine gândim bine atunci când gândim astfel.

Vezi toate articolele cu tema „Creștinii și politica”

(Imagine: Cropped version of “Duel scene from The Corsican Brothers”, watercolor, by Edward Henry Corbould (1815-1905). Dated London, 1852: https://commons.wikimedia.org/wiki/Category:Duels_in_art#/media/File:Houghton_MS_Thr_709_-_Courbold,_Corsican_Brothers_-_crop.jpg).

Susține revista Convergențe!
Vrem să lărgim echipa și să tipărim cele mai bune materiale.

Alege moneda

Alege suma

Doneaza prin Revolut

0730020283

Memorează numărul în agenda telefonului tău iar apoi folosește aplicația Revolut pentru a face o donație.
*Menționează "Donație Convergențe"

Plată cu OP

ASOCIAȚIA DECENU.EU

CUI: 37579166

NR. ÎNREG: 15/A/10.03.2017

LEI: RO21INGB0000999906900531

EUR: RO98INGB0000999906931543

SWIFT : INGBROBU

Share:

Leave a reply